ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3759/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3759/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Hotărârile atacate

a) Prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 989 din 20

decembrie 2011 s-a reținut că interdicția prevăzută de art. 33 alin. (14) din

Legea nr. 303/2004, republicată, este aplicabilă în cazul cererilor

judecătorilor de numire în funcția de procuror, respectiv ale procurorilor de

numire în funcția de judecător.

În

motivarea acestei hotărâri, s-au reținut următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, persoanele numite în

funcția de judecător sau procuror în condițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr.

303/2004, nu pot fi delegate, detașate, transferate și nu pot promova la alte

instanțe sau parchete timp de cel puțin 3 ani de la numirea în funcție.

Interdicția

prevăzută de dispozițiile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004,

republicată, a fost introdusă prin O.U.G. nr. 100 din 4 octombrie 2007 pentru

modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției și viza,

inițial, o perioadă de un an.

Ulterior,

prin Legea nr. 97/2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 100/2007 pentru modificarea

și completarea unor acte normative în domeniul justiției, publicată în M. Of.

nr. 294/15.04.2008, textul art. 33 alin. (14) a fost modificat, în sensul

instituirii unei interdicții de 3 ani.

Urmând

o procedură specială de admitere în magistratură, regula fiind admiterea în

magistratură prin Institutul Național al Magistraturii, persoanele care

promovează concursul organizat în condițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr.

303/2004 trebuie să respecte interdicția instituită în alin. (14) al aceluiași

articol.

Instituirea

de către legiuitor a unei astfel de interdicții, în cazul judecătorilor sau

procurorilor care promovează concursul de admitere, organizat în condițiile

art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, are ca scop menținerea ocupării

posturilor din cadrul acelor instanțe sau parchete, care se confruntă cu

dificultăți constante în asigurarea necesarului de judecători și procurori prin

modalitatea principală de admitere în magistratură. Posturile propuse pentru

ocupare în baza acestei proceduri sunt publicate pe site-ul Consiliului

Superior al Magistraturii, al Institutului Național al Magistraturii și aduse

la cunoștință printr-un comunicat de presă, iar participarea la concurs a

candidaților se face în considerarea numai a acestor posturi și a respectării

constrângerilor pe care le impune procedura vizată.

Dat

fiind faptul că interdicția prevăzută de dispozițiile art. 33 alin. (14) se

aplică în situația în care un judecător solicită transferul la o altă instanță

sau un procuror solicită transferul la o altă unitate de parchet, Plenul

apreciază că această interdicție se aplică cu atât mai mult în situația în care

judecătorul solicită transferul/numirea la o unitate de parchet sau procurorul

solicită transferul/numirea la o instanță.

O

interpretare contrară ar conduce la instituirea unui tratament diferențiat, or,

nu se poate admite ca interdicția să fie aplicabilă în prima situație, iar

într-o situație similară aceasta să nu se aplice, scopul reglementării fiind în

mod evident acela de a asigura stabilitatea la instanțele și parchetele la care

s-a dispus numirea magistraților în condițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr.

303/2004.

1.2.

Prin Hotărârea nr. 1020 din 20 decembrie 2011 a secției pentru judecători din

cadrul C.S.M., în acord cu cele reținute de principiu în Hotărârea Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 989 din 20 decembrie 2011, s-a

constatat că mai mulți procurori, între care și recurentul, nu îndeplinesc

condițiile prevăzute de lege pentru numirea în funcție de judecător.

2.

Cererea de recurs

2.1.

Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs S.O., susținând că prin

Decretul nr. 757 din 29 iunie 2010 emis de Președintele României a fost numit

în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor,

județul Galați, iar la data de 5 noiembrie 2011 s-a adresat cu cerere

solicitând C.S.M. să fie numit judecător la Judecătoria Slobozia sau la

Judecătoria Oltenița, având domiciliul în municipiul Călărași, cererea sa fiind

respinsă prin Hotărârea nr. 1020 din 20 decembrie 2011 adoptată de secția

pentru judecători a C.S.M., în temeiul Hotărârii nr. 989 din 20 decembrie 2011

adoptată de Plenul C.S.M.

În

motivarea cererii de recurs s-a susținut că cele două hotărâri sunt nelegale,

în esență, pentru următoarele motive:

-

dispozițiile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, republicată, sunt

aplicabile în cazul transferului, promovării, delegării și detașării

judecătorilor/procurorilor care au fost numiți în condițiile art. 33 din

această lege;

-

dispozițiile art. 33 alin. (14) din această lege nu sunt incidente în cazul

unei cereri prin care un procuror solicită numirea în funcția de judecător sau

invers;

-

Hotărârea nr. 989/2011 introduce o reglementare discriminatorie în ceea ce

privește judecătorii și procurorii care au fost numiți în funcție conform

prevederilor art. 33 din Legea nr. 303/2004, republicată, în raport cu

judecătorii și procurorii numiți în urma promovării examenului de capacitate,

potrivit art. 31 din aceeași lege;

-

Hotărârea nr. 1020/2011 este nelegală pentru că, dacă Hotărârea nr. 989/2010

modifică Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului C.S.M. privind transferul

judecătorilor și procurorilor, precum și numirea judecătorilor în funcția de

procuror și a procurorilor în funcția de judecător, această hotărâre nu este

aplicabilă cererii sale care a fost depusă anterior adoptării Hotărârii nr.

1020 din 20 decembrie 2011.

În

concluzie, recurentul a solicitat anularea celor două hotărâri ca fiind

nelegale și să fie obligat C.S.M. să emită o hotărâre prin care să propună

numirea sa în funcția de judecător la una dintre instanțele care au posturi

vacante (la data formulării cererii): Judecătoria Sectorului 6 București,

Judecătoria Constanța sau Judecătoria Brăila.

2.2.

Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare prin care a invocat

excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește Hotărârea nr.

989/2011 a Plenului C.S.M., susținând că dispozițiile art. 29 alin. (7) din

Legea nr. 317/2004, excepție care a fost respinsă prin Încheierea din 21 iunie

2012.

Totodată,

autoritatea publică intimată a invocat excepția inadmisibilității recursului în

ceea ce privește Hotărârea nr. 1020 din 20 decembrie 2011 adoptată de secția

pentru judecători a C.S.M. care, potrivit art. 29 alin. (7) din Legea nr.

317/2004, nu poate fi atacată la secția contencios administrativ și fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, nefiind o hotărâre adoptată de Plenul

C.S.M.

În

ceea ce privește Hotărârea nr. 989/2011 a Plenului C.S.M., autoritatea

intimată, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea recursului,

susținând, în esență, că nu există motive de nelegalitate.

2.3.

Recurentul a depus și concluzii scrise prin care a reiterat susținerile

formulate în considerentele cererii de recurs și, în plus, s-a referit la

cererile de intervenție care s-au formulat în cauză, respinse în practicaua

acestei decizii, anterior dezbaterilor.

3.

Soluția instanței de recurs

3.1.

Recursul formulat împotriva Hotărârii nr. 1020/2011 a secției pentru judecători

a C.S.M. este inadmisibil pentru considerentele care vor fi prezentate în

continuare.

Este

necontestat că Hotărârea nr. 1020/2011 a fost emisă de secția pentru judecători

a C.S.M., fiind contestată ulterior, astfel că prin Hotărârea nr. 158/2012

adoptată de Plenul C.S.M., contestația recurentului a fost respinsă, iar

această ultimă hotărâre face obiectul Dosarului nr. 2859/1/2012 aflat pe rolul

acestei secții.

Or,

potrivit art. 29 alin. (7) coroborat cu art. 29 alin. (5) din Legea nr.

317/2004, republicată, numai hotărârile Plenului C.S.M. pot fi atacate la

secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ceea

ce face ca recursul care privește Hotărârea nr. 1020/2011 să fie inadmisibil,

urmând să fie respins ca atare.

3.2.

Recursul formulat împotriva Hotărârii nr. 989/2011 a Plenului C.S.M. este

nefondat, fiind respins pentru considerentele care vor fi prezentate în

continuare.

Așa

cum s-a arătat și la pct. 1 al acestor considerente, prin Hotărârea nr.

989/2011, Plenul C.S.M. a statuat că interdicția prevăzută de art. 33 alin.

(14) din Legea nr. 303/2004, republicată, este aplicabilă în cazul cererilor

judecătorilor de numire în funcția de procuror, respectiv ale procurorilor de

numire în funcția de judecător.

Potrivit

art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, republicată, judecătorii și

procurorii numiți în funcțiile respective, în condițiile art. 33, nu pot fi delegați,

detașați, transferați și nu pot promova la alte instanțe sau parchete timp de

cel puțin 3 ani de la numirea în funcția de judecător sau procuror.

Astfel,

prin Hotărârea nr. 1020 din 20 decembrie 2011, adoptată de secția pentru

judecători a C.S.M., a reținut că potrivit art. 33 alin. (14) din Legea nr.

303/2004, republicată, și a Hotărârii nr. 989/2011 a Plenului C.S.M., a

constatat că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru numirea în funcția de

judecător în cazul cererilor formulate de 22 procurori de la parchete de pe

lângă judecătorii, între care și cererea recurentului.

În

primele critici formulate împotriva Hotărârii nr. 989/2011, recurentul a

susținut că dispozițiile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004,

republicată, se aplică exclusiv în cazul transferului promovării, delegării și

detașării judecătorilor/procurorilor care au fost numiți în condițiile art. 33

din această lege, precum și că dispozițiile art. 33 alin. (14) din lege nu sunt

incidente în cazul cererilor care au făcut obiectul Hotărârii nr. 1020/2011

prin care procurorii, între care și el, au solicitat numirea în funcția de

judecător, susțineri care sunt neîntemeiate.

Înalta

Curte reține că C.S.M., în calitate de autoritate administrativă autonomă a

puterii judecătorești, care gestionează cariera magistraților și realizează

politicile de resurse umane ale instanțelor și parchetelor care formează

sistemul puterii judecătorești, a interpretat prevederile art. 33 alin. (14)

din Legea nr. 303/2004, republicată, în raport cu scopul urmărit de legiuitor

prin reglementare, norma juridică în cauză făcând o enumerare exemplificativă,

iar nu limitativă, a situațiilor în care stabilitatea pe funcție ar putea fi

afectată.

Deci,

au alte cuvinte, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 33 alin. (14) din

lege sunt aplicabile nu numai situațiilor enumerate de acest text și de

Hotărârea nr. 989/2011 a Plenului C.S.M., ci oricărei situații care ar avea a

rezultat eliberarea/vacantarea postului ocupat de un judecător/procuror numit

în condițiile art. 33 din lege.

O

altă critică a recurentului este în sensul că Hotărârea nr. 989/2011, care

reprezintă o reglementare inferioară în raport cu legea, modifică dispozițiile

art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, republicată, introducând o ipoteză

neavută în vedere de legiuitor, susținere care este neîntemeiată.

Astfel,

așa cum s-a argumentat mai sus, prin reglementarea instituită la art. 33 alin.

(14) din lege, s-a urmărit, în esență, ca timp de 3 ani de la numire,

judecătorul/procurorul care a fost numit în funcție potrivit art. 33 din lege

să nu aibă nicio posibilitate să părăsească postul și astfel să afecteze

stabilitatea statului de funcții și activitatea instanței/parchetului

respectiv.

Deci,

cu alte cuvinte, Hotărârea nr. 989/2011 nu modifică dispozițiile art. 33 alin.

(14) din lege, ci le explicitează cu o situație de mobilitate în funcția de

judecător/procuror, apărută în gestiunea resurselor umane ale

instanțelor/parchetelor din sistemul autorităților judecătorești, de natură să

afecteze activitatea acestora și să împiedice realizarea scopului urmărit de

legiuitor.

Printr-o

altă critică, recurentul a susținut că Hotărârea nr. 989/2011 ar introduce o

reglementare discriminatorie împotriva judecătorilor/procurorilor care au fost

numiți în funcții conform art. 33 din Legea nr. 303/2004, republicată, în

raport cu judecătorii/procurorii numiți în urma promovării examenului de

capacitate, potrivit art. 31 din aceeași lege, susținere care este

neîntemeiată.

Astfel,

în primul rând, interdicțiile care au ca scop ca judecătorul/procurorul să

rămână pe postul pe care a fost numit timp de cel puțin 3 ani au fost prevăzute

prin art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, republicată, care nu a fost

declarat neconstituțional și nici în cauză nu a fost invocată o astfel de

excepție, singura cale prin care s-ar fi putut constata caracterul

discriminatoriu al unei dispoziții legale.

Oricum,

în opinia Înaltei Curți, art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004,

republicată, nu a introdus o reglementare discriminatorie, fiind vorba de

situații diferite și de căi distincte de acces în profesie, legiuitorul având

libertatea să prevadă condiții diferite în ceea ce privește mobilitatea și

stabilitatea în funcția de judecător/procuror, în raport cu modalitatea de

acces în profesie.

În

fine, recurentul a susținut că Hotărârea nr. 989/2011 nu este aplicabilă în

cazul soluționării cererii sale, astfel că Hotărârea nr. 1020/2011 este

nelegală, fiind încălcat principiul neretroactivității actelor juridice.

Deci,

această critică vizează legalitatea Hotărârii nr. 1020/2010, recursul formulat

împotriva acestei hotărâri a secției pentru judecători a C.S.M. fiind respins

ca inadmisibil.

Oricum,

în opinia Înaltei Curți, în privința Hotărârii nr. 989/2011, care are un

caracter explicativ al dispozițiilor art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/

2004, republicată, aplicabilitatea sa trebuie raportată la data intrării în

vigoare a prevederilor legale explicitate, singurele care produc efecte

juridice.

În

concluzie, recursul privind Hotărârea nr. 989/2011 este nefondat, fiind respins

ca atare, actul administrativ atacat fiind legal și temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de S.O. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 989 din 20 decembrie 2011 și ca inadmisibil

împotriva Hotărârii nr. 1020 din 20 decembrie 2011 a secției pentru judecători.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2012.

Procesat de GGC - AZ