ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2985/2012

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 579 din 13

septembrie 2011, Plenul C.S.M. a constatat că doamna S.A.S. nu îndeplinește condițiile

prevăzute de regulament pentru numirea sa în funcția pentru care și-a depus candidatura,

respectiv șef serviciul - Serviciu resurse umane pentru instanțele judecătorești.

Pentru a hotărî

astfel, Plenul C.S.M. a reținut în esență că petenta S.A.S. și-a depus candidatura

pentru funcția de șef Serviciu resurse umane pentru instanțele judecătorești, iar

conform evidențelor direcție de resort doamna S.A. are o vechime în funcția de consilier

juridic de 11 ani și 3 luni.

S-a mai arătat

în considerentele hotărârii atacate că potrivit dispozițiilor art. 87 alin. (1)

din Legea nr. 303/2004, pe durata îndeplinirii funcției, personalul de specialitate

juridică din cadrul C.S.M. este asimilat judecătorilor și procurorilor, în ceea

ce privește drepturile și îndatoririle, inclusiv susținerea examenului de capacitate

și promovare, iar potrivit art. 12 și art. 33 din aceeași lege, admiterea în magistratură

are loc prin concurs organizat de Consiliul Superior a Magistraturii prin I.N.M.

Plenul C.S.M.,

având în vedere că doamna S.A.S. nu face parte din categoria persoanelor menționate

la art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, a constatat că petenta nu îndeplinește

condițiile prevăzute de regulament pentru numirea în funcția pentru care și-a depus

candidatura.

Împotriva hotărârii

nr. 579 din 13 septembrie 2011 a Plenului C.S.M. a formulat recurs petenta S.A.S.,

invocând dispozițiile art. 21 din Legea nr. 304/2004 și cele ale art. 29 alin.

(7) din Legea nr. 317/2004, prin care a solicitat anularea acestei hotărârii.

Prin motivele

de recurs recurenta susține, în esență, că în mod greșit a fost soluționat demersul

său de încadrare în funcția de șef serviciu- Serviciu resurse umane pentru instanțele

judecătorești , fiind nelegală susținerea conform căreia nu îndeplinește condițiile

prevăzute de art. 12, 33,art. 87 din Legea nr. 303/2004.

De asemenea, recurenta

a mai arătat că persoana angajată într-o asemenea funcție nu este magistrat detașat

pentru o perioadă de timp limitată, ci este consilier juridic angajat definitiv

și în această condiție poate asigura continuitate și coerență în funcționarea serviciului.

Examinând cu prioritate,

în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței

materiale invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată,

motiv pentru care o va admite și, în temeiul dispozițiilor art. 158 alin. (3) C.

proc. civ., va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge

la această soluție instanța a avut în vedere considerentele expuse anterior, precum

și următoarele aspecte:

Potrivit prevederilor

art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 republicată, hotărârile adoptate de Plenul

C.S.M. privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, prevăzute la

art. 29 alin. (5), pot fi atacate cu recurs de către orice persoană interesată,

în termen de 15 zile de comunicare sau de la publicare, la secția de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Art. 29 alin.

(7) din Legea nr. 317/2004 este o normă de excepție, pentru că stabilește competența

în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, în comparație cu situația altor acte ale C.S.M. care sunt supuse controlului

de legalitate exercitat în condițiile Legii nr. 554/2004.

Prin urmare, întrucât

textul este de strictă interpretare, nu orice hotărâre a Plenului C.S.M. poate fi

atacată cu recurs, ci exclusiv hotărârile jurisdicționale care privesc cariera ori

drepturile judecătorilor și procurorilor.

În speță, hotărârea

atacată de recurentă este o hotărâre de natură administrativă, supusă controlului

instanței competente de contencios administrativ în condițiile Legii nr. 554/2004,

nefiind o hotărâre ce face parte din categoria celor ce privesc cariera și drepturile

judecătorilor și procurorilor, pentru a atrage competența specială a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, conform

art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificări.

Față de împrejurarea

că hotărârea atacată nu are ca obiect drepturile și cariera judecătorilor sau procurorilor,

având natura și caracterele juridice ale unui act administrativ supus controlului

de legalitate exercitat în condițiile Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată

că, în speță, competența de soluționare aparține Curții de Apel, ca instanță competentă

material potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 republicată.

În consecință,

având în vedere considerentele expuse și în conformitate cu prevederile art. 158

alin. (3) și art. 159 pct. 2 C. proc. civ. precum și cu cele ale art. 10 alin.

(1) pct. 1 C. proc. civ., se va admite excepția necompetenței materiale a

Înaltei Curți, iar cauza va fi trimisă spre competentă soluționare Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția

de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, invocată de intimatul C.S.M. și trimite cauza, privind

pe S.A.S. și C.S.M., spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 14 iunie 2012.