ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 405/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

Decizia nr. 486/2013, pronunțată de Curtea de Apel Iași a fost anulată, ca

netimbrată, cererea de revizuire formulată de către revizuienta T.l împotriva Deciziei

civile nr. 1095/R din 10 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Vaslui, cerere

formulată în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și obligată revizuenta să

achite intimatei S.D. suma de 1.700 lei reprezentând cheltuieli de judecată,

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 193/R din 12 februarie 2013,

pronunțată de Tribunalul

Vaslui s-a admis

excepția inadmisibil itățîi cererii de revizuire, întemeiată pe

dispozițiile

art. 322 pct. 1 și pct. 2 C. proc. civ., invocată din oficiu,

s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire

formulată de T.I.

împotriva Deciziei civile nr. 1095/R din data de 10

octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Vaslui, pe care a menținut-o, a admis

excepția necompetenței materiale de soluționare a cererii de revizuire,

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocată din oficiu

și a declinat în favoarea

Curții de Apei

lași competența de soluționare a cererii de revizuire, întemeiată

pe

aceste dispoziții legale.

Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că

revizuenta T.I. a sesizat instanța cu o cerere de revizuire a Deciziei civile nr.

1095/R din 10 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Vaslui întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 1, 2 și 7 C. proc. civ.,

Cu privire la motivul de

revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

revizuenta a

susținut că Decizia civilă nr. 1095/R din 10 octombrie 2012 a Tribunalului

Vaslui conține dispoziții potrivnice cu cele cuprinse în sentințele nr. 955/2000

și nr. 561/2009 ale Judecătoriei Murgeni, astfel că, pentru acest motiv de

revizuire s-a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel

lași.

investită cu soluționarea cauzei, curtea a dispus

citarea revizuentei cu mențiunea de a achita taxa judciară de timbru de 10 lei

și timbrul judiciar de 0,15 lei sub sancțiunea anulării cererii, conform art. 20

alin. (2) din Legea nr. 147/1997.

Cum revizuenta T.I. nu a achitat taxa judiciară de

timbru până îa termenul din 12 aprilie 2013 și nu a formulat cerere pentru

acordarea de ajutor public judiciar, în temeiul art. 20 alin. (2) raportat Ia art.

3 lit. g) din Legea nr. 147/1997 s-a anulat cererea de revizuire formulată în

temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În baza art. 274 C. proc. civ. revizuenta a fost obligată să

plătească intimatei S.D. suma de 1.700 lei

cheltuieli de judecată

efectuate în recurs (1.500 lei onorariu apărător

și 200 lei cheltuieli de transport). Hotărârea a cuprins în dispozitiv

mențiunea „irevocabilă".

Împotriva acestei

hotărâri, revizuenta T.I. a declarat recurs,

susținând în 28 de pagini

nemulțumirea sa față de modul în care a fost soluționat litigiul între părți.

După ce a prezentat un istoric al cauzei, referindu-se la soluția recurată,

revizuenta recurentă a arătat, în esență că taxa

de timbru a fost plătită dar probabil a fost depusă la un alt dosar, că

nu trebuia

să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată pentru că

instanța nu a soluționat în fond cauza și nu a căzut în pretenții față de

pârâtă, care de altfel nu are nicîo pretenție asupra sa. O altă critică

formulată de recurentă privește faptul că mențiunea din dispozitivul hotărârii

în sensul că aceasta este

irevocabilă, a

pus-o în imposibilitatea de a contesta greșita obligare la plata

cheltuielilor

de judecată.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru

următoarele considerente:

Prin decizia recurată, respectiv, Decizia nr. 486 din 12

aprilie 2013 a Curții de Apel Iași, secția civilă, cererea de revizuire

formulată de T.I. în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a fost anulată, ca

netimbrată, fiind obligată revizuenta la plata sumei de 1.700 lei către

intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recurenta susține

că în mod greșit a fost anulată cererea de revizuire ca

netimbrată

pentru că a trimis chitanța prin care a depus suma de 10 lei reprezentând taxa

judiciară de timbru datorată în revizuire.

Din analiza cauzei se constată că prin citația aliată

la fila 17, dosar

revizuire, revizuenlei i

s-a pus în vedere să timbreze eu suma de 10

lei,

pentru

termenul din 12

aprilie 2013, când cauza a fost luată în pronunțare pe aspectul

timbrajului,

După pronunțarea hotărârii de anulare a cererii de revizuire, ca netimbrată, la

23 februarie 2013 a depus un memoriu prin care a arătat că din motive medicale

nu s-a putut prezenta și a solicitat repunerea cauzei pe rol, atașând la acesta

dovada achitării taxei judiciare de timbru la 18 februarie 2013, deci după

soluționarea cauzei.

Prin urmare, fata de

cele arătate, revizuenta nu a depus taxa judiciară de

timbru pe care o datora, astfel că, instanța a

tacul aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2)

din

Legea nr. 147/1997 cu privire la anularea

cererii ca netimbrată.

Cât privește critica

potrivit căreia instanța în mod greșit a menționat în

dispozitivul

hotărârii eă aceasta este irevocabilă, nefîind suspusă nici unei căi de atac,

se constată că părții nu i s-a creat un prejudiciu întrucât așa cum s-a arătat

în practicaua hotărârii, recursul a fost considerat admisibil.

Corect a procedat instanța și atunci când a obligat

revizuenta la plata cheltuielilor de judecată, reținând îndeplinirea condiției

prescrise de norma

procedurală referitoare

la „partea care cade în pretenții", care în contextul

solicitării

exprese a cheltuielilor de către partea adversă, justifică, din perspectivă

strict procedurală, inserarea obligației în dispozitivul soluției pronunțate.

Norma procedurală incidență - art. 274 C. proc. civ. -

nu face nici o excepție de la obligația de a plăti cheltuielile de judecată

față de partea care a câștigat procesul și cât timp la dosarul cauzei există

dovezi,

chitanța de plată a onorariului de

avocat și a cheltuielilor de transport, în mod

legal s-au acordat

cheltuielile de judecată suportate de intimată.

Dreptul de a cere plaîa cheltuielilor de judecată se

naște pentru partea care a câștigat procesul, ca efect al hotărârii

judecătorești prin care cealaltă parte a căzut în pretenții, adică ca urmare a

faptului că acțiunea revizuentei nu a fosl admisă ci a fost anulată ca

netimbrată.

Nu se poate reține ca fondată critica potrivit căreia

cauza nu a fost

soluționată pe fond și deci

revizuenta nu a căzut în pretenții față de intimată,

pentru că prin exercitarea

cererii de revizuire, intimata a fost nevoită să-și formuleze apărarea, deci a

suportat cheltuieli de judecată.

În raport de aceleași dispoziții legale, recurenta va

fi obligată la plata sumei de 500 iei, cu titlu de cheltuieli de judecată către

intimata S.D., reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., respectiv 300

lei onorariu avocat și 200 lei cheltuieli de transport.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta T.U. împotriva Deciziei

nr. 486 din 12 aprilie 2013 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Obligă pe revizuenta la plata sumei de 500 lei, cu

titlu de cheltuieli de

judecată către

intimata S.D. reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2014.