ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 705/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 705/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă și contencios administrativ, sub nr.

1372/1999, reclamanții C.D. și S.C.A. au chemat în judecată pe pârâtele

Primăria Municipiului București și SC H.N. SA, solicitând obligarea acestora să

le restituie, în deplină proprietate și posesie, imobilul situat în, sectorul 1,

compus din teren neconstruit în suprafață de 460,26 mp și 221 mp teren ocupat

de construcții și construcția existentă pe acesta, formată din subsol, parter

și trei etaje, imobil trecut ilegal în patrimoniul statului, prin fraudă la

lege (art. 480 C. civ. și art. 2 din Decretul nr. 92/1950).

Prin aceeași acțiune,

reclamanții au chemat în judecată și pe pârâții C.G. și C.I., T.M. și T.C., C.M.

și P.M., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare

încheiate de aceștia cu Primăria Municipiului București reprezentată de SC H.N.

SA (contractul nr. 3105/20186 din 22 ianuarie 1997 încheiat de familia C.;

contractul nr. 2443/20380 din 20 decembrie 1996 încheiat de familia T.;

contractul nr. 3852/20803 din 28 martie 1997 încheiat de C.M. și contractul nr.

3895/20174 din 01 aprilie 1997 încheiat de P.M.).

Pârâții persoane

fizice au formulat cerere reconvențională, prin care au solicitat să se

constate calitatea lor de cumpărători de bună-credință, precum și cerere de

chemare în garanție a Consiliului General al Municipiului București și SC H.N. SA,

solicitând ca, în cazul admiterii cererii principale, aceștia să fie obligați

să le restituie prețul plătit pentru cumpărarea apartamentelor și, cu titlu de

daune, diferența până la valoarea actuală de circulație a apartamentelor, ca

urmare a obligației de garanție pentru evicțiune prevăzută de art. 1344 C. civ.

Întrucât în cursul

procesului a decedat pârâta P.M., conform certificatului de moștenitor nr. 259

din 23 noiembrie 1999 a fost introdus în cauză moștenitorul acesteia, P.C.

Prin sentința civilă nr.

246 din 30 martie 2000, Tribunalul București, secția a V-a civilă și contencios

administrativ a respins, ca nefondată, acțiunea principală; a admis, în parte,

cererea reconvențională, în sensul constatării calității pârâților-reclamanți

de cumpărători de bună-credință ai apartamentelor din imobilul revendicat; a

respins, ca nefondată, cererea de chemare în garanție.

Prin Decizia civilă nr.

563 din 25 octombrie 2000, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a

respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței

susmenționate.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs de către reclamanți.

Prin Decizia nr. 3946

din 11 noiembrie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă a admis

recursul reclamanților, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se verifica situația reală a imobilului

litigios, în urma emiterii hotărârilor nr. 2467 din 27 mai 1999 și nr. 3724 din

21 martie 2000 de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.

În rejudecare, Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă a pronunțat Decizia civilă nr. 471 din 05

noiembrie 2003, prin care a admis excepția lipsei capacității de exercițiu a

intimatului-pârât C.G. și a respins apelul reclamanților, ca nefondat.

Prin Decizia nr. 5638

din 08 iunie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamanți împotriva

acestei din urmă decizii a curții de apel, pe care a modificat-o în parte, în

sensul că a admis apelul formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 246

din 30 martie 2000 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios

administrativ și a schimbat această sentință, după cum urmează:

- a admis acțiunea;

- a obligat pe

pârâtele Primăria Municipiului București și SC H.N. SA să restituie

reclamanților imobilul situat în București, sector 1, format din teren în

suprafață de 681,26 mp și construcția existentă pe acesta;

- a constatat

nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 3852/20803 din 28

martie 1997, nr. 3895/20174 din 01 aprilie 1997, nr. 3105/20186 din 22 ianuarie

1997 și nr. 2443/20380 din 20 decembrie 1996;

- a respins, ca

neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâții persoane fizice;

Totodată, s-a dispus

trimiterea cauzei la Tribunalul București pentru rejudecarea cererilor de

chemare în garanție formulate de pârâți și au fost menținute celelalte

dispoziții ale deciziei recurate.

Urmare a soluției

pronunțate prin Decizia nr. 5638 din 08 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, cererea de chemare în garanție a fost înregistrată la Tribunalul

București, secția a V-a civilă, sub nr. 4499/3/2007.

Prin „cererea

precizatoare” depusă în fața acestei instanțe la data de 23 martie 2007 (aflată

la fila 17 Dosar nr. 4499/3/2007), reclamanții T.M., T.C. și P.C. au solicitat

introducerea în cauză și a M.F.P., în raport de dispozițiile art. 55 alin. (3)

din Legea nr. 247/2005, care stipulează că M.F.P. este singurul îndreptățit a

restitui prețul plătit pentru apartament, la valoarea actuală.

Prin „cererea

precizatoare” depusă la aceeași dată (aflată la fila 18 Dosar nr. 4499/3/2007),

reclamantele C.M., C.I. și C.A.M. au solicitat și ele introducerea în cauză a M.F.P.,

pentru a fi obligat să le restituie prețul achitat, reactualizat la zi cu

indicele de inflație, conform art. 51 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr.

1180/ F din 20 iunie 2008 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, astfel

cum a fost rectificată prin încheierea din camera de consiliu din 12 septembrie

2008, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

chemat în garanție M.F.P., ca nefondată; s-a admis, în parte, cererea de

chemare în garanție formulată de reclamanții C.I., C.A.M. (moștenitoare a

reclamantului decedat C.G.), T.M., T.C., C.M. și P.C. (moștenitor al

reclamantei decedate P.M.) împotriva Consiliului General al Municipiului

București, SC H.N. SA și M.F.P.; a obligat pe pârâții chemați în garanție la

plata către reclamantele C. a sumei de 22.201 lei, către reclamanții T. a sumei

de 41.012 lei, către reclamanta C.M. a sumei de 41.012 lei, către reclamantul P.C.

a sumei de 20.604 lei, reprezentând preț achitat, reactualizat cu indicele de

inflație, pentru apartamentele cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că M.F.P. se legitimează procesual pasiv pe

cererea de chemare în garanție, în raport de dispozițiile art. 50 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei,

tribunalul a reținut că reclamanții din cererea de chemare în garanție sunt

îndreptățiți la restituirea prețului actualizat, în raport de dispozițiile art.

50 din Legea nr. 10/2001, față de faptul că s-au anulat contractele de

vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, obligația de

restituire a prețului actualizat subzistând și în raport de dispozițiile art. 1337

C. civ.

În ce privește sumele

solicitate cu titlu de daune, respectiv diferența ce ar reprezenta valoarea de

circulație a imobilului, tribunalul a constatat că prin Decizia civilă nr. 5638

din 08 iunie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut

faptul că reclamanții din cererea de chemare în garanție au fost de

rea-credință la cumpărare, întrucât anterior cumpărării au fost notificați de

către foștii proprietari cu privire la intenția acestora de a redobândi

proprietatea imobilului, astfel încât ei au cunoscut pericolul evicțiunii la

data cumpărării, situație față de care nu sunt îndreptățiți decât la

restituirea prețului, nu și la daune-interese.

Împotriva sentinței

susmenționate au declarat apel reclamanții și pârâții Consiliul General al

Municipiului București și M.E.F.

Prin Decizia civilă nr.

410/ A din 08 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a

respins apelurile, ca nefondate, pentru următoarele considerente:

Critica

apelantului-pârât Consiliul General al Municipiului București privind lipsa

calității sale procesuale pasive nu este fondată, având în vedere că Municipiul

București a avut calitatea de vânzător în contractul de vânzare-cumpărare

încheiat cu pârâții persoane fizice, prin mandatar SC H.N. SA, astfel că față

de pretențiile privind restituirea prețului pentru imobil, Consiliul General al

Municipiului București are calitate procesuală pasivă în cauză.

Nici critica în

același sens formulată de apelantul-pârât M.E.F. nu este fondată, această parte

având calitate procesuală pasivă în condițiile art. 1 pct. 5 teza a I-a din O.U.G.

nr. 184/2002, precum și ale art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, conform

cărora restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte

de vânzare-cumpărare, încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995,

au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se

face de către M.F.P. din fond extrabugetar, constituit în condițiile legii.

În ce privește apelul

declarat de reclamanți, curtea a reținut că prin cererea de chemare în

garanție, nemodificată pe parcursul procesului, reclamanții pretind restituirea

prețului și a diferenței de valoare între prețul achitat la data încheierii

contractului de vânzare-cumpărare și valoarea actuală a imobilului,

reprezentând daune ca efect al evicțiunii.

Este nefondată

critica apelanților-reclamanți în sensul că, în mod eronat, instanța de fond a acordat

eficiență prevederilor art. 50 din Legea nr. 10/2001, deoarece prin cererea

precizatoare de la 23 martie 2007, reclamanții au solicitat introducerea în

cauză a M.F.P. conform art. 55 alin. (3) din Legea nr. 247/2005, invocând

implicit dispozițiile aplicabile în situația evicțiunii produse.

Soluționând cererea

de chemare în garanție, instanța a reținut că obligația de restituire a

prețului, actualizat cu indicele de inflație, corespunde atât art. 50 din Legea

nr. 10/2001, cât și art. 1337 C. civ.

Este nefondată și

ultima critică a reclamanților, întrucât astfel cum s-a reținut prin decizia

civilă nr. 5638 din 8 iunie 2006 a I.C.C.J., reclamanții din cererea de chemare

în garanție au fost de rea-credință la încheierea contractelor de

vânzare-cumpărare, fiind notificați anterior în legătură cu intenția de

redobândire a imobilului de către foștii proprietari și au cumpărat

apartamentele asumându-și riscul evicțiunii.

Decizia curții de

apel susmenționată a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către

reclamanți și pârâtul M.F.P.

I.

Recurenții-reclamanți au formulat următoarele critici:

Instanța de apel a

făcut, în mod nejustificat, aplicarea prevederilor art. 50 din Legea nr. 10/2001,

prevederi legale care nu au fost invocate ca temei al pretențiilor formulate.

Temeiul de drept al

cererilor de chemare în garanție a fost dreptul comun, reprezentat de

prevederile C.C. în privința garanției pentru evicțiune, respectiv art. 1340-1341.

Instanța de apel a

motivat, în mod greșit, aplicarea art. 50 din Legea 10/2001 prin faptul că

reclamanții au solicitat chemarea în garanție a M.F.P. în conformitate cu

prevederile art. 55 pct. 3 din Legea nr. 247/2005, invocând implicit

dispozițiile aplicabile în situația evicțiunii.

Art. 55 pct. 3 din

Legea nr. 247/2005 a fost invocat ca temei de drept al introducerii în cauză a

M.F.P. Nu poată fi acceptată extinderea sferei de acțiune a acestui act

normativ și asupra evicțiunii, atâta timp cât nu a fost făcută, expres, în

scris sau în fața instanței, de către reclamanți, o precizare a cadrului

procesual, care să includă Legea nr. 10/2001 - lege completată și modificată

prin Legea nr. 247/2005 - și care modifică dreptul comun.

În conformitate cu

prevederile art. 1341 C. civ., în cazul evicțiunii, vânzătorul este dator a

restitui cumpărătorului prețul plătit și fructele acestuia, prin urmare prețul

de piață al imobilului.

În speță, nu se poate

invoca existența unei convenții pentru renunțarea la garanția împotriva

evicțiunii, iar buna sau reaua-credință a cumpărătorului la încheierea

contractului nu este menționată în textul legal ca o condiție de eficiență a

clauzei de garanție împotriva evicțiunii. Oricum, la încheierea contractelor de

vânzare-cumpărare numai statul a fost de rea-credință, deoarece reprezentanții

acestuia știau despre depunerea unei cereri de restituire conform Legii nr. 112/2005

și ar fi trebuit să nu înstrăineze imobilul. Pe referatele atașate la cererile

de cumpărare, atât direcția juridică și contencios, cât și D. atestă că nu

există cereri de retrocedare sau acțiuni în instanță.

În ce privește cadrul

juridic aplicabil speței, recurenții susțin că pe parcursul tuturor ciclurilor

procesuale au stăruit în aplicarea dispozițiilor Codului civil și că nu au

făcut niciodată vorbire de Legea nr. 10/2001, care nu era relevantă în cauză,

după modificarea ei, deoarece imobilul era înstrăinat conform Legii nr. 112/1995.

În consecință,

recurenții au solicitat admiterea recursului și modificarea, în parte, a

deciziei recurate, iar, pe fond, obligarea, în solidar, a pârâților C.G.M.B.,

SC H.N. SA și M.F.P. la plata de despăgubiri egale cu valoarea de piață a

imobilelor cumpărate de ei în baza Legii nr. 112/1995.

În drept, au invocat

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

II. Recurentul-pârât

M.F.P. a criticat, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., soluția de respingere

a excepției lipsei calității sale procesuale pasive.

În dezvoltarea

acestui motiv, recurentul susține că nu are calitate procesuală pasivă în

cauză, cum greșit a reținut instanța de apel cu trimitere la dispozițiile art. 50

din Legea nr. 10/2001.

Raportul juridic

dedus judecății este unul de drept privat, care are la bază un contract de

vânzare-cumpărare încheiat între Primăria Municipiului București, prin mandatar

SC H.N. SA și reclamanți.

În acest raport

juridic, în conformitate cu dispozițiile art. 1337, art. 1341 și următoarele C.

civ., chemat să răspundă pentru evicțiune este vânzătorul, respectiv Primăria

Municipiului București prin mandatar SC H.N. SA, cu atât mai mult cu cât însăși

cererea de chemare în garanție este întemeiată pe prevederile art. 1337 C. civ.

Prin urmare, această

dispoziție de drept comun nu poate fi înlăturată de nici o dispoziție specială

contrară, fiind pe deplin aplicabilă între părțile din prezentul litigiu.

De altfel,

prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt norme cu caracter

procesual, prin care să se acorde calitate procesuală pasivă M.F.P.

Prin modificarea alin.

(3) din art. 50 din Legea nr. 10/2001 (introdus prin O.U.G. 84/2002), s-a

urmărit determinarea sursei din care vor fi restituite sumele de natura celor

solicitate de reclamanți în prezenta cauză, fără însă ca prin aceasta să se

creeze un raport obligațional direct între persoanele îndreptățite să primească

restituirea prețului actualizat corespunzător contractului anulat prin hotărâre

judecătorească și M.F.P., care numai administrează fondul cu această

destinație.

Mai mult, instanța

trebuia să aibă în vedere însuși temeiul de drept invocat de către reclamanți,

respectiv dispozițiile art. 1337 C. civ.

În această situație,

calitate procesuală poate avea doar vânzătorul imobilului, respectiv Primăria

Municipiului București prin Primar General.

În consecință, nici

dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 nu sunt de natură să determine

introducerea în prezenta cauză a M.F.P. și să-i acorde calitate procesuală

acestei instituții, cât timp obligația de garanție pentru evicțiune are un

conținut mai larg decât simpla restituire a prețului.

Deposedarea

reclamanților de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu întrunește

condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț.

Această tulburare de

drept este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune

totala a vânzătorului, Primăria Municipiului București prin mandatar SC H.N. SA,

față de pretențiile privind restituirea prețului pentru imobilul în cauză,

actualizat cu indicele de inflație.

Nicidecum nu poate fi

antrenată răspunderea M.F.P., având în vedere că în prezenta acțiune nu există

culpa acestei instituții.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

I. Cu privire la

recursul reclamanților:

Cu titlu preliminar,

este de observat că motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost

invocat numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nici o critică vizând

ipoteza pe care acest motiv o reglementează – interpretarea greșită a actului

juridic, în sensul de convenție, dedus judecății.

Criticile

reclamanților vizează aplicarea greșită la speță a art. 50 din Legea nr. 10/2001,

ceea ce atrage încadrarea recursului în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., din a cărui perspectivă va fi analizat, potrivit celor ce

se vor arăta în continuare.

Astfel, contrar

susținerilor recurenților-reclamanți, în mod corect instanța de apel a reținut

ca temei de drept aplicabil raportului juridic dedus judecății dispozițiile art.

50 din Legea nr. 10/2001.

Pentru a ajunge la

această concluzie, instanța de apel a avut în vedere precizările aduse de

reclamanți cererii lor de chemare în garanție, în fond după casarea cu

trimitere dispusă de Înalta Curte prin Decizia nr. 5638 din 08 iunie 2006.

La filele 17 și 18

din Dosarul nr. 4499/3/2007 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, în

care s-a înregistrat cererea de chemare în garanție cu privire la care s-a

dispus trimiterea spre rejudecare prin Decizia nr. 5638 din 08 iunie 2006 a

Înaltei Curți, se regăsesc cererile precizatoare formulate de reclamanții T.M.,

T.C. și P.C., respectiv de reclamanții C.M., C.I. și C.A.M., prin care aceștia

au chemat în judecată M.F.P., în raport de dispozițiile legii speciale – Legea nr.

10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.

Reclamanții T.M., T.C.

și P.C. și-au motivat cererea de „introducere în cauză a M.F.P. (…) în raport

de dispozițiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 247/2007, care stipulează că M.F.P.

este singurul îndreptățit a restitui prețul plătit pentru apartament, la

valoarea actuală.”

Reclamanții C.M., C.I.

și C.A.M. au solicitat „introducerea în cauză a M.F.P. (…) pentru a fi obligat

să ne restituie prețul achitat reactualizat la zi cu indicele de inflație,

conform art. 51 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.”

Prin urmare, față de

precizările aduse de reclamanți cererii lor de chemare în garanție, corect s-a

reținut că temeiul juridic aplicabil acestei cereri rezidă în dispozițiile

Legii nr. 10/2001.

Susținerile

reclamanților privind incidența normelor de drept comun în materie de evicțiune

– art. 1340-1341 C. civ. - nu pot fi primite raportat și la principiul de drept

specialia generalibus derogant, conform căruia norma specială înlătură de la

aplicare norma de drept comun.

Cât timp modalitatea

și condițiile de despăgubire a chiriașilor-cumpărători pe Legea nr. 112/1995

care au fost evinși sunt reglementate prin Legea nr. 10/2001, această lege

specială se aplică prioritar, înlăturând de la aplicare normele de drept comun

în materie de evicțiune.

Astfel, conform art. 50

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, în ipoteza contractor de

vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995,

desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se restituie

prețul actualizat, iar conform alin. (2)

1

din același articol și art.

50^1 alin. (1) din aceeași lege, în ipoteza contractelor de vânzare-cumpărare,

încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, desființate prin

hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se restituie prețul de piață

al imobilelor, restituirea prețului actualizat sau, după caz, a prețului de

piață urmând a se face, potrivit art. 50 alin. (3), de către M.F.P.

Or, în speță, după

cum corect au reținut și instanțele anterioare, se regăsește ipoteza prevăzută

de art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece contractele de

vânzare-cumpărare ale recurenților-reclamanți au fost încheiate cu eludarea

prevederilor Legii nr. 112/1995.

Sub acest aspect,

operează puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 5638 din 08 iunie 2006 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a constatat nulitatea

absolută a contractelor de vânzare-cumpărare ale recurenților-reclamanți din

prezenta cauză, reținându-se că acestea au fost încheiate cu încălcarea

prevederilor Legii nr. 112/1995 și cu rea-credință din partea cumpărătorilor.

Decizia nr. 5638/08

iunie 2006 a Înaltei Curți este irevocabilă, fiind pronunțată în recurs, așa

încât ea se bucură de putere de lucru judecat, conform art. 377 alin. (2) pct. 4

C. proc. civ. cu referire la art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ.,

iar efectul pozitiv al puterii de lucru judecat face ca dezlegările

jurisdicționale din această decizie să nu poată fi repuse în discuție în

prezenta cauză, unde se opun cu valoare absolută de adevăr, fără posibilitatea

de a fi contrazise.

Pe cale de

consecință, în mod legal s-a dispus restituirea către reclamanți numai a

prețului actualizat, iar nu a prețului de piață, întrucât restituirea prețului

de piață este condiționată de încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu

respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, condiție neîndeplinită în speță,

potrivit celor anterior arătate.

Pentru toate aceste

considerente, care complinesc, în parte, motivarea din decizia recurată,

aprecierea instanței de apel privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 50

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este corectă, astfel că nefiind întrunite

cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recursul reclamanților apare ca nefondat și va fi respins ca atare, conform art.

312 alin. (1) C. proc. civ.

II. Cu privire la

recursul pârâtului M.F.P:

Confirmând soluția

primei instanțe privind respingerea excepției lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului M.F.P., curtea de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea

corectă a dispozițiilor legale incidente, criticile formulate pe acest aspect

nefiind întemeiate.

În ce privește legea

aplicabilă raportului juridic dedus judecății, pentru argumentele prezentate în

analiza recursului reclamanților și care nu se mai impun astfel a fi reluate,

urmează a se reține că aceasta este Legea nr. 10/2001, ca lege specială, iar nu

dispozițiile de drept comun privind obligația de garanție pentru evicțiune.

În consecință, nu pot

fi primite susținerile recurentului-pârât privind lipsa calității lui

procesuale pasive, întemeiate pe normele de drept comun în materie de

evicțiune, cuprinse în C. civ.

Față de legea

specială aplicabilă raportului juridic dedus judecății, pârâtul M.F.P. justifică

legitimare procesuală pasivă în cauză.

Astfel, pe acest

aspect sunt incidente dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

republicată, care prevăd că „Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și

(2¹) se face de către M.E.F. (în prezent M.F.P.) din fondul extrabugetar

constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările

ulterioare.”

Potrivit textului de

lege susmenționat, M.F.P. apare ca plătitor al prețului actualizat din

contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995,

desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile (ipoteza din alin. (2) al art.

50, care se regăsește în speță) și în această calitate el se legitimează

procesual pasiv în cauză.

Altfel spus,

calitatea procesuală pasivă în cauză a M.F.P. se justifică în temeiul legii,

respectiv a dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Raportat la

aceste dispoziții, participarea în proces a M.F.P. nu se fundamentează pe ideea

de culpă, ci pe calitatea acestuia de gestionar al fondului extrabugetar

alimentat cu sumele de bani constând în prețul plătit de chiriașii-cumpărători

și din care, corelativ, se restituie prețul plătit, în cazul în care

cumpărătorii pierd bunul.

Prin urmare, reținând

că pârâtul M.F.P. se legitimează procesual pasiv în cauză, curtea de apel a

pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 50 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, așa încât nefiind incident cazul de modificare prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice se

va respinge, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanții C.A.M., C.I., C.M., P.C., T.C. și

T.M. și de pârâtul M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. a Municipiului București

împotriva Deciziei nr. 410/A din 8 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 07 februarie 2012.