ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1901/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Hotărârea arbitrală nr. 22/2011 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Cameră de Comerț și Industrie Brașov, în Dosarul nr. 3A/2011, a fost admisă în parte acțiunea înregistrată la data de 7 februarie 2011, formulată de reclamanta SC B.I. SRL împotriva pârâtei SC V. SRL, care a fost obligată pârâta la plata sumei de 195.023,40 RON, reprezentând contravaloarea echipamentelor de încălzire și apă caldă prevăzute în contractul de livrare din 29 septembrie 2005; au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantei; a fost respinsă ca nefondată cererea reconvențională; a fost obligată pârâta la plata sumei de 10.380,61 RON cheltuieli arbitrate, din care 3.410 RON taxă arbitrală, 2.970,61 RON cheltuieli de deplasare și 4.000 RON onorariu avocațial și a fost respinsă cererea privind plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.137 RON.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul arbitral a reținut că fost sesizat pe cale principală cu cererea de arbitrare înregistrată la data de 7 februarie 2011 privind obligarea pârâtei la predarea echipamentelor, obiect al contractului de livrare din 29 septembrie 2005 și pe cale incidentală, cu cererea referitoare la plata contravalorii echipamentelor contractate și a penalităților, în temeiul Deciziei civile nr. 52 din 7 iunie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 7082/86/2009 al Curții de Apel Suceava.

Din probatoriile administrate - înscrisuri și expertiză contabilă - rezultând că obligația de predare a echipamentelor este imposibil de executat, întrucât bunurile a căror predare se cere nu se mai produc și pe piață se găsesc doar bunuri cu caracteristici similare dar la prețuri substanțial mai mari și având în vedere insistența reclamantei în a primi bunurile contractate la nivelul anului 2005, tribunalul arbitral a reținut că pârâta debitoare se află în imposibilitate fortuită de a executa în natură obligația contractuală, drept pentru care a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 195.023,40 RON reprezentând contravaloarea echipamentelor, sumă pe care a încasat-o în cadrul procedurii de executare silită a Hotărârii arbitrale nr. 7/2006 a Tribunalului arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Brașov.

Pretențiile reclamantei referitoare la suma de 1.532,88 RON au fost respinse, tribunalul reținând că reprezintă penalități de întârziere la plata prețului, obligație a cărei executare incumba reclamantei înseși. Față de soluția acțiunii principale, cererea reconvențională privind plata diferenței de preț și a penalităților de întârziere a fost respinsă ca nefondată. În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) și art. 359 C. proc. civ. pârâta SC V. SRL Ghimbav a fost obligată la plata sumei de 10.380,61 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale, compusă din 3.410 RON taxă arbitrală, 2.970,61 RON cheltuieli de deplasare și 4.000 RON onorariu avocațial.

Pretențiile referitoare la plata sumei de 5.137 RON, achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru în Dosarul nr. 4792/86/2009 al Tribunalului Suceava, au fost respinse, tribunalul arbitral reținând culpa reclamantei care s-a adresat instanței de drept comun, ignorând clauza compromisorie înserată la pct. 11 din contractul de livrare încheiat cu pârâta. Împotriva hotărârii arbitrale a formulat acțiune în anulare pârâta SC V. SRL Ghimbav solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 364 alin. (1) lit. f), g) și i) C. proc. civ., anularea acesteia și pe fond, respingerea acțiunii în pretenții formulată de reclamanta SC B.I. SRL Suceava și admiterea în totalitate a cererii reconvenționale.

Prin Sentința civilă nr. 2/F din 3 iulie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, învestită cu soluționarea căii speciale de atac, a respins acțiunea în anulare formulată de petenta SC V. SRL Ghimbav împotriva Hotărârii arbitrale nr. 22/2011 pronunțată de Tribunalul Arbitral din cadrul Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Brașov și a obligat-o la plata sumei de 3.637,47 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC B.I. SRL Suceava. Pentru a dispune astfel, curtea a reținut, în esență, următoarele: Din perspectiva criticii subsumate motivului de desființare prevăzut de art. 364 lit. f) C. proc.

civ., potrivit căruia, sentința arbitrală este susceptibilă de desființare pe calea acțiunii în anulare atunci când tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, curtea a reținut că petenta, criticând faptul că nu i-a fost comunicată decât cererea principală, nu și cea formulată pe cale incidentală, prin care reclamanta a solicitat obligarea sa la plata contravalorii echipamentelor de încălzire, nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele evocate de art. 364 lit. f) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât din analiza înscrisurilor aflate la dosar rezultă că a cunoscut și această pretenție dedusă judecății.

În ceea ce privește critica circumscrisă motivului prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ.ă, prin care petenta a susținut că tribunalul arbitral a dat o dezlegare greșită excepției prescripției dreptului material la acțiune prin reținerea incidenței art. 1362 C. civ., curtea a apreciat, de asemenea că nu se încadrează în prevederile textului legal invocat, având în vedere că norma legală menționată nu este una imperativă. Ultimul motiv al acțiunii în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 364 lit. g) C. proc. civ., a fost înlăturat de instanța de control, care examinând hotărârea atacată sub aspectul condițiilor de formă, a reținut că îndeplinește toate cerințele legale, fiind motivată, având dispozitiv și purtând mențiunile datei și locului, precum și semnăturile arbitrilor.

Împotriva Sentinței civile nr. 2/F din 3 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în termen legal, a formulat recurs petenta SC V. SRL Ghimbav, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii în anulare sentinței arbitrale, cu consecința respingerii cererii formulate de reclamanta SC B.I. SRL Suceava și admiterii cererii sale reconvenționale, cu cheltuieli de judecată. În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta a reluat criticile formulate în cadrul acțiunii în anulare subsumat dispozițiilor art. 364 lit. f), g) și i) C. proc.

civ., susținând că soluția de respingere a acestora este nelegală. Astfel, a susținut că tribunalul arbitral a soluționat două cereri de chemare în judecată fără a pune în discuția părților excepția de conexitate, reglementată de art. 164 C. proc. civ. și că, nefiindu-i comunicată decât cererea principală, nu și cea formulată pe cale incidentală, prin care reclamanta a solicitat obligarea sa la plata contravalorii echipamentelor de încălzire, instanța arbitrală, cu încălcarea principiului contradictorialității, egalității de tratament și a dreptului la apărare, s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, întrucât în cererea adresată direct nu există petit în sensul celor dispuse prin hotărârea arbitrală.

Referitor la argumentele reținute de curtea de apel în sensul respingerii acestei critici, respectiv că SC V. SRL Ghimbav nu a fost prejudiciată prin necomunicarea cererii incidentale, întrucât a cunoscut acest aspect ca parte în litigiul soluționat prin Decizia civilă nr. 52 din 7 iunie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 7082/86/2009 de Curtea de Apel Suceava, care, constatând existența clauzei compromisorii înscrise în art. 11 din contractul părților, a trimis cauza spre competentă soluționare Comisiei de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Brașov, recurenta a susținut că sunt nelegale și că instanța de control ar fi trebuit să aibă în vedere împrejurarea că tribunalul nu a comunicat pârâtei în proces niciodată că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie și cererea obiect al Dosarului nr. 7082/86/2009.

În ceea ce privește restul criticilor formulate de recurentă în cuprinsul memoriului de recurs, acestea constau efectiv în reiterarea celor formulate în cuprinsul acțiunii în anulare subsumat motivelor de desființare a hotărârii arbitrale prevăzute de art. 364 pct. i și g C. proc. civ., vizând aspecte ca soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune și pretinsa nemotivare a soluției de admitere a acțiunii și de respingere a cererii reconvenționale, fără să formuleze vreo critică măcar relativ la argumentele reținute de instanța de control în fundamentarea soluției de respingere a acțiunii în anulare.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Deși instanțele judecătorești au în principiu plenitudine de competență, legiuitorul a derogat de la acest principiu, încuviințând părților dreptul de a conveni printr-un contract de compromis ca litigiile dintre ele să fie judecate de către arbitri, prin recurgerea la procedura arbitrală caracterizată prin celeritate. Pentru ca părțile angrenate în procedura arbitrală să nu fie private de garanțiile procesuale pe care le conferă procedura jurisdicțională, cu atât mai mult cu cât hotărârea arbitrală este ea însăși un veritabil act jurisdicțional, producând aceleași efecte ca și o hotărâre judecătorească, C. proc.

civ. prevede o "cale de atac" specială împotriva hotărârilor arbitrale, și anume, acțiunea în anulare care poate fi formulată strict pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ. Ca atare, nu se poate ataca pe motiv de nulitate o hotărâre arbitrală decât în cazurile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ., nulitățile enumerate fiind de ordine publică, părțile neputând deroga de la ele prin compromisul încheiat. În prezenta cale extraordinară de atac, recurenta a criticat soluția instanței de prim control privind respingerea criticilor formulate subsumat dispozițiilor art. 364 lit. f) C. proc. civ. și a reluat integral criticile formulate în temeiul pct. g și i ale aceleiași norme.

Referitor la criticile asupra soluției de respingere a acțiunii în anulare, Înalta Curte reține că, deși recurenta încearcă să justifice admisibilitatea acesteia raportat la dispozițiile limitativ prevăzute de art. 364 lit. f), g) și i) C. proc. civ., în realitate, toate criticile exced celor două cazuri de nulitate prevăzute de lege. Astfel, aceasta omite că nu se poate cere, în această cale procedurală cercetarea modului în care tribunalul arbitral a soluționat fondul pricinii, instanța de control fiind abilitată doar să verifice dacă au fost respectate condițiile de formă ale arbitrajului și anume cele privind existența unei convenții arbitrale legale și arbitrabilitatea litigiului, constituirea tribunalului arbitral, asigurarea dreptului părților la apărare, redactarea hotărârii arbitrale și respectarea dispozițiilor imperative ale legii și a normelor care asigură ordinea publică și bunele moravuri.

Înalta Curte, reține că criticile formulate de recurentă nu se încadrează în rigorile art. 364 C. proc. civ., recurenta încercând să repună în discuția instanței de prim control și a instanței de recurs chestiuni ce țin exclusiv de modalitatea în care tribunalul arbitral a analizat în fond raporturile dintre părți și probatoriile administrate, precum și dezlegările date de instanța arbitrală, situație reținută corect de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Sentința pronunțată în prima instanță este legală și temeinică, curtea analizând fiecare dintre criticile formulate de petentă prin acțiunea în anulare, respingându-le motivat, raportat atât la specificul acțiunii în anulare, precum și la probatoriile și dezlegările date de instanța arbitrală prin hotărârea pronunțată.

Astfel cum rezulta din cuprinsul hotărârii arbitrale, tribunalul arbitral a analizat raporturile dintre părți și probatoriul vast administrat în cauză, iar petenta a fost reprezentată la fiecare termen al judecății arbitrale, depunând întâmpinare și cerere reconvențională și administrând probatorii. Dispozițiile art. 364 lit. f) C. proc. civ. sancționează hotărârea arbitrală prin care tribunalul s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. În speță, Înalta Curte reține că aceste critici sunt nefondate și nu se circumscriu dispozițiilor art. 364 lit. f) C. proc. civ., tribunalul arbitral neacordând ceea ce nu s-a cerut, întrucât a fost învestit cu aceleași petite, atât prin cererea arbitrală, cât și prin cererea incidentală, iar necomunicarea cererii incidentale nu i-a pricinuit nicio vătămare în sensul celor avute în vedere de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., întrucât cunoștea Decizia civilă nr. 52 din 7 iunie 2010 pronunțată în judecarea apelului declarat de recurenta însăși în Dosarul nr. 7082/86/2009 de Curtea de Apel Suceava, așa cum corect a reținut instanța de prim control în considerentele sentinței pronunțate în acțiunea în anulare.

De asemenea, Înalta Curte reține că Decizia civilă nr. 52 din 7 iunie 2010 i-a fost comunicată pârâtei de instanța arbitrală, în cadrul procedurii de comunicare a înscrisurilor depuse de reclamantă, în contextul în care, sesizarea tribunalului arbitral revine părților în litigiu, iar nu instanței de judecată, care, stabilind competența arbitrajului nu înaintează dosarul său tribunalului arbitral, așa cum se întâmplă în cadrul procedurii declinării între instanțe judecătorești, astfel încât, se reține că acesta, în mod corect, s-a considerat învestit pe cale incidentală, prin depunerea de către reclamantă a Deciziei civile nr. 52 din 7 iunie 2010 a Curții de Apel Suceava rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 44 din 2 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata contravalorii echipamentelor încălzire și apă caldă prevăzute în contractul de livrare din 29 septembrie 2005 prin hotărârea arbitrală, Înalta Curte reține că reclamanta SC B.I. SRL Suceava a făcut această solicitare în fața tribunalului arbitral la termenul din 16 noiembrie 2011, așa cum s-a consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, aflată la dosar, termen la care pârâta a fost reprezentată de avocații C.G. și A.P., comunicarea cererii nefiind necesară conform dispozițiilor art. 132 alin. (2) pct. 3 C. proc.

civ., potrivit cărora: "cererea nu se socotește modificată și nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță, când se cere valoarea obiectului pierdut sau pierit", în condițiile în care, pârâta însăși, la acel termen a susținut că utilajul inițial contractat nu poate fi livrat deoarece nu mai există, tribunalul arbitrai reținând imposibilitatea fortuită de predare. În raport de cele anterior expuse, Înalta Curte reține că susținerile recurentei nu se încadrează în prevederile art. 364 lit. f) C. proc. civ., tribunalul arbitral neacordând ceea ce nu s-a cerut prin obligarea pârâtei la plata contravalorii echipamentelor nelivrate. Referitor la pretinsa soluționare a două cereri, fără a le conexa conform dispozițiilor art. 164 C. proc.

civ., Înalta Curte reține de asemenea că nu se încadrează în niciuna dintre tezele prevăzute de art. 364 lit. f) C. proc. civ. Critica reclamantei în sensul că tribunalul arbitral și-ar fi motivat lapidar soluțiile de admitere în parte a cererii introductive și de respingere a cererii reconvenționale, va fi înlăturată ca nefondată, Înalta Curte reținând că, în mod corect a apreciat prima instanță, în urma examinării condițiilor de formă că hotărârea arbitrală îndeplinește toate cerințele legale, fiind motivată, având dispozitiv și cuprinzând mențiuni privind data și locul pronunțării și purtând semnăturile arbitrilor, astfel încât nu se circumscrie dispozițiilor art. 364 lit. g) C. proc. civ.

De asemenea, nu trebuie omis că hotărârea arbitrală emană de la o justiție privată și nu poate fi confundată cu o hotărâre judecătorească, ci eventual asimilată acesteia, din moment ce în condițiile art. 341 alin. (2) C. proc. civ., părțile pot stabili conținutul și forma hotărârii arbitrale și în consecință, nu este supusă acelorași exigențe și aceluiași regim sancționator cărora sunt supuse hotărârile judecătorești. Referitor la critica subsumată art. 364 lit. i) C. proc.

civ., în baza căruia instanța de control este abilitată să cenzureze hotărârea arbitrală sub aspectul conformității acesteia cu ordinea publică, bunele moravuri și dispozițiile imperative ale legii, Înalta Curte reține că susținerile recurentei în sensul soluționării excepției prescripției dreptului material la acțiune cu aplicarea greșită a art. 1362 C. civ., nu se încadrează în prevederile textului legal invocat, norma de drept civil pretins greșit aplicată nefiind una imperativă, ci în mod evident dispozitivă având în vedere că menționează expres că părțile pot deroga de la prevederile sale asupra datei și locului plății. Pentru motivele mai sus arătate, reținând că instanța de fond a respectat integral procedura de soluționare a acțiunii în anulare, înalta Curte, în baza art. 364 raportat la art. 312 C. proc.

civ., va respinge recursul declarat de recurenta-petentă SC V. SRL Ghimbav împotriva Sentinței civile nr. 2/F din 3 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat. În baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., cum recurenta-petentă a căzut în pretenții, fiind în culpă procesuală și având în vedere cererea dovedită cu înscrisurile depuse la dosar de intimată, urmează a fi obligată recurenta-petentă SC V. SRL Ghimbav la plata sumei de 6.000 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, în favoarea intimatei SC B.I. SRL Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC V. SRL Ghimbav împotriva Sentinței civile nr. 2/F din 3 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Obligă recurenta-reclamantă SC V. SRL Ghimbav să-i achite intimatei-pârâte SC B.I. SRL Suceava suma de 6.000 RON cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 mai 2013. Procesat de GGC - AS