ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1514/2014

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 687 din 25 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 1167/89/2008, a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâta com. Dumești, prin primar împotriva Deciziei nr. 195/2012 din 5 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă, și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă SC R.C. SRL Vaslui, prin administrator judiciar M.R.L. lași Sprl. În motivarea soluției pronunțate, Înalta Curte a reținut, în esență, că hotărârea instanței de apel, respectiv Decizia nr. 195/2012 din 5 noiembrie 2012 a Curții de Apel lași, secția civilă, nu a fost pronunțată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, nici cu aplicarea greșită a art. 46 C. com., precum și că a fost amplu și riguros motivată.

În acest sens, instanța de recurs a apreciat, argumentat de prevederile art. 286 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006, varianta în vigoare la data promovării acțiunii - mai 2008, că instanței civile de drept comun îi revenea competența materială a soluționării cauzei și că modificările ulterioare ale evocatei norme legale, intervenite pe parcursul derulării litigiului în diferite faze procesuale, nu erau de natură să atragă în cauză o altă competență decât cea a instanței inițial investite. Critica subsumată art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căreia recurenta-pârâtă a invocat nemotivarea deciziei, a fost înlăturată de instanța de recurs, care a reținut imposibilitatea identificării aspectelor pretins neanalizate, în contextul în care pârâta, în memoriul depus la dosar, nu a precizat în concret în ce fel soluția instanței de apel nu își găsește fundamentarea în considerentele hotărârii.

Referitor la pretinsa greșită aplicare a dispozițiilor art. 46 C. com. de către instanța de apel, înalta Curte, înlăturând critica recurentei-pârâte com. Dumești, prin primar, a reținut că sub pretinsa nelegalitate a deciziei atacate din perspectiva incidenței normelor în materia probelor, în realitate aceasta și-a exprimat nemulțumirea față de concluzia instanței de apel în urma interpretării raportului de expertiza administrat și ca atare a apreciat că această critică vizează eventuala netemeinicie a soluției și în consecință că nu poate forma obiectul cenzurii instanței de recurs, care este ținută să verifice nelegalitatea hotărârii recurate în limitele impuse de art. 304 C. proc. civ. Împotriva Deciziei nr. 687 din 25 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 1167/89/2008, a formulat contestație în anulare contestatoarea com.

Dumești, prin primar, invocând dispozițiile art. 317-318 C. proc. civ., fără să dezvolte însă critici care să poată fi subsumate normelor legale indicate. În cuprinsul memoriului depus la dosar, contestatoarea s-a limitat să solicite anularea în parte a deciziei pronunțate în recurs și rejudecarea recursului, cu pronunțarea uneia din următoarele soluții: În principal - casarea deciziei recurate și a sentinței civile nr. 151 din 08 februarie 2010 a Tribunalului Vaslui, secția civilă, și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Vaslui, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru ca pricina să fie rejudecată conform procedurii prevăzute de O.U.G.

nr. 34/2006 și de Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare; În subsidiar - modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului promovat de reclamantă și al admiterii apelului său, cu consecința schimbării sentinței civile nr. 151 din 08 februarie 2010 a Tribunalului Vaslui și respingerii acțiunii introductive, cu obligarea reclamantei la plata sumei de 1.375 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în prima instanță și în toate fazele procesuale parcurse; În al treilea rând - notificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii în parte a ambeior apeluri declarate, cu consecința schimbării sentinței civile nr. 151 din 08 februarie 2010 a Tribunalului Vaslui, secția civilă, în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantei, doar pentru suma de 29.340,10 lei și a cheltuielilor de judecată aferente pretențiilor admise (pentru a stabili aceste cheltuieli, urmând ca din taxa de timbru proporțională pretențiilor ce ar trebui admise și alte categorii de cheltuieli de judecată justificate de reclamantă la prima instanță și în apel să se deducă propriile cheltuieli de judecată); În al patrulea rând - modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii în parte a apelurilor declarate de către ambele părți contra sentinței civile nr. 151 din 08 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Vaslui, cu consecința schimbării acesteia,

în sensul admiterii în parte a acțiunii doar pentru suma de 41.738,20 lei și a cheltuielilor de judecată aferente pretențiilor admise. Contestatoarea a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în această fază procesuală, în oricare dintre variantele de soluții anterior expuse. La 10 aprilie 2014, intimata SC R.C. SRL Vaslui - prin administrator judiciar M.R.L. lași Sprl a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare, pe care înalta Curte o apreciază ca fiind apărare de fond. Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare pentru considerentele ce urmează: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o noua judecată.

Codul de procedură civilă reglementează două categorii de contestații în anulare, contestația în anulare de drept comun (art. 317 C. proc. civ.) și contestația în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.). În speță, contestatoarea, deși a indicat ca temei de drept al contestației formulate dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ., nu a dezvoltat nici un fel de critici împotriva deciziei atacate care să poată fi încadrate în cazurile reglementate de normele legale. Sub acest aspect, instanța supremă apreciază, în consens cu intimata, că și dacă s-ar admite că se invocă implicit dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., motivul de contestație în anulare nu poate fi primit, întrucât această critică a fost invocată pe calea recursului și soluționată, astfel încât nu poate fi reiterată pe calea contestației în anulare, așa cum prevăd dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc.

civ. Examinând contestația în anulare și prin prisma soluțiilor preconizate de parte, Înalta Curte constată că în realitate contestatoarea înțelege să uzeze de această cale de atac extraordinară ca de un recurs și să provoace o nouă judecată în recurs împotriva unei hotărâri irevocabile, ceea ce, evident, excede scopului pentru care au fost edictate dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ. Pentru considerentele anterior expuse, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 320 din același cod, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea com. Dumești prin primar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea com. Dumești prin primar împotriva Deciziei nr. 687 din 25 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 1167/89/2008. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 aprilie 2014.