ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3579/2012

Decizia nr. 3579/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 01 noiembrie 2011, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., anularea în parte, doar în ceea ce o privește, a actului administrativ emis de pârât din 01 august 2011, prin care în mod ilegal i-a fost refuzată participarea la susținerea examenului de definitivat în învățământ în sesiunea august 2011, restabilirea situației anterioare emiterii actului atacat, respectiv recunoașterea dreptului de a susține examenul de acordare a definitivării, precum și obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ prin care să îi fie recunoscută în mod oficial diploma de studii, obținută în urma susținerii examenului de licență, eliberată de Universitatea C., Facultatea de Limba și Literatura Română.

Pârâtul B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul că actul atacat nu este un act administrativ producător de efecte juridice, ci o simplă corespondență administrativă.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată;

Prin sentința civilă nr. 1800 din 13 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul B., prin întâmpinare, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a anulat în parte Nota din 01 august 2011 emisă de pârât, în ceea ce o privește pe reclamantă, și a recunoscut reclamantei dreptul de a susține examenul de acordare a definitivării în învățământ si a respins acțiunea în rest ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, cu privire la excepția inadmisibilități acțiunii invocată de pârât și motivată de faptul că adresa din 01 august 2011 nu îndeplinește exigențele unui act administrativ, că este indiscutabil faptul că în privința reclamantei nota respectivă a produs efecte juridice, în condițiile în care inițial i s-a aprobat înscrierea la examen, apreciindu-se că îndeplinește condițiile prevăzute de lege, iar singurul temei al reconsiderării acestei poziții l-a reprezentat nota ministerului cu privire la îndeplinirea cerinței privind studiile de către absolvenții Universității C., formele de învățământ I.D. și F.R.

Astfel, deși inițial reclamanta a fost înscrisă în listele candidaților ce urmau să susțină examenul pentru acordarea definitivării în învățământ în anul școlar 2010-2011, ca urmare exclusiv a acestei Note din 01 august 2011 emisă de B., reclamantei nu i-a mai fost permisă susținerea examenului de acordare a definitivării.

Prin urmare, nota în cauză este un veritabil act administrativ unilateral, emis în regim de putere publică și producător de efecte juridice, astfel că excepția inadmisibilității acțiunii va fi respinsă ca nefondată.

Cu privire la fondul cauzei, Curtea a reținut că reclamanta a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română din cadrul Universității C. București promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2007.

I-a fost eliberată diploma de licență la data de 07 aprilie 2008 sub nr. 9089.

Reclamanta a activat ca profesor în cadrul Colegiului Tehnic de Poștă și Telecomunicații „D.” și în luna octombrie 2010 și-a depus dosarul în vederea înscrierii la definitivat în învățământ.

Deși inițial dosarul i-a fost acceptat și s-a prezentat la sediul Universității din București pentru susținerea examenului, nu i-a fost permis accesul în sala de examen.

Ulterior, la solicitarea sa, i s-a adus la cunoștință de către Universitatea din București, instituția organizatoare a examenului, faptul că nu i s-a permis susținerea examenului de acordare a definitivării în învățământ urmare a Notei B. din 01 august 2011, datorită faptului că la momentul înscrierii sale în anul I de facultate specializarea română-engleză, forma de învățământ frecvență redusă nu era acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform H.G. nr. 944/2002.

Curtea de apel a reținut că reclamanta este titulara unei diplome de licență eliberată de Universitatea C. - Facultatea de Limba și Literatura Română și atâta timp cât această diplomă nu a fost anulată pe cale judiciară, revocarea sa nemaifiind posibilă, nu se justifică refuzul de a i se permite participarea la susținerea examenului de definitivat în învățământ în sesiunea august 2011.

Cu privire la cererea de obligare a pârâtului la emiterea unui act administrativ prin care reclamantei să-i fie recunoscută, în mod oficial, diploma de studii, Curtea a reținut că B., în calitatea sa de organ de specialitate al administrației publice centrale, recunoaște, fără a fi nevoie de îndeplinirea vreunei formalități suplimentare (emiterea unui act), diplomele eliberate în conformitate cu prevederile legale de către instituțiile de învățământ superioare acreditate.

Instituțiile de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu sunt aprobate prin H.G.

Pe de altă parte, dispozițiile H.G. nr. 81/2010 care reglementează organizarea și funcționarea Ministerului și dispozițiile din Legea educației naționale nr. 1/2011 nu prevăd cu privire la autoritatea pârâtă atribuții legate de recunoașterea diplomelor eliberate de instituțiile de învățământ superior care fac parte din sistemul național de învățământ.

În consecință, acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâtul B. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Invocând ca temei legal al recursului promovat, prevederile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., recurentul - pârât B. a susținut, printr-un prim motiv de recurs că instanța de fond în mod greșit a respins excepția inadmisibilității cererii reclamanților în anularea din 01 august 2011, în sensul că dând acestui înscris o calificare și o interpretare greșită, i-a schimbat natura juridică.

În opinia recurentului - pârât B. se impunea că instanța de fond să aprecieze că Nota nu este un act administrativ aprobat în regim de putere publică, generator de consecințe juridice, în condițiile în care această notă nu a fost decât o corespondență administrativă prin care B. a venit în întâmpinarea solicitărilor primite din partea universităților. Aceste solicitări vizau clarificarea aspectelor referitoare la candidații cu studii superioare care au finalizat ciclul I de studii universitare de licență la specializări care nu se regăseau în H.G. prin care se aprobă autorizarea de funcționare provizorie, respectiv a creditelor acestor specializări.

Recurentul a menționat că și potrivit practicii Înaltei Curții de Casație și Justiție în această materie corespondența administrativă nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice între petiționar și instituția emitentă, neputând fi asimilată unui act administrativ, mai cu seamă că în cauză această corespondență nici nu se referă la reclamantă.

Printr-un al doilea motiv de recurs, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de fond a pronunțat o sentință lipsită de temei legal întrucât, în mod nelegal, a nesocotit apărările formulate referitoare la acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor și formelor de învățământ, care demonstrau că interpretarea dată de minister în aplicarea prevederilor în vigoare, prin respectiva adresă, este corectă și legală.

4.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Înalta Curte, examinând sentința atacată în raport de toate criticile ce i-au fost aduse și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., cu referire la art. 137 C. proc. civ., cu precădere față de cele vizând modalitatea de soluționare a excepției de inadmisibilitate a primului capăt din acțiunea reclamantei, vizând anularea Notei din 01 august 2011, emisă de B., reține că instanța de fond a soluționat greșit această excepție, în considerarea celor în continuare arătate.

Prin Nota din 01 august 2011 emisă de recurentul B., cu referire generică la susținerea examenului de definitivare în învățământ și a examenului de acordare a gradului didactic II, în contextul prezentării succinte a situației de fapt și de drept privitoare la modalitatea de obținere a definitivării în sistemul de învățământ preuniversitar de către personalul didactic de predare, sunt propuse anumite măsuri, raportat la situațiile juridice diferite a candidaților cu studii universitare de lungă/scurtă durată sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licență la specializările care nu se regăsesc în H.G. privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din învățământul superior de stat și particular.

În acord cu cele susținute și de recurentul pârât, emitent al notei a cărei anulare a fost solicitată, Înalta Curte apreciază că aceasta nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. d), lit. c) din Legea nr. 554/2004, republicată, în condițiile în care, cu evidență, nu produce prin ea însăși efecte juridice, făcând să ia naștere, să se modifice sau să se stingă drepturi și obligații.

Nota contestată nu produce efecte juridice pentru că nu este un act juridic, ci o corespondență prin care autoritatea emitentă a exprimat un punct de vedere, o interpretare a textelor de lege incidente cu privire la condițiile de studii pe care trebuie să le îndeplinească cadrele didactice ce participă la examenul de definitivat, comunicată tuturor instituțiilor abilitate a organiza acest examen fără a institui însă obligații pentru un anume subiect și fără a avea așadar forța unui act juridic.

În acest sens este de remarcat și că respectiva corespondență nu se referă efectiv la reclamanți, conținând numai o modalitate de interpretare a textelor de lege incidente, propusă universităților ce au solicitat respectivele clarificări.

Împrejurarea că reclamanta nu a fost admisă la susținerea examenului de către instituția de învățământ superior care, raportându-se la prevederile legale în vigoare și eventual la interpretarea propusă, a constatat că aceștia nu îndeplinesc condițiile de participare la concurs nu este de natură a conferi notei atacate natura juridică a unui act administrativ.

Drept urmare, apreciind ca fiind întemeiate criticile recurentului - pârât pe acest aspect, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, republicată, va admite recursul declarat de autoritatea pârâtă și va modifica hotărârea primei instanțe în sensul că va respinge acțiunea reclamantei, capătul de cerere vizând anularea notei menționate fiind respins ca inadmisibil în condițiile în care aceasta, neavând natura juridică a unui act administrativ este exceptată de la controlul de legalitate de către instanțele de contencios administrativ.

Totodată instanța de control judiciar apreciază că instanța de fond, în mod legal și argumentat a respins celelalte capete de acțiune ale reclamantei, care de altfel au caracter subsidiar și derivă din cererea principală de anulare a Notei din 2011.

Raportat la modalitatea de soluționare a recursului de față și a analizării cu precădere a excepției de admisibilitate a capătului principal din acțiunea reclamantei, nu se mai impune examinarea celorlalte critici, subsidiare, cuprinse în cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de B. împotriva sentinței civile nr. 1800 din 13 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2012.