ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5775/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5775/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

judecății

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Timișoara, reclamanta SC R.W. SRL Reșița a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin - Activitatea de

Inspecție Fiscală, suspendarea executării Deciziei de impunere privind

obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 458

din 29 iunie 2012 întocmită de către organele de control ale Direcției Generale

a Finanțelor Publice Caraș-Severin, Activitatea de Inspecție Fiscala, Serviciul

de Inspecție Fiscala nr. 1, până la pronunțarea instanței de fond.

În motivare,

reclamanta SC R.W. SRL a arătat că are ca obiect principal de activitate „Activități

de contractare, pe baze temporare, a personalului” - cod CAEN 7820, fiind

autorizata ca agent de munca temporara, de către M.M.F.P.S. și că, în urma unei

inspecții fiscale desfășurate începând cu data de 17 mai 2012, a fost întocmită

Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 4172 din 25 iunie 2012,

Raportul de inspecție fiscală nr. 349 din 29 iunie 2012, cu anexele 1-17,

Decizia de impunere nr. 458 din 29 iunie 2012, Decizia privind nemodificarea

bazei de impunere nr. 459 din 26 iunie 2012, Procesul verbal nr. 355 din 29

iunie 2012, cât și Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de

inspecție fiscală nr. 120 din 29 iunie 2012, prin care, în urma verificărilor

efectuate pentru perioada 22 octombrie 2009-31 martie 2012, s-au fost stabilit

suplimentar de plata, obligații fiscale principale de natura: impozitului pe

veniturile obținute din România de nerezidenți-persoane juridice nerezidente,

contribuției de asigurări sociale datorate de angajator, contribuției

individuale de asigurări sociale reținute de la asigurați, contribuției de

asigurări pentru șomaj datorate de angajator, contribuției individuale de

asigurări pentru șomaj reținute de la asigurați, contribuției pentru asigurări

de sănătate datorate de angajator, contribuției pentru asigurări de sănătate

reținute de la asigurați, contribuției pentru concedii și indemnizații de la

persoane juridice sau fizice, contribuției de asigurare pentru accidente de

munca si boli profesionale datorate de angajator, contribuția angajatorilor la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, impozit pe veniturile din salarii si

asimilate salariilor; cât și penalităților de întârziere, în valoare totală de:

5.115.512 lei, instituindu-se și măsura asiguratorie a popririi conturilor

bancare.

Reclamanta a formulat

o serie de critici privind legalitatea actelor a căror suspendare o solicita,

în esență privind modul eronat în care organul fiscal a

procedat

la analizarea din punct de vedere juridic și fiscal al statutului angajatului

temporar și al modului de determinare a obligațiilor de plată ale angajatorului

și angajatului în acest context.

A

arătat că la data de 20 iulie 2012, împotriva deciziei de impunere a promovat

contestație în procedura administrativa, prevăzuta de art. 205, art. 207, art. 209

din O.G. nr. 92/2003, că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

14 din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat și paguba iminentă, în

ceea ce privește numeroase aspectele de fapt și de drept invocate cu privire la

nedatorarea obligațiilor de plată impuse de pârâtă prin decizia atacată, respectiv

prin punerea în executare imediată a Deciziei, față de cuantumul datoriei

raportat la cifra de

afaceri a recurentei.

instanței de fond

Prin sentința civilă nr.

600 din 13 noiembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare

formulată de reclamanta SC R.W. SRL.

Pentru a hotărî

astfel, instant fondului a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.

2 lit. t) din Legea 554/2004 privind cazul bine justificat, întrucât toate

aspectele învederate de reclamantă în considerentele cererii de suspendare sunt

critici care țin de analiza fondului cauzei dedusa judecații, aceste împrejurările

nefiind în măsură să creeze o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției

de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului

administrativ fiscal.

A mai apreciat că

instituirea popririi asupra conturilor reclamantei nu conduce în mod automat la

concluzia iminenței unei pagube, demersurile organelor fiscale reprezentând

măsuri asigurătorii apte să păstreze în patrimoniul societăți sume de bani care

să garanteze îndestularea creanței, nefiind suficiente nici susținerile

reclamantei vizând contextul financiar dificil.

Împotriva sentinței nr.

600 din 13 noiembrie 2012 a declarat recurs reclamanta SC R.W. SRL, solicitând

modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii pe fond, pentru motive

încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și ale art. 304

1

C.

proc. civ.

În motivarea

recursului, s-a susținut că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a

reținut că împrejurările relevate de recurentă nu sunt în măsură să creeze o

îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate pe care se

fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ fiscal, îndoială

care ar rezulta din:

- inconsecvențele de

raționament ale organelor fiscale privind caracterul deductibil al unor

cheltuieli, deși acestea sunt în strictă legătură cu serviciile prestate, servicii

care au atras venituri;

- organul de

inspecție fiscală a ignorat dispozițiile Directivei 96/71/CE a Parlamentului

European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor

în cadrul prestării de servicii;

- prin verificarea

selectivă a documentelor puse la dispoziție și operațiunilor desfășurate de

recurentă, organul fiscal s-a aflat într-o gravă eroare la stabilirea

cuantumului impozitelor și taxelor de plată;

- organul fiscal a

dat o interpretare proprie privind drepturile și remunerațiile primite de către

angajații temporari ai agentului de muncă.

S-a mai susținut că

în mod nelegal instanța de fond a apreciat că nici condiția pagubei iminente nu

poate fi reținută, concluzionând că, și în situația în care această condiție ar

fi apreciată ca îndeplinită, nu este îndeplinită condiția cazului bine

justificat.

Or, prin punerea în

executare a actelor administrative atacate se creează în mod voit blocarea

activității societății, pentru a se putea genera falimentul înainte ca instanța

să se pronunțe asupra legalității actelor administrative, previzibilitatea

pagubei fiind evidentă față de cuantumul datoriei imputate raportat la cifra de

afaceri a recurentei.

de control judiciar

Analizând

sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din perspectiva art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat

și îl va admite, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Mai întâi, se

constată că deși recurenta a invocat și incidența motivului de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., argumentele sale sunt în realitate subsumate

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 304

pct. 7 C. proc. civ. se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele

pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine

de natura pricinii.

În dreptul intern,

nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la

obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept

consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Conform

jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil

presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa,

să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse

și nu doar să reia pur și simplu concluziile uneia din părți sau ale instanței

inferioare.

Motivarea hotărârii

judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a

raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o

cerere de chemare în judecată.

În speța de față,

instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește

cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța

de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea

convingerii sale.

Concluziile primei

instanțe privind faptul că în speță nu ar fi îndeplinite condițiile prevăzute

de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, și deci cererea de suspendare

formulată de recurenta-reclamantă ar fi neîntemeiată sunt, însă, eronate.

Potrivit art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității

publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Deci, pentru a admite

o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca

regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și

să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin.

(1) menționat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură

excepțională.

Îndeplinirea

condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse

aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței

dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea

trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și

să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus

evaluării.

Cazul bine justificat

este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o

împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o

îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Indiciile de

nelegalitate trebuie să rezulte cu evidență la o examinare sumară, astfel încât

să îndreptățească concluzia instanței de judecată în sensul proteguirii

interesului persoanei private prin luarea măsurii suspendării, temporar, a

executării actului administrativ până la momentul în care o instanță de

judecată se va pronunța cu autoritate asupra legalității actului contestat.

Or, în speță,

raportat la susținerile recurentei și amplul material probator anexat, există o

îndoiala serioasă privind legalitatea actelor administrative contestate, sub

aspectul unor necorelări aparente între

analiza și

interpretarea dată din punct de vedere juridic și fiscal al statutului

angajatului temporar și al modului de determinare a obligațiilor de plată ale

angajatorului și angajatului în acest context, de către organul fiscal, și

unele dispoziții legale, naționale și comunitare, incidente acestui tip de

contract de muncă.

Cât privește

criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, Înalta Curte

constată, de asemenea, că argumentele reținute în sentința atacată sunt

fondate, față de cuantumul sumei pretinse raportat la cifra de afaceri a

recurentei și impactul pe care măsurile asigurătorii și, în final, de

executare, este preconizat a-l avea asupra activității acesteia, cu atât mai

mult cu cât, în speță, nu a fost soluționată nici contestația administrativă

formulată de către recurentă.

În concluzie, în

raport de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod greșit că în

speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi

admisă cererea de suspendare a actului administrativ fiscal în cauză, astfel că

va fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Este

adevărat că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate dar la fel

de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de

act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecințe grave în ce-l

privește, se poate adresa instanței pentru a obține suspendarea executării

actului.

În acest

sens sunt, de altfel, și prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R (89) 8 din

13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei cu privire

la protecția juridică provizorie în materie administrativă, prin care se

solicită autorității jurisdicționale competente ca - atunci când executarea

unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de

reparat, persoanelor particulare cointeresate de această decizie - să ia măsuri

de protecție provizorii corespunzătoare, în limitele competenței sale și fără

ca, astfel, să influențeze în vreun fel soluția asupra fondului, cu atât mai

mult atunci când există un argument juridic aparent valabil în raport cu

elementele de legalitate ale actului administrativ contestat.

Or, tocmai acestei

categorii de măsuri de protecție provizorie îi aparține și măsura suspendării

executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de

plată stabilite de inspecția fiscală nr. 458 din 29 iunie 2012 întocmită de

către organele de control ale Direcției Generale a Finanțelor Publice

Caraș-Severin, Activitatea de Inspecție Fiscala, Serviciul de Inspecție Fiscala

nr. 1.

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin.

(3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentința recurată și va

admite cererea de suspendare formulată de reclamanta SC R.W. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de SC R.W. SRL Reșița împotriva sentinței civile nr. 600 din 13

noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința

recurată în sensul că admite cererea formulată de reclamanta SC R.W. SRL și, în

consecință, suspendă executarea Deciziei de impunere nr. 458 din 29 iunie 2012

emisă de D.G.F.P. Caraș Severin - Activitatea de inspecție fiscală până la

pronunțarea instanței de fond cu privire la anularea actelor contestate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 iunie 2013.