ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2344/2014

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 104 A din 21 iunie 2011 a

Tribunalului Vaslui, secția civilă, a fost respinsă cererea de revizuire

formulată de revizuenta T.I. împotriva Deciziei nr. 82 A din 11 mai 2010 a

Tribunalului Vaslui, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată

în cuantum de 2,319,32 lei, reprezentând onorariu de avocat și speze de

deplasare.

Împotriva acestei

hotărâri, revizuenta a declarat recurs, care a fost soluționat prin Decizia nr.

757 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă, care a dispus

respingerea căii de atac și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de

judecată în sumă de 693,14 lei, către intimata S.D.

Prin Decizia nr. 2528

din 25 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă, a fost respins, ca inadmisibil recursul declarat de recurenta T.I.

împotriva Deciziei nr. 757 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția

civilă.

Pentru a decide

astfel, instanța a reținut că hotărârea atacată nu se circumscrie dispozițiilor

art. 299 C. proc. civ., întrucât a fost pronunțată de o instanță de recurs,

este irevocabilă și nu este susceptibilă de reformare tot pe această cale

procedurală.

Împotriva acestei

decizii, la 29 martie 2014, T.I. a formulat contestație în anulare, completată

la data de 15 septembrie 2014, neîntemeiată în drept.

În motivare,

contestatoarea a invocat, în esență, nemulțumiri legate de modalitatea de

soluționare a recursului declarat împotriva Deciziei nr. 757 din 14 noiembrie

2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă, care a fost respins, ca inadmisibil,

prin Decizia nr. 2528 din 25 aprilie 2013, pronunțată de Înalta Curte, secția I

civilă.

De asemenea,

contestatoarea a criticat și aspectul legat de obligarea sa, în mod,

nejustificat, de către Tribunalul Vaslui și Curtea de Apel Iași, la plata

cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, pentru recuperarea

cărora a fost executată silit.

Prin memoriul depus

la dosarul cauzei, contestatoarea a arătat, pe larg, modalitatea eronată în

care instanțele mai sus menționate au soluționat litigiul având ca obiect ieșire

din indiviziune, cu încălcarea legii și a drepturilor sale procesuale, precum

și prejudiciile materiale care i-au fost cauzate prin obligarea, în mod

nejustificat, la plata cheltuielilor de judecată exagerat de mari, în raport cu

veniturile sale.

Înalta Curte asupra

contestației în anulare, constată următoarele:

Cazurile în care

poate fi promovată contestația în anulare sunt limitativ prevăzute în

dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ. și permit exercitarea acesteia

numai în condițiile existenței unor nereguli de procedură, constatate cu

prilejul judecării unui litigiu sau în cazul în care instanța învestită cu

soluționarea recursului a săvârșit o greșeală materială sau a omis să se

pronunțe asupra unui motiv de casare sau de modificare,

Prevederile legale

mai sus menționate reglementează, în mod limitativ, cazurile în care poate fi

promovată contestația în anulare, în această cale extraordinară de atac, de

retractare, neputând fi invocate nemulțumiri referitoare la modul de

soluționare a unui litigiu, astfel după cum, în mod greșit, a procedat

contestatoarea.

În speță, aceasta a

criticat maniera în care instanța de recurs a soluționat cauza, prin

constatarea inadmisibilității căii de atac, sens în care a arătat că Decizia

nr. 2528 din 25 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția I civilă este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale în

materie, nu conține argumentele pe care se sprijină și încalcă, prin

nesoluționarea fondului, drepturile sale procesuale.

În realitate, Înalta

Curte, fiind învestită cu judecata recursului declarat de contestatoare

împotriva Deciziei nr. 757 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția

civilă, prin care a fost soluționat, de asemenea, recursul declarat de aceasta

împotriva Deciziei nr. 104A din 21 iunie 2011 a Tribunalului Vaslui, secția

civilă, a examinat, prioritar, în raport de această împrejurare și de

dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea căii de atac.

Din această

perspectivă, s-a constatat că, față de prevederile art. 299 C. proc. civ.,

Decizia nr. 757 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă,

decizie irevocabilă, pronunțată de o instanță de recurs, nu este susceptibilă

de reformare tot pe calea recursului, și, reținând că recurenta T.I. a căzut în

pretenții, s-a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată

către intimata S.D.

În contextul arătat,

Înalta Curte, procedând la examinarea incidenței și aplicabilității

dispozițiilor art. 317 - 318 C. proc. civ. în cauza de față, constată că, prin

contestația în anulare formulată, nu au fost invocate motivele reglementate

imperativ de legiuitor, pentru admisibilitatea demersului judiciar al

contestatoarei, pe calea procesuală astfel aleasă. Prin criticile formulate, aceasta

a reiterat aspecte legate de netemeinicie și de nelegalitate, care au fost

analizate de instanțele anterioare, și care nu mai pot fi supuse analizei în

această cale extraordinară de atac, pentru care dispozițiile legale prevăd

situații limitative cu privire exercitarea acesteia.

În raport de această

împrejurare, Înalta Curte constată că instanța de recurs nu a săvârșit nicio

eroare materială, ca rezultat al confundării sau aprecierii greșite a unor

elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului, determinante

pentru soluția pronunțată.

Față de acest aspect,

Înalta Curte constată că argumentele prezentate nu se circumscriu sferei

reglementate de dispozițiile art. 317 și art. 318 din C. proc. civ., motiv

pentru care va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată în cuantum de 2.000 lei, reprezentând onorariu de

avocat, solicitate de intimata S.D., Înalta Curte constată că acestea depășesc

cuantumul rezonabil, în raport de complexitatea cauzei și de activitatea

concretă desfășurată de avocatul acestei părți în pregătirea apărării în cauză,

impunându-se, conform prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reducerea

acestora la 200 lei, la plata cărora va fi obligată contestatoarea căzută în pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea T.I.

împotriva Deciziei nr. 2528 din 25 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 5096/89/2010.

Obligă contestatoarea

la plata sumei de 200 lei către intimata S.D., cheltuieli de judecată, reduse

conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 24 septembrie 2014.

Procesat de GGC - CL