ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2579/2013

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 100 din 23 mai 2012, pronunțată de Judecătoria Oravița, în Dosarul nr. 833/273/2011, în baza dispozițiilor art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1), lit. a), e), g) și i), alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.F., la 6 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. și de art. 64 lit. b) C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, pe o durată de 2 ani și 6 luni, reprezentând termen de încercare, potrivit art. 82 C. pen.

În baza dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii dispuse în baza art. 71 C. pen. de a interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen. și de art. 64 lit. b) C. pen. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 și art. 84 C. pen. în condițiile art. 359 C. proc. pen. În baza dispozițiilor art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1), lit. a), e), g) și i), alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.I.I. la 6 luni închisoare. În baza dispozițiilor art. 83 C. pen.

a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 73 din 05 mai 2010, a Judecătoriei Oravița, rămasă definitivă la 19 mai 2010, prin neapelare și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, cumulând-o cu pedeapsa aplicată de 6 (șase) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare privativă de libertate. În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen. și de art. 64 lit. b) C. pen. S-a constatat acoperit prejudiciu cauzat părții vătămate V.N. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligați inculpații N.F.

și P.I.I., fiecare în parte la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița din 23 mai 2011, înregistrat sub nr. 833/273 la 31 mai 2011, pe rolul Judecătoriei Oravița, au fost trimiși în judecată inculpatul N.F., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de dispozițiile art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1), lit. a), e), g) și i), alin. (2) lit. b) C. pen. și inculpatul P.I.I., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de dispozițiile art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1), lit. a), e), g) și i), alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 83 C. pen.

În actul de sesizare al instanței s-a reținut că, în data de 25 iulie 2010, inculpații, circulând pe DJ 571 au observat staționat autoturismul părții vătămate V.N., profitând de întuneric și de faptul că nu se afla nimeni în zonă, au sustras din autoturism roata de rezervă, iar din interior au sustras o geantă în care se aflau haine și pașaportul soției părții vătămate. Ajungând în comuna Ciuchici, inculpații au aruncat pașaportul pe râul Vecinie, iar roata de rezervă și geanta cu efecte a rămas la inculpatul P.I.I. Acesta din urmă a început a se folosi de roată, la autoturismul său. În data de 3 august 2010, inculpatul P.I.I. a dat cu împrumut roata de rezervă sustrasă, martorului B.M.V., care a folosit-o la autoturismul său până în localitatea Ciuchici, ocazie cu care partea vătămată a recunoscut-o și a sesizat organele de poliție.

Din probatoriu s-a mai reținut că ulterior, după descoperirea autorilor, de către partea vătămată, geanta cu efecte a fost înapoiată de către inculpatul P.I.I., părții vătămate V.N., mai puțin pașaportul soției sale. În cursul cercetării judecătorești s-a stabilit că pașaportul în cauză, la data sustragerii era într-o stare de valabilitate, iar ulterior valabilitatea acestuia a expirat. Din probatoriul administrat în faza de urmărire penală s-a reținut că inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor așa cum au fost imputate și descrise în actul de sesizare al instanței. Pe parcursul cercetării judecătorești inculpatul N.F. și-a schimbat poziția procesuală, încercând să minimalizeze participarea acestuia la săvârșirea faptelor, lăsând să se înțeleagă că fapta a fost săvârșită exclusiv de către coinculpatul P.I.I., poziție ce a venit în contradicție cu cele consemnate în declarațiile date de inculpatul N.F.

în faza de urmărire penală, sens în care inculpatul N.F. nu a mai recunoscut cele consemnate în aceste declarații, susținând că declarațiile date de acesta au fost consemnate de alte persoane, respectiv nu au fost semnate de acesta. Prima instanță, în lămurirea celor arătate de inculpatul N.F., raportat la specimenul de semnătură folosit de inculpat cu prilejul ascultări sale nemijlocite în fața instanței, respectiv la specimenul de semnătură folosit de inculpat la încheierea contractului individual de muncă, își formează convingerea că inculpatul N.F. la semnarea înscrisurilor folosește două specimene de semnătură, specimene care la o analiză atentă au fost folosite și în declarațiile consemnate în faza de urmărire penală.

Mai mult deși inculpatul N.F. a fost ascultat nemijlocit în fața instanței la 16 noiembrie 2011, a cărei declarație a fost consemnată și atașată la dosar, în lămurirea specimenului de semnătură consemnat în declarațiile date în faza de urmărire penală, ce le-a negat, acesta în cursul re-ascultării la 21 martie 2012, și-a negat semnătura de la filele 65, 66 dosar, dată anterior nemijlocit în fața instanței, recunoscând doar semnătura dată la fila 64 dosar. Inculpatul deși inițial a negat că i-ar aparține specimenele de semnătură consemnate în declarațiile date de acesta în faza de urmărire penală, la 21 martie 2012 (fila 97 dosar) își recunoaște specimenul doar cel de la fila 21 dosar.

Inculpatul P.I.I., în faza de urmărire penală și-a recunoscut fapta, descriind amănunțit modul de operare, iar în faza cercetării judecătorești și-a schimbat poziția în ceea ce privește scopul urmărit, respectiv vinovăția în săvârșirea faptei, învederând că de fapt nu a urmărit o sustragere a bunurilor, fapta motivând-o pe o relație de amiciție cu partea vătămată, respectiv de a face o glumă. Partea vătămată V.N., în faza de urmărire penală, a susținut tragerea la răspundere penală a autorilor, iar în faza de cercetare judecătorească, a evidențiat o poziție pasivă, scoțând în evidență o împăcare cu făptuitorii după descoperirea acestora. La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.

cu privire la gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, urmarea imediată a faptei, împrejurările ce atenuează sau agravează răspunderea penală, sens în care reținându-se împăcarea cu partea vătămată V.N., restituirea aproape în întregime a lucrurilor, mai puțin pașaportul sustras, persoana fiecărui inculpat, antecedentele penale a acestora, N.F. nefiind cunoscut cu antecedente penale, inculpatul P.I.I., săvârșind fapta în condițiile în care se afla în termenul de încercare a unei pedepse de 6 luni închisoare, dispusă prin Sentința penală nr. 73 din 05 mai 2010, a Judecătoriei Oravița, rămasă definitivă la 19 mai 2010, prin neapelare, dar care nu atrage o stare de recidivă, doar incidența dispozițiilor art. 83 C. pen.

privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, considerente prin prisma cărora prima instanță a făcut aplicare și a dispozițiilor art. 74, 76 C. pen. Împotriva Sentinței penale nr. 100 din 23 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Oravița în Dosar nr. 833/273/2011 a declarat recurs inculpatul P.I.I., înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 18 septembrie 2012, sub nr. 833/273/2011. Recursul nu a fost motivat în scris. Prin Decizia penală nr. 1512/R din 31 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. 833/273/2011, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.I.I. împotriva Sentinței penale nr. 100 din 23 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Oravița în Dosar nr. 833/273/2011.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a pronunța această decizie, din analiza sentinței recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate și analizate din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., curtea de apel, examinând și materialul probator administrat în cauză, și-a însușit starea de fapt reținută de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală și judecată și din care rezultă vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Împotriva acestei decizii penale a formulat contestație în anulare contestatorul P.I.I., solicitând desființarea hotărârii penale contestate, apoi admiterea recursului și achitarea inculpatului pe motiv că fapta de furt nu există.

În motivarea contestației s-a arătat că contestatorul nu a avut parte de un proces echitabil, contestatorul a fost bolnav fapt dovedit cu acte medicale, la termenul de judecată a recursului apărătorul a arătat că inculpatul este în imposibilitate de a se prezenta la acel termen de judecată solicitând să i se dea dreptul de a fi prezent la judecată, iar dintr-o eroare s-a apreciat că nu este obligatoriu ca inculpatul să fie prezent la judecata cauzei.

Au mai fost invocate prev. art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului faptul că sentința dată în prima instanță a fost dată fără drept de apel, că la proces s-a prezentat și partea vătămată în recurs care a arătat că nu este vorba de un furt și că din eroare a apelat la 112, iar în momentul aflării persoanei care a luat acele bunuri (inculpatul) a recunoscut că era vorba de o tradiție locală, și nu de un furt, tradiția manifestându-se printr-un festival mascat în care participanți iau și ascund diferite obiecte, bunuri ale altor persoane și le returnează ulterior, cum a fost și în cazul de față. Pe fondul cauzei s-a arătat că nu există infracțiunea de furt existând o serie de neconcordanțe între declarațiile părții vătămate, ale inculpatului N.F., nu există prejudiciu și nu există parte vătămată, iar mai mult decât atât între partea vătămată și inculpat a existat o relație de prietenie.

S-a mai menționat că inculpatul nu a dorit niciodată să distrugă bunurile sau să le valorifice, acestea fiind restituite în totalitate. Prin Decizia penală nr. 1757/R din 17 decembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul P.I.I. împotriva Deciziei penale nr. 1512/R din 31 octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a reținut următoarele: Contestație în anulare formulată de condamnatul P.I.I. a fost întemeiată pe art. 386 lit. b) C. proc. pen., potrivit căruia este un caz de contestație în anulare aceea situație când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare.

Pentru a fi admisibilă în principiu contestația în anulare formulată trebuie a fi îndeplinite 2 condiții cumulativ, prima ca partea să fi fost în imposibilitate de a se prezenta, iar cea de a doua ca această împiedicare să nu poate fi adusă la cunoștință instanței partea fiind în imposibilitate de a efectua un asemenea fapt, și aceste aspecte trebuie dovedite cu probe. Recursul formulat de către inculpatul P.I.I. împotriva Sentinței penale nr. 100 din 23 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Oravița a fost soluționat la data de 31 octombrie 2012 prin Decizia penală nr. 1512 IR, la acel termen de judecată inculpatul neprezentându-se însă a fost reprezentat de avocatul său ales B.I. și a adus la cunoștință instanței că inculpatul este în imposibilitate de a se prezenta fapt dovedit cu adeverință medicală, aspecte care rezultă din practicaua deciziei menționate.

Analizând cele menționate mai sus, curtea de apel a apreciat că rezultă indiscutabil că în speța de față nu sunt îndeplinite prevederile art. 386 lit. b) C. proc. pen. deoarece, chiar dacă s-a dovedit faptul că inculpatul P.I.I. a fost în imposibilitate de a se prezenta în fața instanței din motive medicale la data soluționării recursului, nu a fost în imposibilitate de a încunoștința instanța despre această împiedicare, întrucât tocmai apărătorul său ales a încunoștințat instanța de judecată despre acest aspect, astfel că, nu este incidență în cauză condiția impusă de art. 386 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. În aceste condiții curtea de apel a apreciat că prezenta contestație în anulare nu este admisibilă în principiu, decizia fiind definitivă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatorul P.I.I. Examinând hotărârea recurată, astfel cum impun dispozițiile art. 385 6 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de contestator este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, e definitivă. Înalta Curte reține că, inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. enumeră hotărârile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs, respectiv: "a) sentințele pronunțate de judecătorii în cazurile prevăzute de lege; b) sentințele pronunțate de tribunalele militare în cazul infracțiunilor contra ordinii și disciplinei militare, sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani; c) sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel; d) sentințele pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție; d 1 ) sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; e) deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel; f) sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum și cele privind reabilitare." De asemenea potrivit art. 417 C. proc.

pen., "hotărârea instanței de recurs rămâne definitivă la data pronunțării acesteia când: a) recursul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de recurs, fără rejudecare; b) cauza a fost rejudecată de către instanța de recurs, după admiterea recursului; c) cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare, în cazul respingerii recursului." Având în vedere dispozițiile mai sus arătate, care arată în mod limitativ care sunt hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, văzând că hotărârea atacată nu face parte dintre aceste hotărâri, Înalta Curte constată că recursul formulat de contestator este inadmisibil. Față de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul P.I.I.

împotriva Deciziei penale nr. 1757/R din 17 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, și îl va obliga pe recurentul contestator la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul P.I.I. împotriva Deciziei penale nr. 1757/R din 17 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 04 septembrie 2013. Procesat de GGC - GV