ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5775/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea dedusă judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta SC R.W. SRL Reșița a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin - Activitatea de Inspecție Fiscală, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 458 din 29 iunie 2012 întocmită de către organele de control ale Direcției Generale a Finanțelor Publice Caraș-Severin, Activitatea de Inspecție Fiscala, Serviciul de Inspecție Fiscala nr. 1, până la pronunțarea instanței de fond. În motivare, reclamanta SC R.W.

SRL a arătat că are ca obiect principal de activitate „Activități de contractare, pe baze temporare, a personalului” - cod CAEN 7820, fiind autorizata ca agent de munca temporara, de către M.M.F.P.S.

și că, în urma unei inspecții fiscale desfășurate începând cu data de 17 mai 2012, a fost întocmită Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 4172 din 25 iunie 2012, Raportul de inspecție fiscală nr. 349 din 29 iunie 2012, cu anexele 1-17, Decizia de impunere nr. 458 din 29 iunie 2012, Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. 459 din 26 iunie 2012, Procesul verbal nr. 355 din 29 iunie 2012, cât și Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 120 din 29 iunie 2012, prin care, în urma verificărilor efectuate pentru perioada 22 octombrie 2009-31 martie 2012, s-au fost stabilit suplimentar de plata, obligații fiscale principale de natura: impozitului pe veniturile obținute din România de nerezidenți-persoane juridice nerezidente, contribuției de asigurări sociale datorate de angajator, contribuției individuale de asigurări sociale reținute de la asigurați, contribuției de asigurări pentru șomaj datorate de angajator, contribuției individuale de asigurări pentru șomaj reținute de la asigurați, contribuției pentru asigurări de sănătate datorate de angajator, contribuției pentru asigurări de sănătate reținute de la asigurați, contribuției pentru concedii și indemnizații de la persoane juridice sau fizice, contribuției de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale datorate de angajator,

contribuția angajatorilor la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, impozit pe veniturile din salarii si asimilate salariilor; cât și penalităților de întârziere, în valoare totală de: 5.115.512 lei, instituindu-se și măsura asiguratorie a popririi conturilor bancare. Reclamanta a formulat o serie de critici privind legalitatea actelor a căror suspendare o solicita, în esență privind modul eronat în care organul fiscal a procedat la analizarea din punct de vedere juridic și fiscal al statutului angajatului temporar și al modului de determinare a obligațiilor de plată ale angajatorului și angajatului în acest context. A arătat că la data de 20 iulie 2012, împotriva deciziei de impunere a promovat contestație în procedura administrativa, prevăzuta de art. 205, art. 207, art. 209 din O.G.

nr. 92/2003, că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat și paguba iminentă, în ceea ce privește numeroase aspectele de fapt și de drept invocate cu privire la nedatorarea obligațiilor de plată impuse de pârâtă prin decizia atacată, respectiv prin punerea în executare imediată a Deciziei, față de cuantumul datoriei raportat la cifra de afaceri a recurentei. 1. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 600 din 13 noiembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta SC R.W. SRL.

Pentru a hotărî astfel, instant fondului a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. t) din Legea 554/2004 privind cazul bine justificat, întrucât toate aspectele învederate de reclamantă în considerentele cererii de suspendare sunt critici care țin de analiza fondului cauzei dedusa judecații, aceste împrejurările nefiind în măsură să creeze o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ fiscal. A mai apreciat că instituirea popririi asupra conturilor reclamantei nu conduce în mod automat la concluzia iminenței unei pagube, demersurile organelor fiscale reprezentând măsuri asigurătorii apte să păstreze în patrimoniul societăți sume de bani care să garanteze îndestularea creanței, nefiind suficiente nici susținerile reclamantei vizând contextul financiar dificil.

2. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 600 din 13 noiembrie 2012 a declarat recurs reclamanta SC R.W. SRL, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii pe fond, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a susținut că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a reținut că împrejurările relevate de recurentă nu sunt în măsură să creeze o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ fiscal, îndoială care ar rezulta din: - inconsecvențele de raționament ale organelor fiscale privind caracterul deductibil al unor cheltuieli, deși acestea sunt în strictă legătură cu serviciile prestate, servicii care au atras venituri; - organul de inspecție fiscală a ignorat dispozițiile Directivei 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii; - prin verificarea selectivă a documentelor puse la dispoziție și operațiunilor desfășurate de recurentă, organul fiscal s-a aflat într-o gravă eroare la stabilirea cuantumului impozitelor și taxelor de plată; - organul fiscal a dat o interpretare proprie privind drepturile și remunerațiile primite de către angajații temporari ai agentului de muncă.

S-a mai susținut că în mod nelegal instanța de fond a apreciat că nici condiția pagubei iminente nu poate fi reținută, concluzionând că, și în situația în care această condiție ar fi apreciată ca îndeplinită, nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat. Or, prin punerea în executare a actelor administrative atacate se creează în mod voit blocarea activității societății, pentru a se putea genera falimentul înainte ca instanța să se pronunțe asupra legalității actelor administrative, previzibilitatea pagubei fiind evidentă față de cuantumul datoriei imputate raportat la cifra de afaceri a recurentei. 1. Soluția instanței de control judiciar Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din perspectiva art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat și îl va admite, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Mai întâi, se constată că deși recurenta a invocat și incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., argumentele sale sunt în realitate subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile uneia din părți sau ale instanței inferioare. Motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. În speța de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

Concluziile primei instanțe privind faptul că în speță nu ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, și deci cererea de suspendare formulată de recurenta-reclamantă ar fi neîntemeiată sunt, însă, eronate. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin. (1) menționat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională. Îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. Indiciile de nelegalitate trebuie să rezulte cu evidență la o examinare sumară, astfel încât să îndreptățească concluzia instanței de judecată în sensul proteguirii interesului persoanei private prin luarea măsurii suspendării, temporar, a executării actului administrativ până la momentul în care o instanță de judecată se va pronunța cu autoritate asupra legalității actului contestat.

Or, în speță, raportat la susținerile recurentei și amplul material probator anexat, există o îndoiala serioasă privind legalitatea actelor administrative contestate, sub aspectul unor necorelări aparente între analiza și interpretarea dată din punct de vedere juridic și fiscal al statutului angajatului temporar și al modului de determinare a obligațiilor de plată ale angajatorului și angajatului în acest context, de către organul fiscal, și unele dispoziții legale, naționale și comunitare, incidente acestui tip de contract de muncă.

Cât privește criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, Înalta Curte constată, de asemenea, că argumentele reținute în sentința atacată sunt fondate, față de cuantumul sumei pretinse raportat la cifra de afaceri a recurentei și impactul pe care măsurile asigurătorii și, în final, de executare, este preconizat a-l avea asupra activității acesteia, cu atât mai mult cu cât, în speță, nu a fost soluționată nici contestația administrativă formulată de către recurentă. În concluzie, în raport de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod greșit că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ fiscal în cauză, astfel că va fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecințe grave în ce-l privește, se poate adresa instanței pentru a obține suspendarea executării actului.

În acest sens sunt, de altfel, și prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei cu privire la protecția juridică provizorie în materie administrativă, prin care se solicită autorității jurisdicționale competente ca - atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, persoanelor particulare cointeresate de această decizie - să ia măsuri de protecție provizorii corespunzătoare, în limitele competenței sale și fără ca, astfel, să influențeze în vreun fel soluția asupra fondului, cu atât mai mult atunci când există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ contestat.

Or, tocmai acestei categorii de măsuri de protecție provizorie îi aparține și măsura suspendării executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 458 din 29 iunie 2012 întocmită de către organele de control ale Direcției Generale a Finanțelor Publice Caraș-Severin, Activitatea de Inspecție Fiscala, Serviciul de Inspecție Fiscala nr. 1. Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentința recurată și va admite cererea de suspendare formulată de reclamanta SC R.W.

SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC R.W. SRL Reșița împotriva sentinței civile nr. 600 din 13 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată în sensul că admite cererea formulată de reclamanta SC R.W. SRL și, în consecință, suspendă executarea Deciziei de impunere nr. 458 din 29 iunie 2012 emisă de D.G.F.P. Caraș Severin - Activitatea de inspecție fiscală până la pronunțarea instanței de fond cu privire la anularea actelor contestate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2013.