ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 434/2017

Decizia nr. 434/2017

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la

data de 20 iulie 2016, petenta A. a promovat, în contradictoriu cu intimata B.,

contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1134 din 5 martie 2013,

pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

I civilă, în Dosarul nr. x/45/2010.

În

motivare, și-a exprimat

nemulțumirea față de soluția adoptată de instanță

cu privire la recursul declarat împotriva deciziilor nr. 575 din 19 noiembrie

2010 și nr. 69 din 18 februarie 2011 ale Curții de Apel lași, secția

civilă, respectiv judecarea acestei căi de atac pe cale de

excepție.

În

drept, contestația în anulare a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 pct. 1 alin. (2), art. 504,

art. 519 și art. 520 C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010,

republicat.

Prin decizia nr. 1134 din 5

martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/45/2010, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca

inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziilor nr. 575 din

19 noiembrie 2010 și nr. 69 din 18 februarie 2011 ale Curții de Apel

lași, secția civilă, și a dispus obligarea acesteia la

plata sumei de

4

.

250 lei, reprezentând cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî astfel, Înalta

Curte a constatat că, față de hotărârile care au făcut

obiectul recursului, calea extraordinară de atac este inadmisibilă, în

raport de dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora

„hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi

de atac ca și hotărârea atacată”.

Față de caracterul irevocabil

al hotărârilor atacate, în sensul dispozițiilor art. 377 alin. (2)

pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte a apreciat că recursul declarat în cauză

este inadmisibil, iar în baza art. 274 din acest act normativ, reținând culpa

procesuală a recurentei, a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor

de judecată, în cuantum de 4.250 lei, către intimata B.

Prin decizia nr. 2094 din 28 octombrie

2016, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016 al Înaltei Curți de Casație

și Justiție a fost respinsă, ca tardiv declarată, contestația

în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1134 din 5

martie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția I civilă, în Dosarul nr. x/45/2010.

Înalta Curte a reținut că,

în speță, obiectul contestației în anulare deduse judecății

îl constituie decizia nr. 1134 din 5 martie 2013, pronunțată în Dosarul

nr. x/45/2010, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. împotriva

deciziilor nr. 575 din 19 noiembrie 2010 și nr. 69 din 18 februarie 2011 ale

Curții de Apel Iași, secția civilă, și a dispus obligarea

acesteia la plata sumei de 4.250 lei, reprezentând cheltuieli de judecată,

decizia supusă contestației în anulare nefiind susceptibilă de executare

silită.

Înalta Curte a constatat, în acest

sens, că regimul juridic ai căii de atac exercitate, contestație

în anulare, trebuie raportat la soluția dată capătului de cerere

principal, iar nu la soluția dată cererii accesorii, respectiv cererii

de obligare la plata cheltuielilor de judecată, în caz contrar fiind încălcat

principiul accesorium seguitur principale.

Prin urmare, în contextul arătat,

în cauză își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 319 alin.

(2) teza a II-a C. proc. civ., care stipulează că, în această ipoteză,

termenul în care trebuie formulată contestația în anulare este de 15 zile

de la data la care eontestatorul a luat cunoștință de hotărârea

pe care o atacă, dar nu mai târziu de un an de la data la care a rămas

irevocabilă.

În

raport de aspectele mai sus-menționate,

decizia supusă contestației în anulare a fost pronunțată și

a dobândit caracter irevocabil la 5 martie 2013, iar calea extraordinară de

atac a fost promovată de contestatoare la 20 iulie 2016, fiind înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă, la 25 iulie 2016.

Or, prin prisma dispozițiilor

reglementate de art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., termenul în care putea

fi introdusă cel mai târziu contestația în anulare s-a împlinit la 5 martie

2014, motiv pentru care văzând și dispozițiile art. 103 alin. (1)

C. proc. civ., care sancționează cu decăderea neexercitarea oricărei

căi de atac în termenul legal, a fost admisă excepția tardivității

șt respinsă contestația în anulare pentru acest motiv.

Împotriva acestei decizii a formulat

cerere de revizuire contestatoarea A. la data de 4 noiembrie 2016, în termen legal,

prin cererea formulată

exprimându-și nemulțumirea cu privire la faptul că a fost obligată

la plata cheltuielor de judecată prin deciziile pronunțate anterior, în

căile de atac promovate în cauză, deși acestea puteau fi reduse în

raport de prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Mai arată contestatoarea că,

urmare a faptului că au fost admise cererile intimatei B., de obligare la plata

cheltuielilor de judecată, în prezent este supusă executării silite

pentru aceste sume.

Analizând cererea de revizuire

sub aspectul admisibilității sale, în raport de dispozițiile art.

137 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 326 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte constată următoarele:

Prin dispozițiile art. 129

alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea

drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de

lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate

obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile

legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați

în situații identice.

Aceleași exigențe exclud

examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții

decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile Codului de

procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se

cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac,

este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare

de lege ca fiind susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această

cale.

În

ceea ce privește calea de atac ce

face obiect al prezentului dosar, se reține că revizuirea reprezintă

acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării

unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește

a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după

pronunțarea acesteia.

Motivele de revizuire sunt expres

și limitativ prevăzute de lege și impun, pentru fiecare în parte,

îndeplinirea unor condiții specifice, iar potrivit dispozițiilor art.

326 alin. (3) C. proc. civ. „dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea cererii

de revizuire și la faptele pe care se întemeiază”.

Dispoziția legală fixează

limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent

de motivui de revizuire pe care cererea se fundamentează.

Se mai reține că, potrivit

dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri

râmase definitive în instanța de apel, sau prin neapelare, precum și a

unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă

fondul, se poate cere pentru cazurile prevăzute de pct. 1-9 ale art. 322

alin. (1) C. proc. civ.

În temeiul textului citat, pot

să facă obiect al cererii de revizuire hotărârile pronunțate

de instanțele de apel, rămase definitive în instanța de apel sau

prin neapelare, precum și hotărârile instanței de recurs, numai dacă

evocă fondul.

Se reține că instanța

de recurs evocă fondul numai în situația în care, în temeiul dreptului

de control judiciar, aceasta reapreciază probele administrate de instanțele

inferioare, reține o altă situație de fapt și pronunță

o soluție diferită de cea pronunțată de instanțele inferioare.

În speță, se constată

că, prin decizia nr. 2094 din 28 octombrie 2016, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, atacată

cu revizuire în prezentul dosar, instanța a respins, ca tardivă, contestația

în anulare îndreptată împotriva deciziei nr. 1134 din 5 martie 2013, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

în Dosarul nr. x/45/2010.

Prin urmare, prin hotărârea

atacată cu prezenta cerere de revizuire nu se evocă fondul, ci Înalta

Curte, analizând condițiile de exercițiu ale căii extraordinare de

atac, a constatat că este tardivă contestația în anulare promovată

împotriva hotărârii prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul promovat

împotriva unei decizii irevocabile, pronunțată, de asemenea, în soluționarea

unei contestații în anulare.

Așa fiind, cum decizia atacată

cu revizuire nu evocă fondul pricinii, ci, dimpotrivă, prin această

hotărâre, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite condițiile

de promovare ale unei contestații în anulare, se constată că hotărârea

atacată nu este susceptibilă a fi reformată printr-o revizuire.

În concluzie, fiind inadmisibilă

exercitarea căii extraordinare de atac de retractare a revizuirii îndreptată

împotriva unei decizii prin care a fost respinsă o contestație în anulare,

ca tardivă, conform art. 322 alin. (1) și art. 326 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire, ca inadmisibilă.

Înalta Curte constată că

admiterea excepției inadmisibilității, ca excepție de fond,

face inutilă cercetarea celorlalte aspecte învederate prin cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Repune cauza pe rol, în temeiul

dispozițiilor art. 245 pct. 1 C. proc. civ.

Respinge, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 2094

din 28 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 14 martie 2017.