ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2342/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 8575/30/2007 reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara au chemat în judecată pe pârâta SC P.I. SRL, solicitând instanței să dispună: - rezilierea contractului de închiriere nr. X/1998 încheiat între Primăria Municipiului Timișoara și pârâtă; - evacuarea pârâtei din spațiu situat în Timișoara str. Văcărescu, în suprafață de 61,20 mp, înscris în C.F.; - obligarea pârâtei la plata sumei de 36.445 lei reprezentând diferență de chirie calculată conform Hotărârea C.L. nr. 42/2000.

Prin sentința civilă nr. 1463 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara în contradictoriu cu pârâta SC P.I. SRL. În consecință, instanța a dispus rezilierea contractului de Închiriere nr. 201/1998 și evacuarea pârâtei din spațiul închiriat precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 36.445 lei reprezentând diferență chirie. În apel, prin Decizia civilă nr. 119 din 22 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a fost invocată din oficiu excepția de necompetență materială a Tribunalului în soluționarea cauzei în fond a fost admis apelul declarat de apelanta pârâtă SC P.I.

SRL, a fost anulată hotărârea apelată, cauza fiind trimisă pentru competentă soluționare Judecătoriei Timișoara. În motivarea deciziei, Curtea de apel a reținut că în raport de dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. și dispozițiile Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei întrucât obiectul cererii are o valoare mai mică de 100.000 lei. Împotriva deciziei nr. 119/2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara au declarat recurs reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., recurenții arată că hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală întrucât nu a ținut cont de dispozițiile legale, incidente în cauză și nici în starea de fapt reală. Astfel, în mod greșit a fost invocată din oficiu și admisă excepția de necompetență materială a Tribunalului Timiș în soluționarea cauzei având în vedere atât natura comercială a cauzei cât și circumstanțele concrete ale cauzei, ținând cont și de data promovării acțiunii. Hotărârea instanței de fond este legală și temeinică ținând cont și de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 42/2000 privind reactualizarea chiriei și faptul că pârâta intimată nu a respectat clauzele contractului. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Astfel, litigiul dintre părți datează din anul 2007 iar prin Sentința nr. 1463/2007 a fost admisă acțiunea promovată de reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara în contradictoriu cu pârâta SC P.I. SRL. Potrivit art. 2 pct. 1 C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 138/2000, modificat ulterior prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 219/2005 - în vigoare la data promovării acțiunii cât și la data pronunțării silite, tribunalul judecă în primă instanță,,procesele și cererile în natură comercială al cărui obiect are o valoare de peste 100.000 lei precum și procesele și cererile în această materie al cărui obiect este neevaluabil în bani”.

Prin acțiunea promovată s-a solicitat rezilierea contractului de Închiriere nr. 201/1998 și evacuarea pârâtei din imobilul reclamantei - capete de cerere neevaluabile în bani, în raport de care competența materială aparține Tribunalului Timiș. Este adevărat că pct. 3 al acțiunii vizează plata sumei de 36.445 lei reprezentând diferența chiriei dar acest punct reprezintă o cerere accesorie iar potrivit art. 17 C. proc. civ. cererile accesorii sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

În mod greșit a fost invocată Decizia nr. 32/2008 care a stabilit că în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunii, rezilierii unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, întrucât în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 725 C. proc. civ. alin. (2) potrivit căreia,,procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite va continua să fie judecată de acele instanțe”. Astfel, acțiunea a fost promovată la data de 2 noiembrie 2007, Sentința nr. 1463 a fost pronunțată la data de 11 decembrie 2007 iar calea de atac împotriva sentinței a fost promovată la data de 6 mai 2008. Decizia nr. 32 din 5 iunie 2008 a fost publicată în M. Of.

la data de 10 decembrie 2008 situație în care nu poate fi aplicată în speța de față iar instanța de apel a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 2 pct. 1 C. proc. civ. raportat la art. 17 C. proc. civ. și Decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Anularea sentinței apelate contravine atât dispozițiilor legale arătate cât și principiului celerității soluționării cauzelor, fiind de natură să prelungească nejustificat procesul, fără un fundament legal, în condițiile în care se reia judecata, deși prima instanță competentă, a adoptat o soluție cu privire la fondul cauzei. Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că în mod greșit au fost aplicate dispozițiile art. 297 C. proc.

civ. și având în vedere că instanța de apel s-a pronunțat doar pe excepția necompetenței materiale a primei instanțe fără a soluționa apelul, în temeiul art. 312 pct. 5 admite recursul declarat de reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 119 din 22 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, și trimite cauza pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 119 din 22 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2010.