ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3099/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București la data de 6 februarie 2002 sub nr. 2345/2002 reclamanții M.S.M. și M.M. au solicitat, în temeiul art. 480 C. civ., în contradictoriu cu I.N., I.M.C. și Municipiul București, prin primar general, obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, str. A.Z., sector 1 și să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 15 noiembrie 1996 încheiat între pârâții I.N. și I.M.C., în calitate de cumpărători, și Primăria Municipiului București, în calitate de vânzător. Pârâții I.N. și I.M.C.

au formulat cerere reconvențională în contradictoriu cu reclamanții-pârâți M.S.M., M.M., Municipiul București, prin primar general și Direcția Generală de Administrare a Fondului Imobiliar, prin care au solicitat să se constate: că sunt cumpărători de bună-credință ai imobilului în sensul art. 46 alin. (2) teza finală din Legea nr. 10/2001; că sunt constructori de bună-credință și că transformarea construcției este atât de semnificativă încât depășește cu 90% vechiul fond, astfel încât a devenit un bun nou, iar pârâții-reclamanți au devenit proprietari prin înglobarea bunului vechi în noua construcție. În cazul în care vor cădea în pretenții, pârâții-reclamanți solicită să fie despăgubiți cu valoarea materialelor noi înglobate imobilului și cu contravaloarea manoperei.

Pârâții I.N. și I.M.C. au formulat cerere de chemare în garanție potrivit art. 60 - 63 C. proc. civ. a Municipiului București, prin primar general și a mandatarului Direcția Generală de Administrare a Fondului Imobiliar, solicitând obligarea acestora să-i garanteze pentru bunul vândut, iar în cazul în care vor fi evinși, să fie obligați vânzătorii să-i despăgubească pe cumpărători cu contravaloarea imobilului nou rezultat; precum și stabilirea unui drept de retenție până la achitarea în întregime a valorii imobilului stabilită prin expertiză. La data de 9 aprilie 2002, numitul A.V. a formulat cerere de intervenție în interes propriu în contradictoriu cu SC R. SA, Municipiul București, prin primar general, I.N.

și I.M.C., solicitând să se constate nulitatea Deciziei nr. 1184 din 13 august 1975 a fostului Consiliu Popular al Municipiului București, să se constate că intervenientul este titularul dreptului de proprietate asupra cotei de 3/16 din construcția situată în București, str. A.M.Z., sector 1 și asupra suprafeței de 72 mp teren, să fie obligați pârâții Municipiul București, I.N. și I.M.C. să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul menționat, să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 15 noiembrie 1996, să se constate că pârâții I. sunt constructori de rea-credință, să fie obligați aceștia din urmă la desființarea lucrărilor de construcții edificate și la readucerea imobilului la starea inițială din punct de vedere al construcției.

Prin Sentința nr. 1908 din 24 octombrie 2012 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de pârâții-reclamanți I.N. și I.M.C. și a obligat chematul în garanție la plata, către pârâții-reclamanți, a prețului de 30.401.987 ROL, achitat pentru imobilul situat în București, A.M.Z., sector 1, conform contractului de vânzare-cumpărare din 15 noiembrie 1996, actualizat cu rata inflației pe perioada cuprinsă între data plății (12 noiembrie 1996) la zi; a respins, ca neîntemeiate, atât capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenție asupra imobilului, cât și cererea pârâților-reclamanți împotriva chemaților în garanție Municipiul București, prin primar general și SC R. SA și a luat act că pârâții-reclamanți nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut, în raport de modificările aduse Legii nr. 10/2001 ulterior formulării cererii de chemare în garanție, că se impune a da eficiență dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora obligația de restituire a prețului de piață, respectiv, a prețului actualizat al imobilului vândut în baza Legii nr. 112/1995, revine Ministerului Finanțelor Publice. Prin instituirea acestui raport juridic obligațional, legiuitorul a derogat de la normele generale prevăzute de art. 1337 - 1341 din C. civ.

de la 1864, urmărind în acest mod să pună la dispoziția tuturor persoanelor fizice aflate în ipoteza menționată (contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea/eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile) posibilitatea dobândirii prețului de piață, respectiv, a prețului actualizat al imobilului cumpărat, în mod necondiționat de îndeplinirea cerințelor evicțiunii și să instituie un debitor unic în toate raporturile juridice având aceeași situație premisă, Ministerul Finanțelor Publice.

În consecință, tribunalul a constatat că nu există temei pentru obligarea chemaților în garanție Municipiul București, prin primar general, care nici nu este parte în contractul de vânzare-cumpărare, și SC R. SA, care are calitatea de reprezentant al vânzătorului, la repararea prejudiciului suferit de pârâții-reclamanți urmare a evingerii lor de foștii proprietari ai imobilului. În fapt, tribunalul a constatat că prin contractul de vânzare-cumpărare din 15 noiembrie 1996, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 cu SC R. SA, în calitate de reprezentant al vânzătorului, pârâții-reclamanți I.N. și I.M.C.

au dobândit, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, str. A.M.Z., sector 1, compus din 3 camere, bucătărie, debara, wc, casa scării, 3 băi, cameră serviciu, cameră serviciu, pivniță, boxă, și suprafața de 119,66 mp teren situat sub construcție, în schimbul plății sumei de 30.401.987 ROL cu titlu de preț, achitat integral la data de 12 noiembrie 1996 cu chitanța din 12 noiembrie 1996. Prin Decizia nr. 397A din 2 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, irevocabilă prin Decizia nr. 4736 din 2 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, au fost admise cererile formulate de foștii proprietari, M.S.M., M.M.

și A.V., și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 15 noiembrie 1996, încheiat între SC R. SA și I.N. și I.M.C., apreciindu-se că ambele părți, atât vânzătorul, cât și cumpărătorii, au fost de rea-credință întrucât cunoșteau la momentul încheierii contractului că există o cerere de restituire a evicțiunii - relative la instituirea răspunderii contractuale pentru evicțiune a vânzătorului - nu erau incidente în soluționarea procesului de față, în condițiile existenței dispozițiilor legale menționate mai sus cuprinse în Legea nr. 10/2001, cu caracter special și derogatoriu de la dreptul comun din materia evicțiunii.

Referitor la critica conform căreia nici dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu erau de natură să determine introducerea Ministerului Finanțelor Publice în cauză și să îi acorde calitate procesuală pasivă, cât timp obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului, iar deposedarea pârâților-reclamanți de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, în urma anulării contractului de vânzare-cumpărare printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț, instanța de apel a reținut că legitimarea procesuală pasivă a acestei instituții își are fundamentul juridic tocmai în dispozițiile legale criticate, respectiv, art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar situația de față se încadrează în ipoteza avută în vedere de textul de lege, întrucât contractul de vânzare-cumpărare din 15 noiembrie 1996, încheiat între SC R. SA, în calitate de mandatar al Municipiului București, și I.N.

și I.M.C., a fost constatat nul prin Decizia nr. 397A din 2 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, irevocabilă prin Decizia nr. 4736 din 2 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, instanțele reținând că acest contract a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995. Potrivit dispozițiilor art. 50 1 coroborat cu art. 50 alin. (2 5 ) din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.

Tribunalul a constatat că încheierea contractului de vânzare-cumpărare s-a făcut cu încălcarea unei condiții esențiale prevăzute de Legea nr. 112/1995, astfel că pârâții-reclamanți nu sunt îndreptățiți la restituirea prețului de piață al imobilului, ci doar a prețului actualizat circumstanțial ipotezei prevăzute de art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și care se regăsește în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, formulând următoarele critici: 1. În mod greșit instanța de apel a reținut calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, întrucât potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând nici profita și nici dăuna unul terț, iar calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel obligat în cadrul aceluiași raport juridic.

Pe plan procesual, calitate procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acțiune, decât unitatea administrativ-teritorială vânzătoare (în speță Municipiul București), nicidecum Ministerul Finanțelor Publice, întrucât acesta nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecății, nerevenindu-i obligația de restituire a prestațiilor efectuate în baza actului constatat nul. Dispozițiile art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 referitoare la constituirea fondului extrabugetar la dispoziția Ministerului Finanțelor Publice, care a devenit astfel un simplu depozitar al acestor sume, nu justifică în niciun fel obligarea acestuia la achitarea prețului de piață al imobilului în litigiu.

II. În mod greșit instanța de apel a reținut că prețul contractului de vânzare-cumpărare urmează să fie suportat de către Ministerul Finanțelor Publice, axând în vedere dispozițiile art. 1337 C. civ. care instituie răspunderea vânzătorului pentru evicțiune totală sau parțială prin fapta unui terț. Această dispoziție de drept comun nu poate fi înlăturată prin nicio dispoziție specială contrară, fiind pe deplin aplicabilă între părțile din prezentul litigiu. Nici dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt de natură să determine introducerea Ministerului Finanțelor Publice în cauză și să îi acorde calitate procesuală pasivă, cât timp obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului.

Deposedarea cumpărătorilor de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, în urma anulării contractului de vânzare-cumpărare printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț, de natură să atragă răspunderea contractuală pentru evicțiune totală a vânzătorului, în speță, Municipiul București. Examinând recursul în raport de excepția de nulitate invocată de instanță din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat ia aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 302 1 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivai ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. În speță, se constată că succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.

În cererea de recurs nu se fac referiri la soluția respingerii apelului și nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate a deciziei recurate, ori dispozițiile legale încălcate, ci recurentul a reluat în totalitate criticile formulate împotriva hotărârii de primă instanță referitoare la: calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice în litigiile având ca obiect plata, către chiriașii deposedați de imobilele achiziționate în temeiul Legii nr. 112/1995, urmare a demersurilor de restituire ale foștilor proprietari, a prețului de piață al apartamentelor respective; modalitatea de rezolvare, de către instanța de apel, a aspectelor legate de principiul relativității efectelor contractului, raportat la împrejurarea că recurentul-pârât nu a fost parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare al reclamanților; incidența în cauză a dispozițiilor art. 1337 C. civ.

cu justificarea că în situația evingerii cumpărătorilor chiriași prin deposedarea acestora de imobilul pe care l-au deținut în baza contractului de vânzare-cumpărare, trebuia să fie instituită garanția pentru evicțiune a vânzătoarei Primăria Municipiului București, conform textului legal arătat, ce nu poate fi înlăturat prin nicio dispoziție legală contrară. Or, prin decizia atacată s-a răspuns deja acestor critici, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate pe care instanța de apel le-a expus în conturarea soluției adoptate. Astfel, recurentul-pârât nu arată în ce modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii, și nu se raportează la considerentele acesteia, ci reia ad literam critici formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conținutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, ci sentinței pronunțate de prima instanță, atrag nulitatea recursului, întrucât nu supun controlului modalitatea în care instanța de apel a dezlegat problemele de drept. Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel, reluând aceleași critici deduse dezlegării jurisdicționale în faza apelului, recurentul-pârât a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

Aceasta întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ci obiectul exclusiv al judecății îl constituie legalitatea hotărârii pronunțate în apel. Pentru considerentele arătate, constatând și că în speță nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecății este lovit de nulitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de recurentul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice împotriva Deciziei nr. 282 A din 24 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2014. Procesat de GGC - AS