ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2998/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 91 din 9 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția comercială

și de contencios administrativ, în dosarul nr. 4340/95/2007, s-a respins

acțiunea formulată de reclamantul M.D. împotriva pârâtei S.C.C.F. TÂRGU JIU.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul

a reținut că la data de 16 iunie 2005 S.C.C.F. TÂRGU JIU a aprobat vânzarea

prin negociere directă a aripii de nord a sediului său social, iar în ședința

de lucru a Consiliului de Administrație din 12 septembrie 2006 s-a hotărât

înstrăinarea spațiilor conform procedurii de vânzare prin intermediul firmei de

tranzacții imobiliare, având în vedere dreptul de preemțiune înserat în

contractul de închiriere încheiat la data de 1 iunie 2005 cu pârâta, în cazul

vânzării către terți.

S-a reținut că

dreptul reclamantului nu a fost îngrădit de a participa la licitație, aceasta

depunând o cerere ca persoană fizică, nu ca persoană juridică, ori, spațiile

erau administrative destinate vânzării – cumpărării de persoane juridice în

vederea organizării de sedii de firme.

De asemenea, s-a avut

în vedere că negocierea directă a avut loc la data de 22 noiembrie 2006, dată

la care s-a primit avizul favorabil pentru prețul de vânzare, conform

raportului de expertiză întocmit de experți, după ce anterior Adunarea Generală

a F. și C. a încheiat procesul verbal de negociere directă nr. 3740 din 11

noiembrie 2004 cu pârâta SC O SA, sucursala TÂRGU JIU, drept urmare la 11

decembrie 2006 achitându-se avansul de 40 % cu O.P. 763.

Adunarea Generală a

membrilor cooperatori asociați este singurul organ abilitat a hotărî asupra

modalității de înstrăinare a activelor ce fac parte din domeniul privat al

asociaților, caz în care este permisă vânzarea prin negociere directă, ipoteză

ce nu putea fi confundată cu somația bunurilor proprietate privată a statului.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs reclamantul M.D. pe care curtea de apel l-a

calificat ca fiind apel, în raport de dispozițiile art. 282 alin. (2) C. proc.

civ.

În motivarea apelului

reclamantul a criticat soluția dată de prima instanță sub aspectul

neintroducerii în cauză a societății de intermediere imobiliară abilitată, nu

s-a pronunțat asupra nulității și pertinenței probei privind întocmirea unei

adrese la societatea de intermediere imobiliară, instanța nu a analizat

calitatea procesuală pasivă a intimatelor în sensul că SC O. SA nu a fost

citată la sediul social, iar T.I. nu avea calitatea de reprezentant al

societății F. întrucât nu a fost întocmit mandat special, mandat ce a fost

contestat prin formularea unei plângeri penale.

A mai criticat

reclamantul soluția dată de instanța de fond sub aspectul temeiurilor de fapt

și drept, acestea fiind contradictorii și străine cauzei, privind modalitatea

de vânzare a activelor prin negociere directă și categoriile de persoane care

pot participa la licitație, împrejurare care excludea participarea unei

societăți intermediare.

Curtea de Apel

Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 17 din 23 ianuarie 2008, a

respins, ca nefundat, apelul reclamantului reținându-se în considerentele

deciziei, în esență, că reprezentanții legali ai societății cooperatiste sunt

cei care reprezintă societatea cu terții, că pentru vânzarea activelor

proprietate privată a societății cooperatiste se face prin hotărâre a consiliului

de administrație, iar negocierea directă nu este exclusă intermedierea printr-o

agenție specializată. Prin urmare, conchide instanța de apel, înstrăinarea

spațiului din litigiu nu era necesară să se realizeze prin licitație publică

ci, numai în modalitatea aprobată de adunarea generală, care a stabilit

vânzarea prin negociere directă. Prin urmare, instanța de judecată nu poate obliga

pe vânzătorul proprietar să vândă unui ofertant, deoarece s-ar fi violat

dreptul de proprietate și s-ar fi substituit consimțământul părții.

În contra celei din

urmă hotărâri reclamantul a declarat recurs solicitând admiterea recursului,

modificarea deciziei recurate, iar pe fond admiterea acțiunii reclamantului,

astfel cum a fost precizată, cu consecința anulării procesului – verbal de

negociere directă încheiat de SC O. SA, sucursala GORJ, la data de 22 noiembrie

2006, privind vânzarea imobilului situat la etajul I al construcției, ce

reprezintă sediul administrativ al societății – intimate F. TÂRGU – JIU. Totodată,

a mai solicitat obligarea pârâtei de a organiza licitația publică pentru

vânzarea acestui imobil conform hotărârii Consiliului de Administrație din 29

septembrie 2006 raportată la hotărârea aceluiași organ administrativ din 10

octombrie 2006.

În motivarea recursului,

într-o primă critică, reclamantul arată că încheierea contractului de vânzare –

cumpărare având ca obiect sediul societății cooperatiste se făcea numai pe baza

aprobării consiliului de administrație printr-o împuternicire specială

conferită președintelui consiliului de administrație, în opinia recurentului,

un mandat special dat președintelui; în atare situație, în opinia recurentului,

T.I. nu a făcut dovada calității de reprezentant al societății – pârâte în

numele căreia a fost încheiat procesul – verbal de negociere directă cu SC O.V.I.G.

SA BUCUREȘTI privind vânzarea imobilului, motiv pentru care acest act este

lovit de nulitate absolută.

O altă critică a

recurentului vizează, în esență, nerespectarea de către președintele societății

cooperatiste decizia consiliului de administrație, în ceea ce privește

obligarea societății de tranzacții imobiliare de a intermedia vânzarea

imobilului prin procedura vânzării prin licitație publică conform cerințelor

impuse de Codul fiscal, potrivit căruia trebuia făcută publicitatea vânzării. Însă,

în cauză, nu s-a făcut dovada publicității vânzării, iar instanțele au ignorat

valoarea probatorie a înscrisului nr. 2259 din 20 septembrie 2006 prin

intermediul căruia consiliul de administrație al societății pârâte comunica societății

de tranzacții imobiliare SC D. să urmeze o procedură care să asigure

transparența vânzării impusă privind negocierea prețului de vânzare a spațiilor

cu destinația de sediu pentru societate, procedurii vânzării prin licitație

publică, cu respectarea valorii imobilul stabilit prin raportul de expertiză efectuat

în scopul vânzării; ceea ce înseamnă că mai arată că i-a fost respins în mod

abuziv și nejustificat, pe criterii discriminatorii, cererea de cumpărare a

imobilului și în mod greșit i-a fost respinsă cererea de cumpărare a spațiului,

ca tardivă, în condițiile în care nu a fost publicată oferta de vânzare și nici

termenul de acceptare a acesteia, perioada depunerii cererilor de cumpărare se

încheia la data de 25 noiembrie 2006.

În consecință,

conchide recurentul, dat fiind faptul că vânzarea spațiilor administrative nu

s-a realizat conform deciziei Consiliului de Administrație în condiții de

asigurare a transparenței vânzării impuse de codul fiscal, publicitatea

vânzării, situație, față de care, solicită obligarea pârâtei de a organiza

licitație publică pentru vânzarea acestui imobil. Invocă ca temei de drept pct.

8 și 9 a art. 304 C. proc. civ.

Recursul este

nefondat, conform considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Din examinarea actelor

de la dosar în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că T.I., în

calitate de președinte al consiliului de administrație al societății pârâte a

făcut dovada calității de reprezentant în conformitate cu dispozițiile art. 55 alin.

(4) din Legea nr. 1/2005, potrivit cărora acesta reprezintă societatea în

relațiile cu terții, îndeplinindu-și prerogativele atribuțiilor ce îi revin, în

numele societății cooperatiste.

Prin urmare, acordarea

unui mandat special pentru semnarea contractului de vânzare – cumpărare nu era

necesară, atribuțiile președintelui fiind prevăzute expres de textul de lege

enunțat anterior, astfel că se va înlătura critica recurentului cu privire la

necesitatea emiterii unui mandat special aprobat de Consiliul de Administrație

al societății cooperatiste, pentru îndeplinirea tuturor formalităților de

înstrăinare a imobilului ce formează obiectul contractului de vânzare –

cumpărare.

În ceea ce privește

celelalte două critici, Înalta Curte constată că acestea se circumscriu dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte

apreciază că sunt neîntemeiate, întrucât adunarea generală a membrilor

cooperatori asociați este singurul organ competent să hotărască asupra modului

de înstrăinare a activelor, care fac parte din domeniul privat al acționarilor,

iar prin hotărârea consiliului de administrație din 12 septembrie 2006 s-a

hotărât înstrăinarea spațiului printr-o agenție imobiliară prin metoda

negocierii directe.

Critica recurentului

privind respingerea cererii de cumpărare a imobilului în mod abuziv și

nejustificat, pentru criterii discriminatorii, Înalta Curte, de asemenea,

urmează a le respinge, ca nefondate întrucât, spațiile scoase la vânzare aveau

destinația de spații comerciale, fiind destinate în special persoanelor juridice,

calitate pe care reclamantul nu îndeplinește, acesta fiind și motivul pentru

care i s-a respins cererea, neavând relevanță ca data cererii acestuia pentru

achiziționarea imobilului a fost anterioară celei stabilite.

Prin urmare,

reclamantul nu îndeplinea condițiile de înscriere la cumpărarea spațiului

comercial, cu destinație de sediu social al unei societăți sau persoane

juridice. Totodată, se constată că nu i-au fost încălcate drepturile, iar

societatea pârâtă a aplicat corect dispozițiile legale privind procedura

vânzării adoptată prin hotărârea consiliului de administrație al pârâtei,

singurul organ abilitat în adoptarea deciziilor, fiind adunarea generală a

membrilor cooperatori conform actului constitutiv al societății pârâte.

În consecință, Înalta

Curte constată că nu sunt incidente dispozițiile pct. 8 și 9 al art. 304 C.

proc. civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a

se respinge recursul reclamantului ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul M.D. împotriva deciziei nr. 17 din

23 ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 octombrie 2008.