ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursurilor de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Prin Sentința penală nr. 217 din 29 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția penală, s-a constatat că potrivit criteriului aprecierii globale conform Deciziei nr. 265/06.05.2014 pronunțate de Curtea Constituțională a României, legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză este C. pen. de la 1969.

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului A., din infracțiunile de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzute de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. (SC "B." SRL Cluj-Napoca), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. (SC "C." SRL Cluj-Napoca), spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (SC "B." SRL Cluj-Napoca), spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (SC "C." SRL Cluj-Napoca) și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., în infracțiunile de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. (SC "B." SRL Cluj-Napoca), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. (SC "C." SRL Cluj-Napoca), spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (SC "B." SRL Cluj-Napoca) și spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (SC "C." SRL Cluj-Napoca), totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

S-a dispus condamnarea inculpatului A. la:

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen. (SC "B." SRL Cluj-Napoca);

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen. (SC "C." SRL Cluj-Napoca) și

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) din C. pen., s-a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a din C. pen. În baza art. 396 alin. (1) și (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. (SC "B." SRL Cluj-Napoca).

În baza art. 396 alin. (1) și (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. (SC "C." SRL Cluj-Napoca).

În temeiul art. 861 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante aplicate inculpatului A. pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 862 din C. pen., supravegherea urmând a fi încredințată Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.

În temeiul art. 863 din C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să respecte următoarelor măsuri de supraveghere:

- se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj;

- va anunța în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență;

În temeiul art. 359 din C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere, prevăzute de art. 864 din C. pen. În baza art. 71 alin. (5) din C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților A., D., E. și F. timpul reținerii de 24 ore din data de 04.06.2014, al arestării preventive din data de 05.06.2014 - 12.06.2014 și al arestului la domiciliu începând cu data de 13.06.2014 și până la data de 13.10.2014 inclusiv.

În temeiul art. 118 lit. e) din C. pen. și art. 33 din Legea nr. 656/2002, republicată, s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumei de 2.880.387 RON, rezultată din procesul de spălare a banilor.

În temeiul art. 118 lit. e) din C. pen. și art. 33 din Legea nr. 656/2002, republicată, s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumei de 2.248.992 RON, rezultată din procesul de spălare a banilor.

A fost menținută măsura asiguratorie a sechestrului penal instituită pe parcursul urmăririi penale asupra bunurilor aparținând inculpatului A.

În temeiul art. 23 alin. (3) și art. 397 din C. proc. pen., s-a dispus desființarea înscrisurilor falsificate.

B. Prin Decizia penală nr. 1597 din 16 decembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția penală, și de minori a dispus:

A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și inculpații G., A., F., D. împotriva Sentinței penale nr. 217 din 29 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Cluj, sentință pe care a desființat-o cu privire la latura penală a cauzei și pronunțând o nouă hotărâre:

A redus pedepsele aplicate inculpatului A.:

- de la 3 ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 6456/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen. (SC B. Cluj-Napoca), art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. c) din C. pen.

- de la 3 ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 6456/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen. (SC C. SRL Cluj-Napoca), art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. c) din C. pen. anterior.

- de la 1 an închisoare la 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. e) din C. pen. anterior.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) din C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare.

A menținut dispozițiile privind suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante aplicate inculpatului și reduce termenul de încercare stabilit de instanța de fond de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare, cu menținerea măsurilor de supraveghere instituite în sarcina inculpatului în conformitate cu prevederile art. 863 din C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate ce-l vizează pe inculpatul A.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de Statul Român- ANAF- prin DGRFP- Cluj-Napoca-AJFP Cluj împotriva aceleiași sentințe penale.

A menținut celelalte dispoziții ale sentințe penale atacate.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a formulat recurs în casație inculpatul A.

Inculpatul a înțeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.:

"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În susținerea cererii de recurs în casație, inculpatul a susținut că lipsește latura obiectivă a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată întrucât, chiar dacă convențiile încheiate între părți s-au numit "contracte de creditare", perfectarea acestora s-a realizat doar în considerarea operațiunilor de schimb valutar desfășurate între inculpatul A. și celelalte persoane implicate în cauză, operațiuni de schimb care, conform celor două instanțe, au avut loc, nefiind pusă la îndoială existența acestora.

Sub acest aspect, s-a arătat că, din declarațiile inculpatului A., dar și din declarațiile martorei H. rezultă faptul că "înscrisurile fictive" (contractele de creditare și contractele de împrumut) au fost folosite în fața băncii pentru a justifica efectuarea schimbului valutar. S-a apreciat că se află în prezența unei simulații din dreptul civil, iar conduita constând în simulația unui contract civil nu intră sub incidența art. 290 alin. (1) din C. pen. anterior, acest raționament fiind consacrat atât de doctrina, cât și de practica judiciară dezvoltată sub imperiul vechiul C. pen.

În egală măsură, s-a susținut că lipsește un alt element al laturii obiective a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv urmarea imediată, constând în crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ocrotite prin norma de incriminare. Pentru autoritatea în fața căreia au fost folosite aceste înscrisuri (banca) nu s-a creat nici o stare de pericol care să altereze relația client - bancă. În aceste condiții, s-a considerat că în cauză lipsește și raportul de cauzalitate între fapta imputată, acțiunea de falsificare și prejudiciu.

Totodată, cu privire la apărarea conform căreia încheierea contractelor de împrumut a reprezentat modalitatea în care acesta a înțeles să desfășoare activitatea de schimb valutar, s-a menționat că prima instanța a reținut (iar instanța de apel a validat acest raționament) că aceasta este doar parțial adevărată, fără a detalia care este semnificația acestei afirmații sau înțelesul noțiunii de parțial. A arătat că din motivele dezvoltate de cele două instanțe nu se înțelege dacă viziunea acestora este în sensul că schimbul valutar s-a realizat, dar în mod fraudulos a fost simulat prin contracte de împrumut sau denaturarea adevărului reiese din încheierea unor contracte de împrumut lipsite de orice contraprestație.

Sub un prim aspect, s-a arătat că acțiunea de simulare a cauzei reale a actului juridic prin deghizarea operațiunii juridice secrete sub forma unui act aparent nereal nu corespundea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în vechea reglementare. Simpla simulare a actului secret nu poate determina angajarea răspunderii penale în baza art. 290 din C. pen. anterior. A arătat că în măsura în care instanțele de fond și apel au acceptat realitatea schimbului valutar, simpla simulare a acestuia prin încheierea de contracte de împrumut nu este aptă să conducă la reținerea falsului.

Inculpatul A. a avut o poziție procesuală constantă în cadrul declarațiilor, ceea ce a contestat a fost semnificația juridică a contractelor de împrumut, susținând constant că toate sumele virate în conturile sale au fost restituite în echivalent în euro ca urmare a schimbului valutar.

Inculpatul a mai arătat cu privire la faptul că, deși primea sumele în RON prin virament bancar, restituirea acestora avea loc în numerar, fără menținerea unei discipline a documentelor justificative care atestau restituirea, înțelegerea cu participanții la schimbul valutar era întotdeauna anterioară schimbului atât din prisma cursului valutar, cât și a cantității de bani, astfel că sumele în RON erau transferate cu o rigoare ce impune virarea de sume cu virgulă, iar întocmirea de chitanțe la restituire nu era riguroasă întrucât valoarea în euro înmânată era deja stabilită și cunoscută de toate părțile implicate.

În ceea ce privește antecontractul de vânzare-cumpărare privind vânzarea terenului către SC B., inculpatul a apreciat că se impune achitarea motivat de faptul că lipsește latura obiectivă a infracțiunii dat fiind că antecontractul nu a fost întocmit în fals.

În ceea ce privește infracțiunea de spălare a banilor, inculpatul A. a precizat că efectele Deciziei nr. 16 din 08 iunie 2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și ale Deciziei nr. 418 din 19 iunie 2018 pronunțate de instanța de control constituțional conduc la concluzia că în ipoteza prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, participantul la infracțiunea din care rezultă bunul nu va putea răspunde și pentru spălare de bani, spre deosebire de modalitățile alternative de la lit. a) și b). Această interpretare s-a materializat în noua incriminare ce face obiectul art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 129/2019.

S-a arătat că ceea ce nu s-a tranșat prin aceste două decizii este gradul de caracterizare al cunoașterii provenienței infracționale a bunurilor ce trebuie să existe în situația celui acuzat de spălare de bani, indiferent de modalitatea alternativă de comitere. Inculpatul trebuie să săvârșească una dintre acțiunile ce reprezintă modalități alternative de comitere cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni, fără ca legiuitorul să prevadă gradul de caracterizare al cunoașterii. Astfel, rămâne instanțelor sarcina de a stabili dacă este suficient ca cel acuzat de spălare de bani să aibă indicii cu privire la originea potențial infracțională a sumelor de bani sau bunurilor ce fac obiectul tranzacției sau este necesar ca partea contractantă să cunoască întocmai natura infracțiunii predicat și, eventual, să cunoască elemente în legătură cu săvârșirea acesteia, dar într-un grad mai redus decât cel care l-ar face să devină participant.

Inculpatul a criticat și argumentele potrivit cărora deși nu rezultă vreo implicare concretă a sa în circuitul fictiv creat, totuși avea o înțelegere infracțională cu administratorul în fapt al SC B. și SC C. SRL, cunoscând astfel proveniența infracțională a sumelor de bani.

A considerat că hotărârile judecătorești prin care s-a dispus condamnarea sa conțin raționamente care nu pot fi conciliate între ele. Pe de o parte se reține că nu a avut cunoștință de activitățile derulate de cele două societăți comerciale (cu alte cuvinte acestea nu cunoștea mecanismul infracțional pus în aplicare de ceilalți inculpați), iar pe de altă parte, se reține că acesta a avut o "înțelegere infracțională" cu inculpata G. raportat la "albirea" banilor rezultați din evaziunea fiscală. Or, fie inculpatul A. s-a aflat în conivență infracțională cu inculpata G. raportat la activitatea economică ilicită desfășurată de aceasta, procedând ulterior, în deplină cunoștință de cauză, la denaturarea adevăratei naturi a sumelor de bani provenite din evaziune fiscală (ceea ce ar presupune săvârșirea de către inculpatul a infracțiunii de evaziune fiscală în forma complicității morale prin întărirea rezoluției infracționale a coinculpatei, dar și a infracțiunii de spălare a banilor), fie inculpatul nu a avut cunoștință despre acțiunile întreprinse de inculpata G., limitându-se la a presta servicii de schimb valutar (aceasta fiind activitatea economică prestată în mod normal de inculpat), și atunci acesta nu poate fi condamnat, pentru niciuna dintre cele două infracțiuni.

Față de aceste aspecte a considerat că instanțele au apreciat eronat că un grad redus de cunoaștere a sursei infracționale a banilor este suficient pentru a corespunde elementelor de tipicitate ale infracțiunii de spălare de bani. Într-o asemenea ipoteză, a necunoașterii naturii și elementelor specifice comiterii infracțiunii, cunoașterea unor simple împrejurări, precum valoarea disproporționată a bunurilor deținute în raport cu posibilitățile făptuitorului, caracterul interpus al plătitorului în raport de beneficiarul real al unui serviciu, ar putea determina reținerea infracțiunii de spălare de bani în sarcina contractantului cu pretinsul participant la infracțiunea premisă.

Or, permiterea unei asemenea interpretări ar transforma textul legal într-unul ce încalcă cerințele de claritate, precizie și previzibilitate ce rezultă din principiul statului de drept, impuse de prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5), dar și principiul legalității incriminării și a pedepsei, astfel cum acesta este reglementat la art. 23 alin. (12) din Constituție și la art. 7 din Convenție.

În aceste condiții, s-a apreciat că în sarcina inculpatului A. nu s-ar putea reține existența unei cunoașteri suficient de caracterizate cât timp întocmai instanța reține că "mijloacele de probă administrate în cauză nu au confirmat vreo implicare a acestuia în derularea faptica a achizițiilor intracomunitare sau o cunoaștere în vreun fel a mecanismului ilegal dezvoltat de coinculpați."

S-a mai arătat că instanțele de fond și apel fac o confuzie între caracterul fals al contractelor de împrumut și simularea obiectului contractului, permisă de legislația civilă. Circumstanța că inculpatul A. a încheiat contracte simulate de împrumut, adaptându-se nevoilor clienților activității de schimb valutar, nu este de natură să demonstreze cunoașterea originii infracționale a sumelor de bani, ci ar fi putut să atragă cel mult o răspundere contravențională pentru încălcarea legislației din domeniul financiar/schimbului valutar.

În egală măsură, s-a menționat că acuzarea nu a arătat care este valoarea bunurilor dobândite de inculpat în urma spălării banilor, limitându-se la a arăta generic că a dobândit, deținut și folosit, împreună cu ceilalți participanți la activitatea infracțională, suma de 2.880.387 RON (în raport de SC B. SRL), respectiv suma de 2.949.043 RON (în raport de SC C. SRL), obținută în mod ilicit prin diminuarea obligațiilor fiscale. Astfel, contrar obligațiilor ce revin cu privire la claritatea acuzării și administrarea de probe pentru dovedirea circumstanțelor faptice obiective, în patrimoniului inculpatului A. nu s-a delimitat o sumă de bani și nu au fost identificate bunuri achiziționate în perioada infracțională de natură a demonstra o creștere a activului disproporționată față de venitul legal al acestuia. În sens contrar, inculpatul A. a arătat că înțelegerea cu participanții la schimbul valutar era întotdeauna anterioară schimbului atât din prisma cursului valutar, cât și a cantității de bani, sens în care a făcut referire la materialul probator care susține această apărare apreciind că singurul beneficiu era comisionul ce îi revenea din activitatea de schimb valutar, fiind eronată o eventuală premisă în sensul că acesta păstra o parte din sumele obținute din evaziunea fiscală drept preț pentru procesul de albire prin schimb valutar.

A considerat că o asemenea concluzie se impune și în baza raționamentului dezvoltat de instanțe pentru a fundamenta soluția de achitare pentru săvârșirea de către inculpatul a infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală. În acest sens, a apreciat că neexistând nicio implicare materială sau morală în circuitul evazionist, nu există nicio rațiune pentru care participanții la evaziune să remită acestuia parte din folosul obținut în mod ilicit.

Cu privire la împrejurările reținute de instanță în raport de SC C., ca fiind diferite de situația SC B., apărarea a făcut referire la poziția constantă a inculpatului conform căreia contractele de împrumut reprezentau actul aparent pe care părțile au ales să îl întocmească pentru a optimiza, din perspectivă financiară, operațiunea de schimb valutar, precum și pentru a pune la dispoziția băncii un document justificativ în baza căruia să aprobe transferul. Circumstanța că interacțiunea acestuia fizică și verbală era cu reprezentantul în fapt al SC C. SRL și nu cu cel în drept, iar contractele de împrumut erau semnate de către acesta din urmă fără ca inculpatul să îl cunoască efectiv nu pot reprezenta elemente suficiente pentru reținerea infracțiunii de spălare de bani.

A mai precizat că argumente factuale în susținerea tezei că inculpatul A. nu avea un rol în cadrul grupului evazionist sau în albirea sumelor derivate din evaziune rezidă din faptul că în luna august 2013, plecat fiind în concediu, acesta a împuternicit angajatul societății SC I. SRL, să asigure necesarul de valută la solicitările inculpatei G., iar în luna aprilie 2013, întrucât pe piața monetară era lipsă de valută, a recomandat inculpatei G. să se adreseze J. pentru a-și procura întreaga sumă necesară în valută, oferindu-i astfel indicații cu privire la cursurile interbancare optime. A considerat că acestea demonstrează că implicarea sa personală nu condiționa buna funcționare a eventualei activități infracționale derulate de ceilalți coinculpați, ci avea avea interesul de a-și fideliza clienții în activitatea curentă de schimb valutar și, în același timp, de a eficientiza costurile activității astfel încât să își mențină clienții.

A. Recursul în casație

1) A fost depus raportul de către magistratul asistent care a arătat cererea de recurs în casație îndeplinește în mod cumulativ cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen., însă aspectele invocate se circumscriu doar formal cazului de casare invocat.

2) Prin încheierea din data de 30 martie 2022, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 1597 din data de 16 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la completul C3, în compunere de 3 judecători și a fixat termen de judecată, la data de 11 mai 2022. Înalta Curte a reținut că aspectele invocate vizează elementele de tipicitate ale infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea.

Cu toate acestea a apreciat că aspectele referitoare la cerințele de claritate, precizie și previzibilitate ale normei de incriminare se evaluează, în principal, prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, iar criticile referitoare la conținutul informațional al declarațiilor inculpaților ori martorilor nu pot fi reanalizate și evaluate în prezenta cale de atac.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se reține că, "infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale."

Soluția reglementată de art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. în vigoare intervine atunci când "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege".

Analiza în această cale extraordinară de atac este cantonată exclusiv asupra problemelor de drept. Cazul de casare invocat nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator, a încadrării juridice sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală. Verificarea hotărârii se realizează exclusiv în drept, statuările în fapt, ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată, neputând fi cenzurate. Acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între conduita imputată (fapta săvârșită) și configurarea legală a infracțiunii, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate, obiectivă ori subiectivă, prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau numai a unor elemente ale conținutului constitutiv).

Astfel, din cele anterior menționate rezultă că recursul în casație exclude din sfera de analiză situația de fapt și modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

Situația de fapt reținută de instanța de apel

Ca situație de fapt, în perioada iulie 2012 - decembrie 2013, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul A., în mod repetat, a întocmit și semnat în fals un număr de 65 contracte de creditare fictivă a SC "B." SRL și un antecontract de vânzare-cumpărare privind vânzarea unui teren către SC "B." SRL Cluj-Napoca, pe care le-a încredințat inculpatei G. în vederea înregistrării lor în evidențele contabile ale SC "B." SRL Cluj-Napoca, sprijinind activitatea ilicită desfășurată de aceasta, soldată cu diminuarea obligațiilor fiscale cu suma de 2.880.387 RON.

Totodată, instanța de apel a reținut că, în perioada iulie 2012 - decembrie 2013, în baza aceleiași rezoluții infracționale, întocmind în fals un antecontract de vânzare-cumpărare a unui teren pentru a permite scoaterea din patrimoniul SC "B." SRL Cluj-Napoca a sumei de 117.000 RON și punând la dispoziția reprezentanților societății conturile sale bancare pentru a se efectua periodic viramente în baza a 71 contracte de împrumut false, a dobândit, deținut și folosit împreună cu ceilalți participanți la activitatea infracțională suma de 2.880.387 RON, obținută în mod ilicit de reprezentanții societății, prin diminuarea obligațiilor fiscale.

De asemenea, instanța de control judiciar a reținut că, în perioada iulie 2012 - decembrie 2013, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul A. a pus conturile bancare pe care le administra la dispoziția inculpatei G., administrator al SC "C." SRL Cluj-Napoca, pentru a efectua în mod repetat viramente bancare în baza unor contracte de împrumut prin care se atesta în mod neadevărat creditarea societăților folosite de inculpată în mecanismul utilizat pentru diminuarea obligațiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului de societatea pe care o administra, dobândind, deținând și folosind astfel, împreună cu ceilalți participanți la activitatea infracțională, suma de 2.248.992 RON, obținută în mod ilicit de reprezentanta societății prin diminuarea obligațiilor fiscale.

Normele de incriminare reținute de instanța de apel

Potrivit art. 290 din C. pen. din 1969, falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Art. 288 din C. pen. din 1969, falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Potrivit art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani, c) dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni.

Evaluarea instanței de recurs:

Contrar susținerilor apărării, Înalta Curte constată că norma de incriminare pentru care s-a dispus condamnarea se suprapune peste situația de fapt reținută în sarcina inculpatului A., iar, punctual, acțiunile descrise se circumscriu elementului material al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și nu constituie o simplă simulație, raport juridic de drept exclusiv civil.

În raport de baza factuală reținută, se constată fictivitatea contractelor de împrumut încheiate de inculpat. Contractele nu au atestat realitatea, ci au fost încheiate pentru realizarea infracțiunii de spălare de bani.

Instanța de apel a reținut că încheierea fictivă a contractelor de împrumut a fost una din modalitățile ilicite prin care sumele de bani rezultate din evaziunea fiscală au fost reintroduse în circuitul civil. De asemenea, în ceea ce privește întocmirea antecontractului de vânzare-cumpărare, raportat la contextul în care s-a încheiat s-a apreciat corect că aceasta a fost o modalitate ilicită de scoatere din patrimoniul societății a sumei ce reprezenta arvuna pierdută ca urmare a neperfectării antecontractului (...) încheierea fictivă a contractelor de împrumut a fost una din modalitățile ilicite prin care sumele de bani rezultate din evaziunea fiscală au fost albite în vedere reintroducerii în circuitul civil instanța de fond având în vedere următoarele împrejurări: inculpatul A. accepta încheierea unor acte ce nu reflectau acest lucru și virarea unor sume de bani în lipsa unor acte justificative legale, sumele virate în conturile bancare ale inculpatului A. nu se reîntorceau în aceeași modalitate în posesia administratorilor SC B., ci în numerar. De asemenea, s-a reținut caracterul fictiv al antecontractului încheiat între A. și SC B. Cât privește relațiile cu SC C. SRL contractele de împrumut erau încheiate de inculpatul A. cu o persoană pe care nu o cunoștea respectiv inculpatul E. (...) susținerile apărării potrivit cărora raportat la cele 65 contracte de creditarea lipsește atât latura obiectivă cât și latura subiectivă inculpatul neavând reprezentarea caracterului fictiv al acestora, sunt neîntemeiate. De asemenea, în ceea ce privește antecontractul de vânzare cumpărare privind vânzarea terenului către SC B., aspectele invocate de apărare pentru susținere unei soluții de achitare, sunt neîntemeiate argumentele instanței de fond fiind unele corespunzătoare și care susțin soluția de condamnare a inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii incriminate de art. 290 alin. (1) din C. pen.

De altfel și instanța de fond a reținut fictivitatea contractelor de împrumut, apărările formulate de inculpații G. și A. în sensul că între părți s-a derulat doar un schimb valutar este în opinia instanței de judecată doar parțial adevărată, iar modalitatea aceasta de circulație a sumelor de bani, impune câteva concluzii. Pe de o parte, câtă vreme contractele de împrumut s-au încheiat între inculpatul A. și SC B. - contractele de împrumut fiind încheiate doar pentru a servi la bancă drept justificare pentru virarea sumelor necesare schimbului valutar, după cum au susținut inculpații, sumele în valută au revenit administratorului de fapt al SC B., ceea ce confirmă o dată în plus că achizițiile intracomunitare, deși efectuate de societatea comercială din Iași, se achitau cu banii aparținând societății din Cluj-Napoca; apoi, în ceea ce îl privește pe inculpatul A., deși susține că a realizat doar un schimb valutar, a acceptat încheierea unor acte care, în fapt, nu reflectau acest lucru, respectiv a acceptat virarea unor sume de bani în conturile sale în lipsa unor acte justificative reale, nerecunoscând inițial semnarea tuturor contractelor de împrumut, ceea ce îi infirmă apărarea formulată. Coroborând aceste aspecte și cu împrejurarea că sumele de bani virate în conturile bancare ale inculpatului A. nu s-au reîntors în aceeași modalitate în posesia administratorului de fapt ai SC B., sumele în valută fiind puse la dispoziția coinculpaților cash și apoi reintroduse în circuitul bancar, confirmă împrejurarea că între inculpatul A. și administratorul în fapt al SC B. există o înțelegere infracțională; dacă operațiunea ce se realiza era doar un schimb valutar, având în vedere și cuantumul sumelor de bani rulate prin contul inculpatului A., în mod evident că, pentru a nu putea interveni discuții între "parteneri contractuali" cu privire la sumele convertite în euro, restituirea trebuie să aibă loc tot prin bancă, cu atât mai mult cu cât aceste sume în valută erau depuse ulterior la bancă și folosite la achiziția de marfă din Ungaria. Or, din declarațiile celor care ridicau sumele în euro de la inculpatul A., nu rezultă o atenție deosebită în preconstituirea unor dovezi cu privire la sumele în valută remise (chitanțe de exemplu) ceea ce confirmă că discuții repetate și complete se purtau între inculpați (cum rezultă din interceptări, "se făcea x ") și că acestea implicau o înțelegere infracțională preexistentă.

În ceea ce privește întocmirea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC B. și A., din 1.10.2012, cu privire la care organele de urmărire penală au apreciat că a fost încheiat doar pentru a scoate în mod ilegal o altă sumă de bani din conturile societății comerciale, instanța de judecată apreciază, față de întregul context în care s-a încheiat, că într-adevăr, a constituit o altă modalitate ilicită de scoatere din patrimoniul societății a sumei de 117.000 RON reprezentând arvuna pierdută urmare a neperfectării antecontractului. Întru început este de remarcat că acest antecontract a fost semnat în numele SC B. de către K., persoană pe care inculpatul A. a declarat că nu o cunoaște și nu știe să fie implicată în activitatea desfășurată în cadrul SC B. Apoi, instanța de judecată apreciază ca fiind îndoielnică intenția de a cumpăra acel imobil de către numitul L. la nivelul lunii octombrie 2012, cu scopul declarat de inculpații din cauză, de a se înființa un abator, în condițiile în care sus-numitul avea deja grave probleme de sănătate încă din vara anului 2012 și care finalmente, la un interval de câteva luni, au dus la decesul acestuia. Într-un astfel de context, e puțin probabil că sus-numitul intenționa să cumpere un imobil de o asemenea valoare, 810.000 RON, și să își dezvolte "afacerea". Similar, și inculpatul A. prin semnarea antecontractului a devoalat o intenție de vânzare dar, în condițiile în care actul nu s-a perfectat, nu a continuat demersurile de materializare a intenției sale de înstrăinare a imobilului, acesta aflându-se în prezent, potrivit declarațiilor inculpatului A., în proprietatea socrilor săi, urma a donației. De menționat în legătură cu acest antecontract și împrejurarea că arvuna în cuantum de 117.000 RON a fost achitată inculpatului A. prin patru dispoziții de plată, din care ultima în valoare de 57.000, în luna ianuarie 2013, după decesul lui L., dispusă de inculpata G. (...) restituirile făcute de SC "M." SRL a avut întotdeauna ca justificare așa-numitele creditări din partea inculpatului A., toate contractele de împrumut ce stau la bază fiind întocmite în fals, sumele specificate în conținutul lor nefiind în fapt acordate, acestea reprezentând în realitate una dintre modalitățile prin care, în baza înțelegerii cu inculpata G. erau "albite" sumele rezultate din TVA-ul sustras de la plată pentru a fi însușite ulterior de inculpați sau reintroduse în circuitul financiar ori folosite pentru achiziționarea valutei necesară plăților mărfurilor livrate de operatorul intracomunitar (...) De asemenea, o dovadă în plus că un astfel de circuit al banilor efectuat sub aparența realizării unui schimb valutar, constituia în fapt o modalitate de dobândire a sumelor rezultate din deducerea ilegală a TVA- ului, stă și împrejurarea că sumele virate în conturile inculpatului A., mamei acestuia sau societății comerciale pe care acesta o administra au fost cu mult mai mari decât contravaloarea mărfurilor achiziționate din Ungaria, astfel că explicația acestora legată strict de schimbul valutar nu mai poate fi reținută, câtă vreme schimbul valutar se realiza în vederea acoperirii nevoii de plată a achizițiilor.

Instanțele anterioare au constatat existența infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, falsificarea contractelor de împrumut având consecințe juridice prin faptul că banca a acceptat aceste "instrumente" ce i-au fost furnizate tocmai pentru producerea urmării imediate sau realizarea scopului infracțional.

În jurisprudența instanței supreme s-a reținut că infracțiunea prevăzută în art. 290 C. pen. constă în falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288 C. pen. - contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau alterarea înscrisului în orice mod -, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice. Contrafacerea scrierii include și confecționarea unui înscris sub semnătură privată, care conține mențiuni necorespunzătoare adevărului. În consecință, fapta de a întocmi actul constitutiv și statutul unei fundații - înscrisuri sub semnătură privată - în cuprinsul cărora făptuitorul a inclus mențiunea necorespunzătoare adevărului că activul patrimonial al fundației se compune dintr-un imobil, deși coproprietarul imobilului nu și-a dat acordul pentru intrarea acestuia în activul patrimonial al fundației, acte pe care făptuitorul le-a autentificat și le-a folosit în fața autorităților publice, în vederea producerii de consecințe juridice, constând în dobândirea personalității juridice a fundației, înregistrarea fiscală a acesteia și intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen." (ICCJ, SP, Decizia nr. 2696 din 12 iulie 2011); Contrafacerea scrierii - modalitate normativă de realizare a elementului material al laturii obiective a infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută în art. 288 C. pen. la care face trimitere art. 290 C. pen., înseamnă și plăsmuirea, respectiv, confecționarea unui înscris similar cu cel care trebuia să conțină mențiuni adevărate (ICCJ, Completul de 5 Judecători, Decizia nr. 109 din 12 noiembrie 2014).

De asemenea, prin Decizia de Îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem nr. 1 din 28 martie 1970 s-au reținut următoarele:

"Ca atare, noțiunea de "falsificare" folosită în art. 288 C. pen., trebuie înțeleasă nu numai în sensul de denaturare a unui înscris preexistent, adevărat, ci și în sensul de înscris imitat, alcătuit fraudulos, plăsmuit, neadevărat, contrafăcut".

Starea de fapt reținută cu titlu definitiv de instanța de apel relevă faptul că inculpatul, a falsificat prin plăsmuire aceste contracte de împrumut pentru a facilita săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, actele săvârșite de acesta fiind astfel circumscrise ilicitului penal.

În ceea ce privește infracțiunea de spălare de bani, în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de spălare a banilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.

Prin Decizia nr. 16/2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, acțiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv schimbarea sau transferul, ascunderea ori disimularea, dobândirea, deținerea sau folosirea, sunt modalități alternative ale elementului material al infracțiunii unice de spălare a banilor; subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor poate fi și subiect activ al infracțiunii din care provin bunurile; infracțiunea de spălare a banilor este o infracțiune autonomă, nefiind condiționată de existenta unei soluții de condamnare pentru infracțiunea din care provin bunurile."

Prin Decizia nr. 418/2018 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 625 din 19 iulie 2018), Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16 din 8 iunie 2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, în ceea ce privește subiectul activ al infracțiunii (pct. 2 din dispozitiv), sunt neconstituționale.

În considerentele deciziei invocate, Curtea Constituțională a reținut că primele două modalități normative, reglementate la art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002 pot fi săvârșite de același subiect activ sau de un subiect activ diferit de cel al infracțiunii predicat (parag. 26).

Spre deosebire de acestea, dobândirea sau deținerea, ce constituie două dintre modalitățile alternative ale elementului material al infracțiunii de spălare a banilor, reglementată la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, sunt, în realitate, situații de fapt rezultate, în mod inevitabil, din comiterea infracțiunii din care provin bunurile dobândite sau deținute, și nu acțiuni separate, de sine stătătoare, care să poată fi săvârșite de autorul infracțiunii predicat la un moment ulterior consumării acesteia, pe baza unei rezoluții infracționale distincte (parag. 27). Modalitatea alternativă ce constă în folosirea bunurilor, cunoscând că acestea provin din săvârșirea unei infracțiuni, de către subiectul activ al infracțiunii în cauză, este o acțiune care poate fi realizată ulterior momentului consumării infracțiunii predicat, potrivit unei rezoluții infracționale distincte, însă, prin natura sa, activitatea de folosire a unor bunuri de către persoana care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, în scopul obținerii acestor bunuri, este o activitate, mai degrabă firească, ce nu presupune, în sine, existența unei noi rezoluții infracționale. Aceasta întrucât, în mod logic, de regulă, dobândirea, licită sau ilicită, a unor bunuri se face în vederea folosirii lor. Simpla folosire a bunurilor rezultate din comiterea unei infracțiuni de către subiectul activ al infracțiunii săvârșite nu corespunde de plano scopului avut în vedere de legiuitor cu ocazia reglementării infracțiunilor de spălare a banilor, acela de a disimula proveniența bunurilor obținute din infracțiuni. Dacă însă această "folosire" a bunurilor presupune activități de schimbare sau transfer al bunurilor în scopul ascunderii sau disimulării originii lor ilicite, atunci se realizează elementele de tipicitate ale variantelor normative de la art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002.

Inculpatul A. a susținut că decizia instanței de contencios constituțional nu tranșează gradul de caracterizare al cunoașterii provenienței infracționale a bunurilor apreciind că în sarcina inculpatului A. nu s-ar putea reține existența unei cunoașteri suficient de caracterizate a provenienței bunurilor.

Înalta Curte amintește că pentru reținerea infracțiunii de spălare de bani nu este necesar ca instanța să se refere la toate elementele infracțiunii sursă, fiind suficient să fie demonstrate cu certitudine un minim de elemente din care să reiasă că "bunurile spălate" provin din săvârșirea de infracțiuni, și că inculpatul a cunoscut acest fapt.

Referitor "autonomia infracțiunii de spălare a banilor" și la condiția "cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni" prevăzută pentru existența acestei infracțiuni, Înalta Curte, în jurisprudența sa anterioară, a reținut că:

"... nu este necesar ca autorul infracțiunii de spălare să fi cunoscut natura exactă, circumstanțele temporale, locul, și nici măcar identitatea persoanei, a victimei sau a autorului infracțiunii principale, nefiind necesar ca făptuitorul (când nu este el însuși autorul faptei principale) să cunoască cu exactitate infracțiunea principală din care provin fondurile supuse spălării și cine este autorul acesteia sau dacă acesta răspunde penal sau nu pentru infracțiunea săvârșită, fiind suficient ca în momentul operațiunii de spălare a banilor să aibă reprezentarea că bunul provine din săvârșirea unei infracțiuni" (Î.C.C.J., S.p., Decizia nr. 454/A din 10.12.2015, Dosar nr. x/2013).

În ceea ce privește infracțiunea de spălare a banilor, faptul că inculpatul A. cunoștea proveniența infracțională a banilor, reprezintă o chestiune de fapt care a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanțele anterioare și nu mai poate fi pusă în discuție pe calea recursului în casație.

În acest sens, se constată că instanța de apel a reținut că încheierea fictivă a contractelor de împrumut a fost una din modalitățile ilicite prin care sumele de bani rezultate din evaziunea fiscală au fost albite în vedere reintroducerii în circuitul civil instanța de fond având în vedere următoarele împrejurări: inculpatul A. accepta încheierea unor acte ce nu reflectau acest lucru și virarea unor sume de bani în lipsa unor acte justificative legale, sumele virate în conturile bancare ale inculpatului A. nu se reîntorceau în aceeași modalitate în posesia administratorilor SC B., ci în numerar (...) Susținerile apărării potrivit cărora instanța de fond a apreciat în mod eronat că un grad redus de cunoaștere a sursei infracționale a banilor este suficient pentru a putea fi reținute elementele de tipicitate ale infracțiunii de spălare de bani, nu poate conduce la concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este netemeinică reținându-se corectă că inculpatul nu doar realiza un schimb valutar, ci avea cunoștință de caracterul ilicit al operațiunilor comerciale însă nu a avut nicio implicare în derularea faptică a achizițiilor intracomunitare sau o cunoaștere a mecanismului ilegal dezvoltat de coinculpați.

În egală măsură, instanța de fond a reținut întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de spălare de bani: prin modalitățile în care acest inculpat a permis înregistrarea în contabilitatea SC C. SRL a unor înscrisuri încheiate în numele său, care, în fapt, nu reflectau realitatea, cel puțin pentru că erau încheiate cu persoane pe care acesta nici măcar nu le cunoștea precum și acceptarea unor viramente bancare din conturile unor persoane de asemenea necunoscute, devoalează într-adevăr că acesta cunoștea sursa ilicită a banilor virați, această stare de lucruri implicând în mod necesar o explicație din partea persoanei cu care se înțelegea în efectuarea viramentelor, în speță inculpata G. (...) Apărările inculpaților G. și A. în raport de infracțiunea de spălare de bani imputate, în fapt că s-ar fi realizat doar un schimb valutar, nu este în măsura a infirma acuzațiile aduse, argumentele invocate anterior de instanța de judecată, în legături cu spălarea de bani realizată prin intermediul SC B., fiind aplicabile și în cazul SC C., situația de fapt fiind cvasiidentică. Ce este diferit și care confirmă o dată în plus învinuirea adusă, este împrejurarea că în acest caz contractele de împrumut erau încheiate de către inculpatul A. cu o persoană pe care nici măcar nu o cunoștea, în concret inculpatul E., ceea ce confirmă într-adevăr legătura subiectivă cu inculpata G., precum și că inculpatul A. avea cunoștință despre caracterul ilicit al operațiunilor comerciale efectuate de aceasta. De asemenea, o dovadă în plus că un astfel de circuit al banilor efectuat sub aparența realizării unui schimb valutar, constituia în fapt o modalitate de dobândire a sumelor rezultate din deducerea ilegală a TVA- ului, stă și împrejurarea că sumele virate în conturile inculpatului A., mamei acestuia sau societății comerciale pe care acesta o administra au fost cu mult mai mari decât valoarea mărfurilor achiziționate din Ungaria, astfel că explicația acestora legată strict de schimbul valutar nu mai poate fi reținută, câtă vreme schimbul valutar se realiza în vederea acoperirii nevoii de plată a achizițiilor.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că faptele reținute în sarcina recurentului inculpat A., astfel cum au fost descrise în cuprinsul hotărârii instanței de apel, întrunesc elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 din C. pen. din 1969 și spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.

În concluzie, apărările formulate de recurent nu au suport în datele dosarului, astfel că, Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1597 din data de 16 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală, și de minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpata plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1597 din data de 16 decembrie 2021, pronunțate de Curtea