ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4062/2012

Decizia nr. 4062/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Curții de Apel București, reclamanta Universitatea A., în contradictoriu cu pârâții B. și SC C. SA a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, sa dispună:

Prin sentința civilă nr. 2129 din 26 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta SC C. SA SA, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A fost de asemenea respinsă excepția inadmisibilității, pe fondul cauzei fiind respinsă și acțiunea formulată de reclamanta Universitatea A., în contradictoriu cu pârâtul B.

În raport cu excepția inadmisibilității, instanța a reținut că din analiza dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă faptul că procedura ordonanței președințiale nu este exclusă, de plano, în materia contenciosului administrativ.

Totodată, din economia art. 581 C. proc. civ., iar, pe de alta parte, a art. 14 si 15 din Legea nr. 554/2004, s-a constatat că, de principiu, cererea de ordonanță președințială prin care se urmărește suspendarea executării unui act administrativ este inadmisibilă, întrucât măsura provizorie de suspendare a executării unui act administrativ nu poate fi soluționată într-o altă procedură judiciară decât cea reglementată de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În speță s-a reținut că litigiul nu are ca obiect suspendarea unui act administrativ, ci „obligație de a face”, motiv pentru care, la nivel strict procedural, acțiunea este admisibila.

Pe fondul cauzei, judecătorul fondului a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute art. 581 C. proc. civ.

În ceea ce privește condiția urgenței, care impune luarea unei asemenea măsuri pentru:

1) păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere;

2) prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara;

3) înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări s-a constatat că reclamanta nu a dovedit, printr-un minimum de probatoriu, ca ar suporta o paguba iminente și care nu s-ar putea repara prin neemiterea actului administrativ de către parâta B.

Referitor la condiția vremelniciei măsurii, s-a reținut ca nici aceasta nu este îndeplinită, întrucât obligarea B. la emiterea actului administrativ prin care să aprobe achiziționarea de formulare tipizate de la pârâta SC C. SA, nu este o măsură vremelnică, ci una definitivă care soluționează totodată și fondul pricinii.

În ceea ce privește aparența dreptului, judecătorul fondului a constatat că, pe calea litigiului de față nu se poate prejudeca fondul cauzei, analiza susținerilor reclamantei urmând a fi făcută la nivelul strict al aparentei dreptului.

Din această perspectivă s-a remarcat faptul că nu a fost răsturnată aparența de legalitate a adresei din 25 iunie 2009 emisă de pârâtă, conform căreia numărul maxim de formulare tipizate comandate nu poate depăși numărul de absolvenți cu mai mult de 10%.

S-a mai reținut că analiza în concret relativă la solicitarea reclamantei nu ține de aparența dreptului, ci de însăși esența lui, adică de analiza fondului litigiului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Universitatea A., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând în esență că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 581 C. proc. civ.

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte constată că, deși recurenta-reclamantă Universitatea A. a fost citat cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 5 lei și timbrul judiciar în cuantum de 0,15 lei, conform dovezii anexate la filele 21 și 26 ale dosarului, acesta nu și-a îndeplinit obligația legală.

Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 3 din Legea nr. 146/1997, precum și cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea pentru exercitarea recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru și prin depunerea timbrului judiciar.

Dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar se depun la dosarul cauzei, în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.

În aceste sens sunt și dispozițiile art. 302

1

alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora: „La cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii”.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.

Astfel fiind, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 302

1

alin. (2) C. proc. civ. și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 va dispune anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de Universitatea A. împotriva sentinței civile nr. 2129 din 26 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 octombrie 2012.