ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3117/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3117/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Sesizarea instanței de fond
Prin cererea adresată
Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta
B.M. în contradictoriu cu Universitatea S.H. – Facultatea de Științe Juridice
și Administrative Brașov, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și
Sportului, a solicitat obligarea pârâtelor să-i elibereze diploma de licență
aferentă studiilor pe care le-a absolvit în cadrul Facultății de Drept și
Administrație Publică – Specializarea Administrație Publică.
Ministerul Educației
a formulat întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității procesuale
pasive.
Universitatea S.H. a
formulat întâmpinare și cererea de chemare în garanție a Ministerului
Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
Soluția instanței
de fond
Prin sentința civilă
nr. 690 din
1
februarie
2012 a Curții de Apel
București, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția
lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.E.C.T.S. și a fost respinsă
acțiunea reclamantei B.M. în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S., ca fiind
formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă acțiunea
reclamantei B.M. în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. și a fost obligată
aceasta să-i elibereze reclamantei diploma de licență aferentă studiilor absolvite
în cadrul Facultății de Drept și Administrație Publică, specializarea Administrație
Publică, promoția 2009.
Totodată, a obligat pârâta
Universitatea S.H. la plata sumei de 2.804,3 RON cheltuieli de judecată.
A fost admisă în parte
cererea de chemare în garanție și obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea
formularelor tipizate constând în diplomă de licență pentru reclamantă, precum și
obligarea acestuia la plata sumei de 2.808,6 RON cheltuieli de judecată către pârâta
Universitatea S.H.
A fost respinsă în rest
cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată.
În motivarea soluției,
instanța de fond a reținut că reclamanta este absolventă a studiilor universitare
de licență – Facultatea de Drept și Administrație Publică București, specializarea
Administrație Publică, din cadrul Universității S.H., promoția 2009 și a promovat
examenul de licență.
În baza ordinului din
28 septembrie 2007, Universitatea S.H. are obligația de a-i elibera reclamantei
diploma de licență, iar M.E.C.T.S. nu are legitimare procesuală pasivă în cauză
întrucât printre atribuțiile conferite nu se regăsește și a cea privind eliberarea
diplomelor pentru absolvenții instituțiilor de învățământ superior.
Referitor la cererea de
chemare în garanție, instanța a constatat că este întemeiată, în parte, în ceea
ce privește solicitarea de obligare a chematului în garanție să aprobe tipărirea
formularelor tipizate, în raport de dispozițiile art. 7 din ordinul nr. 2284/2007.
În baza art. 274 C. proc.
civ. au fost acordate cheltuielile de judecată, iar capătul de cerere din chemarea
în garanție referitor la aplicarea sancțiunii instituite de art. 24 alin. (2) din
Legea nr. 554/2004 a fost respins ca neîntemeiat deoarece nu se justifică adoptarea
unei astfel de măsuri în acest stadiu procesual.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe
a declarat recurs Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și
s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii
cererii de chemare în garanție formulată de U.S.H.
În motivele de recurs
s-a arătat că pentru admiterea cererii de chemare în garanție formulată de U.S.H.
instanța de fond s-a raportat numai la faptul că M.E.C.T.S. nu a aprobat întregul
necesar de formulare tipizate solicitat de universitate fără a analiza apărările
ministerului din care rezultă că acesteia i-au fost aprobate un număr suficient
de tipizate care să acopere toate specializările organizate în mod legal, or, universitatea
a solicitat un număr foarte mare de tipizate care să acopere și specializările organizate
în mod nelegal, respectiv forme de învățământ neacreditate sau neautorizate.
În conformitate cu prevederile
ordinului nr. 2287/2007 universitatea nu are dreptul să elibereze acte de studii
pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/
neachitate.
Instanța de fond avea
obligația de a verifica modul de gestionare a tipizatelor aprobate și să observe
că cererea de chemare în garanție este lipsită de obiect, culpa neeliberării diplomei
de licență revine exclusiv U.S.H., care nu a gestionat conform legii tipizatele
pentru care a primit aprobarea.
Soluția instanței de
recurs
La termenul din 21
iunie 2012, cu majoritate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art.
306 alin. (2) C. proc. civ. a pus în discuția părților necompetența primei instanțe
în soluționarea cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.
civ.
În legătură cu această
chestiune, instanța de contencios judiciar apreciază că prezintă relevanță și prevederile
art. 159 alin. (1) pct. 2, precum și cele ale art. 159
1
alin. (4) C.
proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 202/2010.
Astfel, conform art. 159
alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării
competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
Potrivit art. 159
1
alin. (4) C. proc. civ., la prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat, din
oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general,
material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de
ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.
Înalta Curte constată
că cele două texte legale anterior citate nu au fost respectate de către judecătorul
fondului cauzei.
Mai precis, investită
cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București nu a dat eficiență dispozițiilor
art. 159
1
alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu a verificat dacă este
competentă material să judece pricina. Astfel, în cuprinsul încheierii de ședință
de la termenul de judecată din data de 03 noiembrie 2011 nu se regăsesc temeiurile
de drept pentru care instanța a apreciat că este competentă material.
Totodată, Înalta Curte
apreciază că, în situația dată, nu pot fi incidente prevederile art. 158 alin.
(3) C. proc. civ., care menționează faptul că dacă instanța se declară necompetentă,
hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței
competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent.
Pe acest aspect, Înalta
Curte are în vedere, pe de o parte, textele legale mai sus indicate care nu au fost
respectate de către prima instanță, iar pe de altă parte, prevederile Titlului IV
C. proc. civ., care reglementează conflictul de competență între instanțe.
Pentru că nu a fost stabilită
potrivit legii competența instanței, respectiv cu respectarea prevederilor art.
159
1
alin. (4) C. proc. civ., modificat, Înalta Curte poate invoca, din
oficiu, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În privința acestui motiv
de recurs se constată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea normelor
de competență.
Obiectul litigiului, în
fața instanței de fond l-a constituit, în principal, obligarea unei universități
la eliberarea unei diplome de licență, dar a fost chemat în judecată și M.E.C.T.S.
Pârâta Universitatea S.H.
poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin.
(1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție
orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează
în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.
Or, în speța de față,
prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea „S.H.” din București, ca
instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate
publică, parte a sistemului național de învățământ.
În altă ordine de idei,
potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului
și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate
juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea
strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării
științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.
Faptul că instituțiile
de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară,
în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul
finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu le plasează în vârful
ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Această reglementare
prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se manifesta prin relația
directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației
care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere
a rectorului și de a-l suspenda din funcție.
Aceste prerogative legale
revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ
superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.
În acest context, trebuie
subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea
Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile
administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În cauza de față, Universitatea
S.H. nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative
pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii
sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem
național de învățământ.
În mod evident, Universitatea
S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere
teritorial.
În alți termeni, Universitatea
S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept
organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține
o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.
Ca atare, o astfel de
universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.
În raport de prevederile
art. 10 din Legea nr. 554/2004, pârâta fiind o autoritate publică locală, competența
de soluționare a cauzei revine, în primă instanță, Tribunalului, secția contencios
administrativ și fiscal.
Conform art. 10 alin.
(3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamantul se poate adresa instanței de
la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, iar dacă reclamanta a optat
pentru domiciliul pârâtului nu mai poate invoca excepția necompetenței materiale.
În cauză, reclamanta s-a
adresat Curții de Apel București, care este competentă și în raport de sediul pârâtului,
cât și de la domiciliul ales al acesteia, astfel că instanța competentă este Tribunalul
București, secția contencios administrativ și fiscal.
De asemenea, trebuie precizat
că dispozițiile art. 17 C. proc. civ. prevăd că cererile accesorii și incidentale
sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de față,
este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală
care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală.
Față de cele anterior
prezentate, Înalta Curte, în majoritate, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc.
civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va admite recursul, va casa
sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Prahova,
secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate, admite
recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului
împotriva Sentinței nr. 690 din 1 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția
a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre
competentă soluționare, la Tribunalul București, secția de contencios administrativ
și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie
2012.