ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 210/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 210/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27 mai  2009, pe rolul

Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 22693/3/2009,

reclamanții B.S. și B.V. i-au chemat în judecată pe pârâții Ministerul

Finanțelor Publice și Municipiul București, reprezentat de Primarul General și

au solicitat să le fie restituit prețul de piață al apartamentului nr. 12,

situat în București, str. Tache Ionescu nr. 8, sector 1, evaluat provizoriu la

suma de 756.000 lei.

Prin sentința civilă nr. 546 din 12

aprilie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea formulată

de reclamanții B.S. și B.V., îndreptată împotriva pârâtului Ministerul de

Finanțe, și, în consecință, a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei

de 533.500 RON, reprezentând prețul de piață actualizat al apartamentului nr. 12,

situat în imobilul din București, str. Tache Ionescu, a respins acțiunea față

de pârâtul Municipiul București, reprezentat de Primarul General, constatând

lipsa calității procesuale pasive.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că reclamanta B.S. și soțul său, B.G. au cumpărat

apartamentul în litigiu, conform contractului de vânzare - cumpărare cu plata

în rate din 20 noiembrie 1996, încheiat în baza Legii nr. 112/1995, cu

vânzătoarea Primăria Municipiului București, reprezentată de SC H.N. SA, însă,

prin sentința civilă nr. 7068 din 7 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Sector

1 București, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 1020 din 10 iunie 2008,

pronunțată de Curtea de Apel București, a fost admisă acțiunea în revendicare

formulată de fosta proprietară T.L.S., astfel că atât B.S., cât și B.V., au

fost obligați să lase reclamantei T., în deplină proprietate și liniștită

posesie, apartamentul situat în București, str. Tache Ionescu, apreciindu-se de

către instanță că titlul de proprietate al proprietarei inițiale este mai bine

caracterizat.

Prin această hotărâre, rămasă

definitivă și irevocabilă, nu s-a reținut faptul că soții B. ar fi dat dovadă

de rea - credință, la momentul perfectării contractului de vânzare - cumpărare,

cu vânzătoarea Primăria Municipiului București, reprezentată de mandatar SC

H.N. SA.

De altfel, acțiunea prin care fosta

proprietară T.L.S. a solicitat să fie anulat contractul de vânzare - cumpărare din

20 noiembrie 1996, încheiat de cumpărătorii B., a fost respinsă, ca nefondată,

prin hotărârea devenită irevocabilă, respectiv decizia civilă nr. 2961 din 26

septembrie 2000, pronunțată de Curtea de Apel București.

Potrivit certificatului de

moștenitor nr. 92 din 19 septembrie 2005, s-a probat faptul că reclamanții sunt

moștenitorii legali ai defunctului B.G., decedat la data de 15 septembrie 2004,

în calitate de soție supraviețuitoare și fiu.

Tribunalul a apreciat că sunt

incidente în cauză dispozițiile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001,

modificată prin Legea nr. 1/2009, text care stabilește că proprietarii ale

căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu respectarea Legii nr. 112/1995,

cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești,

definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al

imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, această

normă legală aplicându-se și în ipoteza în care fostul chiriaș, cumpărător de

la stat, a pierdut dreptul, în urma admiterii cererii de revendicare promovată

de fostul proprietar, cum este cazul în speță.

Textul art. 50 alin. (3) din Legea

10/2001, modificată, prevede că restituirea prețului de piață pentru imobil se

face de către Ministerul de Finanțe, dintr-un fond extrabugetar constituit în

acest sens.

În cauza de față, reclamanții au

pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, ca urmare a

admiterii cererii de revendicare formulată de fosta proprietară, însă nu s-a

constatat nulitatea contractului de vânzare - cumpărare încheiat de foștii

chiriași, întrucât nu s-a reținut, prin hotărârea judecătorească pronunțată în

respectivul proces, faptul că pârâții - cumpărători au încălcat dispozițiile

Legii nr. 112/1995, la momentul perfectării convenției de vânzare - cumpărare.

Față de prevederile legale în materie

și avându-se în vedere raportul de expertiză tehnică imobiliară depus la dosar,

tribunalul a dispus admiterea acțiunii formulate de reclamanți împotriva

pârâtului Ministerul de Finanțe, care a fost obligat la plata către reclamanți

a sumei de 533.500 RON, reprezentând prețul de piață al imobilului situat în

București, str. Tache Ionescu.

Tribunalul a considerat că este

întemeiată excepția invocată de pârâtul Municipiul București, reprezentat de

Primarul General, acesta neavând calitate procesuală pasivă în prezenta cauză,

în raport de nomele legale menționate, astfel că acțiunea a fost respinsă față

de această parte.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat apel pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru motive

de netemeinicie și nelegalitate.

Astfel, în conținutul motivelor de

apel, a fost reiterată excepția lipsei calității procesuale pasive a

Ministerului Finanțelor Publice, apelanta susținând că, pe plan procesual,

calitate procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acțiune, decât

unitatea administrativ-teritorială vânzătoare, în speță, Municipiul București,

prin mandatar SC H.N. SA, care trebuie să răspundă pentru evicțiune totală sau

parțială, prin fapta unui terț, iar nu Ministerul Finanțelor Publice, care nu a

fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecății și căreia nu-i

revine obligația de restituire a prestațiilor efectuate în baza actului atacat.

Un al doilea motiv de apel s-a

raportat la faptul că instanța de fond, în mod greșit, nu a ținut seama de

obiecțiunile la suplimentul de expertiză tehnică judiciară, formulate la

termenul din 13 ianuarie 2009, și și-a însușit suma cuprinsă în suplimentul

raportului de expertiză întocmit de expert C.G., care a folosit o metodă

nelegală de actualizare a sumei de 26.422.005 ROL, ignorând în totalitate

dispozițiile exprese prevăzute de art. 50 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007.

Prin cel de-al treilea motiv de

apel, s-a criticat faptul că instanța de fond a apreciat că Ministerul

Finanțelor Publice trebuie să plătească întregul preț actualizat, fără a ține

seama de comisionul de 1% încasat de către SC H.N. SA, în conformitate cu

prevederile art. 41 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995.

În ceea ce privește obligarea

Ministerului Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată în cuantum

de 1.312 RON, apelantul a apreciat că această dispoziție a instanței este

nelegală, întrucât, chiar dacă această instituție va fi obligată să plătească

prețul actualizat, culpa procesuală nu-i aparține acesteia, ci Primăriei Municipiului

București, prin mandatar SC H.N. SA, parte a contractului de vânzare -

cumpărare din 1996, care răspunde pentru evicțiune, în temeiul art. 1337 C.

civ., astfel încât este inadmisibilă obligarea la plata cheltuielilor de

judecată potrivit art. 274 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 693/ A din

30 noiembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul formulat de

apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.

546 din 12 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă,

în contradictoriu cu intimații-reclamanți B.S., și B.V. și intimatul-pârât

Municipiul București, prin Primarul General.

În ceea ce privește primul motiv de

apel, prin care s-a reiterat, de către apelantul - pârât Ministerul Finanțelor

Publice, excepția lipsei calității procesuale pasive în raportul juridic dedus

judecății, în considerarea răspunderii pentru evicțiune întemeiată pe art. 1337

C. civ., s-a apreciat ca nefondat, întrucât, prin dispozițiile speciale ale

Legii nr. 10/2001, reluate și extinse în dispozițiile Legii nr. 1/2009, se

prevede, în mod expres, că plata sumelor, reprezentând valoarea de piață a

imobilului ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare nedesființat

pe calea unei acțiuni în nulitate, și, cu privire la care cumpărătorul a fost

evins pe calea acțiunii în revendicare, se face de către Ministerul Finanțelor

Publice, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din

Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, astfel încât legitimarea

procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice rezultă ope legis (in

virtutea legii) și această normă specială derogă de la normele generale ale

codului civil privind evicțiunea, conform principiului specialia generalibus

derogant.

Asupra celui de-al doilea motiv de

apel, prin care s-a invocat faptul că instanța de fond nu a luat în considerare

obiecțiunile la suplimentul de expertiză tehnică judiciară formulată la

termenul din 13 ianuarie 2009, însușindu-și suma cuprinsă în suplimentul

raportului de expertiză, întocmit de experta C.G., Curtea a reținut că aceste

obiecțiuni au fost respinse motivat de către prima instanță, întrucât acestea

s-au referit la indicele de inflație aplicat, iar apelantul nu a invocat

argumente care să combată concluziile expertizei, administrată cu respectarea

garanțiilor procesuale ale ambelor părți.

Cu privire la cea de-a treia

critică, prin care s-a invocat faptul că apelantul - pârât Ministerul

Finanțelor Publice nu ar trebui să plătească întregul preț actualizat, fără a

ține seama de comisionul de 1% încasat de SC H.N. SA, Curtea a considerat că

este neîntemeiată, câtă vreme art. 50 alin. (3) din Legea nr. 1/2009

reglementează restituirea prețului, după caz, prețul de piață al imobilelor sau

prețul actualizat plătit de chiriași, în integralitatea sa, fără a se reține

comisionul de 1% încasat de unitatea ce administra bunul.

În ceea ce privește critica

referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea a apreciat că,

reglementându-se legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor

Publice, în raportul juridic având ca obiect restituirea prețului încasat în

baza contractelor de vânzare - cumpărare, încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995,

și stabilindu-se, în cauză, obligația de a restitui prețul actualizat al

imobilului în litigiu în sarcina apelantului - pârât Ministerul Finanțelor

Publice, se impune obligarea acestuia și la plata cheltuielilor de judecată

ocazionate de prezentul proces, fiind incidente dispozițiile art. 274 alin. (1)

C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Municipiului București, invocând în drept disp. art. 304 pct.

9

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

s-a invocat că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în

soluționarea excepției calității procesuale pasive - art. 50 din

Legea nr. 10/2001.

S-a susținut că

Ministerul Finanțelor Publice nu a

fost parte în contractul de vânzare-cumpărare și în raport de temeiul juridic

invocat, respectiv garanția pentru evicțiune, calitate procesuală are Primăria

Municipiului București.

Că potrivit disp. art. 50

1

din

Legea nr. 10/2001,

cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 1/2001, pentru a avea

calitate procesuală trebuiesc îndeplinite două condiții; contractul de

vânzare-cumpărare să fi fost desființat printr-o hotărâre judecătorească

irevocabilă iar acest contract să fi fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995.

Or, în cauză nu există o hotărâre

judecătorească în ce privește constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare iar reclamanții nu au făcut dovada că au fost de bună

credință la încheierea contractului acesteia fiind evinși în cadrul unei

acțiuni în revendicare, nefiind îndreptățiți a obține prețul de circulație al

imobilului.

O altă critică a vizat greșita

determinare a prețului imobilului, invocându-se că acesta trebuia diminuat cu valoarea

comisionului încasat de către SC H.N. SA.

Ultima critică a vizat greșita

interpretare și aplicare a disp. art. 274 C. proc. civ., arătându-se că în

cauză nu are culpă procesuală, obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată

fiind nelegală.

Recursul nu este fondat.

Potrivit

disp. art. 50

1

din

Legea nr. 10/2001 „proprietarii ale

căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor

Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin

hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea

prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale.

Interpretarea sistematică și teleologică

a acestei norme impune că „desființarea” nu poate fi înțeleasă decât ca o cauză

de ineficacitate a actului juridic.

Singura cauză de ineficacitate care

să facă textul aplicabil este caducitatea actului de vânzare-cumpărare încheiat

în baza Legii nr. 112/1995, situație care se verifică în ipoteza admiterii

acțiunii în revendicare fondată de un terț, prin comparare de titluri, situație

care se verifică în cauză.

În condițiile în care contractul de

vânzare-cumpărare a fost „desființat” în sensul definit de art. 21 alin. (2

1

)

din Legea nr. 10/2001 și prin raportare și la prevederile art. 50

1

din aceeași lege, reclamanții sunt îndreptățiți să solicite prețul de piață al

imobilului.

În cadrul acestui nou raport

juridic,

Ministerul

Finanțelor Publice dobândește calitate procesuală în virtutea legii, norma

specială derogând de la normele generale ale codului civil.

Se constată că în cauză sunt

îndeplinite condițiile răspunderii obiective a Ministerului Finanțelor Publice,

în condițiile art. 50

1

din

Legea nr. 10/2001, respectiv există un contract de

vânzare-cumpărare valabil încheiat în condițiile Legii nr. 112/1995, dar

desființat, lipsit de efecte juridice urmare a admiterii acțiunii în

revendicare.

Critica privind greșita determinare

a prețului imobilului, prin nediminuarea acestuia cu valoarea comisionului

încasat de SC H.N. SA este nefondată, legea neindicând în textul său diminuarea

prețului prin raportare și la acest comision.

Nefondată este și ultima critică,

instanța făcând o corectă aplicare a disp. art. 274 C. proc. civ., în

condițiile în care a reținut existența unei răspunderi obiective și a unei

culpe procesuale, cu atât mai mult cu cât reclamanților nu le este imputabil

niciun fapt juridic.

Având în vedere aceste considerente,

urmează ca în baza disp. art. 312 C. proc. civ., a respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva deciziei nr. 693/ A din

30 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 ianuarie 2012.