ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 705/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă și contencios administrativ, sub nr. 1372/1999, reclamanții C.D. și S.C.A. au chemat în judecată pe pârâtele Primăria Municipiului București și SC H.N. SA, solicitând obligarea acestora să le restituie, în deplină proprietate și posesie, imobilul situat în, sectorul 1, compus din teren neconstruit în suprafață de 460,26 mp și 221 mp teren ocupat de construcții și construcția existentă pe acesta, formată din subsol, parter și trei etaje, imobil trecut ilegal în patrimoniul statului, prin fraudă la lege (art. 480 C. civ. și art. 2 din Decretul nr. 92/1950). Prin aceeași acțiune, reclamanții au chemat în judecată și pe pârâții C.G.

și C.I., T.M. și T.C., C.M. și P.M., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de aceștia cu Primăria Municipiului București reprezentată de SC H.N. SA (contractul nr. 3105/20186 din 22 ianuarie 1997 încheiat de familia C.; contractul nr. 2443/20380 din 20 decembrie 1996 încheiat de familia T.; contractul nr. 3852/20803 din 28 martie 1997 încheiat de C.M. și contractul nr. 3895/20174 din 01 aprilie 1997 încheiat de P.M.). Pârâții persoane fizice au formulat cerere reconvențională, prin care au solicitat să se constate calitatea lor de cumpărători de bună-credință, precum și cerere de chemare în garanție a Consiliului General al Municipiului București și SC H.N.

SA, solicitând ca, în cazul admiterii cererii principale, aceștia să fie obligați să le restituie prețul plătit pentru cumpărarea apartamentelor și, cu titlu de daune, diferența până la valoarea actuală de circulație a apartamentelor, ca urmare a obligației de garanție pentru evicțiune prevăzută de art. 1344 C. civ. Întrucât în cursul procesului a decedat pârâta P.M., conform certificatului de moștenitor nr. 259 din 23 noiembrie 1999 a fost introdus în cauză moștenitorul acesteia, P.C. Prin sentința civilă nr. 246 din 30 martie 2000, Tribunalul București, secția a V-a civilă și contencios administrativ a respins, ca nefondată, acțiunea principală; a admis, în parte, cererea reconvențională, în sensul constatării calității pârâților-reclamanți de cumpărători de bună-credință ai apartamentelor din imobilul revendicat; a respins, ca nefondată, cererea de chemare în garanție.

Prin Decizia civilă nr. 563 din 25 octombrie 2000, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței susmenționate. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către reclamanți. Prin Decizia nr. 3946 din 11 noiembrie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă a admis recursul reclamanților, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se verifica situația reală a imobilului litigios, în urma emiterii hotărârilor nr. 2467 din 27 mai 1999 și nr. 3724 din 21 martie 2000 de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995. În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a pronunțat Decizia civilă nr. 471 din 05 noiembrie 2003, prin care a admis excepția lipsei capacității de exercițiu a intimatului-pârât C.G.

și a respins apelul reclamanților, ca nefondat. Prin Decizia nr. 5638 din 08 iunie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamanți împotriva acestei din urmă decizii a curții de apel, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a admis apelul formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 246 din 30 martie 2000 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ și a schimbat această sentință, după cum urmează: - a admis acțiunea; - a obligat pe pârâtele Primăria Municipiului București și SC H.N.

SA să restituie reclamanților imobilul situat în București, sector 1, format din teren în suprafață de 681,26 mp și construcția existentă pe acesta; - a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 3852/20803 din 28 martie 1997, nr. 3895/20174 din 01 aprilie 1997, nr. 3105/20186 din 22 ianuarie 1997 și nr. 2443/20380 din 20 decembrie 1996; - a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâții persoane fizice; Totodată, s-a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul București pentru rejudecarea cererilor de chemare în garanție formulate de pârâți și au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei recurate. Urmare a soluției pronunțate prin Decizia nr. 5638 din 08 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea de chemare în garanție a fost înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, sub nr. 4499/3/2007.

Prin „cererea precizatoare” depusă în fața acestei instanțe la data de 23 martie 2007 (aflată la fila 17 Dosar nr. 4499/3/2007), reclamanții T.M., T.C. și P.C. au solicitat introducerea în cauză și a M.F.P., în raport de dispozițiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 247/2005, care stipulează că M.F.P. este singurul îndreptățit a restitui prețul plătit pentru apartament, la valoarea actuală. Prin „cererea precizatoare” depusă la aceeași dată (aflată la fila 18 Dosar nr. 4499/3/2007), reclamantele C.M., C.I. și C.A.M. au solicitat și ele introducerea în cauză a M.F.P., pentru a fi obligat să le restituie prețul achitat, reactualizat la zi cu indicele de inflație, conform art. 51 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 1180/ F din 20 iunie 2008 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, astfel cum a fost rectificată prin încheierea din camera de consiliu din 12 septembrie 2008, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului chemat în garanție M.F.P., ca nefondată; s-a admis, în parte, cererea de chemare în garanție formulată de reclamanții C.I., C.A.M. (moștenitoare a reclamantului decedat C.G.), T.M., T.C., C.M. și P.C. (moștenitor al reclamantei decedate P.M.) împotriva Consiliului General al Municipiului București, SC H.N. SA și M.F.P.; a obligat pe pârâții chemați în garanție la plata către reclamantele C. a sumei de 22.201 lei, către reclamanții T. a sumei de 41.012 lei, către reclamanta C.M.

a sumei de 41.012 lei, către reclamantul P.C. a sumei de 20.604 lei, reprezentând preț achitat, reactualizat cu indicele de inflație, pentru apartamentele cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că M.F.P. se legitimează procesual pasiv pe cererea de chemare în garanție, în raport de dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții din cererea de chemare în garanție sunt îndreptățiți la restituirea prețului actualizat, în raport de dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, față de faptul că s-au anulat contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, obligația de restituire a prețului actualizat subzistând și în raport de dispozițiile art. 1337 C. civ.

În ce privește sumele solicitate cu titlu de daune, respectiv diferența ce ar reprezenta valoarea de circulație a imobilului, tribunalul a constatat că prin Decizia civilă nr. 5638 din 08 iunie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut faptul că reclamanții din cererea de chemare în garanție au fost de rea-credință la cumpărare, întrucât anterior cumpărării au fost notificați de către foștii proprietari cu privire la intenția acestora de a redobândi proprietatea imobilului, astfel încât ei au cunoscut pericolul evicțiunii la data cumpărării, situație față de care nu sunt îndreptățiți decât la restituirea prețului, nu și la daune-interese. Împotriva sentinței susmenționate au declarat apel reclamanții și pârâții Consiliul General al Municipiului București și M.E.F.

Prin Decizia civilă nr. 410/ A din 08 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelurile, ca nefondate, pentru următoarele considerente: Critica apelantului-pârât Consiliul General al Municipiului București privind lipsa calității sale procesuale pasive nu este fondată, având în vedere că Municipiul București a avut calitatea de vânzător în contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții persoane fizice, prin mandatar SC H.N. SA, astfel că față de pretențiile privind restituirea prețului pentru imobil, Consiliul General al Municipiului București are calitate procesuală pasivă în cauză. Nici critica în același sens formulată de apelantul-pârât M.E.F. nu este fondată, această parte având calitate procesuală pasivă în condițiile art. 1 pct. 5 teza a I-a din O.U.G.

nr. 184/2002, precum și ale art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, conform cărora restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către M.F.P. din fond extrabugetar, constituit în condițiile legii. În ce privește apelul declarat de reclamanți, curtea a reținut că prin cererea de chemare în garanție, nemodificată pe parcursul procesului, reclamanții pretind restituirea prețului și a diferenței de valoare între prețul achitat la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare și valoarea actuală a imobilului, reprezentând daune ca efect al evicțiunii.

Este nefondată critica apelanților-reclamanți în sensul că, în mod eronat, instanța de fond a acordat eficiență prevederilor art. 50 din Legea nr. 10/2001, deoarece prin cererea precizatoare de la 23 martie 2007, reclamanții au solicitat introducerea în cauză a M.F.P. conform art. 55 alin. (3) din Legea nr. 247/2005, invocând implicit dispozițiile aplicabile în situația evicțiunii produse. Soluționând cererea de chemare în garanție, instanța a reținut că obligația de restituire a prețului, actualizat cu indicele de inflație, corespunde atât art. 50 din Legea nr. 10/2001, cât și art. 1337 C. civ.

Este nefondată și ultima critică a reclamanților, întrucât astfel cum s-a reținut prin decizia civilă nr. 5638 din 8 iunie 2006 a I.C.C.J., reclamanții din cererea de chemare în garanție au fost de rea-credință la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, fiind notificați anterior în legătură cu intenția de redobândire a imobilului de către foștii proprietari și au cumpărat apartamentele asumându-și riscul evicțiunii. Decizia curții de apel susmenționată a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamanți și pârâtul M.F.P. I. Recurenții-reclamanți au formulat următoarele critici: Instanța de apel a făcut, în mod nejustificat, aplicarea prevederilor art. 50 din Legea nr. 10/2001, prevederi legale care nu au fost invocate ca temei al pretențiilor formulate.

Temeiul de drept al cererilor de chemare în garanție a fost dreptul comun, reprezentat de prevederile C.C. în privința garanției pentru evicțiune, respectiv art. 1340-1341. Instanța de apel a motivat, în mod greșit, aplicarea art. 50 din Legea 10/2001 prin faptul că reclamanții au solicitat chemarea în garanție a M.F.P. în conformitate cu prevederile art. 55 pct. 3 din Legea nr. 247/2005, invocând implicit dispozițiile aplicabile în situația evicțiunii. Art. 55 pct. 3 din Legea nr. 247/2005 a fost invocat ca temei de drept al introducerii în cauză a M.F.P. Nu poată fi acceptată extinderea sferei de acțiune a acestui act normativ și asupra evicțiunii, atâta timp cât nu a fost făcută, expres, în scris sau în fața instanței, de către reclamanți, o precizare a cadrului procesual, care să includă Legea nr. 10/2001 - lege completată și modificată prin Legea nr. 247/2005 - și care modifică dreptul comun.

În conformitate cu prevederile art. 1341 C. civ., în cazul evicțiunii, vânzătorul este dator a restitui cumpărătorului prețul plătit și fructele acestuia, prin urmare prețul de piață al imobilului. În speță, nu se poate invoca existența unei convenții pentru renunțarea la garanția împotriva evicțiunii, iar buna sau reaua-credință a cumpărătorului la încheierea contractului nu este menționată în textul legal ca o condiție de eficiență a clauzei de garanție împotriva evicțiunii. Oricum, la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare numai statul a fost de rea-credință, deoarece reprezentanții acestuia știau despre depunerea unei cereri de restituire conform Legii nr. 112/2005 și ar fi trebuit să nu înstrăineze imobilul.

Pe referatele atașate la cererile de cumpărare, atât direcția juridică și contencios, cât și D. atestă că nu există cereri de retrocedare sau acțiuni în instanță. În ce privește cadrul juridic aplicabil speței, recurenții susțin că pe parcursul tuturor ciclurilor procesuale au stăruit în aplicarea dispozițiilor Codului civil și că nu au făcut niciodată vorbire de Legea nr. 10/2001, care nu era relevantă în cauză, după modificarea ei, deoarece imobilul era înstrăinat conform Legii nr. 112/1995. În consecință, recurenții au solicitat admiterea recursului și modificarea, în parte, a deciziei recurate, iar, pe fond, obligarea, în solidar, a pârâților C.G.M.B., SC H.N. SA și M.F.P. la plata de despăgubiri egale cu valoarea de piață a imobilelor cumpărate de ei în baza Legii nr. 112/1995.

În drept, au invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. II. Recurentul-pârât M.F.P. a criticat, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive. În dezvoltarea acestui motiv, recurentul susține că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, cum greșit a reținut instanța de apel cu trimitere la dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001. Raportul juridic dedus judecății este unul de drept privat, care are la bază un contract de vânzare-cumpărare încheiat între Primăria Municipiului București, prin mandatar SC H.N. SA și reclamanți. În acest raport juridic, în conformitate cu dispozițiile art. 1337, art. 1341 și următoarele C. civ., chemat să răspundă pentru evicțiune este vânzătorul, respectiv Primăria Municipiului București prin mandatar SC H.N.

SA, cu atât mai mult cu cât însăși cererea de chemare în garanție este întemeiată pe prevederile art. 1337 C. civ. Prin urmare, această dispoziție de drept comun nu poate fi înlăturată de nici o dispoziție specială contrară, fiind pe deplin aplicabilă între părțile din prezentul litigiu. De altfel, prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual, prin care să se acorde calitate procesuală pasivă M.F.P. Prin modificarea alin. (3) din art. 50 din Legea nr. 10/2001 (introdus prin O.U.G. 84/2002), s-a urmărit determinarea sursei din care vor fi restituite sumele de natura celor solicitate de reclamanți în prezenta cauză, fără însă ca prin aceasta să se creeze un raport obligațional direct între persoanele îndreptățite să primească restituirea prețului actualizat corespunzător contractului anulat prin hotărâre judecătorească și M.F.P., care numai administrează fondul cu această destinație.

Mai mult, instanța trebuia să aibă în vedere însuși temeiul de drept invocat de către reclamanți, respectiv dispozițiile art. 1337 C. civ. În această situație, calitate procesuală poate avea doar vânzătorul imobilului, respectiv Primăria Municipiului București prin Primar General. În consecință, nici dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 nu sunt de natură să determine introducerea în prezenta cauză a M.F.P. și să-i acorde calitate procesuală acestei instituții, cât timp obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului. Deposedarea reclamanților de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț.

Această tulburare de drept este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune totala a vânzătorului, Primăria Municipiului București prin mandatar SC H.N. SA, față de pretențiile privind restituirea prețului pentru imobilul în cauză, actualizat cu indicele de inflație. Nicidecum nu poate fi antrenată răspunderea M.F.P., având în vedere că în prezenta acțiune nu există culpa acestei instituții. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: I. Cu privire la recursul reclamanților: Cu titlu preliminar, este de observat că motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nici o critică vizând ipoteza pe care acest motiv o reglementează – interpretarea greșită a actului juridic, în sensul de convenție, dedus judecății.

Criticile reclamanților vizează aplicarea greșită la speță a art. 50 din Legea nr. 10/2001, ceea ce atrage încadrarea recursului în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din a cărui perspectivă va fi analizat, potrivit celor ce se vor arăta în continuare. Astfel, contrar susținerilor recurenților-reclamanți, în mod corect instanța de apel a reținut ca temei de drept aplicabil raportului juridic dedus judecății dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanța de apel a avut în vedere precizările aduse de reclamanți cererii lor de chemare în garanție, în fond după casarea cu trimitere dispusă de Înalta Curte prin Decizia nr. 5638 din 08 iunie 2006. La filele 17 și 18 din Dosarul nr. 4499/3/2007 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, în care s-a înregistrat cererea de chemare în garanție cu privire la care s-a dispus trimiterea spre rejudecare prin Decizia nr. 5638 din 08 iunie 2006 a Înaltei Curți, se regăsesc cererile precizatoare formulate de reclamanții T.M., T.C. și P.C., respectiv de reclamanții C.M., C.I. și C.A.M., prin care aceștia au chemat în judecată M.F.P., în raport de dispozițiile legii speciale – Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.

Reclamanții T.M., T.C. și P.C. și-au motivat cererea de „introducere în cauză a M.F.P. (…) în raport de dispozițiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 247/2007, care stipulează că M.F.P. este singurul îndreptățit a restitui prețul plătit pentru apartament, la valoarea actuală.” Reclamanții C.M., C.I. și C.A.M. au solicitat „introducerea în cauză a M.F.P. (…) pentru a fi obligat să ne restituie prețul achitat reactualizat la zi cu indicele de inflație, conform art. 51 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.” Prin urmare, față de precizările aduse de reclamanți cererii lor de chemare în garanție, corect s-a reținut că temeiul juridic aplicabil acestei cereri rezidă în dispozițiile Legii nr. 10/2001. Susținerile reclamanților privind incidența normelor de drept comun în materie de evicțiune – art. 1340-1341 C. civ.

- nu pot fi primite raportat și la principiul de drept specialia generalibus derogant, conform căruia norma specială înlătură de la aplicare norma de drept comun. Cât timp modalitatea și condițiile de despăgubire a chiriașilor-cumpărători pe Legea nr. 112/1995 care au fost evinși sunt reglementate prin Legea nr. 10/2001, această lege specială se aplică prioritar, înlăturând de la aplicare normele de drept comun în materie de evicțiune.

Astfel, conform art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, în ipoteza contractor de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se restituie prețul actualizat, iar conform alin. (2) 1 din același articol și art. 50^1 alin. (1) din aceeași lege, în ipoteza contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se restituie prețul de piață al imobilelor, restituirea prețului actualizat sau, după caz, a prețului de piață urmând a se face, potrivit art. 50 alin. (3), de către M.F.P. Or, în speță, după cum corect au reținut și instanțele anterioare, se regăsește ipoteza prevăzută de art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece contractele de vânzare-cumpărare ale recurenților-reclamanți au fost încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Sub acest aspect, operează puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 5638 din 08 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare ale recurenților-reclamanți din prezenta cauză, reținându-se că acestea au fost încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995 și cu rea-credință din partea cumpărătorilor. Decizia nr. 5638/08 iunie 2006 a Înaltei Curți este irevocabilă, fiind pronunțată în recurs, așa încât ea se bucură de putere de lucru judecat, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. cu referire la art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ., iar efectul pozitiv al puterii de lucru judecat face ca dezlegările jurisdicționale din această decizie să nu poată fi repuse în discuție în prezenta cauză, unde se opun cu valoare absolută de adevăr, fără posibilitatea de a fi contrazise.

Pe cale de consecință, în mod legal s-a dispus restituirea către reclamanți numai a prețului actualizat, iar nu a prețului de piață, întrucât restituirea prețului de piață este condiționată de încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, condiție neîndeplinită în speță, potrivit celor anterior arătate. Pentru toate aceste considerente, care complinesc, în parte, motivarea din decizia recurată, aprecierea instanței de apel privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este corectă, astfel că nefiind întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamanților apare ca nefondat și va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. II. Cu privire la recursul pârâtului M.F.P: Confirmând soluția primei instanțe privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.F.P., curtea de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, criticile formulate pe acest aspect nefiind întemeiate. În ce privește legea aplicabilă raportului juridic dedus judecății, pentru argumentele prezentate în analiza recursului reclamanților și care nu se mai impun astfel a fi reluate, urmează a se reține că aceasta este Legea nr. 10/2001, ca lege specială, iar nu dispozițiile de drept comun privind obligația de garanție pentru evicțiune. În consecință, nu pot fi primite susținerile recurentului-pârât privind lipsa calității lui procesuale pasive, întemeiate pe normele de drept comun în materie de evicțiune, cuprinse în C. civ.

Față de legea specială aplicabilă raportului juridic dedus judecății, pârâtul M.F.P. justifică legitimare procesuală pasivă în cauză. Astfel, pe acest aspect sunt incidente dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, care prevăd că „Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2¹) se face de către M.E.F. (în prezent M.F.P.) din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.” Potrivit textului de lege susmenționat, M.F.P. apare ca plătitor al prețului actualizat din contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile (ipoteza din alin. (2) al art. 50, care se regăsește în speță) și în această calitate el se legitimează procesual pasiv în cauză.

Altfel spus, calitatea procesuală pasivă în cauză a M.F.P. se justifică în temeiul legii, respectiv a dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Raportat la aceste dispoziții, participarea în proces a M.F.P. nu se fundamentează pe ideea de culpă, ci pe calitatea acestuia de gestionar al fondului extrabugetar alimentat cu sumele de bani constând în prețul plătit de chiriașii-cumpărători și din care, corelativ, se restituie prețul plătit, în cazul în care cumpărătorii pierd bunul. Prin urmare, reținând că pârâtul M.F.P. se legitimează procesual pasiv în cauză, curtea de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, așa încât nefiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice se va respinge, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții C.A.M., C.I., C.M., P.C., T.C. și T.M. și de pârâtul M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. a Municipiului București împotriva Deciziei nr. 410/A din 8 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 februarie 2012.