ÎCCJ, decizie (scj.ro #83943)

Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Elemente constitutive. Infracțiune continuată. Anularea înscrisurilor falsificate Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni de fals. Falsuri în înscrisuri Indice alfabetic: Drept penal - fals în înscrisuri sub semnătură privată - infracțiune continuată C. pen., art. 41 alin. (2), art. 290 C. proc. pen., art. 348 Fapta de a întocmi, semna și promova în numele unei alte persoane o cerere de chemare în judecată în fața instanței civile, fără mandat, de a depune la dosarul civil, la date diferite, mai multe cereri întocmite și semnate în numele aceleiași persoane, fără mandat, precum și de a completa cu date nereale și de a depune la dosar o împuternicire avocațială semnată în alb de un avocat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma continuată, prevăzută în art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din același cod.

Într-un astfel de caz, instanța dispune, prin hotărârea de condamnare, în temeiul art. 348 C. proc. pen., anularea tuturor înscrisurilor falsificate. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 3999 din 10 noiembrie 2010 Prin sentința nr. 73/F din 30 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați, Secția penală, s-a dispus condamnarea inculpatei P.M. la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 alin. (1) C. pen., precum și la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută în art. 290 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza dispozițiilor art.33 lit. a) C. pen. în referire la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit cele două pedepse aplicate inculpatei și s-a dispus să execute pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare. În baza dispozițiilor art. 71 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale. În baza dispozițiilor art. 81 și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a celei accesorii aplicate, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni, conform art. 82 C. pen. S-a dispus anularea actelor falsificate existente la filele 61 - 64 din dosarul de urmărire penală, precum și împuternicirea avocațială a avocatului I.C.

aflată la fila 59 din dosarul de urmărire penală. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că faptele inculpatei au fost dovedite cu plângerea penală și cu declarația părții vătămate, cu înscrisurile falsificate și cu scriptele de comparație, cu declarațiile martorei S.E. și ale învinuiților I.C., B.V. și U.A., care au relatat împrejurările în care inculpata a săvârșit faptele. S-a mai reținut că din rapoartele de constatare tehnico-științifică și din expertiza criminalistică reiese faptul că acțiunea introdusă la Judecătoria Ploiești, scrisul și semnăturile depuse pe cele trei cereri adresate instanței de judecată, datate 17 octombrie 2005, 14 noiembrie 2005 și 21 noiembrie 2005, precum și scrisul de pe împuternicirea avocațială a avocatului I.C.

au fost executate de inculpată. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs, între alții, procurorul și inculpata P.M. Procurorul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 12, 17 și 17 1 C. proc. pen., astfel: - în mod greșit instanța de judecată a dispus condamnarea inculpatei P.M. pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată aflate în concurs real; - în mod greșit instanța de judecată nu a individualizat actele a căror anulare a fost dispusă prin hotărâre. În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a susținut că instanța a considerat în mod greșit că falsificarea de către inculpata P.M.

a unei împuterniciri avocațiale pe numele altei persoane, cu prilejul întocmirii acesteia, respectiv pe numele avocatului I.C., reprezintă o infracțiune de fals realizată printr-o rezoluție infracțională separată, aspect care nu rezultă din materialul probator administrat în cauză. S-a susținut, de asemenea, că instanța a precizat în mod generic că anulează actele falsificate existente la filele 61 - 64 din dosarul de urmărire penală, precum și împuternicirea avocațială a avocatului I.C. de la fila 59 din dosarul de urmărire penală, fără a le individualiza și a omis să anuleze acțiunea civilă și cererea depusă la data de 13 octombrie 2005, întocmite de inculpată. Inculpata a criticat sentința recurată, invocând, între altele, cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., în esență, pentru că instanța de fond a dat o interpretare eronată probatoriului administrat în cauză, reținând în mod greșit săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea sa. Inculpată a solicitat achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals. Recursurile declarate de procuror și de inculpată sunt fondate pentru următoarele considerente: Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma tuturor motivelor de recurs formulate în cauză, dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cauză sunt incidente cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 12, 17 și 17 1 C. proc.

pen. Astfel, prin rechizitoriul nr. 502/P/2007 din 9 octombrie 2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei P.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se că, în cursul lunii decembrie 2002, între partea vătămată U.D. și numitul B.V. s-a încheiat un înscris autentificat la Biroul Notarilor Publici Asociați L.M. și L.L., prin care aceasta a declarat că a primit de la B.V. suma de 90 milioane lei (ROL), reprezentând contravaloarea unui imobil situat în comuna B. și s-a obligat să întocmească actul de vânzare-cumpărare în formă autentică până la data de 20 ianuarie 2003. În conținutul acestui înscris nu s-a descris imobilul care a făcut obiectul tranzacției dintre părți, astfel că între acestea au apărut neînțelegeri legate de suprafața de teren aferentă construcției care urma să fie înstrăinată.

Urmare a acestui fapt, numitul B.V. a angajat-o pe inculpata P.M. pentru a-i acorda asistență juridică în vederea promovării unei acțiuni civile, în contradictoriu cu partea vătămată, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de vânzare-cumpărare. Partea vătămată deținea acte de proprietate numai pentru suprafața de 250 mp, teren aferent imobilului, motiv pentru care inculpata a promovat, în numele acesteia, o acțiune civilă având ca obiect constatarea dreptului de proprietate al părții vătămate asupra suprafeței de 392 mp teren până la întreaga suprafață de 642 mp, tehnoredactând acțiunea și completând împuternicirea avocațială semnată în alb de numitul I.C., documente pe care le-a depus la Judecătoria Ploiești.

Acțiunea civilă a făcut obiectul dosarului nr. 11230/2005 al acestei instanțe. S-a reținut, în rechizitoriu, că pentru susținerea acestei acțiuni civile, numitul B.V. a contrafăcut semnătura părții vătămate U.D. pe cererea adresată Primăriei comunei B., cerere prin care solicita eliberarea unor acte din care să rezulte anul din care s-a plătit impozit pentru terenul care făcea obiectul dosarului nr. 11230/2005 al Judecătoriei Ploiești, precum și suprafața de teren pentru care s-a plătit impozitul. În cursul procesului civil, inculpata a întocmit și semnat în numele și pentru partea vătămată cererile depuse la dosarul sus-menționat la datele de 17 octombrie 2005, 14 noiembrie 2005 și 21 noiembrie 2005, prin judecătorul de serviciu.

Partea vătămată a învederat instanței că nu a promovat acțiune civilă, având ca obiect cel menționat în dosarul nr. 11230/2005 și nu a angajat avocat în acest sens, solicitând a se luat act că renunță la judecarea cauzei. În ceea ce privește motivul de recurs formulat de inculpată cu referire, pe de o parte, la reținerea în sarcina sa a două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute în art. 290 alin. (1) C. pen. din care una în formă continuată (art. 290 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.), iar pe de altă parte cererea sa de achitare, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., acesta va fi examinat concomitent cu analiza primului motiv de recurs formulat de procuror, întrucât vizează același caz de casare (art. 385 9 alin. 1 pct. 12 C. proc.

pen.). Astfel, din dispozitivul rechizitoriului nr. 502/P din 9 octombrie 2008 rezultă că inculpata P.M. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Din examinarea actelor efectuate în cursul cercetării judecătorești, la instanța de fond nu rezultă că s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. (prin încheiere sau prin hotărârea recurată).

Deși în rechizitoriu se reține că fapta comisă de inculpată constă în aceea că în cursul anului 2005, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a promovat și semnat, fără mandat, în numele părții vătămate U.D., o acțiune civilă având ca obiect constatarea unui drept de proprietate pe terenul în suprafață de 392 mp, la care a atașat împuternicirea avocațială a avocatului I.C., pe care a completat-o cu date nereale (în sensul că ar fi fost angajat de partea vătămată în vederea susținerii acțiunii), instanța a considerat că falsificarea de către inculpata P.M. a unei împuterniciri avocațiale pe numele altei persoane, cu prilejul întocmirii acesteia, respectiv pe numele avocatului I.C., reprezintă o infracțiune de fals realizată printr-o rezoluție infracțională separată.

Aceasta nu rezultă din materialul probator administrat în cauză, întrucât inculpata a luat rezoluția infracțională a promovării unei acțiuni civile pentru a-l ajuta pe clientul său B.V. în vederea intrării în posesia imobilului și a unei suprafețe mai mari de teren, iar toate actele falsificate au fost depuse la dosar în realizarea aceluiași scop infracțional. Ca atare, în cauză fiind vorba de o rezoluție infracțională unică, se impunea condamnarea inculpatei pentru o singură infracțiune, și anume infracțiunea continuată de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. De asemenea, se constată că instanța de fond a dispus condamnarea inculpatei pentru săvârșirea a două infracțiuni fără a face în cauză aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc.

pen. și fără a pune în discuția părților acest aspect. În aceste condiții, în mod greșit instanța de judecată a dispus condamnarea inculpatei P.M. pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, aflate în concurs real, motiv pentru care, sub acest aspect, atât criticile formulate de procuror, cât și cele formulate de inculpată sunt fondate. În ceea ce privește critica inculpatei vizând lipsa unuia dintre elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată - latura subiectivă - aceasta este nefondată. Latura subiectivă a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată presupune vinovăția făptuitorului sub forma intenției directe, deoarece, prin săvârșirea faptei, acesta urmărește producerea unei consecințe juridice.

Intenția privește atât acțiunea de falsificare, cât și acțiunea de folosire sau de încredințare a înscrisului falsificat altei persoane spre folosire în vederea producerii unor consecințe juridice. Latura subiectivă a infracțiunii este realizată și atunci când înscrisul falsificat a fost folosit pentru dovedirea unui fapt adevărat, deoarece un înscris falsificat creează întotdeauna o stare de pericol pentru încrederea publică pe care legiuitorul a urmărit să o apere prin incriminarea falsului în înscrisuri. Consumarea infracțiunii are loc, după caz, în momentul în care autorul falsului folosește înscrisul falsificat sau îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, moment în care se produce și urmarea periculoasă.

Din aceste perspective, raportat la speța dedusă judecății, se constată că vinovăția inculpatei, în forma cerută de lege, este dovedită. În contextul dat și prin coroborarea cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, raportul de expertiză criminalistă efectuat în cauză dovedește, fără putință de tăgadă, existența faptei și săvârșirea ei cu vinovăție de către inculpată. Motivul pentru care a procedat în acest mod, a fost acela de a-i profita clientului său, B.V., pentru suprafața de 392 mp teren, pentru care existau neînțelegeri cu partea vătămată și pentru care aceasta nu poseda acte de proprietate. Acest fapt explică modul în care inculpata P.M. a tehnoredactat atât acțiunea civilă în numele persoanei vătămate U.D., cât și acțiunea civilă în numele lui B.V.; în acțiunea civilă introdusă pentru persoana vătămată U.D.

se susține că aceasta a promovat acțiunea în vederea înstrăinării imobilului pentru care la momentul înțelegerii s-a stabilit și s-a încasat prețul, iar în acțiunea civilă introdusă pentru numitul B.V. se susține că persoana vătămată U.D. refuză să se prezinte la notariat pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică. Criticile inculpatei, referitoare la faptul că instanța de fond nu a analizat latura civilă a cauzei, sunt nefondate. Sub denumirea „infracțiuni de fals”, legiuitorul a inclus într-o categorie distinctă de infracțiuni, în Titlul VII al părții speciale a Codului penal, faptele de alterare a adevărului cu privire la anumite entități - înscrisuri - care au menirea, potrivit legii, să facă dovada adevărului pe care îl exprimă sau îl atestă.

Capitolul III este consacrat infracțiunilor constând în falsuri în înscrisuri - art. 288 - art. 294 C. pen. - obiectul juridic comun constând în relațiile sociale referitoare la încrederea de care trebuie să se bucure aceste entități, cărora legea le-a atribuit însușire probatorie, adică adevărul pe care acestea au destinația legală de a-l exprima sau atesta. Elementul material al laturii obiective al acestor infracțiuni se realizează, de regulă, printr-o acțiune de falsificare, de alterare a adevărului, iar urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru valoarea socială ocrotită. Doar unele dintre infracțiunile de fals produc și alte urmări, constând într-o pagubă materială. În speță, ne aflăm în situația primei variante a urmării produse prin săvârșirea infracțiunii de către inculpată, respectiv aceea a stării de pericol pentru valoarea socială ocrotită.

Examinând critica formulată de procuror, în sensul că instanța de fond nu a individualizat actele a căror anulare a fost dispusă prin hotărârea recurată, se constată că aceasta este fondată. Astfel, instanța a precizat generic că anulează actele falsificate existente la filele 61 - 64 din dosarul urmărire penală, precum și împuternicirea avocațială a avocatului I.C., aflată la fila 59 din dosarul de urmărire penală. Chiar dacă instanța a precizat filele la care se află în dosar actele false, încercând o individualizare a lor în acest fel, a omis să anuleze acțiunea civilă, aflată la fila 58 a dosarului de urmărire penală și cererea depusă la data de 13 octombrie 2005, aflată la fila 60 a aceluiași dosar.

Deși s-a reținut în motivarea hotărârii că inculpata a tehnoredactat, promovat și semnat în numele părții vătămate U.D. acțiunea civilă prin care se solicită instanței să constate dreptul de proprietate al acesteia pentru suprafața de 392 mp, până la întreaga suprafață de 642 mp, precum și faptul că inculpata a semnat și cererea depusă la data de 13 octombrie 2005 la dosarul civil nr. 11230/2005, în numele părții vătămate U.D., instanța a omis să le anuleze. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de procuror și de inculpata P.M. împotriva sentinței penale nr. 73/F din 30 aprilie 2010, a casat în parte sentința penală atacată și, în rejudecare, în baza art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor comise de inculpată din infracțiunile prevăzute în art. 290 alin. (1) C. pen. și în art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută în art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpata P.M. la o pedeapsă de 4 luni închisoare; în baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale; în baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 4 luni stabilit conform art. 82 C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În baza art. 348 C. proc. pen., a anulat acțiunea civilă formulată în numele părții civile U.D. - fila 58 din dosarul de urmărire penală, cererea din 13 octombrie 2005 - fila 60 din dosarul de urmărire penală, cererile formulate în numele părții civile U.D., din 17 octombrie 2005, 14 noiembrie 2005, 21 noiembrie 2005 și cererea nedatată - filele 61, 62, 63 și 64 din dosarul de urmărire penală -, menținând în rest dispozițiile sentinței. Notă: În urma intrării în vigoare, la 25 noiembrie 2010, a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010, cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc.

pen. formează obiectul dispozițiilor art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen.