ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2579/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2579/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 100 din 23 mai 2012,

pronunțată de Judecătoria Oravița, în Dosarul nr. 833/273/2011, în baza

dispozițiilor art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1), lit. a), e), g) și i),

alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art.

76 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.F., la 6 luni

închisoare.

În baza art. 71 C.

pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a C. pen. și de art. 64 lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C.

pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni

închisoare, pe o durată de 2 ani și 6 luni, reprezentând termen de încercare,

potrivit art. 82 C. pen.

În baza dispozițiilor

art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării

pedepsei, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii dispuse în baza art.

71 C. pen. de a interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)

teza II-a C. pen. și de art. 64 lit. b) C. pen.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 și art. 84 C. pen. în

condițiile art. 359 C. proc. pen.

În baza dispozițiilor

art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1), lit. a), e), g) și i), alin. (2) lit.

b) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 76 alin. (1)

lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.I.I. la 6 luni închisoare.

În baza dispozițiilor

art. 83 C. pen. a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei

de 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 73 din 05 mai 2010, a

Judecătoriei Oravița, rămasă definitivă la 19 mai 2010, prin neapelare și s-a

dispus executarea în întregime a acestei pedepse, cumulând-o cu pedeapsa

aplicată de 6 (șase) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa

rezultantă de 1 an închisoare privativă de libertate.

În baza art. 71 C.

pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)

teza II-a C. pen. și de art. 64 lit. b) C. pen.

S-a constatat

acoperit prejudiciu cauzat părții vătămate V.N.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. au fost obligați inculpații N.F. și P.I.I., fiecare în

parte la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița din 23 mai 2011, înregistrat sub

nr. 833/273 la 31 mai 2011, pe rolul Judecătoriei Oravița, au fost trimiși în

judecată inculpatul N.F., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat

prevăzută de dispozițiile art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1), lit. a), e),

g) și i), alin. (2) lit. b) C. pen. și inculpatul P.I.I., pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat prevăzută de dispozițiile art. 208 alin. (1),

art. 209 alin. (1), lit. a), e), g) și i), alin. (2) lit. b) C. pen., cu

aplicarea dispozițiilor art. 83 C. pen.

În actul de sesizare

al instanței s-a reținut că, în data de 25 iulie 2010, inculpații, circulând pe

DJ 571 au observat staționat autoturismul părții vătămate V.N., profitând de

întuneric și de faptul că nu se afla nimeni în zonă, au sustras din autoturism

roata de rezervă, iar din interior au sustras o geantă în care se aflau haine

și pașaportul soției părții vătămate.

Ajungând în comuna

Ciuchici, inculpații au aruncat pașaportul pe râul Vecinie, iar roata de

rezervă și geanta cu efecte a rămas la inculpatul P.I.I. Acesta din urmă a

început a se folosi de roată, la autoturismul său. În data de 3 august 2010,

inculpatul P.I.I. a dat cu împrumut roata de rezervă sustrasă, martorului

B.M.V., care a folosit-o la autoturismul său până în localitatea Ciuchici,

ocazie cu care partea vătămată a recunoscut-o și a sesizat organele de poliție.

Din probatoriu s-a mai reținut că ulterior, după descoperirea autorilor, de

către partea vătămată, geanta cu efecte a fost înapoiată de către inculpatul

P.I.I., părții vătămate V.N., mai puțin pașaportul soției sale.

În cursul cercetării

judecătorești s-a stabilit că pașaportul în cauză, la data sustragerii era

într-o stare de valabilitate, iar ulterior valabilitatea acestuia a expirat.

Din probatoriul

administrat în faza de urmărire penală s-a reținut că inculpații au recunoscut

săvârșirea faptelor așa cum au fost imputate și descrise în actul de sesizare

al instanței.

Pe parcursul

cercetării judecătorești inculpatul N.F. și-a schimbat poziția procesuală,

încercând să minimalizeze participarea acestuia la săvârșirea faptelor, lăsând

să se înțeleagă că fapta a fost săvârșită exclusiv de către coinculpatul

P.I.I., poziție ce a venit în contradicție cu cele consemnate în declarațiile

date de inculpatul N.F. în faza de urmărire penală, sens în care inculpatul

N.F. nu a mai recunoscut cele consemnate în aceste declarații, susținând că

declarațiile date de acesta au fost consemnate de alte persoane, respectiv nu

au fost semnate de acesta.

Prima instanță, în

lămurirea celor arătate de inculpatul N.F., raportat la specimenul de semnătură

folosit de inculpat cu prilejul ascultări sale nemijlocite în fața instanței,

respectiv la specimenul de semnătură folosit de inculpat la încheierea contractului

individual de muncă, își formează convingerea că inculpatul N.F. la semnarea

înscrisurilor folosește două specimene de semnătură, specimene care la o

analiză atentă au fost folosite și în declarațiile consemnate în faza de

urmărire penală.

Mai mult deși

inculpatul N.F. a fost ascultat nemijlocit în fața instanței la 16 noiembrie

2011, a cărei declarație a fost consemnată și atașată la dosar, în lămurirea

specimenului de semnătură consemnat în declarațiile date în faza de urmărire

penală, ce le-a negat, acesta în cursul re-ascultării la 21 martie 2012, și-a

negat semnătura de la filele 65, 66 dosar, dată anterior nemijlocit în fața

instanței, recunoscând doar semnătura dată la fila 64 dosar. Inculpatul deși

inițial a negat că i-ar aparține specimenele de semnătură consemnate în

declarațiile date de acesta în faza de urmărire penală, la 21 martie 2012 (fila

97 dosar) își recunoaște specimenul doar cel de la fila 21 dosar.

Inculpatul P.I.I., în

faza de urmărire penală și-a recunoscut fapta, descriind amănunțit modul de

operare, iar în faza cercetării judecătorești și-a schimbat poziția în ceea ce

privește scopul urmărit, respectiv vinovăția în săvârșirea faptei, învederând

că de fapt nu a urmărit o sustragere a bunurilor, fapta motivând-o pe o relație

de amiciție cu partea vătămată, respectiv de a face o glumă.

Partea vătămată V.N.,

în faza de urmărire penală, a susținut tragerea la răspundere penală a

autorilor, iar în faza de cercetare judecătorească, a evidențiat o poziție

pasivă, scoțând în evidență o împăcare cu făptuitorii după descoperirea

acestora.

La individualizarea

pedepselor aplicate inculpaților, prima instanță a avut în vedere dispozițiile

art. 72 C. pen. cu privire la gradul de pericol social concret al faptelor

săvârșite, urmarea imediată a faptei, împrejurările ce atenuează sau agravează

răspunderea penală, sens în care reținându-se împăcarea cu partea vătămată

V.N., restituirea aproape în întregime a lucrurilor, mai puțin pașaportul

sustras, persoana fiecărui inculpat, antecedentele penale a acestora, N.F.

nefiind cunoscut cu antecedente penale, inculpatul P.I.I., săvârșind fapta în

condițiile în care se afla în termenul de încercare a unei pedepse de 6 luni

închisoare, dispusă prin Sentința penală nr. 73 din 05 mai 2010, a Judecătoriei

Oravița, rămasă definitivă la 19 mai 2010, prin neapelare, dar care nu atrage o

stare de recidivă, doar incidența dispozițiilor art. 83 C. pen. privind

revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, considerente prin

prisma cărora prima instanță a făcut aplicare și a dispozițiilor art. 74, 76 C.

pen.

Împotriva Sentinței

penale nr. 100 din 23 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Oravița în Dosar nr.

833/273/2011 a declarat recurs inculpatul P.I.I., înregistrat pe rolul Curții

de Apel Timișoara la data de 18 septembrie 2012, sub nr. 833/273/2011. Recursul

nu a fost motivat în scris.

Prin Decizia penală

nr. 1512/R din 31 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în

Dosar nr. 833/273/2011, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.I.I. împotriva

Sentinței penale nr. 100 din 23 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Oravița în

Dosar nr. 833/273/2011.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 RON

cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța

această decizie, din analiza sentinței recurate, prin prisma motivelor de

recurs invocate și analizate din oficiu, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., curtea de apel, examinând și materialul probator administrat

în cauză, și-a însușit starea de fapt reținută de prima instanță, precum și

raționamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele

faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală și judecată și din care

rezultă vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt

calificat.

Împotriva acestei

decizii penale a formulat contestație în anulare contestatorul P.I.I.,

solicitând desființarea hotărârii penale contestate, apoi admiterea recursului

și achitarea inculpatului pe motiv că fapta de furt nu există.

În motivarea

contestației s-a arătat că contestatorul nu a avut parte de un proces

echitabil, contestatorul a fost bolnav fapt dovedit cu acte medicale, la

termenul de judecată a recursului apărătorul a arătat că inculpatul este în

imposibilitate de a se prezenta la acel termen de judecată solicitând să i se

dea dreptul de a fi prezent la judecată, iar dintr-o eroare s-a apreciat că nu

este obligatoriu ca inculpatul să fie prezent la judecata cauzei.

Au mai fost invocate

prev. art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului faptul că sentința

dată în prima instanță a fost dată fără drept de apel, că la proces s-a

prezentat și partea vătămată în recurs care a arătat că nu este vorba de un furt

și că din eroare a apelat la 112, iar în momentul aflării persoanei care a luat

acele bunuri (inculpatul) a recunoscut că era vorba de o tradiție locală, și nu

de un furt, tradiția manifestându-se printr-un festival mascat în care

participanți iau și ascund diferite obiecte, bunuri ale altor persoane și le

returnează ulterior, cum a fost și în cazul de față.

Pe fondul cauzei s-a

arătat că nu există infracțiunea de furt existând o serie de neconcordanțe

între declarațiile părții vătămate, ale inculpatului N.F., nu există prejudiciu

și nu există parte vătămată, iar mai mult decât atât între partea vătămată și

inculpat a existat o relație de prietenie.

S-a mai menționat că

inculpatul nu a dorit niciodată să distrugă bunurile sau să le valorifice,

acestea fiind restituite în totalitate.

Prin Decizia penală

nr. 1757/R din 17 decembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a

respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul

P.I.I. împotriva Deciziei penale nr. 1512/R din 31 octombrie 2012 a Curții de

Apel Timișoara.

Pentru a dispune

astfel, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a reținut următoarele:

Contestație în

anulare formulată de condamnatul P.I.I. a fost întemeiată pe art. 386 lit. b)

C. proc. pen., potrivit căruia este un caz de contestație în anulare aceea

situație când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de

către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a

încunoștința instanța despre această împiedicare. Pentru a fi admisibilă în

principiu contestația în anulare formulată trebuie a fi îndeplinite 2 condiții

cumulativ, prima ca partea să fi fost în imposibilitate de a se prezenta, iar

cea de a doua ca această împiedicare să nu poate fi adusă la cunoștință

instanței partea fiind în imposibilitate de a efectua un asemenea fapt, și

aceste aspecte trebuie dovedite cu probe.

Recursul formulat de

către inculpatul P.I.I. împotriva Sentinței penale nr. 100 din 23 mai 2012

pronunțată de Judecătoria Oravița a fost soluționat la data de 31 octombrie

2012 prin Decizia penală nr. 1512 IR, la acel termen de judecată inculpatul

neprezentându-se însă a fost reprezentat de avocatul său ales B.I. și a adus la

cunoștință instanței că inculpatul este în imposibilitate de a se prezenta fapt

dovedit cu adeverință medicală, aspecte care rezultă din practicaua deciziei

menționate.

Analizând cele

menționate mai sus, curtea de apel a apreciat că rezultă indiscutabil că în

speța de față nu sunt îndeplinite prevederile art. 386 lit. b) C. proc. pen.

deoarece, chiar dacă s-a dovedit faptul că inculpatul P.I.I. a fost în

imposibilitate de a se prezenta în fața instanței din motive medicale la data

soluționării recursului, nu a fost în imposibilitate de a încunoștința instanța

despre această împiedicare, întrucât tocmai apărătorul său ales a încunoștințat

instanța de judecată despre acest aspect, astfel că, nu este incidență în cauză

condiția impusă de art. 386 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

În aceste condiții

curtea de apel a apreciat că prezenta contestație în anulare nu este admisibilă

în principiu, decizia fiind definitivă.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs contestatorul P.I.I.

Examinând hotărârea

recurată, astfel cum impun dispozițiile art. 385

6

alin. ultim C.

proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) lit. a)

teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de contestator este

inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția penală, e definitivă.

Înalta Curte reține

că, inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci

când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede

sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept

epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen. enumeră hotărârile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs,

respectiv:

"a) sentințele

pronunțate de judecătorii în cazurile prevăzute de lege;

b) sentințele

pronunțate de tribunalele militare în cazul infracțiunilor contra ordinii și

disciplinei militare, sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2

ani;

c) sentințele

pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;

d) sentințele

pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

d

1

)

sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii

penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;

e) deciziile

pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale,

curți de apel și Curtea Militară de Apel;

f) sentințele

pronunțate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea

prevede altfel, precum și cele privind reabilitare."

De asemenea potrivit

art. 417 C. proc. pen., "hotărârea instanței de recurs rămâne definitivă

la data pronunțării acesteia când:

a) recursul a fost

admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de recurs, fără rejudecare;

b) cauza a fost

rejudecată de către instanța de recurs, după admiterea recursului;

c) cuprinde obligarea

la plata cheltuielilor judiciare, în cazul respingerii recursului."

Având în vedere

dispozițiile mai sus arătate, care arată în mod limitativ care sunt hotărârile

ce pot fi atacate cu recurs, văzând că hotărârea atacată nu face parte dintre

aceste hotărâri, Înalta Curte constată că recursul formulat de contestator este

inadmisibil. Față de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil

recursul declarat de contestatorul P.I.I. împotriva Deciziei penale nr. 1757/R

din 17 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, și

îl va obliga pe recurentul contestator la plata sumei de 200 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil

recursul declarat de contestatorul P.I.I. împotriva Deciziei penale nr. 1757/R

din 17 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul

contestator la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 04 septembrie 2013.

Procesat de GGC - GV