ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2496/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 20 mai 2009, reclamantele T.M. și I.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin M.E.F., și Municipiul București, prin primar general, obligarea acestora, în solidar, la restituirea prețului de piață al imobilului situat în București, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, a cărui valoare au estimat-o la suma de 500.000 lei. În motivarea cererii, s-a arătat că reclamantele au dobândit imobilul în cauză prin moștenire, conform certificatului de moștenitor din 18 mai 2001 eliberat de B.N.P. S.C.D., după ce anterior, acesta fusese cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995 de către C.D.

și C.M. de la Municipiul București, prin mandatar SC R.V. SA, în baza contractului de vânzare cumpărare. Acest contract a fost constatat nul absolut, prin decizia civilă nr. 413 din 24 octombrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă. Prin întâmpinarea formulată la data de 15 iunie 2009, Statul Român, prin M.F.P., a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că este un terț față de contractul de vânzare-cumpărare în discuție, astfel încât efectele acestuia nu-i pot fi opuse, iar răspunderea sa nu poate fi antrenată nici sub aspectul dreptului comun și nici în temeiul art. 50 din Legea nr. 10/2001. În subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamantele nu au făcut dovada că autorii acestora ar fi fost de bună credință la încheierea contractului de vânzare - cumpărare, nefiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de textul legal indicat ca temei juridic al acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 1075 din 10 septembrie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte cererea, a obligat pârâții la restituirea prețului în cuantum de 8.401.640 ROL, reactualizat în raport cu rata inflației de la data de 09 iulie 1997 și până la momentul plății efective. În temeiul art. 137 C. proc. civ., tribunalul s-a pronunțat mai întâi asupra excepției lipsei calității procesule pasive invocată prin întâmpinare, reținând în cauză legitimarea procesuală pasivă a M.F.P. și apreciind că aceasta este dată în virtutea raportului juridic special de drept substanțial și procesual creat de prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările ulterioare.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că potrivit art. 51 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, foștii chiriași ale căror contracte de vânzare - cumpărare au fost desființate prin hotărâre judecătorească irevocabilă, pentru încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, au vocație la restituirea valorii reactualizate a prețului plătit, plata ce se va face de către M.F.P. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, situație față de care a admis cererea conform dispozitivului acestei hotărâri.

Referitor la solicitarea de obligare a pârâtului la plata sumei reprezentată de diferența dintre valoarea actuală de circulație a imobilului și suma reprezentând prețul imobilului, tribunalul a reținut că, potrivit art. 50 1 raportat la art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, prețul de piață al imobilelor ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, se restituie de pârâtul M.F.P., dar numai dacă actele de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor acestei legi. Or, contractul încheiat de reclamantă a fost declarat nul prin decizia civilă nr. 413 din 24 octombrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, reținându-se reaua-credință a părților contractante la încheierea actului, iar nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 a fost reținută în mod neechivoc prin decizia menționată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel, pârâții. Pârâtul Municipiul București, prin primar general, a arătat că în cauză este vorba despre o răspundere pentru evicțiune, fiind ignorat, de către instanță, faptul indiscutabil că prețul plătit de către pârât a fost încasat și folosit, în mod efectiv, de către M.F.P., și nu de către Municipiul București. Atâta timp cât legiuitorul a stabilit în mod expres în conținutul Legii nr. 112/1995 (prin art. 13 alin. (6)) că prețul plătit de către chiriașii cumpărători se constituie într-un fond extrabugetar la dispoziția M.F.P., este foarte clar că prețul pe care l-au plătit pârâtului a fost virat în contul acestui minister (în fondul extrabugetar), pe care l-a și folosit efectiv pentru acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995.

Pe cale de consecință, această obligație trebuie stabilită numai față de M.F.P. (care a încasat și utilizat prețul) și nu față de Municipiul București, prin primar general, care nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Pârâtul Statul Român, prin M.F.P., a reiterat excepția lipsei procesuale pasive în cauză pentru considerentele deja expuse și a arătat că Municipiul București, prin primar general, are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecații, acesta având calitatea de vânzător la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu reclamantul și răspunzând pentru evicțiune în temeiul art. 1337 C. civ., iar obligația de restituire a prețului actualizat conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 incumbă doar în situația contractelor încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, or, în cauză s-a dovedit contrariul.

Pârâtul a mai arătat că, în situația în care se va trece peste excepția lipsei calității procesuale pasive, reiterează cererea de chemare în garanție a SC R.V. SA, pentru restituirea comisionului de 1% încasat de această societate la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Prin decizia civilă nr. 389/ A din 7 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul, a desființat sentința atacată, și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond.

Referitor la apelul formulat de pârâtul Municipiul București, instanța de apel a reținut că instanța de fond, s-a limitat la a dispune, prin dispozitiv, obligarea ambilor pârâți chemați în judecată, la plata prețului actualizat al imobilului cumpărat de reclamanți în temeiul Legii nr. 112/1996, și constatat nul, prin hotărâre judecătorească, fără ca în cuprinsul sentinței apelate, în privința acestui pârât, să se procedeze la o analiză concretă a situației de fapt care ar fi fost de natură să genereze o răspundere a Municipiului București.

Neindicându-se nici un argument în sprijinul soluției privind despăgubirile, la care a fost obligat acest pârât, deși între părți existau multiple puncte de controversă, invocate ca atare prin întâmpinarea formulată de pârâtul Statul Român, care trebuiau elucidate, practic în privința Municipiul București, soluția nu este deloc motivată, făcând imposibil controlul de legalitate, iar între considerente și dispozitiv există o vădită contradicție, rezultând nulitatea acesteia în ceea ce privește pârâtul arătat. Cum nulitatea hotărârii echivalează cu necercetarea fondului, instanța de apel a apreciat că, în cazul dat, operează motivul de desființare prevăzut de art. 297 alin. (1) C. proc. civ., practic instanța de fond nesoluționând pe fond acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu acest pârât.

Referitor la apelul formulat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., instanța de apel a reținut că cererea formulata în apel, vizând obligarea mandatarului, SC R.V. SA, la plata comisionului, în procent de 1%, este o cerere nouă, care nu poate fi formulată direct în apel. Referitor la celelalte critici, instanța de apel a reținut că, prin cererea formulată, titularii acțiunii au solicitat, pe calea unei acțiuni personale, obligarea pârâților Statul Român și Municipiul București, la plata prețului de piață al imobilului în litigiu, conform standardelor internaționale de evaluare, invocând prevederile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, și art. 1337-1351 C. civ.

Instanța de apel a mai reținut că, având în vedere că cererea introductivă prezenta deficiențe, sub aspectul precizării cu acuratețe a cadrului procesual subiectiv pasiv, deși fusese formulată de un avocat, iar aceste deficiențe, așa cum rezultă din verificarea integralității actelor de procedură efectuate în cauză, nu au fost remediate, anterior reținerii cauzei spre soluționare, instanța de fond, legal investită din punct de vedere al competenței materiale, avea obligația să pună în discuția părților, cu prioritate, această împrejurare și numai în urma stabilirii cu certitudine a intenției reale a titularilor acțiunii principale, să procedeze la analiza pe fond a acestei cereri, soluționând cauza prin raportare la toate susținerile și actele de procedură care au vizat investirea sa.

Instanța de apel a avut în vedere în acest sens faptul că, prin dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a fost stabilit expres debitorul obligației de restituire a „prețului" imobilelor privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în această prevedere legală indicându-se ca titular al obligației de plată, M.F.P., iar reclamanții au precizat neechivoc că înțeleg să se prevaleze și de această normă specială în susținerea pretențiilor cu acest obiect. Mai mult, chiar prima instanța a reținut în cauză incidența prevederilor art. 50 1 raportat la art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, soluționând în acest context excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P., reținând că această entitate are calitate procesuală pasivă în speță.

Cu toate acestea, deși în considerente, s-a reținut că are calitate procesuală pasivă M.F.P., în dispozitivul sentinței apelate, prima instanța a dispus obligarea Statului Român, prin M.F.P., la plata despăgubirilor în cauză, astfel că și în privința acestui pârât, considerentele din hotărâre, care vin să susțină soluția adoptată sunt contradictorii. Pe de altă parte, M.F.P. și Statul Român, sunt subiecte de drept distincte, iar împrejurarea că, de regulă, Statul este reprezentat de M.F.P., nu poate conduce la concluzia existenței unei identități între cele două subiecte de drept, în cazul reprezentării, reprezentantul acționând în numele și pentru reprezentat, iar nu în nume propriu.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin M.F.P., arătând că în mod greșit instanța de apel a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe în vederea stabilirii corecte a cadrului procesual, întrucât, în virtutea principiului disponibilității, reclamantele au stabilit acest cadru, înțelegând să se judece în contradictoriu cu Statul Român, prin M.F.P. și Municipiul București, prin primar general. Pârâtul a mai arătat că este la latitudinea reclamantului să stabilească cadrul procesual, instanța de judecată neputând să procedeze la soluționarea cauzei în contradictoriu cu alte persoane decât cele arătate de reclamant în cererea de chemare în judecată, neputându-se substitui voinței acestuia.

În cauză, deși reclamantele aveau posibilitatea de a lărgi cadrul procesual prin chemarea în judecată a altor persoane, nu au înțeles să facă acest lucru, deși cererea a fost formulată prin intermediul unui avocat, beneficiind astfel de servicii juridice calificate. Recursul este nefondat, pentru următoarele motive: Prin cererea de chemare în judecată formulată în cauză, s-a solicitat acordarea prețului de piață aferent imobilului situat în București, urmare a obligării reclamanților de a lăsa acest imobil în deplină proprietate și liniștită posesie către foștii proprietari prin decizia civilă nr. 413 din 24 octombrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, rămasă definitivă și irevocabilă.

În ceea ce privește pârâții din prezenta cauză, reclamanții au indicat, ca având această calitate, prin cererea introductivă de instanță, pe Statul Român, prin M.F.P., și Municipiul București, prin primar general și au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, precum și art. 1337-1351 C. civ. Prin sentința civilă nr. 1075 din 10 septembrie 2010, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin M.F.P., a admis în parte cererea reclamanților și a obligat acest pârât, alături de Municipiul București, prin primar general, la restituirea prețului imobilului în litigiu, în cuantum de 8.401.640 ROL, reactualizat.

Soluția este criticabilă atât sub aspectul contrarietății între dispozitiv și considerente, cât și sub aspectul nejustificării temeiului juridic în baza căruia pârâtului Municipiul București, prin primar general, i-ar reveni o astfel de obligație. Deși instanța de fond reține, în considerentele hotărârii pronunțate, că „..foștii chiriași ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâre judecătorească irevocabilă, pentru încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, au vocație la restituirea valorii reactualizate a prețului plătit, plată ce se va face de către M.F.P...", că „..va obliga pârâtul Statul Român, prin M.F.P. la plata către reclamantă a sumei de 8.401.640 ROL..

reprezentând prețul reactualizat al imobilului" și că „..prețul de piață al imobilelor ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, se restituie de pârâtul M.F.P...". în dispozitivul acestei hotărâri obligă la restituirea prețului arătat, atât pârâtul Statul Român, prin M.F.P., cât și pârâtul Municipiul București, prin primar general. Rezultă astfel o contrarietate între dispozitiv și considerente, sancționabilă cu desființarea hotărârii pronunțate în această modalitate, cum în mod corect a statuat instanța de apel. Dacă în cauză nu există diferență între M.F.P. și Statul Român, prin M.F.P.

(sens în care, indiferent de formularea folosită, fie că este vorba de sintagma „Statul Român, prin M.F.P.", ori este vorba de sintagma „M.F.P.", titulara raportului juridic obligațional este una și aceeași parte, respectiv, Statul Român, reprezentat de organul abilitat de lege M.F.P.), nu același lucru este valabil în raport cu Municipiul București, prin primar general. Astfel, potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954 „Statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații.

El participă în astfel de raporturi prin M.F.P., afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop". Cu excepția unei dispoziții speciale, statul este reprezentat de M.F.P., ceea ce este și cazul ipotezei în care se pune problema restituirii prețului de piață al bunului pierdut de către chiriașii cumpărători care au pierdut imobilul în cadrul demersului judiciar al fostului proprietar, aspect față de care sunt nerelevante referirile alternative ale instanței de fond, fie la Statul Român, prin M.F.P., fie la M.F.P., întrucât, așa cum s-a arătat anterior, în acțiuni cum este cea de față, acestea nu reprezintă subiecte de drept distincte.

Aspectele relevante în soluția corectă, de trimitere spre rejudecare, sunt, pe de o parte, acela al contrarietății dintre considerente și dispozitiv în sensul că, deși instanța de fond se raportează în considerente exclusiv la obligația Statului Român, prin M.F.P., de a restitui chiriașilor cumpărători prețul reactualizat al imobilului pierdut în contradictoriu cu foștii proprietari, în dispozitivul sentinței obligă ambii pârâți la executarea acestei obligații, respectiv, Statul Român, prin M.F.P. și Municipiul București, prin primar general, iar pe de altă parte, neargumentarea, față de acest din urmă pârât, a soluției de obligare la plata prețului actualizat al imobilului în litigiu.

În acest sens, dacă în ceea ce privește pârâtul Statul Român, prin M.F.P., și obligația legală a acestuia de a figura în proces în litigiile de gen, instanța de fond a făcut ample referiri, justificând calitatea procesuală pasivă a acestuia, în legătură cu pârâtul Municipiul București, prin primar general, nu a stabilit dacă și în ce măsură acesta răspunde pentru evicțiune în prezenta cauză, sau care este temeiul legal în virtutea căruia îi revine prestația la care a fost obligat, prin raportare inclusiv la temeiul juridic al acțiunii, astfel cum a fost indicat de către reclamanți, respectiv, dispozițiile art. art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, și art. 1337-1351 C. civ.

Dispozitivul hotărârii reflectă, într-o manieră succintă, concluzia la care a ajuns instanța de judecată în urma deliberării, fiind o sinteză a argumentelor și raționamentelor conținute în considerente. Lipsa de corespondență între conținutul dispozitivului și raționamentul logico-juridic în baza căruia instanța și-a format convingerea nu poate fi remediată decât prin desființarea hotărârii care nu se circumscrie acestui imperativ. Or, în speță, se constată că în considerentele sentinței nu se regăsește nicio referire privind motivele pentru care instanța de fond a apreciat că pârâtului Municipiul București, prin primar general, îi revine, deopotrivă, alături de Statul Român, prin M.F.P., obligația de plată a prețului actualizat al imobilului în litigiu.

În atare situație, prin obligarea ambilor pârâți la plata, către reclamanți, a prețului reactualizat al imobilului în litigiu, în condițiile în care nu s-a procedat la analiza contextului în care Municipiul București, prin primar general, poate fi debitorul unei astfel de obligații, tribunalul nu a analizat pe fond raportul juridic dedus judecății, în sensul celor anterior expuse legate de calitatea procesuală pasivă în litigiile având un asemenea obiect, astfel încât soluția instanței de apel, de trimitere spre rejudecare, în vederea corectei stabiliri a cadrului procesual, este legală și temeinică. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va avea în vedere considerațiile din prezenta decizie cu privire la calitatea procesuală a Statului Român, prin M.F.P., și va proceda la analizarea raportului juridic obligațional în ceea ce privește pârâtul Municipiul București, prin primar general.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., împotriva deciziei nr. 389/ A din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 aprilie 2012.