ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5347/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5347/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 158 din 1 martie 2012 a

Plenului Consiliul Superior al Magistraturii, a respins contestația formulată

de S.O., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, împotriva hotărârii

secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1020 din

20 decembrie 2011.

În ședința Plenului din

data de 1 martie 2012 s-a respins plângerea prealabilă formulată de petiționar împotriva

hotărârii nr. 989 din data de 20 decembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii.

Referitor la plângerea

petiționarului împotriva hotărârii nr. 1020 din data de 20 decembrie 2011 a secției

pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în considerarea art.

5 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ potrivit cărora nu pot fi

atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea

sau desființarea cărora se prevede prin lege o altă procedură, dar și a art. 36

alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al magistraturii, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii

a apreciat că plângerea reprezintă o contestație împotriva hotărârii secției.

Prin hotărârea nr. 1020

din data de 20 decembrie 2011, secția pentru judecători a Consiliului Superior al

Magistraturii a constatat că S.O., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Târgu Bujor, nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru numirea în funcția

de judecător.

La adoptarea acestei hotărâri,

secția pentru judecători a avut în vedere hotărârea de principiu a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 989 din 20 decembrie 2011 prin care s-a stabilit că

interdicția prevăzută de art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

este aplicabilă în cazul cererilor judecătorilor de numire în funcția de procuror,

respectiv ale procurorilor în funcția de judecător.

În motivarea hotărârii

nr. 989 din 20 decembrie 2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, a reținut

că, urmând o procedură specială de admitere în magistratură, regula fiind admiterea

în magistratură prin Institutul Național al Magistraturii, persoanele care promovează

concursul organizat în condițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, trebuie să respecte interdicția instituită în alin. (14) al aceluiași

articol, care are drept scop menținerea ocupării posturilor din cadrul acelor instanțe

și parchete care se confruntă cu dificultăți constante în asigurarea necesarului

de judecători și procurori prin modalitatea principală de admitere în magistratură.

Dat fiind faptul că interdicția

prevăzută de dispozițiile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

se aplică în situația în care un judecător solicită transferul la o altă instanță

sau un procuror solicită transferul la o altă unitate de parchet, Plenul, a apreciat

că această interdicție se aplică cu atât mai mult în situația în care judecătorul

solicită transferul/numirea la o unitate de parchet sau procurorul solicită transferul/numirea

la o instanță, o interpretare contrară conducând la instituirea unui tratament diferențiat,

cât și la eludarea scopului avut în vedere de legiuitor, acela de a asigura stabilitatea

instanțelor și parchetelor la care s-a dispus numirea magistraților în condițiile

art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor,

republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, Plenul Consiliului

Superior al Magistraturii, a reținut că, de cele mai multe ori, cererile de numire

în funcția de judecător și procuror constituie, în fapt, transferuri deghizate,

iar admiterea acestor cereri, fără respectarea interdicției, determină vacantarea

posturilor ocupate prin concurs, la scurt timp după ocuparea lor, cu consecințe

negative asupra funcționării normale a instanțelor/parchetelor vizate.

Hotărârea nr. 1020

din 20 decembrie 2011 se întemeiază pe soluția de principiu din hotărârea Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 989 din 20 decembrie 2011, iar criticile

aduse prin contestația formulată de S.O. se referă la considerentele hotărârii

nr. 989 din 20 decembrie 2011. În această situație, în calea contestației împotriva

unei hotărâri a secției pentru judecători nu poate fi cenzurată o hotărâre de principiu

a Plenului, de către același organ emitent.

Hotărârea Plenului

nr. 989 din 20 decembrie 2011 reflectă schimbarea opticii Consiliului Superior al

Magistraturii în materia cererilor de numire în funcția de judecător, respectiv

procuror, astfel că, în raport cu prevederile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul

Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

și ale Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii,

aprobat prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, cu modificările

și completările ulterioare, nu se impune revocarea hotărârii nr. 393 din 17

aprilie 2008, dată în interpretarea dispozițiilor art. 33 alin. (14) din Legea

nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările

și completările ulterioare.

Împotriva hotărârii Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 158 din data de 1 martie 2012 și

a hotărârii secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii

nr. 1020 din data de 20 decembrie 2011 a declarat recurs în termen legal domnul

S.O., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, județul

Galați, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac formulate,

anularea hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 158 din data

de 1 martie 2012 și a hotărârii secției pentru judecători a Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 1020 din data de 20 decembrie 2011, în ceea ce îl

privește pe recurent, și obligarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

la emiterea unei hotărâri prin care să propună Președintelui României numirea

recurentului în funcția de judecător la Judecătoria sectorului 6 București,

la Judecătoria Constanța sau la Judecătoria Brăila.

A apreciat recurentul

că hotărârile atacate cu recurs sunt nelegale, din următoarele motive:

privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cât și orice

alt act normativ privind organizarea judiciară nu conțin vreo dispoziție

din care să rezulte că ar exista o modalitate principală de admitere în magistratură

(prevăzută de art. 14 din Legea nr. 303/2004) și una secundară sau mai puțin

importantă [prevăzută de art. 33 alin. (1) din aceeași lege]. În sprijinul

acestei afirmații au fost invocate de către recurent prevederile art. 33

alin. (2) din Legea nr. 303/2004 potrivit cărora concursul prevăzut la art. 33

alin. (1) se organizează anual sau ori de câte ori este necesar. Nu există, prin

urmare, nici un temei pentru a considera că dispozițiile art. 14 și urm.

din legea menționată reprezintă regula, iar dispoziția cuprinsă în

art. 33 alin. (1) constituie excepția de la regulă.

privitor la organizarea judiciară nu dispune că magistrații admiși în

profesie în modalitatea prevăzută de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 ar

trebui să suporte anumite restrângeri, la care nu sunt obligați cei numiți

în modalitatea considerată în mod eronat principală (prevăzută de art. 14 din Legea

nr. 2004). Or, s-a arătat, singura „constrângere” este interdicția prevăzută

de art. 33 alin. (14) care se referă doar la transferul judecătorilor și procurorilor.

și procurorilor, pe de o parte, și numirea în funcția de procuror

a judecătorilor și a procurorilor, în funcția de judecător, pe de o parte,

sunt două instituții juridice distincte, și de aceea a considera că numirea

în funcția de procuror a judecătorilor și a procurorilor în funcția

de judecător este de fapt un transfer reprezintă o încălcare a legii, deoarece:

- transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță

sau de la un parchet la alt parchet se aprobă de secția corespunzătoare a Consiliului

Superior al Magistraturii, în temeiul art. 60 din Legea nr. 303/2004 raportat la

art. 40 lit. i) din Legea nr. 217/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii;

numirea în funcția de procuror a judecătorilor și a procurorilor în funcția

de judecător se face prin decret de către Președintele României, la propunerea

Consiliului Superior al Magistraturii, în baza art. 61 din Legea nr. 303/2004; -

în aplicarea textelor de lege referitoare la cele două instituții juridice

s-a emis Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și

procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor

în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția

de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin hotărârea

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193 din 9 martie 2006, regulament

care reglementează cele două instituții juridice în texte distincte (transferul

judecătorilor și procurorilor în Capitolul I art. 1-art. 4 și numirea

în funcția de procuror a judecătorilor și a procurorilor în funcția

de judecător în Capitolul VI art. 22 și art. 23).

mai sus, a relevat recurentul, s-a pronunțat însuși Plenul Consiliului

Superior al Magistraturii care, înainte de data de 20 decembrie 2011, a emis mai

multe hotărâri prin care a propus Președintelui României numirea în funcția

de judecător a unor procurori care aveau o vechime în magistratură mai mică de trei

ani și care se aflau astfel sub pretinsa interdicție prevăzută de

art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004.

vedere practica instituită chiar de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii

se poate aprecia că hotărârea nr. 989 din data de 20 decembrie 2011 nu reprezintă

altceva decât o modificare a Legii nr. 303/2004 [art. 33 alin. (1)] prin modificarea

interpretării acesteia, o astfel de modificare fiind inadmisibilă. Modificarea unei

legi nu poate avea loc decât printr-o intervenție a legiuitorului și nu

pe calea emiterii unui act normativ cu forță juridică inferioară (hotărâre

a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii). Numai prin intervenția legiuitorului

se poate înlătura și pretinsul tratament diferențiat invocat în motivarea

hotărârii nr. 989 din 20 decembrie 2011.

că hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 989 din 20

decembrie 2011 reprezintă o modificare a Regulamentului privind transferul și

detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea

judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și

numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția

de judecător, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

nr. 193/2006, această modificare nu poate fi aplicată decât cererilor depuse după

intrarea sa în vigoare, întrucât în caz contrar s-ar încălca dispozițiile legale

referitoare la aplicarea legii în timp (art. 6 din noul C. civ.). Oricum, s-a spus,

un act normativ nu se poate modifica cu ocazia soluționării unei cereri și,

mai mult decât atât, respectiva modificare ar fi contrară dispozițiilor legale.

Consiliului Superior al Magistraturii potrivit căreia scopul urmărit de magistrat

este acela de a-și desfășura activitatea în altă localitate nu poate fi

reținută în ceea ce îl privește pe recurent, care a solicitat a fi numit

ca judecător la judecătorii aflate în localități diferite și a lăsat la

alegerea Consiliului Superior al Magistraturii desemnarea instanței unde va

lucra.

De asemenea, s-a învederat

de către recurentul S.O. că procedura prin care Consiliul Superior al Magistraturii

a înțeles să soluționeze cererea sa de numire în funcția de judecător

duce la o singură concluzie, anume refuzul soluționării cererii, din motive

care exced dispozițiilor legale.

În fine, recurentul a

precizat că, după exprimarea opțiunilor de către colegii care au promovat examenul

de capacitate, sunt posturi de execuție, de judecător, efectiv vacante la instanțele

la care a solicitat să fie numit, anume la Judecătoria sectorului 6 București,

2 posturi, la Judecătoria Constanța, 3 posturi și la Judecătoria Brăila,

3 posturi.

În drept, recursul a fost

întemeiat pe prevederile art. 299 C. proc. civ. raportat la art. 29 alin. (7) din

Legea nr. 317/2004 și la art. 20 din Regulamentul de organizare și funcționare

a Consiliului Superior al Magistraturii, precum și pe dispozițiile

art. 61 din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 22-art. 23 din Regulamentul privind

transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea

judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de

conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și

a procurorilor în funcția de judecător.

Prin întâmpinarea depusă

în cauză intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului

ca nefondat, apreciind că nu există motive care să atragă nelegalitatea hotărârilor

recurate.

Plenul Consiliului Superior

al Magistraturii a apreciat corect că instituirea de către legiuitor a interdicției

prevăzute de art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, în cazul judecătorilor și

procurorilor care promovează examenul de admitere organizat în condițiile

art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, are ca scop menținerea ocupării posturilor

din cadrul acelor instanțe sau parchete care se confruntă cu dificultăți

constante în asigurarea necesarului de judecători și procurori prin modalitatea

principală de admitere în magistratură.

Dat fiind că interdicția

prevăzută de dispozițiile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, republicată,

se aplică în situația în care un judecător solicită transferul la o altă instanță

sau un procuror solicită transferul la o altă unitate de parchet, a considerat Consiliul

Superior al Magistraturii că această interdicție se aplică cu atât mai mult

în situația în care judecătorul solicită transferul/numirea la o unitate de

parchet sau procurorul solicită transferul/numirea la o instanță. O interpretare

contrară, s-a arătat, ar conduce la instituirea unui tratament diferențiat,

or nu se poate admite ca interdicția să fie aplicabilă în prima situație,

iar într-o situație similară aceasta să nu se aplice, fiind vorba de fapt tot

despre o mutare a unui magistrat de la o instanță/unitate de parchet la o altă

instanță/unitate de parchet.

Plenul Consiliului Superior

al Magistraturii a avut în vedere faptul că, de cele mai multe ori, cererile de

numire în funcția de judecător sau procuror, formulate de către unii procurori

sau judecători, constituie, în fapt, transferuri deghizate, scopul urmărit de magistrat

fiind acela de a-și desfășura activitatea în altă localitate. Admiterea

acestor cereri, fără respectarea interdicției, determină vacantarea posturilor

ocupate prin concurs, la scurt timp după ocuparea lor, cu consecințe negative

asupra funcționării normale a instanțelor/parchetelor vizate, cu atât

mai mult cu cât concursurile organizate potrivit art. 33 din Legea nr. 303/2004

au ca finalitate tocmai îmbunătățirea activității acestora.

Intimatul Consiliul Superior

al Magistraturii a relevat că nu pot fi reținute nici criticile recurentului

potrivit cărora sunt încălcate prevederile art. 61 din Legea nr. 303/2004, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, evaluarea în concret a aspectelor

care să determine acțiunea Consiliului Superior al Magistraturii de aprobare

a numirii în funcție și de a face propunerea către Președintele României

constituie competența exclusivă a acestei autorități. În plus, s-a solicitat

a se observa că în reglementarea art. 61 din Legea nr. 303/2004, îndeplinirea condițiilor

legale pentru numirea în funcția de procuror sau judecător nu constituie candidaților

un drept la numirea în funcție, ci doar o vocație și, de asemenea,

nu le conferă acestora posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea

realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat.

Consiliul Superior al

Magistraturii a mai subliniat că recurentul a înțeles să atace atât la Înalta

Curte de Casație și Justiție cât și la Curtea de Apel București

hotărârea nr. 989 din data de 20 decembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii, care a stat la baza emiterii hotărârilor atacate în prezentul

litigiu, precum și hotărârea nr. 1020 din data de 20 decembrie 2011 a secției

pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, termenul de judecată

fiind stabilit la Înalta Curte pentru data de 27 septembrie 2012.

I. Recursul declarat de

S.O. împotriva hotărârii nr. 158 din data de 1 martie 2012 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii și, respectiv, împotriva hotărârii nr. 1020 din data

de 20 decembrie 2011 a secției de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii,

urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cât privește recursul

declarat împotriva hotărârii nr. 158 din data de 1 martie 2012 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii, se reține că acesta este nefondat, hotărârea atacată

fiind legală și temeinică.

Prin hotărârea nr. 158

din data de 1 martie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost

respinsă contestația formulată de S.O. împotriva hotărârii nr. 1020 din data

de 20 decembrie 2011 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al

Magistraturii (hotărâre prin care s-a statuat că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de lege pentru numirea în funcția de judecător a mai multor procurori,

inclusiv recurentul).

În mod corect, prin hotărârea

mai sus menționată, recurată de către S.O., a fost respinsă contestația

formulată de recurent împotriva hotărârii nr. 1020 din data de 20 decembrie 2011

a secției de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, hotărâre care

s-a întemeiat pe soluția de principiu adoptată prin hotărârea Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 989 din 20 decembrie 2011.

Art. 33 alin. (1) din

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, dispune că „

Pot fi numiți în magistratură, pe bază de

concurs, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 14 alin. (2), foștii judecători

și procurori care și-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul

de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), avocații, notarii, asistenții

judiciari, consilierii juridici, personalul de probațiune cu studii superioare juridice,

ofițerii de poliție judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii

superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcții de specialitate juridică

în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale,

Avocatului Poporului, Curții de Conturi sau al Consiliului Legislativ, din Institutul

de Cercetări Juridice al Academiei Române și Institutul Român pentru Drepturile

Omului, cadrele didactice din învățământul juridic superior acreditat, precum și

magistrații asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu o vechime în

specialitate de cel puțin 5 ani”, iar art. 33 alin. (14) din același act normativ

instituie o interdicție, în sensul că „Persoanele numite în condițiile prezentului

art. nu pot fi delegate, detașate, transferate și nu pot promova la alte instanțe

sau parchete timp de cel puțin 3 ani de la numirea în funcție.”

Prin hotărârea Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 989 din data de 20 decembrie 2011 s-a

analizat aplicabilitatea interdicției prevăzute de art. 33 alin. (14) din Legea

nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, în cazul cererilor de numire în funcția

de judecător, formulate de către unii procurori numiți în funcție în temeiul

art. 33 alin. (1) din același act normativ, și s-a stabilit că interdicția

menționată este aplicabilă în cazul cererilor judecătorilor de numire în funcția

de procuror, respectiv ale procurorilor de numire în funcția de procuror.

Plenul Consiliului Superior

al Magistraturii a apreciat că instituirea de către legiuitor a interdicției

arătate, în cazul judecătorilor și procurorilor care promovează concursul de

admitere, organizat în condițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004,

are ca scop menținerea ocupării posturilor din cadrul acelor instanțe

sau parchete, care se confruntă cu dificultăți constante în asigurarea necesarului

de judecători și procurori prin modalitatea principală de admitere în magistratură.

Or, dat fiind faptul că interdicția prevăzută de dispozițiile art. 33

alin. (1) din Legea nr. 303/2004 se aplică în situația în care un judecător

solicită transferul la o altă instanță sau un procuror solicită transferul

la la o altă unitate de parchet, a considerat Plenul Consiliului Superior al Magistraturii

că această interdicție se aplică cu atât mai mult în situația în care

judecătorul solicită transferul/numirea la o unitate de parchet sau procurorul solicită

transferul/numirea la o instanță.

O interpretare contrară,

s-a relevat, ar conduce la instituirea unui tratament diferențiat și nu

se poate admite ca interdicția să fie aplicabilă în prima situație iar

într-o situație similară aceasta să nu se aplice, scopul legiuitorului fiind

în mod evident acela de a asigura stabilitatea la instanțele și parchetele

la care s-a dispus numirea magistraților în condițiile art. 33 alin. (1)

din Legea nr. 303/2004.

În măsura însușirii

unei interpretări contrare, s-a arătat, în sensul îndeplinirii condițiilor,

s-ar eluda scopul avut în vedere de legiuitor la momentul instituirii interdicției.

De cele mai multe ori, a mai precizat Plenul Consiliului Superior al Magistraturii,

aceste cereri de numire în funcția de judecător sau procuror, formulate de

către unii procurori sau judecători, constituie, în fapt, transferuri deghizate,

scopul urmărit de magistrat fiind acela de a-și desfășura activitatea

în altă localitate. Admiterea acestor cereri, fără respectarea interdicției,

determină vacantarea posturilor ocupate prin concurs, la scurt timp după ocuparea

lor, cu consecințe negative asupra funcționării normale a instanțelor/parchetelor

vizate, cu atât mai mult cu cât concursurile organizate potrivit art. 33 din Legea

nr. 303/2004 au ca finalitate tocmai îmbunătățirea activității acestora.

Hotărârea nr. 989 din

data de 20 decembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost

supusă controlului de legalitate, la Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, în condițiile art.

29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii,

republicată, cu modificările și completările ulterioare. Recursurile declarate

împotriva hotărârii nr. 989 din 20 decembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii au fost respinse ca nefondate (a se vedea, cu titlu de exemplu,

decizia nr. 3759 din 27 septembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 1440/1/2012

în care calitatea de recurent a avut-o chiar S.O., decizia nr. 4360 din data de

25 octombrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 1328/1/2012), cu motivarea, în

esență, că Consiliul Superior al Magistraturii în calitate de autoritate administrativă

autonomă a puterii judecătorești care gestionează cariera magistraților

și realizează politicile de resurse umane ale instanțelor și parchetelor

care formează sistemul puterii judecătorești a interpretat corect prevederile

art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 în raport cu scopul urmărit de legiuitor

prin reglementare (norma juridică în cauză făcând o enumerare exemplificativă iar

nu limitativă a situațiilor în care stabilitatea pe funcție ar putea fi

afectată), și că hotărârea atacată nu modifică dispozițiile art. 33

alin. (14) din Legea nr. 303/2004 ci le explicitează cu o situație de mobilitate

în funcția de judecător/procuror, apărută în gestiunea resurselor umane ale

instanțelor/parchetelor din sistemul autorităților judecătorești,

de natură să afecteze activitatea acestora și să împiedice realizarea scopului

urmărit de legiuitor.

S-a mai arătat, în considerentele

deciziei nr. 3759 din 27 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care

a fost respins recursul declarat de S.O. împotriva hotărârii Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 989 din 20 decembrie 2011, că art. 33 alin. (14) din

Legea nr. 303/2004, republicată, nu a introdus o reglementare discriminatorie, față

de judecătorii/procurorii numiți în urma promovării examenului de capacitate

potrivit art. 31 din aceeași lege, fiind vorba de situații diferite și

de căi distincte de acces în profesie, legiuitorul având libertatea să prevadă condiții

diferite în ceea ce privește mobilitatea și stabilitatea în funcția

de judecător/procuror, în raport cu modalitatea de acces în profesie.

A fost înlăturată, în

mod just, și critica recurentului, reiterată și în prezentul litigiu,

referitoare la încălcarea, în cazul cererii sale de numire în funcția de judecător

(formulată înainte de adoptarea hotărârii Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii nr. 989 din 20 decembrie 2011), principiului neretroactivității

legii, aplicabilitatea hotărârii menționate trebuind a fi raportată la data

intrării în vigoare a prevederilor legale explicitate, singurele care produc efecte

juridice.

Așa fiind, cum soluția

adoptată prin hotărârea recurată în litigiu, de respingere a contestației formulată

împotriva hotărârii nr. 1020 din data de 20 decembrie 2011 a secției de judecători

a Consiliului Superior al Magistraturii, s-a întemeiat în exclusivitate pe interpretarea

dată prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 989 din

20 decembrie 2011, a cărei legalitate a fost verificată jurisdicțional, se

va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat

a recursului declarat de S.O. împotriva hotărârii nr. 158 din 1 martie 2012 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii.

II. Referitor la recursul

declarat de S.O. direct împotriva hotărârii nr. 1020 din data de 20 decembrie 2011,

a secției pentru judecători, a Consiliului Superior al Magistraturii, se constată

că acesta este inadmisibil, întrucât pot forma obiectul recursului la Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal [în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul

Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare]

numai hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera

și drepturile judecătorilor și procurorilor, și nu hotărârile secțiilor.

Dealtfel, cum s-a mai arătat, recurentul a mai formulat anterior recurs, împotriva

aceleiași hotărâri, a secției pentru judecători, a Consiliului Superior

al Magistraturii, nr. 1020 din data de 20 decembrie 2011, recurs ce a fost respins

de asemenea ca inadmisibil, prin decizia nr. 3759 din data de 27 septembrie 2012

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de S.O. împotriva hotărârii nr. 158 din 1 martie 2012 a Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii, ca nefondat.

Respinge recursul declarat

de S.O. împotriva hotărârii nr. 1020 din 20 decembrie 2011, a secției pentru judecători,

a Consiliului Superior al Magistraturii, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 decembrie 2012.