ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, de intimatul inculpat A. și de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 80 din 12 mai 2015, Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 32 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată.

În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În baza art. 67 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 348 C. pen. rap. la art. 26 din Legea nr. 51/1995 cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități.

În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele principale stabilite, a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 6 luni închisoare, în final, inculpatul A. va executa pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. executarea pedepsei complementare aplicate inculpatului va începe la data rămânerii definitive a prezentei.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Teleorman, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probați une desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială organizat de Serviciul de Probațiune Teleorman.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Alexandria, pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

A luat act că partea vătămată Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. a desființat înscrisurile falsificate și anume: chitanțele din 10 februarie 2010, din 06 martie 2010, din 15 aprilie 2010, din 27 mai 2010 și din 02 decembrie 2010 emise de Cabinetul de Avocatură A.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. x/P/2013 din data de 10 septembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., exercitarea Iară drept a unei profesii sau activități prev. de art. 348 C. pen. cu referire la art. 26 din Legea nr. 51/1995 și tentativă la infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 38 C. pen.

S-a reținut în actul de sesizare că inculpatul, în perioada 10 februarie 2010-02 decembrie 2010, a depus la Tribunalul Teleorman și Curtea de Apel București cinci chitanțe în valoare totală de 53.000 euro, care atestă, în mod neadevărat, că, în calitate de avocat, ar fi încasat această sumă cu titlu de onorariu avocațial, în scopul obligării persoanei vătămate I.P.J. Teleorman, de către instanțele de judecată, în Dosarul nr. x/87/2010, la plata cheltuielilor de judecată și a exercitat activități de asistență juridică specifice profesiei de avocat, prevăzute de art. 3 din Legea nr. 51/1995, respectiv de asistență și reprezentare în fața instanțelor judecătorești, când acest drept era suspendat.

Prin încheierea din data de 28 octombrie 2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară au fost respinse cererile și excepțiile invocate de inculpatul A. ca neîntemeiate, fiind constatată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispunându-se începerea judecății.

La termenul de judecată din data de 03 martie 2015 a fost audiat inculpatul, iar în ședința publică din data de 28 aprilie 2015, martorul B.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatului A., avocat în Baroul Teleorman, i-a fost suspendat dreptul de a exercita profesia de avocat în perioada 26 noiembrie 2009 - 05 august 2013.

Prin decizia nr. 286 din 03 decembrie 2007, Baroul Teleorman a decis suspendarea inculpatului A. din profesia de avocat pentru neplata, pe o perioadă de 3 ani, a taxelor și contribuțiilor prevăzute în legea și statutul profesiei de avocat, începând cu data de 03 decembrie 2007 și până la achitarea integrală a obligațiilor legale și statutare.

Prin sentința civilă nr. 1887 din 18 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, s-a dispus suspendarea executării deciziei nr. 286 din 03 decembrie 2007 și a deciziei nr. 315 din 08 martie 2008 emise de Baroul Teleorman, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anularea actelor administrative.

Prin sentința civilă nr. 1932 din 07 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 5377 din 26 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1932 din 07 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Din adeverința din 20 decembrie 2013 emisă de Baroul Teleorman rezultă că inculpatul A. a fost introdus pe Tabloul Avocaților Activi ca avocat pledant la data de 05 august 2013.

Inculpatul A. a exercitat activități de asistență juridică specifice profesiei de avocat în perioada de suspendare a exercitării profesiei de avocat, aspect dovedit prin înscrisurile depuse la Tribunalul Teleorman și Curtea de Apel București în calitate de apărător al numitului B., și anume contracte de asistență juridică, împuterniciri avocațiale și chitanțele din 10 februarie 2010, din 06 martie 2010, din 15 aprilie 2010, din 27 mai 2010 și din 02 decembrie 2010 privind încasarea onorariului avocațial, precum și din chitanțierele și carnetele de împuterniciri avocațiale din perioada februarie 2009 - aprilie 2010, respectiv aprilie 2010 - septembrie 2011, depuse în original la dosar.

Martorul B. a declarat că a fost reprezentat în instanță de către inculpatul A., Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman avea calitatea de pârât, încheind contracte de asistență juridică cu acesta, neștiind că dreptul de a exercita profesia de avocat îi era suspendat. A menționat martorul că ulterior a încheiat un contract de comodat la notariat cu inculpatul pentru a-l putea reprezenta, fără a-i plăti onorariu avocațial, neprimind nicio chitanță și neavând cunoștință de emiterea chitanțelor și depunerea acestora la dosar.

Audiat fiind, inculpatul a arătat că nu recunoaște săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa. A învederat că a emis cele 5 chitanțe, dar nu a încasat onorariul avocațial menționat în aceste chitanțe, precizând că nu a falsificat chitanțele întrucât acestea sunt originale, el fiind cel care le-a completat și semnat.

Inculpatul a mai susținut în privința infracțiunii de exercitare fără drept a profesiei că nu a exercitat profesia de avocat pe perioada suspendării, participând la ședințele de judecată în calitate de mandatar, precum și faptul că a intervenit prescripția răspunderii penale, referitor la tentativa la infracțiunea de înșelăciune, că nu există subiect pasiv, atât timp cât Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman, care este parte vătămată a declarat că nu are nici un prejudiciu înregistrat, cu atât mai mult cu cât această instituție are calitate de terț față de contractul de asistență juridică, iar raportat la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, că nu sunt falsificate chitanțele, nefiind alterat conținutul acestora.

Apărările sale însă nu au putut fi primite, probele administrate relevând săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel, inculpatul, deși cunoștea că se afla în perioada de suspendare a exercitării profesiei de avocat, a exercitat activități de asistență juridică, specifice profesiei de avocat, în calitate de avocat al numitului B. conform contractelor de asistență juridică, împuternicirilor avocațiale și chitanțelor depuse, faptul că ulterior inculpatul a încheiat cu numitul B. un contract de mandat pentru a-l reprezenta în instanță neavând nicio relevanță cu privire la existența infracțiunii.

Depunerea chitanțelor care atestau în fals încasarea onorariului avocațial a avut ca scop obligarea persoanei vătămate Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman la plata contravalorii acestora cu titlu de cheltuieli de judecată. În ceea ce privește prejudiciul, acesta poate fi produs și în patrimoniul altei persoane decât cea indusă în eroare, în speță, fapta rămânând în forma tentativei ca urmare a pierderii procesului, deci doar datorită unor împrejurări independente de voința inculpatului.

Totodată, susținerea privind intervenirea prescripției răspunderii penale în cazul infracțiunii de exercitare fără drept a profesiei, este neîntemeiată, atât prin prisma C. pen. din 1968, cât și a noului C. pen.

Potrivit art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1968 rap. la art. 124 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 13 C. pen. din 1968 având în vedere termenul de prescripție a răspunderii penale și data de la care acesta începe să curgă, nu a intervenit prescripția specială.

De asemenea, conform art. 154 alin. (1) lit. e) C. pen. rap. la art. 155 alin. (4) C. pen., nu a intervenit prescripția specială .

În privința legii penale mai favorabile, curtea de apel a constatat că aceasta este noul C. pen. față de limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de înșelăciune.

În drept, fapta inculpatului A. constând în depunerea în perioada 10 februarie 2010 - 02 decembrie 2010 la Tribunalul Teleorman și Curtea de Apel București a cinci chitanțe în valoare totală de 53.000 euro din care rezulta, în mod eronat că, în calitate de avocat, ar fi încasat aceste sume cu titlu de onorariu în scopul obligării persoanei vătămate Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman, de către instanțele judecătorești în Dosarul nr. x/87/2010, la plata cheltuielilor de judecată, rezultat care nu s-a produs din cauza pierderii procesului întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat care, în perioada 10 februarie 2010 - 02 decembrie 2010, a atestat în mod nereal, pe un număr de cinci chitanțe, împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că ar fi încasat suma totală de 53.000 euro, în vederea producerii unor consecințe juridice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat de a exercita, în perioada 10 februarie 2010 - 02 decembrie 2010, activități de asistență juridică specifice profesiei de avocat, prevăzute de art. 3 din Legea nr. 51/1995, respectiv de asistență și reprezentare în fața instanțelor judecătorești, când acest drept era suspendat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, prev. de art. 348 C. pen. rap. la art. 26 din Legea nr. 51/1995.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modalitatea de comitere a faptelor, natura și gravitatea acestora, inculpatul exercitând profesia de avocat, deși era suspendat, cu caracter de obișnuință, ignorând decizia baroului, menținută de instanțele judecătorești, încercând să obțină foloase materiale necuvenite prin emiterea de chitanțe false ce atestau încasarea onorariului avocațial.

Totodată, prima instanță a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins în privința inculpatului și fără executarea pedepsei în regim de detenție, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, prevăzută de art. 91 C. pen., prin măsurile de supraveghere și obligațiile impuse pe perioada termenului de supraveghere, constituind o garanție a reeducării acestuia.

Prin adresa din 02 februarie 2015 Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză, ne suferind niciun prejudiciu.

Prin adresa din 04 aprilie 2014, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman s-a constituit parte civilă cu suma de 67.410 RON, reprezentând: impozit pe venit din activități independente în sumă de 47.207 RON, venituri din amenzi în sumă de 582 RON și CASS în sumă de 19.621 RON.

A mai constatat instanța de fond că suma solicitată de partea civilă, ca reprezentând prejudiciu produs de inculpat bugetului statului, nu derivă din infracțiunile deduse judecății, suma totală înscrisă de inculpat pe cele cinci chitanțe, cu titlu de onorariu avocațial, întrucât este fictivă, nu poate fi supusă impozitării.

Împotriva sentinței penale nr. 80 din 12 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au formulat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, inculpatul A. și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman.

Procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care a exercitat apelul, a criticat sentința în privința stabilirii legii penale mai favorabile, susținând, în memoriul cuprinzând motivele de apel înaintate de acest parchet, că, datorită tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni, C. pen. anterior constituie în cauză, global, lege penală mai favorabilă, inclusiv cu privire la individualizarea pedepsei rezultante, instituția suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de art. 86

1

din același cod fiind mai favorabilă inculpatului decât corespondenta sa prevăzută de art. 91 din noul C. pen.

Cu ocazia dezbaterii apelului, procurorul de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție participant la ședința de judecată a solicitat instanței de apel ca, având în vedere caracterul devolutiv al căii de atac, să examineze și alte motive de nelegalitate ale hotărârii în afara celor cuprinse în scris, motive expuse pe larg în încheierea de ședință din data de 25 noiembrie 2015, acesta formulând în esență următoarele critici:

- în mod greșit inculpatul a fost condamnat pentru exercitarea fără drept a profesiei de avocat întrucât la data la care s-a început urmărirea penală în cauză cu privire la faptă infracțiunea era prescrisă, se împlinise termenul general de prescripție, de 3 ani, și nici dispozițiile art. 155 din noul C. pen. nu sunt incidente, deoarece actul de procedură prevăzut de aceste noi dispoziții ar fi trebuit efectuat înainte de împlinirea termenului menționat pentru ca textul să fie aplicabil;

- încadrarea juridică a faptei inculpatului de a fi utilizat în instanță înscrisurile falsificate, pentru ca instanța să pronunțe în baza acestor o soluție, este subsumată numai incriminării privind uzul de fals, și nu realizează, cum s-a reținut în actul de inculpare și în sentință, un concurs între aceasta din urmă și infracțiunea de înșelăciune;

- cum, prin schimbarea încadrării juridice și în urma soluției de încetare a procesului pentru infracțiunea de exercitare fără drept a profesiei de avocat, dispozițiile privind tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni nu ar mai fi incidente, rămân fără obiect criticile formulate de către procurorul care a declarat apelul, privind modul de stabilire a legii penale mai favorabile, aceasta fiind, cu privire la singura faptă care poate atrage răspunderea penală a inculpatului, art. 290 din C. pen. anterior.

Inculpatul a criticat hotărârea pentru motivele arătate pe larg în încheierea de ședință întocmită cu ocazia dezbaterilor și pentru motive cuprinse în memoriul depus la instanța de apel, susținând, în esență, că nu sunt întrunite elementele constitutive nici ale infracțiunii de înșelăciune, din perspectiva subiectului pasiv, al elementului material și al raportului de cauzalitate între acesta și urmarea faptei, nici ale infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât el nu a contrafăcut scrierea sau subscrierea din înscris și nu a alterat vreun înscris, iar în privința infracțiunii de exercitare fără drept a profesiei de avocat a arătat că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Privitor la desfășurarea procesului în primă instanță, inculpatul a susținut în scris, în cuprinsul memoriului menționat, că prima instanță ar fi trebuit să dispună, astfel cum el solicitase, atașarea dosarelor civile la care cauza se referă, considerând pentru aceasta incompletă cercetarea judecătorească, precum și că instanța ar fi fost necompetentă material, competența revenind în realitate judecătoriei.

Partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, a criticat sentința, prin memoriul depus odată cu cererea de apel, pentru respingerea ca inadmisibilă a acțiunii civile exercitate în această cauză, pretinzând, în esență, că inculpatul datorează Bugetului General Consolidat al Statului suma de 67.410 RON reprezentând impozit pe venit, amenzi și contribuția la asigurările sociale și de sănătate, precum și accesoriile acestor sume, toate datorate ca urmare a comiterii unor fapte ce ar constitui infracțiuni prevăzute de Legea nr. 82/1991, legea contabilității.

Examinând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul A. prin prisma textelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt fondate, sub următoarele aspecte:

În ceea ce privește săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii, prima instanță a dispus în mod greșit condamnarea, în cauză fiind incident impedimentul la soluționarea acțiunii penale constând în prescripția răspunderii penale.

Astfel, Înalta Curte reține că fapta de exercitare fără drept a profesiei de avocat a fost epuizată în luna decembrie 2010. Momentul epuizării rezultă din modalitatea neechivocă în care a fost formulată acuzația, ultimul act de executare reținut în sarcina inculpatului fiind realizat la data de 02 decembrie 2010. Termenul de prescripție generală a răspunderii penale este, atât potrivit art. 122 alin. (1) lit. e) din C. pen. anterior, cât și potrivit art. 154 alin. (1) lit. e) C. pen., de 3 ani, raportat la limitele speciale ale pedepsei prevăzute de art. 281 din C. pen. anterior, respectiv de art. 348 C. pen. Prin urmare, în decembrie 2013 termenul de prescripție a răspunderii penale cu privire la această infracțiune se împlinise, fără ca în cauză să se fi efectuat vreun act de procedură care să fi fost de natură să întrerupă cursul prescripției. Potrivit art. 123 din C. pen. anterior, cursul termenului de prescripție s-ar fi întrerupt numai prin îndeplinirea unui act susceptibil de a fi comunicat învinuitului sau inculpatului, prin urmare prin îndeplinirea unui act în cursul urmăririi penale; or, urmărirea penală a început in rem abia la data de 24 februarie 2014 (de altfel, cu privire la o faptă conexă pentru care nici nu s-a exercitat apoi acțiunea penală, dispunându-se clasarea), ulterior împlinirii termenului de prescripție. Prin urmare, la data la care procesul penal a început răspunderea penală pentru exercitarea fără drept unei profesii era deja prescrisă.

În aceste condiții, nici în ipoteza în care legea nouă ar fi, global, aplicabilă acestei fapte, nu ar fi incidente dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., potrivit căruia orice act de procedură are efect întreruptiv asupra cursului termenului de prescripție, întrucât o atare întrerupere ar fi trebuit să opereze înlăuntrul acestui termen și nu după împlinirea sa; or, așa cum s-a arătat deja, primele acte de procedură s-au desfășurat în cauză în anul 2014, după împlinirea, în decembrie 2013, a acestui termen.

De aceea, privitor la infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități se va dispune încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 lit. f) teza a II-a C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripției generale a răspunderii penale.

În ceea ce privește săvârșirea de către inculpat a tentativei la infracțiunea de înșelăciune, Înalta Curte constată că inculpatul a fost greșit condamnat, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

Instanța de control judiciar apreciază că situația de fapt a fost corect reținută de către prima instanță, în urma unei analize coroborate a probatoriilor. Astfel s-a reținut că, în perioada 10 februarie 2010 - 02 decembrie 2010, inculpatul a depus la Tribunalul Teleorman și Curtea de Apel București, cinci chitanțe în valoare totală de 53.000 euro din care rezulta, în mod eronat că, în calitate de avocat, ar fi încasat aceste sume cu titlu de onorariu. Depunerea chitanțelor s-a realizat în scopul obligării pârtii adverse, Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman, de către instanțele judecătorești în Dosarul nr. x/87/2010, la plata cheltuielilor de judecată, rezultat care însă nu s-a produs din cauza faptului că partea asistată de inculpat în calitate de avocat a căzut în pretenții, pronunțându-se o soluție nefavorabilă acesteia.

Fapta astfel descrisă nu realizează tipicitatea infracțiunii de înșelăciune. Aceasta este o infracțiune contra patrimoniului, al cărui specific constă în aceea că, în urma unor manopere dolosive ale făptuitorului sau unor elemente frauduloase, victima inducerii în eroare se angajează într-o conduită prejudiciabilă. De esența acestei infracțiuni este aceea că făptuitorul amăgește, nesocotește încrederea acordată în cadrul unor relații cu conținut patrimonial.

Prezentarea mincinoasă a unor aspecte de fapt ori de drept în fața unei autorități iese din sfera acestor relații protejate prin incriminarea înșelăciunii (art. 244, Titlul II), însă este proteguită în cadrul altor infracțiuni cum sunt cele de fals (Titlul VI), contra infăptuirii justiției (Titlul IV), ș.a. Astfel, „inducerea în eroare” a unei autorități aduce în discuție alt tip de relații sociale nesocotite și alte incriminări incidente, acelea care protejează autoritatea, cum ar fi falsul în declarații, mărturia mincinoasă, falsul privind identitatea, prezentarea la autoritatea vamală de înscrisuri falsificate etc.

Folosirea înscrisurilor falsificate în fața instanțelor este faptă prevăzută de legea penală subsumată infracțiunii de fals și/ sau uz de fals, iar nu infracțiunii de înșelăciune. Concluzia rezultă din aceea că obiectul juridic al infracțiunii de inșelăciune îl constituie protejarea relațiilor sociale de ordin patrimonial bazate pe încredere, în timp ce obiectul juridic al infracțiunii de fals este diferit și se referă la proteguirea relațiilor sociale în legătura cu valoarea încrederii publice acordate anumitor categorii de înscrisuri.

Infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare din codul actual (art. 268) are corespondent în infracțiunea de denunțare calomnioasă din codul anterior, iar analiza conținutului incriminării nu este utilă în raport cu faptele deduse judecății.

În cauză înculpatul a depus în dosare aflate pe rol chitanțe ce atestau onorarii neîncasate pentru ca instanța să oblige partea adversă la plata acestora. În cadrul proceselor penale ori civile instanțele sunt îndrituite a verifica și cenzura cuantumul onorariilor solicitate în cuprinsul cheltuielilor de judecată, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. anterior (text în vigoare la data săvârșirii faptei), care arată că „Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de cate ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”. Având natura juridică a unor mijloace de probă, înscrisurile (chitanțele) depuse de inculpat în dosarele instrumentate de instanțele civile, sunt producătoare de consecințe juridice, iar abilitatea organului judiciar de a modifica întinderea pretențiilor nu nesocotește acest efect. Nici faptul că partea pe care o asista inculpatul-avocat a căzut în pretenții, fiind astfel exclusă o soluție de obligare a părții adverse la acoperirea cheltuielilor de judecată, nu exclude aptitudinea chitanțelor de a fi producătoare de consecințe juridice.

În consecință, conduita infracțională se subsumează infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind întrunitele elementele angajării răspunderii penale.

Cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, Înalta Curte constată că inculpatul a ticluit înscisurile falsificate, respectiv chitanțele ce atestau câtimea onorariului și le-a depus în dosarele în care asigura asistența juridică, acestea fiind apte a produce consecințe juridice, respectiv a genera obligația de plată a părții adverse în procesele în care aceasta din urmă a obținut o soluție nefavorabilă. Fapta astfel descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În ceea ce privește aprecierea legii noi ca fiind mai favorabile și a cuantumului pedepsei principale, instanța de control judiciar reține rigoarea hotărârii primei instanțe și menține în consecință aceste evaluări.

În concret, văzând persoana inculpatului sub aspectul vârstei sale, precum și conduita sa procesuală concretizată în prezentarea în fața instanțelor, timpul scurs de la epuizarea activității infracționale fără reiterarea acesteia, unitatea infracționalăpentru care se poate angaja răspunderea penală, instanța de apel apreciază că sunt incidente dispozițiile privind renunțarea la aplicarea pedepsei, art. 80 și urm. C. pen. De aceea, împrejurarea că limita minimă specială a pedepsei este mai redusă sub imperiul Codului penal anterior devine irelevantă față de criteriul soluției mai favorabile a renunțării la aplicarea pedepsei ce se poate dispune conform legii noi.

Prin urmare, făcând aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. cu privire la legea penală mai favorabilă, Înalta Curte, menținând încadrarea juridică a faptei stabilită de prima instanță în dispozițiile art. 322 alin. (1) C. pen., va dispune renunțarea la aplicarea pedepsei pentru infracțiunea de fals și va aplica inculpatului un avertisment, potrivit art. 80 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește cererea orală a reprezentantului Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice din două infracțiuni de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu componenta uzului de fals, într-o unică infracțiune, respectiv în aceea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, instanța de control judiciar constată că acuzația a fost formulată distinct pentru cele două infracțiuni, iar acțiunile penale exercitate separat trebuie să obțină o soluție distinctă în carul procesului penal. Considerațiile anterioare legate de caracterizarea în drept a activității infracționale susțin imposibilitatea transformării pluralității de infracțiuni într-o unitate legală care să presupună o unică soluție a acțiunii penale. În susținerea acestei concluzii, instanța de control judiciar amintește jurisprudența anterioară în care ruperea unui act de executare dintr-o unitate legală infracțională a presupus pronunțarea unor soluții distincte pentru fiecare infracțiune din concursul generat (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, decizia penală nr. 1276 din 24 aprilie 2012, Dosar nr. x/36/2009).

Pentru toate acestea, Înalta Curte va admite apelurile declarate de către procuror și inculpat și, în limitele arătate, va desființa soluția primei instanțe.

Procedând la stabilirea legii penale mai favorabile în modalitatea expusă anterior, Înalta Curte constată neîntemeiate și criticile formulate, în cuprinsul memoriului cuprinzând motivele de apel ale procurorului care a declarat calea de atac.

Celelalte critici formulate de către apelantul inculpat A. nu sunt întemeiate pentru următoarele considerente:

Cu privire la competența materială a primei instanțe, distinct de faptul că aprecierea asupra acestui aspect a făcut deja obiectul examenului, efectuat cu caracter definitiv, în camera preliminară, Înalta Curte constată că nu au fost încălcate dispozițiile privind competența, care îi revenea în primă instanță Curții de Apel București, după criteriul privind calitatea de avocat a inculpatului, în conformitate cu art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Înscrisurile cu care inculpatul a solicitat primei instanțe să complinească cercetarea judecătorească (dosarele din cauzele civile în contextul cărora au fost comise faptele ce fac obiectul prezentului proces) au fost corect apreciate de către judecătorul fondului ca nefiind utile, copii de pe actele relevante găsindu-se în dosarul de urmărire penală.

În plus, Înalta Curte, observând și caracterul neconcludent al unora dintre ele, de vreme ce pentru existența și caracterul infracțional al faptelor pentru care se exercită în cauză acțiunea penală nu are vreo relevanță examinarea fondului cauzelor civile; mai mult, față de aprecierea pe care instanța de apel a facut-o cu privire la încadrarea și semnificația juridică penală a faptelor inculpatului, cele solicitate apar ca lipsite de interes pentru soluționarea prezentei cauze.

În fine, Înalta Curte constată nefondată și apărarea inculpatului potrivit căreia fapta sa de întocmire a chitanțelor conținând mențiuni necorespunzătoare adevărului nu ar constitui elementul material al infracțiunii de uz de fals, apreciind că plăsmuirea în întregime a acestor înscrisuri constituie o contrafacere a scrierii acestora, în sensul în care noțiunea este utilizată pentru descrierea actului material al infracțiunii, atât în art. 288 din C. pen. anterior, cât și în art. 320 C. pen.

Apelul declarat de către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman este nefondat pentru următoarele considerente:

Prima instanță a constatat în mod corect că acțiunea civilă exercitată în această cauză este inadmisibilă. Caracterul accesoriu al acestei acțiuni o face dependentă, în obiectul său, de acțiunea penală, neputându-se solicita, în latură civilă, decât repararea prejudiciului produs prin faptele pentru care s-a exercitat și acțiunea penală, așa cum prevede expres art. 19 alin. (1) C. proc. pen. Or, în cauză, partea civilă pretinde repararea unui prejudiciu produs prin fapte străine prezentei cauze penale (pentru care procurorul nu a sesizat instanța penală, dispunând, prin rechizitoriu, o soluție de clasare sub aspectul unor infracțiuni de evaziune fiscală și fals privind înscrisuri depuse la Administrația Finanțelor Publice).

Ca atare, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., urmează a admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul A., împotriva sentinței penale nr. 80 din 12 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman împotriva aceleiași sentințe penale și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu opinie majoritară,

I. Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 80 din 12 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. combinat cu art. 16 lit. f) teza a II-a C. proc. pen., rap. la art. 121 C. pen. anterior, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, prevăzută de art. 348 C. pen. și art. 5 C. pen., ca urmare a intervenției prescripției generale a răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. combinat cu art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul A. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 32 rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

În baza art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. stabilește pedeapsa de 1 an închisoare față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. dispune renunțarea la aplicarea pedepsei față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. aplică inculpatului A. un avertisment.

II. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman împotriva aceleiași sentințe penale.

Obligă apelanta parte civilă A.N.A.F. - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 08 decembrie 2015.

Opinie separată

Opinia noastră este în sensul condamnării inculpatului A. și pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 32 rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Urmare a administrării probatoriului în apel, Înalta Curte are în vedere, în esență, aceeași situație de fapt ca cea descrisă în rechizitoriu și reținută de prima instanță, anume că, în perioada 10 februarie 2010-02 decembrie 2010, inculpatul a depus la Tribunalul Teleorman și Curtea de Apel București, cinci chitanțe în valoare totală de 53.000 euro din care rezulta, în mod eronat că, în calitate de avocat, ar fi încasat aceste sume cu titlu de onorariu în scopul obligării persoanei vătămate Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman, de către instanțele judecătorești în Dosarul nr. x/87/2010, la plata cheltuielilor de judecată, rezultat care nu s-a produs din cauza pierderii procesului.

Așadar, în raport de acesta situație de fapt, consider că fapta inculpatului îndeplinește toate condițiile de tipicitate ale tentativei la infracțiunea de înșelăciune.

În principiu suntem de acord cu opinia majoritară referitoare la condițiile de comitere a infracțiunii de înșelăciune, atunci când aceasta se realizează prin „mediere”, „la instanță”. Într-adevăr, înșelăciunea este o infracțiune contra patrimoniului, al cărui specific constă în aceea că, în urma unor manopere dolosive ale făptuitorului, victima inducerii în eroare se angajează într-o conduită care îi produce, ei sau altei persoane, un prejudiciu patrimonial. De esența acestei infracțiuni este că făptuitorul amăgește, nesocotește încrederea stabilită între el și victimă în cadrul unor relații cu conținut patrimonial. De aceea, prezentarea mincinoasă a unor aspecte de fapt unei autorități iese de principiu din sfera acestor relații protejate prin incriminarea înșelăciunii.

Totuși, în speță trebuie observat că activitatea desfășurată de către inculpat prin prisma probelor administrate nu a urmărit prezentarea mincinoasă a unor aspecte unei autorități - instanțele de judecată, ci prejudicierea părții adverse - în speță o altă autoritate - Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman, prin comiterea infracțiunii scop - falsul și în condițiile în care pretențiile formulate vizau o perioadă în care inculpatul nici nu avea dreptul să profeseze.

De aceea, reamintim că probele administrate în cadrul procesului penal au stabilit că inculpatul Creață Iulian în perioada 10 februarie 2010-02 decembrie 2010, când era suspendat din profesia de avocat, a exercitat activități de asistență juridică specifice profesiei de avocat și a depus la Tribunalul Teleorman și Curtea de Apel București cinci chitanțe în valoare totală de 53.000 euro din care rezultă, în mod eronat că, în calitate de avocat, ar fi încasat aceste sume cu titlu de onorariu în scopul obligării persoanei vătămate Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman, de către instanțele judecătorești în Dosarul nr. x/87/2010, la plata cheltuielilor de judecată, rezultat care nu s-a produs din cauza pierderii procesului.

De aceea, în aceste circumstanțe concrete de fapt, apreciem că nu este vorba de situațiile în care autoritatea este, chiar cea chemată să decidă asupra temeiniciei ori netemeiniciei celor ce i se prezintă - o instanță de judecată, întrucât nu temeinicia acțiunii sale în justiție a fost urmărită prin activitatea infracțională desfășurată de către inculpat, ci încercarea de a obține avantaje patrimoniale „prin nesocotirea încrederii”, nu a instanței de judecată, ci a părții adverse, în speță Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman.