ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 694/2015

Deliberând asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 575 din 19 noiembrie

2010

a

Curții de Apel Iași, secția civilă, s-a

respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de T.I. împotriva Deciziei

civile nr. 480 din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel Iași.

Prin Decizia nr.

69 din 18februarie 2011,

Curtea

de Apel Iași, secția civilă, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare

fonnulată de T.I. împotriva Deciziei civile nr. 575 din 19 noiembrie 2010 a

Curții de Apel Iași.

Împotriva acestor

decizii

a. exercitat

recurs T.I., iar intimata-pârâtă S.D. a invocat inadmisibilitatea căii de atac.

Prin Decizia

nr. 1134 din 5 martie 2013

a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins, ca

inadmisibil, recursul declarat de recurente. T.I. împotriva celor două decizii

și a fost obligată recurenta la plata sumei de 4.250 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată către intimata S.D.

Instanța de

recurs a reținut că potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ. „hotărârea dată

în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată",

iar, în speță, a fost supusă recursului o hotărâre irevocabilă - Decizia nr. 69

din 18 februarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă, nesusceptibilă de

cenzurare în această modalitate, având în vedere că hotărârea atacată pe calea

contestației în anulare a fost pronunțată în recurs și, pe cale de consecință,

nici hotărârea pronunțată în contestația în anulare nu este supusă recursului.

O altă

hotărâte recurată a fost Decizia nr. 575 din 19 noiembrie 2010 a Curții de Apel

Iași, secția civilă, hotărâre irevocabilă și nesusceptibilă de vreo cale de

atac, având în vedere câ hotărârea atacată pe calea cererii de revizuire a fost

pronunțată în recurs și, pe cale de consecință, nici hotărârea pronunțată în

revizuire nu este supusă recursului.

Față de

caracterul irevocabil al hotărârilor atacate (în sensul art. 377 alin. (2) pct.

4 C. proc. civ.), recursul exercitat împotriva acestora a fost respins, ca

inadmisibil.

Având în

vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ., raportate la culpa procesuală a

părții, a fost obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum

de 4.250 lei către intimată,

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare T.I., arătând că a fost obligată la

4.250 lei cheltuieli de judecată, Iară a se menționa către cine trebuie să ie

plătească.

Totodată,

contestatoarea a prezentat istoricul proceselor purtate între părți și a

criticat modul de soluționare a pricinii de către instanțele judecătorești,

arătând că, prin deciziile pronunțate, nu s-a judecat fondul cauzei, ci s-a

soluționat pe excepții, puse în discuție din oficiu de către instanță.

Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 5189 din 12 noiembrie

2013

a respins, ca

inadmisibilă, contestația în anulare, reținând că în speță, contesîatoarea T.I.

a formulat această cale de atac fără a dezvolta critici care să poată fi

încadrate în vreunul din motivele expres și limitativ prevăzute de art. 317-318

C. proc. civ., nefimd îndeplinite condițiile prevăzute de textele de lege

enunțate.

În conformitate

cu prevederile art. 274 alin, (3) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus

obligarea contestatoarei T.I. la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată, reducând onorariul de avocat, având în

vedere

complexitatea redusă a cauzei, în raport de faptul că nu s-a depus întâmpinare,

că excepția inadraisibilității a fost invocată de instanță, din oficiu și, nu

în ultimul rând, împrejurarea că această parte a căzut în pretenții.

Împotriva

Deciziei civile nr. 5189 din 12 noiembrie 2013 a Înaltei Curți a formulat contestație

în anulare T.l., fără a indica temeiul de drept al cererii sale, depusă în

formă olografă prin registratura generală a Înaltei Curți.

În motivarea

cererii, contestatoarea a arătat, în esență, că a fost în mod greșit obligată

Ia plata cheltuielilor de judecată, în recurs și contestația în anulare

anterioară. Susține că nu a fost soluționat fondul cauzei, astfel încât nu se

află în culpă procesuală, iar cuantumul cheltuielilor de judecată este mult

prea mare prin raportare la munca depusă de avocat și complexitatea cauzei.

La

termenul de judecată din data de 12 martie 2015, Înalta Curte a pus în discuție

admisibilitatea contestației în anulare raportat la art. 317 și art 318 C.

proc. civ., chestiune cu privire la care reține următoarele:

Contestația

în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi

exercitată doar pentru ipotezele expres și limitativ stabilite prin

dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei

obiect poate fi o hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ.

(contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a

instanței de recurs).

Cazurile în

care poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când

procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost

îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu

încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare Ia competență.

Contestația în

anulare specială,

la rândul

său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este

rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori

admițându-i numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din

motivele de casare.

Așadar, sunt

condiții de admisibilitate atât cele referitoare Ia hotărârea ce poate face

obiectul acestei căi de atac, cât și cele privind motivele ce pot fi

valorificate prin introducerea contestației în anulare și care sunt indisolubil

legate de considerentele deciziei atacate.

Prin urmare,

pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli

procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului

juridic dedus judecății ori cu privire la unele chestiuni incidentale dezlegate

de instanța de recurs, precum obligarea părții care a căzut în pretenții la

plata cheltuielilor de judecată.

În consecință,

față de cele dezvoltate de contestatoare cu titlu de motive ale căii

extraordinare de atac, se constată că acestea nu pot fi încadrate în niciuna

dintre

dispozițiile legale anterior enumerate, astfel că, Înalta Curte va respinge

contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

R

espinge, ca inadmisibilă, contestația

în anulare împotriva Deciziei nr. 5189 din 12 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de contestatoarea T.X.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 martie 2015.