ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1514/2014

Asupra

contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 687 din 25

februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a

ll-a civilă, în Dosarul nr. 1167/89/2008, a fost respins ca nefondat recursul

declarat de pârâta com. Dumești, prin primar împotriva Deciziei nr. 195/2012 din

5 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă, și a fost

respinsă ca neîntemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată

formulată de intimata-reclamantă SC R.C. SRL Vaslui, prin administrator

judiciar M.R.L. lași Sprl.

În motivarea

soluției pronunțate, Înalta Curte a reținut, în esență, că hotărârea instanței

de apel, respectiv Decizia nr. 195/2012 din 5 noiembrie 2012 a Curții de Apel

lași, secția civilă, nu a fost pronunțată cu încălcarea competenței de ordine

publică a altei instanțe, nici cu aplicarea greșită a art. 46 C. com., precum

și că a fost amplu și riguros motivată.

În acest sens,

instanța de recurs a apreciat, argumentat de prevederile art. 286 alin. (3) din

O.U.G. nr. 34/2006, varianta în vigoare la data promovării acțiunii - mai 2008,

că instanței civile de drept comun îi revenea competența materială a

soluționării cauzei și că modificările ulterioare ale evocatei norme legale,

intervenite pe parcursul derulării litigiului în diferite faze procesuale, nu

erau de natură să atragă în cauză o altă competență decât cea a instanței

inițial investite.

Critica

subsumată art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căreia recurenta-pârâtă a

invocat nemotivarea deciziei, a fost înlăturată de instanța de recurs, care a

reținut imposibilitatea identificării aspectelor pretins neanalizate, în

contextul în care pârâta, în memoriul depus la dosar, nu a precizat în concret

în ce fel soluția instanței de apel nu își găsește fundamentarea în

considerentele hotărârii.

Referitor la

pretinsa greșită aplicare a dispozițiilor art. 46 C. com. de către instanța de

apel, înalta Curte, înlăturând critica recurentei-pârâte com. Dumești, prin

primar, a reținut că sub pretinsa nelegalitate a deciziei atacate din

perspectiva incidenței normelor în materia probelor, în realitate aceasta și-a

exprimat nemulțumirea față de concluzia instanței de apel în urma interpretării

raportului de expertiza administrat și ca atare a apreciat că această critică

vizează eventuala netemeinicie a soluției și în consecință că nu poate forma

obiectul cenzurii instanței de recurs, care este ținută să verifice

nelegalitatea hotărârii recurate în limitele impuse de art. 304 C. proc. civ.

Împotriva

Deciziei nr. 687 din 25 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 1167/89/2008, a formulat

contestație în anulare contestatoarea com. Dumești, prin primar, invocând

dispozițiile art. 317-318 C. proc. civ., fără să dezvolte însă critici care să

poată fi subsumate normelor legale indicate.

În cuprinsul memoriului

depus la dosar, contestatoarea s-a limitat să solicite anularea în parte a

deciziei pronunțate în recurs și rejudecarea recursului, cu pronunțarea uneia

din următoarele soluții:

În principal -

casarea deciziei recurate și a sentinței civile nr. 151 din 08 februarie 2010 a

Tribunalului Vaslui, secția civilă, și trimiterea cauzei spre rejudecare la

Tribunalul Vaslui, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru ca

pricina să fie rejudecată conform procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006 și

de Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare;

În subsidiar -

modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului promovat

de reclamantă și al admiterii apelului său, cu consecința schimbării sentinței

civile nr. 151 din 08 februarie 2010 a Tribunalului Vaslui și respingerii

acțiunii introductive, cu obligarea reclamantei la plata sumei de 1.375 lei cu

titlul de cheltuieli de judecată în prima instanță și în toate fazele

procesuale parcurse;

În al treilea

rând - notificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii în parte a

ambeior apeluri declarate, cu consecința schimbării sentinței civile nr. 151

din 08 februarie 2010 a Tribunalului Vaslui, secția civilă, în sensul admiterii

în parte a acțiunii reclamantei, doar pentru suma de 29.340,10 lei și a

cheltuielilor de judecată aferente pretențiilor admise (pentru a stabili aceste

cheltuieli, urmând ca din taxa de timbru proporțională pretențiilor ce ar

trebui admise și alte categorii de cheltuieli de judecată justificate de

reclamantă la prima instanță și în apel să se deducă propriile cheltuieli de

judecată);

În al patrulea

rând - modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii în parte a

apelurilor declarate de către ambele părți contra sentinței civile nr. 151 din

08 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Vaslui, cu consecința schimbării

acesteia, în sensul admiterii în parte a acțiunii doar pentru suma de 41.738,20

lei și a cheltuielilor de judecată aferente pretențiilor admise.

Contestatoarea

a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în această

fază procesuală, în oricare dintre variantele de soluții anterior expuse.

La 10 aprilie

2014, intimata SC R.C. SRL Vaslui - prin administrator judiciar M.R.L. lași

Sprl a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția

inadmisibilității contestației în anulare, pe care înalta Curte o apreciază ca

fiind apărare de fond.

Analizând

hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte urmează a

respinge contestația în anulare pentru considerentele ce urmează:

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere

instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile

prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o

noua judecată.

Codul de

procedură civilă reglementează două categorii de contestații în anulare,

contestația în anulare de drept comun (art. 317 C. proc. civ.) și contestația

în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.).

În speță,

contestatoarea, deși a indicat ca temei de drept al contestației formulate

dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ., nu a dezvoltat nici un fel de

critici împotriva deciziei atacate care să poată fi încadrate în cazurile

reglementate de normele legale.

Sub acest

aspect, instanța supremă apreciază, în consens cu intimata, că și dacă s-ar

admite că se invocă implicit dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., motivul de contestație în anulare nu poate fi primit, întrucât această

critică a fost invocată pe calea recursului și soluționată, astfel încât nu

poate fi reiterată pe calea contestației în anulare, așa cum prevăd

dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ.

Examinând

contestația în anulare și prin prisma soluțiilor preconizate de parte, Înalta

Curte constată că în realitate contestatoarea înțelege să uzeze de această cale

de atac extraordinară ca de un recurs și să provoace o nouă judecată în recurs

împotriva unei hotărâri irevocabile, ceea ce, evident, excede scopului pentru

care au fost edictate dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ.

Pentru

considerentele anterior expuse, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art.

317 și 318 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 320 din același cod,

Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea

com. Dumești prin primar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea com. Dumești prin

primar împotriva Deciziei nr. 687 din 25 februarie 2014, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 1167/89/2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 11 aprilie 2014.