ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2998/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 91 din 9 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 4340/95/2007, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul M.D. împotriva pârâtei S.C.C.F. TÂRGU JIU. Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că la data de 16 iunie 2005 S.C.C.F. TÂRGU JIU a aprobat vânzarea prin negociere directă a aripii de nord a sediului său social, iar în ședința de lucru a Consiliului de Administrație din 12 septembrie 2006 s-a hotărât înstrăinarea spațiilor conform procedurii de vânzare prin intermediul firmei de tranzacții imobiliare, având în vedere dreptul de preemțiune înserat în contractul de închiriere încheiat la data de 1 iunie 2005 cu pârâta, în cazul vânzării către terți.

S-a reținut că dreptul reclamantului nu a fost îngrădit de a participa la licitație, aceasta depunând o cerere ca persoană fizică, nu ca persoană juridică, ori, spațiile erau administrative destinate vânzării – cumpărării de persoane juridice în vederea organizării de sedii de firme. De asemenea, s-a avut în vedere că negocierea directă a avut loc la data de 22 noiembrie 2006, dată la care s-a primit avizul favorabil pentru prețul de vânzare, conform raportului de expertiză întocmit de experți, după ce anterior Adunarea Generală a F. și C. a încheiat procesul verbal de negociere directă nr. 3740 din 11 noiembrie 2004 cu pârâta SC O SA, sucursala TÂRGU JIU, drept urmare la 11 decembrie 2006 achitându-se avansul de 40 % cu O.P.

763. Adunarea Generală a membrilor cooperatori asociați este singurul organ abilitat a hotărî asupra modalității de înstrăinare a activelor ce fac parte din domeniul privat al asociaților, caz în care este permisă vânzarea prin negociere directă, ipoteză ce nu putea fi confundată cu somația bunurilor proprietate privată a statului. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul M.D. pe care curtea de apel l-a calificat ca fiind apel, în raport de dispozițiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ. În motivarea apelului reclamantul a criticat soluția dată de prima instanță sub aspectul neintroducerii în cauză a societății de intermediere imobiliară abilitată, nu s-a pronunțat asupra nulității și pertinenței probei privind întocmirea unei adrese la societatea de intermediere imobiliară, instanța nu a analizat calitatea procesuală pasivă a intimatelor în sensul că SC O. SA nu a fost citată la sediul social, iar T.I.

nu avea calitatea de reprezentant al societății F. întrucât nu a fost întocmit mandat special, mandat ce a fost contestat prin formularea unei plângeri penale. A mai criticat reclamantul soluția dată de instanța de fond sub aspectul temeiurilor de fapt și drept, acestea fiind contradictorii și străine cauzei, privind modalitatea de vânzare a activelor prin negociere directă și categoriile de persoane care pot participa la licitație, împrejurare care excludea participarea unei societăți intermediare.

Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 17 din 23 ianuarie 2008, a respins, ca nefundat, apelul reclamantului reținându-se în considerentele deciziei, în esență, că reprezentanții legali ai societății cooperatiste sunt cei care reprezintă societatea cu terții, că pentru vânzarea activelor proprietate privată a societății cooperatiste se face prin hotărâre a consiliului de administrație, iar negocierea directă nu este exclusă intermedierea printr-o agenție specializată. Prin urmare, conchide instanța de apel, înstrăinarea spațiului din litigiu nu era necesară să se realizeze prin licitație publică ci, numai în modalitatea aprobată de adunarea generală, care a stabilit vânzarea prin negociere directă.

Prin urmare, instanța de judecată nu poate obliga pe vânzătorul proprietar să vândă unui ofertant, deoarece s-ar fi violat dreptul de proprietate și s-ar fi substituit consimțământul părții. În contra celei din urmă hotărâri reclamantul a declarat recurs solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, iar pe fond admiterea acțiunii reclamantului, astfel cum a fost precizată, cu consecința anulării procesului – verbal de negociere directă încheiat de SC O. SA, sucursala GORJ, la data de 22 noiembrie 2006, privind vânzarea imobilului situat la etajul I al construcției, ce reprezintă sediul administrativ al societății – intimate F. TÂRGU – JIU.

Totodată, a mai solicitat obligarea pârâtei de a organiza licitația publică pentru vânzarea acestui imobil conform hotărârii Consiliului de Administrație din 29 septembrie 2006 raportată la hotărârea aceluiași organ administrativ din 10 octombrie 2006. În motivarea recursului, într-o primă critică, reclamantul arată că încheierea contractului de vânzare – cumpărare având ca obiect sediul societății cooperatiste se făcea numai pe baza aprobării consiliului de administrație printr-o împuternicire specială conferită președintelui consiliului de administrație, în opinia recurentului, un mandat special dat președintelui; în atare situație, în opinia recurentului, T.I. nu a făcut dovada calității de reprezentant al societății – pârâte în numele căreia a fost încheiat procesul – verbal de negociere directă cu SC O.V.I.G.

SA BUCUREȘTI privind vânzarea imobilului, motiv pentru care acest act este lovit de nulitate absolută. O altă critică a recurentului vizează, în esență, nerespectarea de către președintele societății cooperatiste decizia consiliului de administrație, în ceea ce privește obligarea societății de tranzacții imobiliare de a intermedia vânzarea imobilului prin procedura vânzării prin licitație publică conform cerințelor impuse de Codul fiscal, potrivit căruia trebuia făcută publicitatea vânzării.

Însă, în cauză, nu s-a făcut dovada publicității vânzării, iar instanțele au ignorat valoarea probatorie a înscrisului nr. 2259 din 20 septembrie 2006 prin intermediul căruia consiliul de administrație al societății pârâte comunica societății de tranzacții imobiliare SC D. să urmeze o procedură care să asigure transparența vânzării impusă privind negocierea prețului de vânzare a spațiilor cu destinația de sediu pentru societate, procedurii vânzării prin licitație publică, cu respectarea valorii imobilul stabilit prin raportul de expertiză efectuat în scopul vânzării; ceea ce înseamnă că mai arată că i-a fost respins în mod abuziv și nejustificat, pe criterii discriminatorii, cererea de cumpărare a imobilului și în mod greșit i-a fost respinsă cererea de cumpărare a spațiului, ca tardivă, în condițiile în care nu a fost publicată oferta de vânzare și nici termenul de acceptare a acesteia, perioada depunerii cererilor de cumpărare se încheia la data de 25 noiembrie 2006. În consecință, conchide recurentul, dat fiind faptul că vânzarea spațiilor administrative nu s-a realizat conform deciziei Consiliului de Administrație în condiții de asigurare a transparenței vânzării impuse de codul fiscal, publicitatea vânzării, situație, față de care, solicită obligarea pârâtei de a organiza licitație publică pentru vânzarea acestui imobil.

Invocă ca temei de drept pct. 8 și 9 a art. 304 C. proc. civ. Recursul este nefondat, conform considerentelor ce se vor arăta în continuare. Din examinarea actelor de la dosar în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că T.I., în calitate de președinte al consiliului de administrație al societății pârâte a făcut dovada calității de reprezentant în conformitate cu dispozițiile art. 55 alin. (4) din Legea nr. 1/2005, potrivit cărora acesta reprezintă societatea în relațiile cu terții, îndeplinindu-și prerogativele atribuțiilor ce îi revin, în numele societății cooperatiste.

Prin urmare, acordarea unui mandat special pentru semnarea contractului de vânzare – cumpărare nu era necesară, atribuțiile președintelui fiind prevăzute expres de textul de lege enunțat anterior, astfel că se va înlătura critica recurentului cu privire la necesitatea emiterii unui mandat special aprobat de Consiliul de Administrație al societății cooperatiste, pentru îndeplinirea tuturor formalităților de înstrăinare a imobilului ce formează obiectul contractului de vânzare – cumpărare. În ceea ce privește celelalte două critici, Înalta Curte constată că acestea se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate, întrucât adunarea generală a membrilor cooperatori asociați este singurul organ competent să hotărască asupra modului de înstrăinare a activelor, care fac parte din domeniul privat al acționarilor, iar prin hotărârea consiliului de administrație din 12 septembrie 2006 s-a hotărât înstrăinarea spațiului printr-o agenție imobiliară prin metoda negocierii directe. Critica recurentului privind respingerea cererii de cumpărare a imobilului în mod abuziv și nejustificat, pentru criterii discriminatorii, Înalta Curte, de asemenea, urmează a le respinge, ca nefondate întrucât, spațiile scoase la vânzare aveau destinația de spații comerciale, fiind destinate în special persoanelor juridice, calitate pe care reclamantul nu îndeplinește, acesta fiind și motivul pentru care i s-a respins cererea, neavând relevanță ca data cererii acestuia pentru achiziționarea imobilului a fost anterioară celei stabilite.

Prin urmare, reclamantul nu îndeplinea condițiile de înscriere la cumpărarea spațiului comercial, cu destinație de sediu social al unei societăți sau persoane juridice. Totodată, se constată că nu i-au fost încălcate drepturile, iar societatea pârâtă a aplicat corect dispozițiile legale privind procedura vânzării adoptată prin hotărârea consiliului de administrație al pârâtei, singurul organ abilitat în adoptarea deciziilor, fiind adunarea generală a membrilor cooperatori conform actului constitutiv al societății pârâte. În consecință, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispozițiile pct. 8 și 9 al art. 304 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se respinge recursul reclamantului ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.D. împotriva deciziei nr. 17 din 23 ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2008.