ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 210/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 210/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată
următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27 mai 2009, pe rolul
Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 22693/3/2009,
reclamanții B.S. și B.V. i-au chemat în judecată pe pârâții Ministerul
Finanțelor Publice și Municipiul București, reprezentat de Primarul General și
au solicitat să le fie restituit prețul de piață al apartamentului nr. 12,
situat în București, str. Tache Ionescu nr. 8, sector 1, evaluat provizoriu la
suma de 756.000 lei.
Prin sentința civilă nr. 546 din 12
aprilie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea formulată
de reclamanții B.S. și B.V., îndreptată împotriva pârâtului Ministerul de
Finanțe, și, în consecință, a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei
de 533.500 RON, reprezentând prețul de piață actualizat al apartamentului nr. 12,
situat în imobilul din București, str. Tache Ionescu, a respins acțiunea față
de pârâtul Municipiul București, reprezentat de Primarul General, constatând
lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a pronunța această sentință,
instanța a reținut că reclamanta B.S. și soțul său, B.G. au cumpărat
apartamentul în litigiu, conform contractului de vânzare - cumpărare cu plata
în rate din 20 noiembrie 1996, încheiat în baza Legii nr. 112/1995, cu
vânzătoarea Primăria Municipiului București, reprezentată de SC H.N. SA, însă,
prin sentința civilă nr. 7068 din 7 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Sector
1 București, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 1020 din 10 iunie 2008,
pronunțată de Curtea de Apel București, a fost admisă acțiunea în revendicare
formulată de fosta proprietară T.L.S., astfel că atât B.S., cât și B.V., au
fost obligați să lase reclamantei T., în deplină proprietate și liniștită
posesie, apartamentul situat în București, str. Tache Ionescu, apreciindu-se de
către instanță că titlul de proprietate al proprietarei inițiale este mai bine
caracterizat.
Prin această hotărâre, rămasă
definitivă și irevocabilă, nu s-a reținut faptul că soții B. ar fi dat dovadă
de rea - credință, la momentul perfectării contractului de vânzare - cumpărare,
cu vânzătoarea Primăria Municipiului București, reprezentată de mandatar SC
H.N. SA.
De altfel, acțiunea prin care fosta
proprietară T.L.S. a solicitat să fie anulat contractul de vânzare - cumpărare din
20 noiembrie 1996, încheiat de cumpărătorii B., a fost respinsă, ca nefondată,
prin hotărârea devenită irevocabilă, respectiv decizia civilă nr. 2961 din 26
septembrie 2000, pronunțată de Curtea de Apel București.
Potrivit certificatului de
moștenitor nr. 92 din 19 septembrie 2005, s-a probat faptul că reclamanții sunt
moștenitorii legali ai defunctului B.G., decedat la data de 15 septembrie 2004,
în calitate de soție supraviețuitoare și fiu.
Tribunalul a apreciat că sunt
incidente în cauză dispozițiile art. 50
1
din Legea nr. 10/2001,
modificată prin Legea nr. 1/2009, text care stabilește că proprietarii ale
căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu respectarea Legii nr. 112/1995,
cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești,
definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al
imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, această
normă legală aplicându-se și în ipoteza în care fostul chiriaș, cumpărător de
la stat, a pierdut dreptul, în urma admiterii cererii de revendicare promovată
de fostul proprietar, cum este cazul în speță.
Textul art. 50 alin. (3) din Legea
10/2001, modificată, prevede că restituirea prețului de piață pentru imobil se
face de către Ministerul de Finanțe, dintr-un fond extrabugetar constituit în
acest sens.
În cauza de față, reclamanții au
pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, ca urmare a
admiterii cererii de revendicare formulată de fosta proprietară, însă nu s-a
constatat nulitatea contractului de vânzare - cumpărare încheiat de foștii
chiriași, întrucât nu s-a reținut, prin hotărârea judecătorească pronunțată în
respectivul proces, faptul că pârâții - cumpărători au încălcat dispozițiile
Legii nr. 112/1995, la momentul perfectării convenției de vânzare - cumpărare.
Față de prevederile legale în materie
și avându-se în vedere raportul de expertiză tehnică imobiliară depus la dosar,
tribunalul a dispus admiterea acțiunii formulate de reclamanți împotriva
pârâtului Ministerul de Finanțe, care a fost obligat la plata către reclamanți
a sumei de 533.500 RON, reprezentând prețul de piață al imobilului situat în
București, str. Tache Ionescu.
Tribunalul a considerat că este
întemeiată excepția invocată de pârâtul Municipiul București, reprezentat de
Primarul General, acesta neavând calitate procesuală pasivă în prezenta cauză,
în raport de nomele legale menționate, astfel că acțiunea a fost respinsă față
de această parte.
Împotriva acestei sentințe, a
declarat apel pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru motive
de netemeinicie și nelegalitate.
Astfel, în conținutul motivelor de
apel, a fost reiterată excepția lipsei calității procesuale pasive a
Ministerului Finanțelor Publice, apelanta susținând că, pe plan procesual,
calitate procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acțiune, decât
unitatea administrativ-teritorială vânzătoare, în speță, Municipiul București,
prin mandatar SC H.N. SA, care trebuie să răspundă pentru evicțiune totală sau
parțială, prin fapta unui terț, iar nu Ministerul Finanțelor Publice, care nu a
fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecății și căreia nu-i
revine obligația de restituire a prestațiilor efectuate în baza actului atacat.
Un al doilea motiv de apel s-a
raportat la faptul că instanța de fond, în mod greșit, nu a ținut seama de
obiecțiunile la suplimentul de expertiză tehnică judiciară, formulate la
termenul din 13 ianuarie 2009, și și-a însușit suma cuprinsă în suplimentul
raportului de expertiză întocmit de expert C.G., care a folosit o metodă
nelegală de actualizare a sumei de 26.422.005 ROL, ignorând în totalitate
dispozițiile exprese prevăzute de art. 50 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007.
Prin cel de-al treilea motiv de
apel, s-a criticat faptul că instanța de fond a apreciat că Ministerul
Finanțelor Publice trebuie să plătească întregul preț actualizat, fără a ține
seama de comisionul de 1% încasat de către SC H.N. SA, în conformitate cu
prevederile art. 41 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995.
În ceea ce privește obligarea
Ministerului Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată în cuantum
de 1.312 RON, apelantul a apreciat că această dispoziție a instanței este
nelegală, întrucât, chiar dacă această instituție va fi obligată să plătească
prețul actualizat, culpa procesuală nu-i aparține acesteia, ci Primăriei Municipiului
București, prin mandatar SC H.N. SA, parte a contractului de vânzare -
cumpărare din 1996, care răspunde pentru evicțiune, în temeiul art. 1337 C.
civ., astfel încât este inadmisibilă obligarea la plata cheltuielilor de
judecată potrivit art. 274 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 693/ A din
30 noiembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru
cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul formulat de
apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.
546 din 12 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă,
în contradictoriu cu intimații-reclamanți B.S., și B.V. și intimatul-pârât
Municipiul București, prin Primarul General.
În ceea ce privește primul motiv de
apel, prin care s-a reiterat, de către apelantul - pârât Ministerul Finanțelor
Publice, excepția lipsei calității procesuale pasive în raportul juridic dedus
judecății, în considerarea răspunderii pentru evicțiune întemeiată pe art. 1337
C. civ., s-a apreciat ca nefondat, întrucât, prin dispozițiile speciale ale
Legii nr. 10/2001, reluate și extinse în dispozițiile Legii nr. 1/2009, se
prevede, în mod expres, că plata sumelor, reprezentând valoarea de piață a
imobilului ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare nedesființat
pe calea unei acțiuni în nulitate, și, cu privire la care cumpărătorul a fost
evins pe calea acțiunii în revendicare, se face de către Ministerul Finanțelor
Publice, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din
Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, astfel încât legitimarea
procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice rezultă ope legis (in
virtutea legii) și această normă specială derogă de la normele generale ale
codului civil privind evicțiunea, conform principiului specialia generalibus
derogant.
Asupra celui de-al doilea motiv de
apel, prin care s-a invocat faptul că instanța de fond nu a luat în considerare
obiecțiunile la suplimentul de expertiză tehnică judiciară formulată la
termenul din 13 ianuarie 2009, însușindu-și suma cuprinsă în suplimentul
raportului de expertiză, întocmit de experta C.G., Curtea a reținut că aceste
obiecțiuni au fost respinse motivat de către prima instanță, întrucât acestea
s-au referit la indicele de inflație aplicat, iar apelantul nu a invocat
argumente care să combată concluziile expertizei, administrată cu respectarea
garanțiilor procesuale ale ambelor părți.
Cu privire la cea de-a treia
critică, prin care s-a invocat faptul că apelantul - pârât Ministerul
Finanțelor Publice nu ar trebui să plătească întregul preț actualizat, fără a
ține seama de comisionul de 1% încasat de SC H.N. SA, Curtea a considerat că
este neîntemeiată, câtă vreme art. 50 alin. (3) din Legea nr. 1/2009
reglementează restituirea prețului, după caz, prețul de piață al imobilelor sau
prețul actualizat plătit de chiriași, în integralitatea sa, fără a se reține
comisionul de 1% încasat de unitatea ce administra bunul.
În ceea ce privește critica
referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea a apreciat că,
reglementându-se legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor
Publice, în raportul juridic având ca obiect restituirea prețului încasat în
baza contractelor de vânzare - cumpărare, încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995,
și stabilindu-se, în cauză, obligația de a restitui prețul actualizat al
imobilului în litigiu în sarcina apelantului - pârât Ministerul Finanțelor
Publice, se impune obligarea acestuia și la plata cheltuielilor de judecată
ocazionate de prezentul proces, fiind incidente dispozițiile art. 274 alin. (1)
C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii, în termen
legal a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a
Finanțelor Publice a Municipiului București, invocând în drept disp. art. 304 pct.
9
C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs
s-a invocat că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în
soluționarea excepției calității procesuale pasive - art. 50 din
Legea nr. 10/2001.
S-a susținut că
Ministerul Finanțelor Publice nu a
fost parte în contractul de vânzare-cumpărare și în raport de temeiul juridic
invocat, respectiv garanția pentru evicțiune, calitate procesuală are Primăria
Municipiului București.
Că potrivit disp. art. 50
1
din
Legea nr. 10/2001,
cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 1/2001, pentru a avea
calitate procesuală trebuiesc îndeplinite două condiții; contractul de
vânzare-cumpărare să fi fost desființat printr-o hotărâre judecătorească
irevocabilă iar acest contract să fi fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995.
Or, în cauză nu există o hotărâre
judecătorească în ce privește constatarea nulității absolute a contractului de
vânzare-cumpărare iar reclamanții nu au făcut dovada că au fost de bună
credință la încheierea contractului acesteia fiind evinși în cadrul unei
acțiuni în revendicare, nefiind îndreptățiți a obține prețul de circulație al
imobilului.
O altă critică a vizat greșita
determinare a prețului imobilului, invocându-se că acesta trebuia diminuat cu valoarea
comisionului încasat de către SC H.N. SA.
Ultima critică a vizat greșita
interpretare și aplicare a disp. art. 274 C. proc. civ., arătându-se că în
cauză nu are culpă procesuală, obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată
fiind nelegală.
Recursul nu este fondat.
Potrivit
disp. art. 50
1
din
Legea nr. 10/2001 „proprietarii ale
căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor
Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin
hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea
prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale.
Interpretarea sistematică și teleologică
a acestei norme impune că „desființarea” nu poate fi înțeleasă decât ca o cauză
de ineficacitate a actului juridic.
Singura cauză de ineficacitate care
să facă textul aplicabil este caducitatea actului de vânzare-cumpărare încheiat
în baza Legii nr. 112/1995, situație care se verifică în ipoteza admiterii
acțiunii în revendicare fondată de un terț, prin comparare de titluri, situație
care se verifică în cauză.
În condițiile în care contractul de
vânzare-cumpărare a fost „desființat” în sensul definit de art. 21 alin. (2
1
)
din Legea nr. 10/2001 și prin raportare și la prevederile art. 50
1
din aceeași lege, reclamanții sunt îndreptățiți să solicite prețul de piață al
imobilului.
În cadrul acestui nou raport
juridic,
Ministerul
Finanțelor Publice dobândește calitate procesuală în virtutea legii, norma
specială derogând de la normele generale ale codului civil.
Se constată că în cauză sunt
îndeplinite condițiile răspunderii obiective a Ministerului Finanțelor Publice,
în condițiile art. 50
1
din
Legea nr. 10/2001, respectiv există un contract de
vânzare-cumpărare valabil încheiat în condițiile Legii nr. 112/1995, dar
desființat, lipsit de efecte juridice urmare a admiterii acțiunii în
revendicare.
Critica privind greșita determinare
a prețului imobilului, prin nediminuarea acestuia cu valoarea comisionului
încasat de SC H.N. SA este nefondată, legea neindicând în textul său diminuarea
prețului prin raportare și la acest comision.
Nefondată este și ultima critică,
instanța făcând o corectă aplicare a disp. art. 274 C. proc. civ., în
condițiile în care a reținut existența unei răspunderi obiective și a unei
culpe procesuale, cu atât mai mult cu cât reclamanților nu le este imputabil
niciun fapt juridic.
Având în vedere aceste considerente,
urmează ca în baza disp. art. 312 C. proc. civ., a respinge recursul ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul
declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a
Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva deciziei nr. 693/ A din
30 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă
și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 18 ianuarie 2012.