ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4968/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4968/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamanta D.M.E. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul

Superior al Magistraturii pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună anularea hotărârii plenului pârâtului nr. 989 din 20 decembrie 2012.

În cauza ce forma

obiectul Dosarului nr. 2816/2/2012 reclamantul S.O. a solicitat anularea

aceleiași hotărâri nr. 989/2011 a Plenului C.S.M.

Prin încheierea din

20 iunie 2012 a fost dispusă conexarea celor două dosare, în baza dispozițiilor

art. 164 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 4910

din 12 septembrie 2012, Curtea de Apel București admis excepția necompetenței

materiale a Curții de Apel București și a declinat competența de soluționare a

cauzei privind pe reclamanții D.M.E. și S.O., în contradictoriu cu pârâtul

Consiliul Superior al Magistraturii în favoarea Înaltei Curți de Casație și

Justiție - Secția Contencios Administrativ și Fiscal.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal.

Hotărârea Consiliului

Superior al Magistraturii

Prin

Hotărârea nr. 989 din 20 noiembrie 2011, Plenul Consiliului Superior al

Magistraturii a stabilit că interdicția prevăzută de art. 33 alin. (14) din

Legea nr. 303/2004, republicată, este aplicabilă în cazul cererilor

judecătorilor de numire în funcția de procuror, respectiv ale procurorilor de numire

în funcția de judecător.

În

motivarea acestei hotărâri, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 33 alin.

(14) din Legea nr. 303/2004, persoanele numite în funcția de judecător sau

procuror în condițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, nu pot fi

delegate, detașate, transferate și nu pot promova la alte instanțe sau parchete

timp de cel puțin 3 ani de la numirea în funcție.

Interdicția

prevăzută de dispozițiile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 republicată

a fost introdusă prin O.U.G. nr. 100 din 04 octombrie 2007 pentru modificarea

și completarea unor acte normative în domeniul justiției și viza, inițial, o

perioadă de un an.

Ulterior,

prin Legea nr. 97/2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 100/2007 pentru modificarea

și completarea unor acte normative în, domeniul justiției, publicată în M. Of. nr.

29 din 15 aprilie 2008, textul art. 33 alin. (14) a fost modificat, în sensul instituirii

unei interdicții de 3 ani.

Urmând

o procedură specială de admitere în magistratură, regula fiind admiterea în

magistratură prin Institutul Național al Magistraturii, persoanele care

promovează concursul organizat în condițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004

trebuie să respecte interdicția instituită în alin. 14 al aceluiași articol.

Instituirea

de către legiuitor a unei astfel de interdicții, în cazul judecătorilor sau

procurorilor care promovează concursul de admitere, organizat în condițiile art.

33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, are ca scop menținerea ocupării posturilor

din cadrul acelor instanțe sau parchete, care se confruntă cu dificultăți

constante în asigurarea necesarului de judecători și procurori prin modalitatea

principală de admitere în magistratură. Posturile propuse pentru ocupare în

baza acestei proceduri sunt publicate pe site-ul Consiliului Superior al

Magistraturii, al Institutului Național al Magistraturii și aduse la cunoștință

printr-un comunicat de presă, iar participarea la concurs a candidaților se

face în considerarea numai a acestor posturi și a respectării constrângerilor

pe care le impune procedura vizată.

Dat

fiind faptul că interdicția prevăzută de dispozițiile art. art. 33 alin. (14)

se aplică în situația în care un judecător solicită transferul la o altă

instanță sau un procuror solicită transferul la o altă unitate de parchet,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că această interdicție

se aplică cu atât mai mult în situația în care judecătorul solicită

transferul/numirea la o unitate de parchet sau procurorul solicită

transferul/numirea la o instanță.

Plenul

C.S.M. a apreciat că o interpretare contrară ar conduce la instituirea unui

tratament diferențiat, or, nu se poate admite ca interdicția să fie aplicabilă

în prima situație, iar într-o situație similară aceasta să nu se aplice, scopul

reglementării fiind în mod evident acela de a asigura stabilitatea la

instanțele și parchetele la care s-a dispus numirea magistraților în condițiile

art. 33 alin. (l) din Legea nr. 303/2004.

Calea de atac

exercitată

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs D.M.E. și S.O., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurenții au

apreciat că hotărârea este nelegală pentru următoarele motive:

Prin interpretarea

făcută în sensul inadmisibilității formulării cererilor de numire în funcția de

judecător a unui procuror aflați în situațiile prevăzute de art. 33 alin. (14)

din Legea nr. 303/2004 se încalcă dispozițiile art. 61 din același act

normativ;

De asemenea, s-a

arătat că dispozițiile art. 33 alin. (14) din această lege nu sunt incidente în

cazul unei cereri prin care un procuror solicită numirea în funcția de

judecător sau invers;

Hotărârea nr. 989/2011

introduce o reglementare discriminatorie în ceea ce privește judecătorii și

procurorii care au fost numiți în funcție conform prevederilor art. 33 din

Legea nr. 303/2004, republicată, în raport cu judecătorii și procurorii numiți

în urma promovării examenului de capacitate, potrivit art. 31 din aceeași lege;

Interpretarea dată

prin această hotărâre în sensul că există similitudine între instituția

transferului și cererile formulate în temeiul art. 61 din Legea nr. 303/2004

este lipsită de temei legal, întrucât cele două instituții beneficiază de un

tratament juridic distinct și de o reglementare legală distinctă.

S–a susținut că legea

permite tuturor procurilor aflați în situați prevăzută de art. 33 să formuleze

cereri în temeiul art. 61 din Legea nr. 303/2004, întrucât transferul presupune

intenția magistratului de a se forma în cadrul profesiei în care a fost numit

iniția conform art. 33 și menținerea statutului de procuror sau judecător, însă

în cazul secund admiterea cererii presupune numirea în cadrul unei profesii cu

un regim juridic distinct sub aspectul competențelor legale și intenția de

continuare a exercitării profesiei de magistrat în cadrul celeilalte profesii.

Recurenta D.M.E. a

arătat că propunerea în sensul reținerii inadmisibilității cererilor formulate

în temeiul art. 61 înăuntrul celor 3 ani pentru magistrații numiți potrivit art.

33 este de fapt o propunere de lege ferenda, vizând modificarea pe viitor a

prevederilor art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, de lege lata o asemenea

interdicție neputând fi reținută.

În fine, s-a arătat

că simpla poziționare a art. 61 în cadrul unei secțiuni din Legea nr. 303/2004

intitulată delegarea, detașarea și transferul, nu confirmă soluția adoptată

prin actul administrativ atacat, având în vedere natura juridică și regimul

juridic distincte ale cererilor formulate în temeiul art. 61 din același act

normativ, fiind vorba de instituții diferite.

Prin întâmpinarea

depusă în cauză, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat

respingerea recursurilor ca nefondate, apreciind că nu există motive care să

atragă nelegalitatea hotărârilor recurate.

Prin completare la

întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat

conexarea prezentei cauze cu Dosarul nr. 2426/1/2012 care are ca obiect cererea

recurentei D.M.E. de anulare a Hotărârii nr. 197 din 15 martie 2012 și a

Hotărârii nr. 1020 din 20 decembrie 2011 ale Secției pentru judecători,

constatarea că interdicția prevăzută de art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004

nu este aplicabilă cererii formulate de aceasta, precum și obligarea

Consiliului să analizeze pe fond cererea formulată în cursul lunii decembrie

2010 în temeiul art. 61 din Legea nr. 303/2004.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursurilor

Analizând

cu prioritate excepția conexității invocată intimat

, Înalta Curte

constată că aceasta este nefondată și urmează să o respingă ca neîntemeiată,

apreciind că nu se impune întrunirea pricinilor menționate de reprezentantul

intimatului, întrucât cadrul procesual din cauzele ce constituie obiectul

dosarelor invocate este diferit, iar în acest caz buna administrare a

justiției, se realizează în mod corespunzător prin soluționarea acestora în

dosare distincte.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma criticilor formulate și a apărărilor cuprinse în întâmpinare,

Înalta Curte constată că recursul formulat de D.M.E. este nefondat, iar recursul

formulat de S.O. urmează a fi respins pentru autoritate de lucru judecat.

de S.O.

Conform datelor din

sistemul informatic E.C.R.I.S., Înalta

Curte

constată că recursul formulat de S.O. împotriva

Hotărârii nr. 989 din

20 decembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a format

deja obiectul Dosarului nr. 1440/1/2012, fiind soluționat prin Decizia nr. 3579

din 27 septembrie 2012 pronunțată de

Înalta

Curte,

în sensul respingerii ca nefondat.

În acest context, în

cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1201 C. civ. potrivit cărora, „Este

lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este

întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în

contra lor în aceeași calitate”.

Or, din analiza celor

două recursuri formulate de recurent, rezultă, în mod evident, identitatea de

obiect, și de părți, ambele recursuri având ca obiect anularea Hotărârii nr. 989

din 20 decembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

de D.M.E.

Recursul

formulat de D.M.E. împotriva Hotărârii nr. 989 din 20 decembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii urmează a fi respins ca nefondat, pentru

considerentele care vor fi prezentate în continuare:

Prin

Hotărârea nr. 989/2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a statuat

că interdicția prevăzută de art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, republicată,

este aplicabilă în cazul cererilor judecătorilor de numire în funcția de procuror,

respectiv ale procurorilor de numire în funcția de judecător.

Potrivit

art. 33 alin. (14) din actul normativ în discuție „Persoanele numite în

condițiile prezentului articol (n.n. - pe bază de concurs) nu pot fi delegate,

detașate, transferate și nu pot promova la alte instanțe sau parchete timp de cel

puțin 3 ani de la numirea în funcție”.

În

argumentarea acestei hotărâri s-a pus accent pe scopul legiuitorului care a

fost identificat ca fiind în mod evident acela de a asigura stabilitatea la

instanțele și parchetele la care s-a dispus numirea magistraților în condițiile

art. 303 alin. (1) din lege.

În

același timp s-a reținut că de cele mai multe ori aceste cereri de numire în

funcția de judecător sau procuror, formulate de unii procurori sau judecători,

constituie în fapt transferuri deghizate, scopul urmărit de magistrat fiind

acela de a-și desfășura activitatea în altă localitate. Or, admiterea acestor

cereri, fără respectarea interdicției menționate determină vacantarea

posturilor ocupate prin concurs la scurt timp de la ocuparea lor, cu consecințe

negative asupra funcționării parchetelor/instanțelor în ciuda faptului că aceste

concursuri au fost organizate tocmai în vederea îmbunătățirii activității acestora.

Una

din criticile centrale ale recurentei a fost aceea legată de încălcarea de

către autoritatea intimată a dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004

conform cărora: „La cererea motivată, judecătorii pot fi numiți în funcția de procuror,

iar procurorii în funcția de judecător, prin decret al Președintelui României,

la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condițiilor

prevăzute în prezenta lege”.

Din

perspectiva recurentei, chiar dacă acest articol se regăsește în Cap. VI al

Legii (Delegare, detașare, transferuri”), în mod eronat CSM prin Hotărârea nr. 989/2011,

a interpretat ca fiind aplicabilă interdicția la care face referire art. 33 alin.

(14) din lege.

Teza

recurentei în sensul că interpretarea pe care Consiliul Superior al

Magistraturii a dat-o art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 este de fapt o

propunere de lege ferenda întrucât de lege lata nu poate fi aplicată o asemenea

interdicție, nu va fi împărtășită de Înalta Curte câtă vreme pe de o parte, în

speță, este vorba de procurori numiți prin concurs în temeiul art. 33 alin. (1)

din aceeași lege, iar pe de altă parte din economia întregului act normativ

care reglementează activitatea CSM și îndeosebi din art. 37 al Legii nr. 317/2004

rezultă în mod clar că acest organism are atribuții referitoare la organizarea și

funcționarea instanțelor și a parchetelor. Este atributul exclusiv al CSM în a

lua măsurile care se impun pentru ocuparea posturilor vacante, raportat la rațiunile

și necesitățile sistemului judiciar, pentru stabilitatea în sistem.

Interpretarea

dată art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 și decizia de a se aplica în

toate cazurile unor cereri de natura celor analizate de Secția pentru

Judecători, nu este în afara legii, iar rațiunile avute în vedere prin

adoptarea Hotărârii nr. 989/2011 țin atât de legalitate (scopul urmărit de

legiuitor) cât și de oportunitate, ținându-se seama de nevoia de a se asigura stabilitatea

la instanțele și parchetele la care s-a dispus numirea magistraților în condițiile

art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

În

acest context, ca autoritate administrativă autonomă a puterii judecătorești

care gestionează cariera magistraților și realizează politicile de resurse

umane ale instanțelor/parchetelor, Consiliul Superior al Magistraturii a

explicitat prin Hotărârea nr. 989/2011 dispozițiile art. 33 alin. (14) din

Legea nr. 303/2004 pentru o situație apărută în gestiunea resurselor umane de natură

a afecta activitatea instanțelor/parchetelor.

Se

apreciază că enumerarea cuprinsă în norma legală menționată (delegare,

detașare, transfer) nu este una limitativă ci una exemplificativă a situațiilor

în care stabilitatea pe funcție ar putea fi afectată.

Deci, cu alte

cuvinte, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 33 alin. (14) din lege sunt

aplicabile nu numai situațiilor enumerate de acest text și de Hotărârea nr. 989/2011

a Plenului C.S.M., ci oricărei situații care ar avea a rezultat eliberarea/

vacantarea postului ocupat de un judecător/ procuror numit în condițiile art. 33

din lege.

În opinia Înaltei

Curți, art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, republicată, nu a introdus o

reglementare discriminatorie, fiind vorba de situații diferite și de căi distincte

de acces în profesie, legiuitorul având libertatea să prevadă condiții diferite

în ceea ce privește mobilitatea și stabilitatea în funcția de judecător/

procuror, în raport cu modalitatea de acces în profesie.

Prin urmare,

Hotărârea nr. 989/2011 nu modifică dispozițiile art. 33 alin. (14) din lege, ci

le explicitează cu o situație de mobilitate în funcția de judecător/ procuror,

apărută în gestiunea resurselor umane ale instanțelor/ parchetelor din sistemul

autorităților judecătorești, de natură să afecteze activitatea acestora și să

împiedice realizarea scopului urmărit de legiuitor.

În concluzie,

recursul formulat de D.M.E. împotriva Hotărârii nr. 989/2011 din 20 decembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este nefondat, actul administrativ atacat fiind

legal și temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

conexității invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, ca

nefondată.

Respinge recursul

declarat de D.M.E. împotriva Hotărârii nr. 989 din 20 decembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.

Respinge recursul

declarat de S.O. împotriva Hotărârii nr. 989 din 20 decembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru autoritate de lucru judecat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 12 aprilie 2013.