ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5347/2012

Atât Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cât și orice alt act normativ privind organizarea judiciară nu conțin vreo dispoziție din care să rezulte că ar exista o modalitate principală de admitere în magistratură (prevăzută de art. 14 din Legea nr. 303/2004) și una secundară sau mai puțin importantă [prevăzută de art. 33 alin. (1) din aceeași lege]. În sprijinul acestei afirmații au fost invocate de către recurent prevederile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 potrivit cărora concursul prevăzut la art. 33 alin. (1) se organizează anual sau ori de câte ori este necesar. Nu există, prin urmare, nici un temei pentru a considera că dispozițiile art. 14 și urm. din legea menționată reprezintă regula, iar dispoziția cuprinsă în art. 33 alin. (1) constituie excepția de la regulă.

Nici un text de lege privitor la organizarea judiciară nu dispune că magistrații admiși în profesie în modalitatea prevăzută de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 ar trebui să suporte anumite restrângeri, la care nu sunt obligați cei numiți în modalitatea considerată în mod eronat principală (prevăzută de art. 14 din Legea nr. 2004). Or, s-a arătat, singura „constrângere” este interdicția prevăzută de art. 33 alin. (14) care se referă doar la transferul judecătorilor și procurorilor.

Transferul judecătorilor și procurorilor, pe de o parte, și numirea în funcția de procuror a judecătorilor și a procurorilor, în funcția de judecător, pe de o parte, sunt două instituții juridice distincte, și de aceea a considera că numirea în funcția de procuror a judecătorilor și a procurorilor în funcția de judecător este de fapt un transfer reprezintă o încălcare a legii, deoarece: - transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet se aprobă de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 60 din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 40 lit. i) din Legea nr. 217/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii; numirea în funcția de procuror a judecătorilor și a procurorilor în funcția de judecător se face prin decret de către Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în baza art. 61 din Legea nr. 303/2004; - în aplicarea textelor de lege referitoare la cele două instituții juridice s-a emis Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193 din 9 martie 2006, regulament care reglementează cele două instituții juridice în texte distincte (transferul judecătorilor și procurorilor în Capitolul I art. 1-art. 4 și numirea în funcția de procuror a judecătorilor și a procurorilor în funcția de judecător în Capitolul VI art. 22 și art. 23).

În sensul celor de mai sus, a relevat recurentul, s-a pronunțat însuși Plenul Consiliului Superior al Magistraturii care, înainte de data de 20 decembrie 2011, a emis mai multe hotărâri prin care a propus Președintelui României numirea în funcția de judecător a unor procurori care aveau o vechime în magistratură mai mică de trei ani și care se aflau astfel sub pretinsa interdicție prevăzută de art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004.

De aceea, având în vedere practica instituită chiar de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii se poate aprecia că hotărârea nr. 989 din data de 20 decembrie 2011 nu reprezintă altceva decât o modificare a Legii nr. 303/2004 [art. 33 alin. (1)] prin modificarea interpretării acesteia, o astfel de modificare fiind inadmisibilă. Modificarea unei legi nu poate avea loc decât printr-o intervenție a legiuitorului și nu pe calea emiterii unui act normativ cu forță juridică inferioară (hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii). Numai prin intervenția legiuitorului se poate înlătura și pretinsul tratament diferențiat invocat în motivarea hotărârii nr. 989 din 20 decembrie 2011.

Chiar dacă s-ar considera că hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 989 din 20 decembrie 2011 reprezintă o modificare a Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, această modificare nu poate fi aplicată decât cererilor depuse după intrarea sa în vigoare, întrucât în caz contrar s-ar încălca dispozițiile legale referitoare la aplicarea legii în timp (art. 6 din noul C. civ.). Oricum, s-a spus, un act normativ nu se poate modifica cu ocazia soluționării unei cereri și, mai mult decât atât, respectiva modificare ar fi contrară dispozițiilor legale.

Susținerea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii potrivit căreia scopul urmărit de magistrat este acela de a-și desfășura activitatea în altă localitate nu poate fi reținută în ceea ce îl privește pe recurent, care a solicitat a fi numit ca judecător la judecătorii aflate în localități diferite și a lăsat la alegerea Consiliului Superior al Magistraturii desemnarea instanței unde va lucra. De asemenea, s-a învederat de către recurentul S.O. că procedura prin care Consiliul Superior al Magistraturii a înțeles să soluționeze cererea sa de numire în funcția de judecător duce la o singură concluzie, anume refuzul soluționării cererii, din motive care exced dispozițiilor legale. În fine, recurentul a precizat că, după exprimarea opțiunilor de către colegii care au promovat examenul de capacitate, sunt posturi de execuție, de judecător, efectiv vacante la instanțele la care a solicitat să fie numit, anume la Judecătoria sectorului 6 București, 2 posturi, la Judecătoria Constanța, 3 posturi și la Judecătoria Brăila, 3 posturi. În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 299 C. proc. civ. raportat la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și la art. 20 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, precum și pe dispozițiile art. 61 din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 22-art. 23 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător. Prin întâmpinarea depusă în cauză intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că nu există motive care să atragă nelegalitatea hotărârilor recurate. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat corect că instituirea de către legiuitor a interdicției prevăzute de art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, în cazul judecătorilor și procurorilor care promovează examenul de admitere organizat în condițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, are ca scop menținerea ocupării posturilor din cadrul acelor instanțe sau parchete care se confruntă cu dificultăți constante în asigurarea necesarului de judecători și procurori prin modalitatea principală de admitere în magistratură. Dat fiind că interdicția prevăzută de dispozițiile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, republicată, se aplică în situația în care un judecător solicită transferul la o altă instanță sau un procuror solicită transferul la o altă unitate de parchet, a considerat Consiliul Superior al Magistraturii că această interdicție se aplică cu atât mai mult în situația în care judecătorul solicită transferul/numirea la o unitate de parchet sau procurorul solicită transferul/numirea la o instanță. O interpretare contrară, s-a arătat, ar conduce la instituirea unui tratament diferențiat, or nu se poate admite ca interdicția să fie aplicabilă în prima situație, iar într-o situație similară aceasta să nu se aplice, fiind vorba de fapt tot despre o mutare a unui magistrat de la o instanță/unitate de parchet la o altă instanță/unitate de parchet. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere faptul că, de cele mai multe ori, cererile de numire în funcția de judecător sau procuror, formulate de către unii procurori sau judecători, constituie, în fapt, transferuri deghizate, scopul urmărit de magistrat fiind acela de a-și desfășura activitatea în altă localitate. Admiterea acestor cereri, fără respectarea interdicției, determină vacantarea posturilor ocupate prin concurs, la scurt timp după ocuparea lor, cu consecințe negative asupra funcționării normale a instanțelor/parchetelor vizate, cu atât mai mult cu cât concursurile organizate potrivit art. 33 din Legea nr. 303/2004 au ca finalitate tocmai îmbunătățirea activității acestora. Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a relevat că nu pot fi reținute nici criticile recurentului potrivit cărora sunt încălcate prevederile art. 61 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, evaluarea în concret a aspectelor care să determine acțiunea Consiliului Superior al Magistraturii de aprobare a numirii în funcție și de a face propunerea către Președintele României constituie competența exclusivă a acestei autorități. În plus, s-a solicitat a se observa că în reglementarea art. 61 din Legea nr. 303/2004, îndeplinirea condițiilor legale pentru numirea în funcția de procuror sau judecător nu constituie candidaților un drept la numirea în funcție, ci doar o vocație și, de asemenea, nu le conferă acestora posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat. Consiliul Superior al Magistraturii a mai subliniat că recurentul a înțeles să atace atât la Înalta Curte de Casație și Justiție cât și la Curtea de Apel București hotărârea nr. 989 din data de 20 decembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care a stat la baza emiterii hotărârilor atacate în prezentul litigiu, precum și hotărârea nr. 1020 din data de 20 decembrie 2011 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, termenul de judecată fiind stabilit la Înalta Curte pentru data de 27 septembrie 2012. I. Recursul declarat de S.O. împotriva hotărârii nr. 158 din data de 1 martie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și, respectiv, împotriva hotărârii nr. 1020 din data de 20 decembrie 2011 a secției de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Cât privește recursul declarat împotriva hotărârii nr. 158 din data de 1 martie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, se reține că acesta este nefondat, hotărârea atacată fiind legală și temeinică. Prin hotărârea nr. 158 din data de 1 martie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă contestația formulată de S.O. împotriva hotărârii nr. 1020 din data de 20 decembrie 2011 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (hotărâre prin care s-a statuat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru numirea în funcția de judecător a mai multor procurori, inclusiv recurentul). În mod corect, prin hotărârea mai sus menționată, recurată de către S.O., a fost respinsă contestația formulată de recurent împotriva hotărârii nr. 1020 din data de 20 decembrie 2011 a secției de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, hotărâre care s-a întemeiat pe soluția de principiu adoptată prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 989 din 20 decembrie 2011. Art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispune că „ Pot fi numiți în magistratură, pe bază de concurs, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 14 alin. (2), foștii judecători și procurori care și-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), avocații, notarii, asistenții judiciari, consilierii juridici, personalul de probațiune cu studii superioare juridice, ofițerii de poliție judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcții de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi sau al Consiliului Legislativ, din Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române și Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din învățământul juridic superior acreditat, precum și magistrații asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu o vechime în specialitate de cel puțin 5 ani”, iar art. 33 alin. (14) din același act normativ instituie o interdicție, în sensul că „Persoanele numite în condițiile prezentului art. nu pot fi delegate, detașate, transferate și nu pot promova la alte instanțe sau parchete timp de cel puțin 3 ani de la numirea în funcție.” Prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 989 din data de 20 decembrie 2011 s-a analizat aplicabilitatea interdicției prevăzute de art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul cererilor de numire în funcția de judecător, formulate de către unii procurori numiți în funcție în temeiul art. 33 alin. (1) din același act normativ, și s-a stabilit că interdicția menționată este aplicabilă în cazul cererilor judecătorilor de numire în funcția de procuror, respectiv ale procurorilor de numire în funcția de procuror. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că instituirea de către legiuitor a interdicției arătate, în cazul judecătorilor și procurorilor care promovează concursul de admitere, organizat în condițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, are ca scop menținerea ocupării posturilor din cadrul acelor instanțe sau parchete, care se confruntă cu dificultăți constante în asigurarea necesarului de judecători și procurori prin modalitatea principală de admitere în magistratură. Or, dat fiind faptul că interdicția prevăzută de dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 se aplică în situația în care un judecător solicită transferul la o altă instanță sau un procuror solicită transferul la la o altă unitate de parchet, a considerat Plenul Consiliului Superior al Magistraturii că această interdicție se aplică cu atât mai mult în situația în care judecătorul solicită transferul/numirea la o unitate de parchet sau procurorul solicită transferul/numirea la o instanță. O interpretare contrară, s-a relevat, ar conduce la instituirea unui tratament diferențiat și nu se poate admite ca interdicția să fie aplicabilă în prima situație iar într-o situație similară aceasta să nu se aplice, scopul legiuitorului fiind în mod evident acela de a asigura stabilitatea la instanțele și parchetele la care s-a dispus numirea magistraților în condițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. În măsura însușirii unei interpretări contrare, s-a arătat, în sensul îndeplinirii condițiilor, s-ar eluda scopul avut în vedere de legiuitor la momentul instituirii interdicției. De cele mai multe ori, a mai precizat Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, aceste cereri de numire în funcția de judecător sau procuror, formulate de către unii procurori sau judecători, constituie, în fapt, transferuri deghizate, scopul urmărit de magistrat fiind acela de a-și desfășura activitatea în altă localitate. Admiterea acestor cereri, fără respectarea interdicției, determină vacantarea posturilor ocupate prin concurs, la scurt timp după ocuparea lor, cu consecințe negative asupra funcționării normale a instanțelor/parchetelor vizate, cu atât mai mult cu cât concursurile organizate potrivit art. 33 din Legea nr. 303/2004 au ca finalitate tocmai îmbunătățirea activității acestora. Hotărârea nr. 989 din data de 20 decembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost supusă controlului de legalitate, la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Recursurile declarate împotriva hotărârii nr. 989 din 20 decembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost respinse ca nefondate (a se vedea, cu titlu de exemplu, decizia nr. 3759 din 27 septembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 1440/1/2012 în care calitatea de recurent a avut-o chiar S.O., decizia nr. 4360 din data de 25 octombrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 1328/1/2012), cu motivarea, în esență, că Consiliul Superior al Magistraturii în calitate de autoritate administrativă autonomă a puterii judecătorești care gestionează cariera magistraților și realizează politicile de resurse umane ale instanțelor și parchetelor care formează sistemul puterii judecătorești a interpretat corect prevederile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 în raport cu scopul urmărit de legiuitor prin reglementare (norma juridică în cauză făcând o enumerare exemplificativă iar nu limitativă a situațiilor în care stabilitatea pe funcție ar putea fi afectată), și că hotărârea atacată nu modifică dispozițiile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 ci le explicitează cu o situație de mobilitate în funcția de judecător/procuror, apărută în gestiunea resurselor umane ale instanțelor/parchetelor din sistemul autorităților judecătorești, de natură să afecteze activitatea acestora și să împiedice realizarea scopului urmărit de legiuitor. S-a mai arătat, în considerentele deciziei nr. 3759 din 27 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respins recursul declarat de S.O. împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 989 din 20 decembrie 2011, că art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, republicată, nu a introdus o reglementare discriminatorie, față de judecătorii/procurorii numiți în urma promovării examenului de capacitate potrivit art. 31 din aceeași lege, fiind vorba de situații diferite și de căi distincte de acces în profesie, legiuitorul având libertatea să prevadă condiții diferite în ceea ce privește mobilitatea și stabilitatea în funcția de judecător/procuror, în raport cu modalitatea de acces în profesie. A fost înlăturată, în mod just, și critica recurentului, reiterată și în prezentul litigiu, referitoare la încălcarea, în cazul cererii sale de numire în funcția de judecător (formulată înainte de adoptarea hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 989 din 20 decembrie 2011), principiului neretroactivității legii, aplicabilitatea hotărârii menționate trebuind a fi raportată la data intrării în vigoare a prevederilor legale explicitate, singurele care produc efecte juridice. Așa fiind, cum soluția adoptată prin hotărârea recurată în litigiu, de respingere a contestației formulată împotriva hotărârii nr. 1020 din data de 20 decembrie 2011 a secției de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, s-a întemeiat în exclusivitate pe interpretarea dată prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 989 din 20 decembrie 2011, a cărei legalitate a fost verificată jurisdicțional, se va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de S.O. împotriva hotărârii nr. 158 din 1 martie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. II. Referitor la recursul declarat de S.O. direct împotriva hotărârii nr. 1020 din data de 20 decembrie 2011, a secției pentru judecători, a Consiliului Superior al Magistraturii, se constată că acesta este inadmisibil, întrucât pot forma obiectul recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal [în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare] numai hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, și nu hotărârile secțiilor. Dealtfel, cum s-a mai arătat, recurentul a mai formulat anterior recurs, împotriva aceleiași hotărâri, a secției pentru judecători, a Consiliului Superior al Magistraturii, nr. 1020 din data de 20 decembrie 2011, recurs ce a fost respins de asemenea ca inadmisibil, prin decizia nr. 3759 din data de 27 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.