ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3117/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta

B.M. în contradictoriu cu Universitatea S.H. – Facultatea de Științe Juridice

și Administrative Brașov, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului, a solicitat obligarea pârâtelor să-i elibereze diploma de licență

aferentă studiilor pe care le-a absolvit în cadrul Facultății de Drept și

Administrație Publică – Specializarea Administrație Publică.

Ministerul Educației

a formulat întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive.

Universitatea S.H. a

formulat întâmpinare și cererea de chemare în garanție a Ministerului

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 690 din

1

februarie

2012 a Curții de Apel

București, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.E.C.T.S. și a fost respinsă

acțiunea reclamantei B.M. în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S., ca fiind

formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă acțiunea

reclamantei B.M. în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. și a fost obligată

aceasta să-i elibereze reclamantei diploma de licență aferentă studiilor absolvite

în cadrul Facultății de Drept și Administrație Publică, specializarea Administrație

Publică, promoția 2009.

Totodată, a obligat pârâta

Universitatea S.H. la plata sumei de 2.804,3 RON cheltuieli de judecată.

A fost admisă în parte

cererea de chemare în garanție și obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea

formularelor tipizate constând în diplomă de licență pentru reclamantă, precum și

obligarea acestuia la plata sumei de 2.808,6 RON cheltuieli de judecată către pârâta

Universitatea S.H.

A fost respinsă în rest

cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată.

În motivarea soluției,

instanța de fond a reținut că reclamanta este absolventă a studiilor universitare

de licență – Facultatea de Drept și Administrație Publică București, specializarea

Administrație Publică, din cadrul Universității S.H., promoția 2009 și a promovat

examenul de licență.

În baza ordinului din

28 septembrie 2007, Universitatea S.H. are obligația de a-i elibera reclamantei

diploma de licență, iar M.E.C.T.S. nu are legitimare procesuală pasivă în cauză

întrucât printre atribuțiile conferite nu se regăsește și a cea privind eliberarea

diplomelor pentru absolvenții instituțiilor de învățământ superior.

Referitor la cererea de

chemare în garanție, instanța a constatat că este întemeiată, în parte, în ceea

ce privește solicitarea de obligare a chematului în garanție să aprobe tipărirea

formularelor tipizate, în raport de dispozițiile art. 7 din ordinul nr. 2284/2007.

În baza art. 274 C. proc.

civ. au fost acordate cheltuielile de judecată, iar capătul de cerere din chemarea

în garanție referitor la aplicarea sancțiunii instituite de art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004 a fost respins ca neîntemeiat deoarece nu se justifică adoptarea

unei astfel de măsuri în acest stadiu procesual.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și

s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii

cererii de chemare în garanție formulată de U.S.H.

În motivele de recurs

s-a arătat că pentru admiterea cererii de chemare în garanție formulată de U.S.H.

instanța de fond s-a raportat numai la faptul că M.E.C.T.S. nu a aprobat întregul

necesar de formulare tipizate solicitat de universitate fără a analiza apărările

ministerului din care rezultă că acesteia i-au fost aprobate un număr suficient

de tipizate care să acopere toate specializările organizate în mod legal, or, universitatea

a solicitat un număr foarte mare de tipizate care să acopere și specializările organizate

în mod nelegal, respectiv forme de învățământ neacreditate sau neautorizate.

În conformitate cu prevederile

ordinului nr. 2287/2007 universitatea nu are dreptul să elibereze acte de studii

pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/

neachitate.

Instanța de fond avea

obligația de a verifica modul de gestionare a tipizatelor aprobate și să observe

că cererea de chemare în garanție este lipsită de obiect, culpa neeliberării diplomei

de licență revine exclusiv U.S.H., care nu a gestionat conform legii tipizatele

pentru care a primit aprobarea.

recurs

La termenul din 21

iunie 2012, cu majoritate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art.

306 alin. (2) C. proc. civ. a pus în discuția părților necompetența primei instanțe

în soluționarea cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ.

În legătură cu această

chestiune, instanța de contencios judiciar apreciază că prezintă relevanță și prevederile

art. 159 alin. (1) pct. 2, precum și cele ale art. 159

1

alin. (4) C.

proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 202/2010.

Astfel, conform art. 159

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării

competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.

Potrivit art. 159

1

alin. (4) C. proc. civ., la prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat, din

oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general,

material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de

ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.

Înalta Curte constată

că cele două texte legale anterior citate nu au fost respectate de către judecătorul

fondului cauzei.

Mai precis, investită

cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București nu a dat eficiență dispozițiilor

art. 159

1

alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu a verificat dacă este

competentă material să judece pricina. Astfel, în cuprinsul încheierii de ședință

de la termenul de judecată din data de 03 noiembrie 2011 nu se regăsesc temeiurile

de drept pentru care instanța a apreciat că este competentă material.

Totodată, Înalta Curte

apreciază că, în situația dată, nu pot fi incidente prevederile art. 158 alin.

(3) C. proc. civ., care menționează faptul că dacă instanța se declară necompetentă,

hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței

competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent.

Pe acest aspect, Înalta

Curte are în vedere, pe de o parte, textele legale mai sus indicate care nu au fost

respectate de către prima instanță, iar pe de altă parte, prevederile Titlului IV

C. proc. civ., care reglementează conflictul de competență între instanțe.

Pentru că nu a fost stabilită

potrivit legii competența instanței, respectiv cu respectarea prevederilor art.

159

1

alin. (4) C. proc. civ., modificat, Înalta Curte poate invoca, din

oficiu, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În privința acestui motiv

de recurs se constată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea normelor

de competență.

Obiectul litigiului, în

fața instanței de fond l-a constituit, în principal, obligarea unei universități

la eliberarea unei diplome de licență, dar a fost chemat în judecată și M.E.C.T.S.

Pârâta Universitatea S.H.

poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin.

(1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție

orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează

în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Or, în speța de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea „S.H.” din București, ca

instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate

publică, parte a sistemului național de învățământ.

În altă ordine de idei,

potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate

juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea

strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării

științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile

de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară,

în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul

finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu le plasează în vârful

ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Această reglementare

prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se manifesta prin relația

directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației

care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere

a rectorului și de a-l suspenda din funcție.

Aceste prerogative legale

revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ

superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context, trebuie

subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea

Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile

administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În cauza de față, Universitatea

S.H. nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative

pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii

sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem

național de învățământ.

În mod evident, Universitatea

S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere

teritorial.

În alți termeni, Universitatea

S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept

organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține

o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

În raport de prevederile

art. 10 din Legea nr. 554/2004, pârâta fiind o autoritate publică locală, competența

de soluționare a cauzei revine, în primă instanță, Tribunalului, secția contencios

administrativ și fiscal.

Conform art. 10 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamantul se poate adresa instanței de

la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, iar dacă reclamanta a optat

pentru domiciliul pârâtului nu mai poate invoca excepția necompetenței materiale.

În cauză, reclamanta s-a

adresat Curții de Apel București, care este competentă și în raport de sediul pârâtului,

cât și de la domiciliul ales al acesteia, astfel că instanța competentă este Tribunalul

București, secția contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, trebuie precizat

că dispozițiile art. 17 C. proc. civ. prevăd că cererile accesorii și incidentale

sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de față,

este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală

care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală.

Față de cele anterior

prezentate, Înalta Curte, în majoritate, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va admite recursul, va casa

sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Prahova,

secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate, admite

recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

împotriva Sentinței nr. 690 din 1 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

competentă soluționare, la Tribunalul București, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie

2012.