ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2496/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2496/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 20

mai 2009, reclamantele T.M. și I.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții

Statul Român, prin M.E.F., și Municipiul București, prin primar general,

obligarea acestora, în solidar, la restituirea prețului de piață al imobilului

situat în București, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare,

a cărui valoare au estimat-o la suma de 500.000 lei.

În motivarea cererii,

s-a arătat că reclamantele au dobândit imobilul în cauză prin moștenire,

conform certificatului de moștenitor din 18 mai 2001 eliberat de B.N.P. S.C.D.,

după ce anterior, acesta fusese cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995 de către

C.D. și C.M. de la Municipiul București, prin mandatar SC R.V. SA, în baza

contractului de vânzare cumpărare.

Acest contract a fost

constatat nul absolut, prin decizia civilă nr. 413 din 24 octombrie 2002,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 15 iunie 2009, Statul Român, prin M.F.P., a invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că este un terț față de

contractul de vânzare-cumpărare în discuție, astfel încât efectele acestuia

nu-i pot fi opuse, iar răspunderea sa nu poate fi antrenată nici sub aspectul

dreptului comun și nici în temeiul art. 50 din Legea nr. 10/2001.

În subsidiar, a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamantele nu au

făcut dovada că autorii acestora ar fi fost de bună credință la încheierea

contractului de vânzare - cumpărare, nefiind astfel îndeplinite condițiile

prevăzute de textul legal indicat ca temei juridic al acțiunii.

Prin sentința civilă

nr. 1075 din 10 septembrie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă a

admis în parte cererea, a obligat pârâții la restituirea prețului în cuantum de

8.401.640 ROL, reactualizat în raport cu rata inflației de la data de 09 iulie

1997 și până la momentul plății efective.

În temeiul art. 137

C. proc. civ., tribunalul s-a pronunțat mai întâi asupra excepției lipsei

calității procesule pasive invocată prin întâmpinare, reținând în cauză

legitimarea procesuală pasivă a M.F.P. și apreciind că aceasta este dată în

virtutea raportului juridic special de drept substanțial și procesual creat de

prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, cu

modificările ulterioare.

Pe fondul cauzei,

tribunalul a reținut că potrivit art. 51 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

foștii chiriași ale căror contracte de vânzare - cumpărare au fost desființate

prin hotărâre judecătorească irevocabilă, pentru încălcarea dispozițiilor Legii

nr. 112/1995, au vocație la restituirea valorii reactualizate a prețului

plătit, plata ce se va face de către M.F.P. din fondul extrabugetar constituit

în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, situație față de care a

admis cererea conform dispozitivului acestei hotărâri.

Referitor la

solicitarea de obligare a pârâtului la plata sumei reprezentată de diferența

dintre valoarea actuală de circulație a imobilului și suma reprezentând prețul

imobilului, tribunalul a reținut că, potrivit art. 50

1

raportat la

art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009,

prețul de piață al imobilelor ce au făcut obiectul contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, se restituie de pârâtul

M.F.P., dar numai dacă actele de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu

respectarea dispozițiilor acestei legi. Or, contractul încheiat de reclamantă a

fost declarat nul prin decizia civilă nr. 413 din 24 octombrie 2002 pronunțată

de Curtea de Apel București, reținându-se reaua-credință a părților

contractante la încheierea actului, iar nerespectarea dispozițiilor Legii nr.

112/1995 a fost reținută în mod neechivoc prin decizia menționată.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel, pârâții.

Pârâtul Municipiul

București, prin primar general, a arătat că în cauză este vorba despre o

răspundere pentru evicțiune, fiind ignorat, de către instanță, faptul

indiscutabil că prețul plătit de către pârât a fost încasat și folosit, în mod

efectiv, de către M.F.P., și nu de către Municipiul București.

Atâta timp cât

legiuitorul a stabilit în mod expres în conținutul Legii nr. 112/1995 (prin

art. 13 alin. (6)) că prețul plătit de către chiriașii cumpărători se

constituie într-un fond extrabugetar la dispoziția M.F.P., este foarte clar că

prețul pe care l-au plătit pârâtului a fost virat în contul acestui minister

(în fondul extrabugetar), pe care l-a și folosit efectiv pentru acordarea de

despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995.

Pe cale de

consecință, această obligație trebuie stabilită numai față de M.F.P. (care a

încasat și utilizat prețul) și nu față de Municipiul București, prin primar

general, care nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Pârâtul Statul Român,

prin M.F.P., a reiterat excepția lipsei procesuale pasive în cauză pentru

considerentele deja expuse și a arătat că Municipiul București, prin primar

general, are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecații, acesta având

calitatea de vânzător la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu

reclamantul și răspunzând pentru evicțiune în temeiul art. 1337 C. civ., iar

obligația de restituire a prețului actualizat conform art. 50 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 incumbă doar în situația contractelor încheiate cu

respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, or, în cauză s-a dovedit

contrariul.

Pârâtul a mai arătat

că, în situația în care se va trece peste excepția lipsei calității procesuale

pasive, reiterează cererea de chemare în garanție a SC R.V. SA, pentru

restituirea comisionului de 1% încasat de această societate la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare.

Prin decizia civilă

nr. 389/ A din 7 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul, a desființat sentința

atacată, și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond.

Referitor la apelul

formulat de pârâtul Municipiul București, instanța de apel a reținut că

instanța de fond, s-a limitat la a dispune, prin dispozitiv, obligarea ambilor

pârâți chemați în judecată, la plata prețului actualizat al imobilului cumpărat

de reclamanți în temeiul Legii nr. 112/1996, și constatat nul, prin hotărâre

judecătorească, fără ca în cuprinsul sentinței apelate, în privința acestui

pârât, să se procedeze la o analiză concretă a situației de fapt care ar fi

fost de natură să genereze o răspundere a Municipiului București.

Neindicându-se nici

un argument în sprijinul soluției privind despăgubirile, la care a fost obligat

acest pârât, deși între părți existau multiple puncte de controversă, invocate

ca atare prin întâmpinarea formulată de pârâtul Statul Român, care trebuiau

elucidate, practic în privința Municipiul București, soluția nu este deloc

motivată, făcând imposibil controlul de legalitate, iar între considerente și

dispozitiv există o vădită contradicție, rezultând nulitatea acesteia în ceea

ce privește pârâtul arătat.

Cum nulitatea

hotărârii echivalează cu necercetarea fondului, instanța de apel a apreciat că,

în cazul dat, operează motivul de desființare prevăzut de art. 297 alin. (1) C.

proc. civ., practic instanța de fond nesoluționând pe fond acțiunea formulată

de reclamanți, în contradictoriu cu acest pârât.

Referitor la apelul

formulat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., instanța de apel a reținut că

cererea formulata în apel, vizând obligarea mandatarului, SC R.V. SA, la plata

comisionului, în procent de 1%, este o cerere nouă, care nu poate fi formulată

direct în apel.

Referitor la

celelalte critici, instanța de apel a reținut că, prin cererea formulată,

titularii acțiunii au solicitat, pe calea unei acțiuni personale, obligarea

pârâților Statul Român și Municipiul București, la plata prețului de piață al

imobilului în litigiu, conform standardelor internaționale de evaluare,

invocând prevederile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, modificată prin

Legea nr. 1/2009, și art. 1337-1351 C. civ.

Instanța de apel a

mai reținut că, având în vedere că cererea introductivă prezenta deficiențe,

sub aspectul precizării cu acuratețe a cadrului procesual subiectiv pasiv, deși

fusese formulată de un avocat, iar aceste deficiențe, așa cum rezultă din

verificarea integralității actelor de procedură efectuate în cauză, nu au fost

remediate, anterior reținerii cauzei spre soluționare, instanța de fond, legal

investită din punct de vedere al competenței materiale, avea obligația să pună

în discuția părților, cu prioritate, această împrejurare și numai în urma

stabilirii cu certitudine a intenției reale a titularilor acțiunii principale,

să procedeze la analiza pe fond a acestei cereri, soluționând cauza prin

raportare la toate susținerile și actele de procedură care au vizat investirea

sa.

Instanța de apel a

avut în vedere în acest sens faptul că, prin dispozițiile art. 50 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, a fost stabilit expres debitorul obligației de restituire a

„prețului" imobilelor privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate

în temeiul prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au

fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în

această prevedere legală indicându-se ca titular al obligației de plată,

M.F.P., iar reclamanții au precizat neechivoc că înțeleg să se prevaleze și de

această normă specială în susținerea pretențiilor cu acest obiect.

Mai mult, chiar prima

instanța a reținut în cauză incidența prevederilor art. 50

1

raportat

la art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009,

soluționând în acest context excepția lipsei calității procesuale pasive a

M.F.P., reținând că această entitate are calitate procesuală pasivă în speță.

Cu toate acestea,

deși în considerente, s-a reținut că are calitate procesuală pasivă M.F.P., în

dispozitivul sentinței apelate, prima instanța a dispus obligarea Statului

Român, prin M.F.P., la plata despăgubirilor în cauză, astfel că și în privința

acestui pârât, considerentele din hotărâre, care vin să susțină soluția

adoptată sunt contradictorii.

Pe de altă parte,

M.F.P. și Statul Român, sunt subiecte de drept distincte, iar împrejurarea că,

de regulă, Statul este reprezentat de M.F.P., nu poate conduce la concluzia

existenței unei identități între cele două subiecte de drept, în cazul

reprezentării, reprezentantul acționând în numele și pentru reprezentat, iar nu

în nume propriu.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin M.F.P., arătând că în mod

greșit instanța de apel a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei

instanțe în vederea stabilirii corecte a cadrului procesual, întrucât, în

virtutea principiului disponibilității, reclamantele au stabilit acest cadru,

înțelegând să se judece în contradictoriu cu Statul Român, prin M.F.P. și

Municipiul București, prin primar general.

Pârâtul a mai arătat

că este la latitudinea reclamantului să stabilească cadrul procesual, instanța

de judecată neputând să procedeze la soluționarea cauzei în contradictoriu cu

alte persoane decât cele arătate de reclamant în cererea de chemare în

judecată, neputându-se substitui voinței acestuia.

În cauză, deși

reclamantele aveau posibilitatea de a lărgi cadrul procesual prin chemarea în

judecată a altor persoane, nu au înțeles să facă acest lucru, deși cererea a

fost formulată prin intermediul unui avocat, beneficiind astfel de servicii

juridice calificate.

Recursul este

nefondat, pentru următoarele motive:

Prin cererea de

chemare în judecată formulată în cauză, s-a solicitat acordarea prețului de

piață aferent imobilului situat în București, urmare a obligării reclamanților

de a lăsa acest imobil în deplină proprietate și liniștită posesie către foștii

proprietari prin decizia civilă nr. 413 din 24 octombrie 2002 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, rămasă definitivă și

irevocabilă.

În ceea ce privește

pârâții din prezenta cauză, reclamanții au indicat, ca având această calitate,

prin cererea introductivă de instanță, pe Statul Român, prin M.F.P., și

Municipiul București, prin primar general și au întemeiat acțiunea pe

dispozițiile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 1/2009, precum și art. 1337-1351 C. civ.

Prin sentința civilă

nr. 1075 din 10 septembrie 2010, tribunalul a respins, ca neîntemeiată,

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin

M.F.P., a admis în parte cererea reclamanților și a obligat acest pârât,

alături de Municipiul București, prin primar general, la restituirea prețului

imobilului în litigiu, în cuantum de 8.401.640 ROL, reactualizat.

Soluția este

criticabilă atât sub aspectul contrarietății între dispozitiv și considerente,

cât și sub aspectul nejustificării temeiului juridic în baza căruia pârâtului

Municipiul București, prin primar general, i-ar reveni o astfel de obligație.

Deși instanța de fond

reține, în considerentele hotărârii pronunțate, că „..foștii chiriași ale căror

contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâre judecătorească

irevocabilă, pentru încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, au vocație la

restituirea valorii reactualizate a prețului plătit, plată ce se va face de

către M.F.P...", că „..va obliga pârâtul Statul Român, prin M.F.P. la

plata către reclamantă a sumei de 8.401.640 ROL.. reprezentând prețul

reactualizat al imobilului" și că „..prețul de piață al imobilelor ce au

făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr.

112/1995, se restituie de pârâtul M.F.P...". în dispozitivul acestei

hotărâri obligă la restituirea prețului arătat, atât pârâtul Statul Român, prin

M.F.P., cât și pârâtul Municipiul București, prin primar general.

Rezultă astfel o

contrarietate între dispozitiv și considerente, sancționabilă cu desființarea

hotărârii pronunțate în această modalitate, cum în mod corect a statuat

instanța de apel.

Dacă în cauză nu

există diferență între M.F.P. și Statul Român, prin M.F.P. (sens în care, indiferent

de formularea folosită, fie că este vorba de sintagma „Statul Român, prin

M.F.P.", ori este vorba de sintagma „M.F.P.", titulara raportului

juridic obligațional este una și aceeași parte, respectiv, Statul Român,

reprezentat de organul abilitat de lege M.F.P.), nu același lucru este valabil

în raport cu Municipiul București, prin primar general.

Astfel, potrivit art.

25 din Decretul nr. 31/1954 „Statul este persoana juridică în raporturile în

care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și

obligații. El participă în astfel de raporturi prin M.F.P., afară de cazurile

în care legea stabilește anume alte organe în acest scop".

Cu excepția unei

dispoziții speciale, statul este reprezentat de M.F.P., ceea ce este și cazul

ipotezei în care se pune problema restituirii prețului de piață al bunului

pierdut de către chiriașii cumpărători care au pierdut imobilul în cadrul

demersului judiciar al fostului proprietar, aspect față de care sunt

nerelevante referirile alternative ale instanței de fond, fie la Statul Român,

prin M.F.P., fie la M.F.P., întrucât, așa cum s-a arătat anterior, în acțiuni

cum este cea de față, acestea nu reprezintă subiecte de drept distincte.

Aspectele relevante

în soluția corectă, de trimitere spre rejudecare, sunt, pe de o parte, acela al

contrarietății dintre considerente și dispozitiv în sensul că, deși instanța de

fond se raportează în considerente exclusiv la obligația Statului Român, prin

M.F.P., de a restitui chiriașilor cumpărători prețul reactualizat al imobilului

pierdut în contradictoriu cu foștii proprietari, în dispozitivul sentinței

obligă ambii pârâți la executarea acestei obligații, respectiv, Statul Român,

prin M.F.P. și Municipiul București, prin primar general, iar pe de altă parte,

neargumentarea, față de acest din urmă pârât, a soluției de obligare la plata

prețului actualizat al imobilului în litigiu.

În acest sens, dacă

în ceea ce privește pârâtul Statul Român, prin M.F.P., și obligația legală a

acestuia de a figura în proces în litigiile de gen, instanța de fond a făcut

ample referiri, justificând calitatea procesuală pasivă a acestuia, în legătură

cu pârâtul Municipiul București, prin primar general, nu a stabilit dacă și în

ce măsură acesta răspunde pentru evicțiune în prezenta cauză, sau care este

temeiul legal în virtutea căruia îi revine prestația la care a fost obligat,

prin raportare inclusiv la temeiul juridic al acțiunii, astfel cum a fost

indicat de către reclamanți, respectiv, dispozițiile art. art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, și

art. 1337-1351 C. civ.

Dispozitivul

hotărârii reflectă, într-o manieră succintă, concluzia la care a ajuns instanța

de judecată în urma deliberării, fiind o sinteză a argumentelor și

raționamentelor conținute în considerente.

Lipsa de

corespondență între conținutul dispozitivului și raționamentul logico-juridic

în baza căruia instanța și-a format convingerea nu poate fi remediată decât

prin desființarea hotărârii care nu se circumscrie acestui imperativ.

Or, în speță, se

constată că în considerentele sentinței nu se regăsește nicio referire privind

motivele pentru care instanța de fond a apreciat că pârâtului Municipiul

București, prin primar general, îi revine, deopotrivă, alături de Statul Român,

prin M.F.P., obligația de plată a prețului actualizat al imobilului în litigiu.

În atare situație,

prin obligarea ambilor pârâți la plata, către reclamanți, a prețului

reactualizat al imobilului în litigiu, în condițiile în care nu s-a procedat la

analiza contextului în care Municipiul București, prin primar general, poate fi

debitorul unei astfel de obligații, tribunalul nu a analizat pe fond raportul

juridic dedus judecății, în sensul celor anterior expuse legate de calitatea

procesuală pasivă în litigiile având un asemenea obiect, astfel încât soluția

instanței de apel, de trimitere spre rejudecare, în vederea corectei stabiliri

a cadrului procesual, este legală și temeinică.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de fond va avea în vedere considerațiile din prezenta

decizie cu privire la calitatea procesuală a Statului Român, prin M.F.P., și va

proceda la analizarea raportului juridic obligațional în ceea ce privește

pârâtul Municipiul București, prin primar general.

Pentru aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., împotriva

deciziei nr. 389/ A din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 4 aprilie 2012.