ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5940/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin cererea disjunsă din Dosarul nr. 1482/46/2011, formulată de C.F.L., reclamanta a chemat în judecată Universitatea S.H. București și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând obligarea la eliberarea diplomei de licență și suplimentului de diplomă, care să ateste faptul că a absolvit cursurile acestei universități, specializarea drept.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este absolventa Facultății de Drept și Administrație Publică, Specializarea Drept din cadrul Universității S.H., promoția 2009, învățământ fără frecvență și că de la data absolvirii și până în prezent a solicitat în nenumărate rânduri eliberarea diplomelor de licență, însă nu a primit nici un răspuns, în luna noiembrie 2011 comunicându-i-se cu adresa din 2011 că s-au depus diligențele necesare pentru eliberarea actelor de studii, dar până la data formulării acțiunii ministerul nu a emis formularele de diplomă. Legal citată, pârâta Universitatea S.H.

a depus întâmpinare prin care a arătat că și-a îndeplinit obligațiile legale, eliberându-i reclamantei adeverința de absolvire a studiilor cu termen de valabilitate 12 luni, potrivit ordinului Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 2284/2007 a mai susținut că a solicitat eliberarea formularelor de diplomă, însă Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este autoritate publică ce gestionează materialele și tipizate cu regim special necesare eliberării diplomelor și suplimentelor de diplomă. Prin urmare, refuzul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este cel care a determinat imposibilitatea îndeplinirii obligației față de reclamantă, deși acest refuz nu este justificat.

Universitatea S.H. a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului solicitând să fie obligat să aprobe tipărirea formularului constând în diplomă de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamantă sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 125/F CONT din 23 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea și cererea de chemare în garanție; a fost obligată pârâta Universitatea S.H. să elibereze reclamantei C.F.L. actele de studii; a fost obligat pârâtul, chemat în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să avizeze eliberarea formularelor de diplomă și suplimentele acesteia; a fost respinsă cererea de aplicare a art. 24 alin. (2) Legea nr. 554/2004.

Totodată, au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 8 RON, reprezentând cheltuieli de judecată și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să achite către Universitatea S.H. suma de 4 RON, cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta a urmat studiile Universității S.H., Facultatea de Drept și Administrație Publică București, specializarea Drept, FR, pe o perioadă de 4 ani cu 240 puncte de credit, finalizându-le cu examenul de licență susținut în sesiunea iulie 2009, precum și faptul că a solicitat Universității S.H.

eliberarea diplomei și foii matricole, răspunsul acordat de Universitate arătând că aceasta a întreprins demersurile necesare pentru obținerea de la Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a aprobărilor legale pentru tipărirea formularelor de diplomă de licență pentru absolvenții promoției 2009, prin numeroase adrese între 6 aprilie 2009-18 octombrie 2010, însă comanda nu a fost onorată decât parțial, deoarece reprezentanții ministerului au amânat repetat aprobarea pentru toate formularele tipizate.

Prima instanță a reținut că adeverința emisă de către universitate pentru reclamantă atestă faptul că instituția de învățământ superior particulară este acreditată, fără a se specifica forma de învățământ a specializării urmate, adeverințele purtând numai mențiunea că potrivit art. 60 alin. (1) din Legea nr. 84/1995, în vigoare la momentul emiterii acestora, activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi. Curtea a mai reținut că posibilitatea eliberării diplomei rezultă din prevederile normative aplicabile în raport de momentul înmatriculării reclamanților în anul I de studiu, respectiv al finalizării studiilor prin examenul de licență.

Potrivit art. 5 din Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 2284/2007 instituțiile de învățământ p ot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii. Ca atare, dispoziția normativă se referă la actele de studii la care universitățile au dreptul potrivit legii, în sensul eliberării acestora de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului , atunci când unitatea de învățământ și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege. Curtea a constatat că la data înmatriculării în anul I de studiu, 1 octombrie 2005, specializarea Drept, era autorizată să funcționeze provizoriu, cu forma de organizare zi și FR, această din urmă formă de învățământ fiind urmată de reclamantă.

Textul în vigoare la data înmatriculării în anul I de studiu era art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 88/1993 republicată, privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, abrogată ulterior prin O.U.G. nr. 75/2005. P otrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 88/1993, p rocedura de autorizare pentru funcționarea provizorie, care acordă dreptul de organizare a admiterii și de desfășurare a procesului de învățământ, fiind deci prealabilă începerii activității, demarează cu elaborarea de către instituția interesată a unui raport de autoevaluare pentru fiecare specializare, raport ce se anexează la cererea înaintată Ministerului Educației Naționale, care verifică legalitatea cererii și transmite de îndată raportul de autoevaluare Consiliului Național de Evaluare Academică și Acreditare.

La finalul procedurii, după verificarea criteriilor și standardelor de către Consiliului Național de Evaluare Academică și Acreditare și avizarea de către ministru, se întocmește hotărârea de guvern, prin care se acordă instituției solicitante autorizația de funcționare provizorie pentru facultățile, colegiile și specializările care îndeplinesc standardele legale. La data înmatriculării în anul I de studiu era în vigoare H.G. nr. 916/2005 și H.G. nr. 1609/2004. În H.G. nr. 1609/2004, în cadrul Universității S.H. din București s-a reținut că sunt acreditate o serie de facultăți printre care și Facultatea de Drept, forma de învățământ zi și FR. Ca atare, forma de învățământ urmată de reclamantă este menționată din anexa 2 la H.G.

nr. 1609/2004. Instanța de fond a reținut că forma de învățământ FR la Drept , era menționată în anexa 3 pct. 6 a H.G. nr. 676/2007 privind domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea și în H.G. nr. 635/2008, aceeași poziție în anexă. Ca atare, fiind necesar să se determine respectarea cerințelor legale la data înmatriculării reclamantei în anul I de studiu, dată la care formele menționate în H.G. nr. 410/2002 și ulterior în H.G. nr. 1609/2004 erau forma de învățământ de zi și FR la specializarea Drept, rezultă că refuzul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului de avizare a eliberării formularului de diplomă pentru reclamantă, nu este justificat.

Curtea a respins cererea de aplicare a art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reținând că textul are în vedere cazul în care termenul de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii nu este respectat, ceea ce nu se regăsește în cauză. În ceea ce privește aplicarea art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, curtea a constatat că nu se impune aplicarea amenzii la care trimite textul, deoarece reclamanta nu a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului avizarea eliberării actelor de studii, prealabil sesizării instanței, astfel că față de art. 109 alin. (3) C. proc. civ., deși nu se poate face aplicarea art. 7 din Legea nr. 554/2004, nu se poate reține incidența textului.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Educației Naționale (fost Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, a arătat, în esență, că instanța de fond nu a analizat și calitatea activă a reclamantei, raportat la capătul de cerere privind obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diplomă, caz de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În susținerea acestui motiv de recurs, recurentul a arătat că instanța de fond, deși respinge excepția lipsei calității procesual pasive a ministerului, reține că procedura pentru avizarea tipizatelor se desfășoară între instituțiile de învățământ superior și minister, astfel încât reclamanta nu justifică calitatea procesuală activă.

Recurentul a invocat, de asemenea, art. 304 pct. 8 și art. 304 pct. 6 C. proc. civ., arătând că instanța de fond, deși a reținut că „niciuna din adresele Universității S.H. nu a fost urmată de un răspuns pozitiv”, ulterior precizează că ministerul a avizat achiziționarea de formulare tipizate și, respectiv că, deși instanța de fond nu a fost sesizată pentru recunoașterea actelor de licență, a constatat, cu toate acestea, că reclamanta a susținut toate examenele în conformitate cu legislația în vigoare a învățământului și planul de învățământ, drept pentru care a obligat ministerul să aprobe necesarul de formulare tipizate solicitat. A mai invocat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., ca motiv de recurs, împrejurarea că instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior, că nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate să funcționeze provizoriu structurile de învățământ, luând în calcul doar contractele de studii, încheiate în afara cadrului legal, care însă nu sunt opozabile ministerului. Procedura în fața instanței de recurs. Intimata-pârâtă Universitatea S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Considerentele și soluția instanței de recurs. Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Argeș, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii reclamantei, absolventă a Universității S.H. Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în cauza de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea S.H., ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, Universitatea S.H. nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În alți termeni, Universitatea S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric. În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte, Universitatea S.H., competența de soluționare a litigiului revine tribunalului. De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală. Reținând în mod greșit că este competentă să soluționeze cauza de față în raport cu obiectul acțiunii și cu dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Argeș, secția contencios, administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Educației Naționale (fost Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) împotriva sentinței nr. 125/F CONT din 23 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Argeș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2013.