ÎCCJ, decizie (scj.ro #84819)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84819) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Cariera judecătorilor și

procurorilor. Interdicția legală instituită de dispozițiile art. 33 alin. (14)

din Legea nr. 303/2004, republicată. Sferă de aplicare.

Potrivit

art.33 alin.(14) din Legea nr.303/2004, republicată, judecătorii și procurorii

numiți în condițiile art.33, nu pot fi delegați, detașați, transferați și nu

pot promova la alte instanțe sau parchete timp de cel puțin 3 ani de la numirea

în funcția de judecător sau procuror.

Scopul

reglementării fiind acela de a asigura stabilitatea la instanțele și parchetele

la care s-a dispus numirea magistraților în condițiile art. 33 alin.(1) din

Legea nr.303/2004, dispozițiile art.33 alin.(14) din aceeași lege sunt

aplicabile nu numai situațiilor enumerate de acest text, ci oricărei situații

care ar avea ca rezultat eliberarea/ vacantarea postului ocupat de un

judecător/ procuror numit în condițiile art.33 din lege.

Decizia nr. 3759 din 27

septembrie 2012

Prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.989 din 20

decembrie 2011 s-a reținut că interdicția prevăzută de art.33 alin.(14) din

Legea nr.303/2004, republicată, este aplicabilă în cazul cererilor

judecătorilor de numire în funcția de procuror, respectiv ale procurorilor de

numire în funcția de judecător.

În

motivarea acestei hotărâri, s-au reținut următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art.33 alin.(14) din Legea nr.303/2004, persoanele numite în

funcția de judecător sau procuror în condițiile art.33 alin.(1) din Legea

nr.303/2004, nu pot fi delegate, detașate, transferate și nu pot promova la

alte instanțe sau parchete timp de cel puțin 3 ani de la numirea în funcție.

Interdicția

prevăzută de dispozițiile art. 33 alin. (14) din Legea nr.303/2004 republicată

a fost introdusă prin O.U.G. nr.100/04.10.2007 pentru modificarea și completarea

unor acte normative în domeniul justiției și viza, inițial, o perioadă de un

an.

Ulterior,

prin Legea nr.97/2008 privind aprobarea O.U.G. nr.100/ 2007 pentru modificarea

și completarea unor acte normative în domeniul justiției, publicată în

Monitorul Oficial nr. 294/15.04.2008, textul art. 33 alin.(14) a fost

modificat, în sensul instituirii unei interdicții de 3 ani.

Urmând

o procedură specială de admitere în magistratură, regula fiind admiterea în

magistratură prin Institutul Național al Magistraturii, persoanele care

promovează concursul organizat în condițiile art. 33 alin.(1) din Legea

nr.303/2004 trebuie să respecte interdicția instituită în alin. 14 al aceluiași

articol.

Instituirea

de către legiuitor a unei astfel de interdicții, în cazul judecătorilor sau

procurorilor care promovează concursul de admitere, organizat în condițiile

art.33 alin.1 din Legea nr.303/2004, are ca scop menținerea ocupării posturilor

din cadrul acelor instanțe sau parchete, care se confruntă cu dificultăți

constante în asigurarea necesarului de judecători și procurori prin modalitatea

principală de admitere în magistratură. Posturile propuse pentru ocupare în

baza acestei proceduri sunt publicate pe site-ul Consiliului Superior al

Magistraturii, al Institutului Național al Magistraturii și aduse la cunoștință

printr-un comunicat de presă, iar participarea la concurs a candidaților se

face în considerarea numai a acestor posturi și a respectării constrângerilor

pe care le impune procedura vizată.

Dat

fiind faptul că interdicția prevăzută de dispozițiile art. art. 33 alin. (14)

se aplică în situația în care un judecător solicită transferul la o altă

instanță sau un procuror solicită transferul la o altă unitate de parchet,

Plenul apreciază că această interdicție se aplică cu atât mai mult în situația

în care judecătorul solicită transferul/numirea la o unitate de parchet sau

procurorul solicită transferul/numirea la o instanță.

O

interpretare contrară ar conduce la instituirea unui tratament diferențiat, or,

nu se poate admite ca interdicția să fie aplicabilă în prima situație, iar

într-o situație similară aceasta să nu se aplice, scopul reglementării fiind în

mod evident acela de a asigura stabilitatea la instanțele și parchetele la care

s-a dispus numirea magistraților în condițiile art. 33 alin.(1) din Legea

nr.303/2004.

Prin

Hotărârea nr.1020 din 20 decembrie 2011 a Secției Pentru Judecători din cadrul C.S.M., în acord cu cele reținute de principiu în Hotărârea Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr.989 din 20 decembrie 2011, s-a

constatat că mai mulți procurori, între care și recurentul, nu îndeplinesc

condițiile prevăzute de lege pentru numirea în funcție de judecător.

Împotriva

celor două hotărâri a declarat recurs SO, susținând că prin Decretul nr.757 din

29.06.2010 emis de Președintele României a fost numit în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, județul Galați, iar la data de 5.11.2011   s-a

adresat cu cerere solicitând C.S.M. să fie numit judecător la Judecătoria Slobozia sau la Judecătoria Oltenița, având domiciliul în municipiul Călărași,

cererea sa fiind respinsă prin Hotărârea nr.1020 din 20.12.2011 adoptată de

Secția pentru judecători a C.S.M., în temeiul Hotărârii nr.989 din 20.12.2011

adoptată de Plenul C.S.M.

În motivarea

cererii de recurs s-a susținut că cele două hotărâri sunt nelegale, în esență,

pentru următoarele motive:

-

dispozițiile art.33 alin.(14) din Legea nr.303/2004, republicată, sunt

aplicabile în cazul transferului, promovării, delegării și detașării judecătorilor/

procurorilor care au fost numiți în condițiile art.33 din această lege;

-

dispozițiile art.33 alin.(14) din această lege nu sunt incidente în cazul unei

cereri prin care un procuror solicită numirea în funcția de judecător sau

invers;

- Hotărârea

nr.989/2011 introduce o reglementare discriminatorie în ceea ce privește

judecătorii și procurorii care au fost numiți în funcție conform prevederilor

art.33 din Legea nr.303/2004, republicată, în raport cu judecătorii și

procurorii numiți în urma promovării examenului de capacitate, potrivit art.31

din aceeași lege;

-

Hotărârea nr.1020/2011 este nelegală pentru că, dacă Hotărârea nr.989/2010

modifică Hotărârea nr.193/2006 a Plenului C.S.M. privind transferul

judecătorilor și procurorilor, precum și numirea judecătorilor în funcția de

procuror și a procurorilor în funcția de judecător, această hotărâre nu este

aplicabilă cererii sale care a fost depusă anterior adoptării Hotărârii nr.1020

din 20.12.2011.

În

concluzie, recurentul a solicitat anularea celor două hotărâri ca fiind

nelegale și să fie obligat C.S.M. să emită o hotărâre prin care să propună

numirea sa în funcția de judecător la una dintre instanțele care au posturi

vacante (la data formulării cererii): Judecătoria Sectorului 6 București, Judecătoria

Constanța sau Judecătoria Brăila.

Consiliul

Superior al Magistraturii a depus întâmpinare prin care a invocat excepția de

necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția

contencios administrativ și fiscal în ceea ce privește Hotărârea nr.989/2011 a

Plenului C.S.M., susținând că dispozițiile art.29 alin.(7) din Legea

nr.317/2004, excepție care a fost respinsă prin Încheierea din 21 iunie 2012.

Totodată,

autoritatea publică intimată a invocat excepția inadmisibilității recursului în

ceea ce privește Hotărârea nr.1020 din 20.12.2011 adoptată de Secția pentru

judecători a C.S.M. care, potrivit art.29 alin.(7) din Legea nr.317/2004 nu

poate fi atacată la Secția contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, care potrivit art.29 alin.(7) din Legea nr.317/2004 nu

poate fi atacată la Secția contencios administrativ și fiscal, nefiind o

hotărâre adoptată de Plenul C.S.M.

În ceea

ce privește Hotărârea nr.989/2011 a Plenului C.S.M., autoritatea intimată, prin

întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea recursului, susținând, în esență,

că nu există motive de nelegalitate.

Recurentul

a depus și concluzii scrise prin care a reiterat susținerile formulate în

considerentele cererii de recurs și, în plus, s-a referit la cererile de

intervenție care s-au formulat în cauză, respinse în practicaua acestei

decizii, anterior dezbaterilor.

Recursul

formulat împotriva Hotărârii nr.1020/2011 a Secției pentru judecători a C.S.M.,

este inadmisibil pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Este

necontestat că Hotărârea nr.1020/2011 a fost emisă de Secția pentru judecători

a C.S.M. fiind contestată ulterior, astfel că prin Hotărârea nr.158/2012

adoptată de Plenul C.S.M., contestația recurentului a fost respinsă, iar

această ultimă hotărâre face obiectul Dosarului nr.2859/1/2012 aflat pe rolul

acestei secții.

Or,

potrivit art.29 alin.(7) coroborat cu art.29 alin.(5) din Legea nr.317/2004

republicată, numai hotărârile Plenului C.S.M. pot fi atacate la Secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ceea ce face ca

recursul care privește Hotărârea nr.1020/2011 să fie inadmisibil, urmând să fie

respins ca atare.

Recursul

formulat împotriva Hotărârii nr.989/2011 a Plenului C.S.M. este nefondat fiind

respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Așa cum

s-a arătat și la pct.1 al acestor considerente, prin Hotărârea nr.989/2011,

Plenul C.S.M. a statuat că interdicția prevăzută de art.33 alin.(14) din Legea nr.303/2004,

republicată, este aplicabilă în cazul cererilor judecătorilor de numire în

funcția de procuror, respectiv ale procurorilor de numire în funcția de

judecător.

Potrivit

art.33 alin.(14) din Legea nr.303/2004, republicată, judecătorii și procurorii

numiți în funcțiile respective, în condițiile art.33, nu pot fi delegați,

detașați, transferați și nu pot promova la alte instanței sau parchete timp de

cel puțin 3 ani de la numirea în funcția de judecător sau procuror.

Astfel,

prin Hotărârea nr.1020 din 20.12.2011 adoptată de Secția pentru judecători a

C.S.M. a reținut că potrivit art.33 alin.(14) din Legea nr.303/2004,

republicată și a Hotărârii nr.989/2011 a Plenului C.S.M., a constatat că nu

sunt îndeplinite condițiile legale pentru numirea în funcția de judecător în

cazul cererilor formulate de 22 procurori de la parchete de pe lângă

judecătorii, între care și cererea recurentului.

În

primele critici formulate împotriva Hotărârii nr.989/2011, recurentul a

susținut că dispozițiile art.33 alin.(14) din Legea nr.303/2004, republicată,

se aplică exclusiv în cazul transferului promovării, delegării și detașării

judecătorilor/ procurorilor care au fost numiți în condițiile art.33 din

această lege, precum și că dispozițiile art.33 alin.(14) din lege nu sunt

incidente în cazul cererilor care au făcut obiectul Hotărârii nr.1020/2011 prin

care procurorii, între care și el, au solicitat numirea în funcția de

judecător, susțineri care sunt neîntemeiate.

Înalta

Curte reține că C.S.M., în calitate de autoritate administrativă autonomă a

puterii judecătorești, care gestionează cariera magistraților și realizează

politicile de resurse umane ale instanțelor și parchetelor care formează

sistemul puterii judecătorești, a interpretat prevederile art.33 alin.(14) din

Legea nr.303/2004 republicată, în raport cu scopul urmărit de legiuitor prin

reglementare, norma juridică în cauză făcând o enumerare exemplificativă, iar

nu limitativă, a situațiilor în care stabilitatea pe funcție ar putea fi

afectată.

Deci,

au alte cuvinte, Înalta Curte reține că dispozițiile art.33 alin.(14) din lege

sunt aplicabile nu numai situațiilor enumerate de acest text și de Hotărârea

nr.989/2011 a Plenului C.S.M., ci oricărei situații care ar avea a rezultat

eliberarea/ vacantarea postului ocupat de un judecător/ procuror numit în

condițiile art.33 din lege.

O altă

critică a recurentului este în sensul că Hotărârea nr.989/2011, care reprezintă

o reglementare inferioară în raport cu legea, modifică dispozițiile art.33

alin.(14) din Legea nr.303/2004 republicată, introducând o ipoteză neavută în

vedere de legiuitor, susținere care este neîntemeiată.

Astfel,

așa cum s-a argumentat mai sus, prin reglementarea instituită la art.33

alin.(14) din lege, s-a urmărit, în esență, ca timp de 3 ani de la numire, judecătorul/

procurorul care a fost numit în funcție potrivit art.33 din lege să nu aibă

nicio posibilitate să părăsească postul și astfel să afecteze stabilitatea

statului de funcții și activitatea instanței/ parchetului respectiv.

Deci,

cu alte cuvinte, Hotărârea nr.989/2011 nu modifică dispozițiile art.33

alin.(14) din lege, ci le explicitează cu o situație de mobilitate în funcția

de judecător/ procuror, apărută în gestiunea resurselor umane ale instanțelor/

parchetelor din sistemul autorităților judecătorești, de natură să afecteze

activitatea acestora și să împiedice realizarea scopului urmărit de legiuitor.

Printr-o

altă critică, recurentul a susținut că Hotărârea nr.989/2011 ar introduce o

reglementare discriminatorie împotriva judecătorilor/ procurorilor care au fost

numiți în funcții conform art.33 din Legea nr.303/ 2004 republicată, în raport

cu judecătorii/ procurorii numiți în urma promovării examenului de capacitate,

potrivit art.31 din aceeași lege, susținere care este neîntemeiată.

Astfel,

în primul rând, interdicțiile care au ca scop ca judecătorul/ procurorul să

rămână pe postul pe care a fost numit timp de cel puțin 3 ani au fost prevăzute

prin art.33 alin.(14) din Legea nr.303/2004, republicată, care nu a fost

declarat neconstituțional și nici în cauză nu a fost invocată o astfel de

excepție, singura cale prin care s-ar fi putut constata caracterul

discriminatoriu al unei dispoziții legale.

Oricum

în opinia Înaltei Curți, art.33 alin.(14) din Legea nr.303/2004, republicată,

nu a introdus o reglementare discriminatorie, fiind vorba de situații diferite

și de căi distincte de acces în profesie, legiuitorul având libertatea să

prevadă condiții diferite în ceea ce privește mobilitatea și stabilitatea în

funcția de judecător/ procuror, în raport cu modalitatea de acces în profesie.

În

fine, recurentul a susținut că Hotărârea nr.989/2011 nu este aplicabilă în

cazul soluționării cererii sale, astfel că Hotărârea nr.1020/2011 este

nelegală, fiind încălcat principiul neretroactivității actelor juridice.

Deci,

această critică vizează legalitatea Hotărârii nr.1020/2010, recursul formulat

împotriva acestei hotărâri a Secției pentru judecători a C.S.M. fiind respins

ca inadmisibil.

Oricum,

în opinia Înaltei Curți, în privința Hotărârii nr.989/2011, care are un

caracter explicativ al dispozițiilor art.33 alin.(14) din Legea nr.303/ 2004,

republicată, aplicabilitatea sa trebuie raportată la data intrării în vigoare a

prevederilor legale explicitate, singurele care produc efecte juridice.

În

concluzie, recursul privind Hotărârea nr.989/2011 este nefondat, fiind respins

ca atare, actul administrativ atacat fiind legal și temeinic.