ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2342/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2342/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr.

8575/30/2007

reclamanții Municipiul Timișoara prin

Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului

Timișoara au chemat în judecată pe pârâta

SC P.I. SRL, solicitând instanței să dispună:

- rezilierea contractului de

închiriere nr. X/1998 încheiat între

Primăria

Municipiului Timișoara și pârâtă;

- evacuarea pârâtei din spațiu situat

în Timișoara str. Văcărescu, în suprafață de 61,20 mp, înscris în C.F.;

- obligarea pârâtei la plata sumei de

36.445 lei reprezentând diferență de chirie calculată conform Hotărârea C.L.

nr. 42/2000.

Prin sentința civilă nr. 1463 din 10

decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș a fost admisă acțiunea formulată

de reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al

Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara în contradictoriu cu

pârâta

SC P.I. SRL. În

consecință, instanța a dispus rezilierea contractului de Închiriere nr. 201/1998

și evacuarea pârâtei din spațiul închiriat precum și obligarea pârâtei la plata

sumei de 36.445 lei reprezentând diferență chirie.

În apel, prin Decizia civilă nr. 119

din 22 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a fost invocată din

oficiu excepția de necompetență materială a Tribunalului în soluționarea cauzei

în fond a fost admis apelul declarat de apelanta pârâtă SC P.I. SRL, a fost

anulată hotărârea apelată, cauza fiind trimisă pentru competentă soluționare

Judecătoriei Timișoara.

În motivarea deciziei, Curtea de apel

a reținut că în raport de dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) C.

proc. civ. și dispozițiile Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei

întrucât obiectul cererii are o valoare mai mică de 100.000 lei.

Împotriva deciziei nr. 119/2009

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara au declarat recurs reclamanții

Municipiul Timișoara prin Primar,

Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

recurenții arată că hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală

întrucât nu a ținut cont de dispozițiile legale, incidente în cauză și nici în

starea de fapt reală.

Astfel, în mod greșit a fost invocată

din  oficiu și admisă excepția de necompetență materială a Tribunalului Timiș

în soluționarea cauzei având în vedere atât natura comercială a cauzei cât și circumstanțele

concrete ale cauzei, ținând cont și de data promovării acțiunii.

Hotărârea instanței de fond este

legală și temeinică ținând cont și de Hotărârea Consiliului Local al

Municipiului Timișoara nr. 42/2000 privind reactualizarea chiriei și faptul că pârâta

intimată nu a respectat clauzele contractului.

Analizând decizia recurată în raport

de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată

că recursul este fondat.

Astfel, litigiul dintre părți datează

din anul 2007 iar prin Sentința nr. 1463/2007 a fost admisă acțiunea promovată

de reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al

Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara în contradictoriu cu

pârâta

SC P.I. SRL.

Potrivit art. 2 pct. 1 C. proc. civ.

astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 138/2000,

modificat ulterior prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 219/2005 - în vigoare la

data promovării acțiunii cât și la data pronunțării silite, tribunalul judecă

în primă instanță,,procesele și cererile în natură comercială al cărui obiect

are o valoare de peste 100.000 lei precum și procesele și cererile în această

materie al cărui obiect este neevaluabil în bani”.

Prin acțiunea promovată s-a solicitat

rezilierea contractului de Închiriere nr. 201/1998 și evacuarea pârâtei din imobilul

reclamantei - capete de cerere neevaluabile în bani, în raport de care

competența materială aparține Tribunalului Timiș. Este adevărat că pct. 3 al

acțiunii vizează plata sumei de 36.445 lei reprezentând diferența chiriei dar

acest punct reprezintă o cerere accesorie iar potrivit art. 17 C. proc. civ.

cererile accesorii sunt în căderea instanței competente să judece cererea

principală.

În mod greșit a fost invocată Decizia nr.

32/2008 care a stabilit că în vederea determinării competenței materiale de soluționare

în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile

și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui

drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunii, rezilierii

unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, întrucât în cauză sunt

aplicabile dispozițiile art. 725 C. proc. civ. alin. (2) potrivit căreia,,procesele

în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite

va continua să fie judecată de acele instanțe”.

Astfel, acțiunea a fost promovată la

data de 2 noiembrie 2007, Sentința nr. 1463 a fost pronunțată la data de 11

decembrie 2007 iar calea de atac împotriva sentinței a fost promovată la data

de 6 mai 2008.

Decizia nr. 32 din 5 iunie 2008 a fost

publicată în M. Of. la data de 10 decembrie 2008 situație în care nu poate fi

aplicată în speța de față iar instanța de apel a aplicat și interpretat greșit

dispozițiile art. 2 pct. 1 C. proc. civ. raportat la art. 17 C. proc. civ. și

Decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Anularea sentinței apelate contravine

atât dispozițiilor legale arătate cât și principiului celerității soluționării

cauzelor, fiind de natură să prelungească nejustificat procesul, fără un

fundament legal, în condițiile în care se reia judecata, deși prima instanță

competentă, a adoptat o soluție cu privire la fondul cauzei.

Față de considerentele expuse, Înalta

Curte constată că în mod greșit au fost aplicate dispozițiile art. 297 C. proc.

civ. și având în vedere că instanța de apel s-a pronunțat doar pe excepția

necompetenței materiale a primei instanțe fără a soluționa apelul, în temeiul art.

312 pct. 5 admite recursul declarat de

reclamanții

Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și

Primăria Municipiului Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 119 din 22 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, și trimite cauza pentru rejudecarea apelului la

Curtea de Apel Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului

Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 119

din 22 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

18 iunie 2010.