ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2344/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 104 A din 21 iunie 2011 a Tribunalului Vaslui, secția civilă, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuenta T.I. împotriva Deciziei nr. 82 A din 11 mai 2010 a Tribunalului Vaslui, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2,319,32 lei, reprezentând onorariu de avocat și speze de deplasare. Împotriva acestei hotărâri, revizuenta a declarat recurs, care a fost soluționat prin Decizia nr. 757 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă, care a dispus respingerea căii de atac și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 693,14 lei, către intimata S.D. Prin Decizia nr. 2528 din 25 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respins, ca inadmisibil recursul declarat de recurenta T.I.

împotriva Deciziei nr. 757 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că hotărârea atacată nu se circumscrie dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., întrucât a fost pronunțată de o instanță de recurs, este irevocabilă și nu este susceptibilă de reformare tot pe această cale procedurală. Împotriva acestei decizii, la 29 martie 2014, T.I. a formulat contestație în anulare, completată la data de 15 septembrie 2014, neîntemeiată în drept. În motivare, contestatoarea a invocat, în esență, nemulțumiri legate de modalitatea de soluționare a recursului declarat împotriva Deciziei nr. 757 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă, care a fost respins, ca inadmisibil, prin Decizia nr. 2528 din 25 aprilie 2013, pronunțată de Înalta Curte, secția I civilă.

De asemenea, contestatoarea a criticat și aspectul legat de obligarea sa, în mod, nejustificat, de către Tribunalul Vaslui și Curtea de Apel Iași, la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, pentru recuperarea cărora a fost executată silit. Prin memoriul depus la dosarul cauzei, contestatoarea a arătat, pe larg, modalitatea eronată în care instanțele mai sus menționate au soluționat litigiul având ca obiect ieșire din indiviziune, cu încălcarea legii și a drepturilor sale procesuale, precum și prejudiciile materiale care i-au fost cauzate prin obligarea, în mod nejustificat, la plata cheltuielilor de judecată exagerat de mari, în raport cu veniturile sale. Înalta Curte asupra contestației în anulare, constată următoarele: Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare sunt limitativ prevăzute în dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc.

civ. și permit exercitarea acesteia numai în condițiile existenței unor nereguli de procedură, constatate cu prilejul judecării unui litigiu sau în cazul în care instanța învestită cu soluționarea recursului a săvârșit o greșeală materială sau a omis să se pronunțe asupra unui motiv de casare sau de modificare, Prevederile legale mai sus menționate reglementează, în mod limitativ, cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare, în această cale extraordinară de atac, de retractare, neputând fi invocate nemulțumiri referitoare la modul de soluționare a unui litigiu, astfel după cum, în mod greșit, a procedat contestatoarea.

În speță, aceasta a criticat maniera în care instanța de recurs a soluționat cauza, prin constatarea inadmisibilității căii de atac, sens în care a arătat că Decizia nr. 2528 din 25 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale în materie, nu conține argumentele pe care se sprijină și încalcă, prin nesoluționarea fondului, drepturile sale procesuale. În realitate, Înalta Curte, fiind învestită cu judecata recursului declarat de contestatoare împotriva Deciziei nr. 757 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă, prin care a fost soluționat, de asemenea, recursul declarat de aceasta împotriva Deciziei nr. 104A din 21 iunie 2011 a Tribunalului Vaslui, secția civilă, a examinat, prioritar, în raport de această împrejurare și de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., admisibilitatea căii de atac. Din această perspectivă, s-a constatat că, față de prevederile art. 299 C. proc. civ., Decizia nr. 757 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă, decizie irevocabilă, pronunțată de o instanță de recurs, nu este susceptibilă de reformare tot pe calea recursului, și, reținând că recurenta T.I. a căzut în pretenții, s-a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către intimata S.D. În contextul arătat, Înalta Curte, procedând la examinarea incidenței și aplicabilității dispozițiilor art. 317 - 318 C. proc. civ. în cauza de față, constată că, prin contestația în anulare formulată, nu au fost invocate motivele reglementate imperativ de legiuitor, pentru admisibilitatea demersului judiciar al contestatoarei, pe calea procesuală astfel aleasă.

Prin criticile formulate, aceasta a reiterat aspecte legate de netemeinicie și de nelegalitate, care au fost analizate de instanțele anterioare, și care nu mai pot fi supuse analizei în această cale extraordinară de atac, pentru care dispozițiile legale prevăd situații limitative cu privire exercitarea acesteia. În raport de această împrejurare, Înalta Curte constată că instanța de recurs nu a săvârșit nicio eroare materială, ca rezultat al confundării sau aprecierii greșite a unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului, determinante pentru soluția pronunțată. Față de acest aspect, Înalta Curte constată că argumentele prezentate nu se circumscriu sferei reglementate de dispozițiile art. 317 și art. 318 din C. proc.

civ., motiv pentru care va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă. În ceea ce privește cheltuielile de judecată în cuantum de 2.000 lei, reprezentând onorariu de avocat, solicitate de intimata S.D., Înalta Curte constată că acestea depășesc cuantumul rezonabil, în raport de complexitatea cauzei și de activitatea concretă desfășurată de avocatul acestei părți în pregătirea apărării în cauză, impunându-se, conform prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reducerea acestora la 200 lei, la plata cărora va fi obligată contestatoarea căzută în pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea T.I. împotriva Deciziei nr. 2528 din 25 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 5096/89/2010. Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei către intimata S.D., cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2014. Procesat de GGC - CL