ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2739/2014

Deliberând asupra

cauzei de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Prahova, la data de 6 aprilie 2011, reclamanta N.I.D. a chemat în

judecată pe pârâtele SC T. SA, SC P.T. SRL și SC F.A. SRL, solicitând obligarea

acestora să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele ce au

făcut parte din fostul "C.", situat în extravilanul comunei Gura

Vadului, județul Prahova, aflate în administrarea/proprietatea pârâtelor.

În motivarea

acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 C. civ., reclamanta a

învederat calitatea sa de proprietară a imobilelor anterior identificate, fiind

unica moștenitoare a autorului său, de la care au fost preluate, fără titlu

valabil, de către stat.

A precizat reclamanta

că detenția precară a statului, fondată pe un abuz, nu produce efecte juridice

sub aspectul dobândirii dreptului de proprietate, invocând, în acest sens,

dispozițiile art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție, art. 1 din Protocolul

Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Decizia nr. 33/2008

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secțiile Unite.

Prin Sentința civilă

nr. 2601 din 30 octombrie 2013, Tribunalul Prahova a admis excepția

insuficientei timbrări a acțiunii, invocată de pârâta SC T. SA și a anulat

acțiunea, ca insuficient timbrată.

În motivare, prima

instanță a reținut că prin încheierea de ședință din data de 12 martie 2013 s-a

stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita o taxă judiciară de

timbru în cuantum de 9.611 lei și un timbru judiciar în valoare de 5 lei,

potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, și respectiv art. 3 din O.G.

nr. 32/1995.

Cererea de

reexaminare împotriva acestei încheieri a fost respinsă prin încheierea

pronunțată de instanță la data de 13 mai 2013.

Ulterior, la data de

16 iulie 2013 tribunalul a admis, în parte cerere de acordare a ajutorului

public judiciar sub forma scutirii sau reducerii taxei judiciare de timbru și

eșalonarea acesteia, formulată de reclamantă, fiind dispusă reducerea taxei

judiciare de timbru la 50% și eșalonarea acesteia în 11 rate.

Tribunalul a

constatat că reclamanta a achitat o singură rată, deși mai erau scadente încă

trei, conform celor dispune prin încheierea de ședință din 16 iulie 2013.

A mai reținut

tribunalul că dreptul de acces liber la justiție, consacrat prin dispozițiile

art. 21 alin. (1) din Constituția României și garantat prin prevederile art. 6

parag. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o

componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit

procedurii și în condițiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor

aferente demersului judiciar promovat.

Împotriva acestei

sentințe și a încheierii de ședință din data de 12 martie 2013 reclamanta a

formulat apel.

A susținut că sunt

incidente prevederile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, conform cărora

este scutită de plata taxei judiciare de timbru, deoarece textul de lege

menționat nu distinge între acțiunile în revendicarea imobilelor formulate în

temeiul Legii nr. 10/2001 și cele promovate pe dispozițiile art. 480 C. civ.,

ci are în vedere calitatea reclamantului de proprietar sau moștenitor al

proprietarului, precum și împrejurarea că imobilul în litigiu să fi fost

preluat de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989.

A mai precizat că,

față de calitatea sa de persoană îndreptățită și moștenitoare a fostului

proprietar (B.A.) deposedat în mod abuziv de către statul comunist și de

împrejurarea că pârâta T. SA a preluat în administrare - de la stat (urmașul

statului comunist și cel care a preluat imobilul) și, ulterior, în posesie

imobilul fără titlu, potrivit legii, instanța de fond trebuia să rețină că este

scutită de plata taxei de timbru în ceea ce privește acțiunea în revendicare.

Prin Decizia 335 din

1 aprilie 2014, Curtea de Apel Ploiești a respins, ea nefondat, apelul

reclamantei.

În motivare, curtea

de apel a arătat că singura procedură de care poate uza partea, ce se consideră

nemulțumită de modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, este cea a

reexaminării.

În cauza de față,

instanța de fond, prin încheierea irevocabilă din data de 13 mai 2013, a

respins ca neîntemeiată cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru

stabilită prin încheierea din 12 martie 2013, iar prin încheierea irevocabilă

din data de 17 octombrie 2013, a respins ca neîntemeiată cererea de reexaminare

a încheierii din 16 iulie 2013, prin care s-a dispus eșalonarea achitării taxei

judiciare de timbru în cuantum de 9.611 lei, în 11 tranșe, de câte 873,73 lei

fiecare, scadente în ziua de 25 a fiecărei luni.

Raportat la temeiul

de drept invocat de reclamantă, respectiv art. 480 C. civ., curtea de apel a

arătat că este cert că acțiunea în revendicare, supusă dreptului comun, nu este

scutită de plata taxei judiciare de timbru, neîncadrându-se în excepția

reglementată de art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.

Împotriva acestei

decizii reclamanta a formulat recurs, criticând-o sub următoarele aspecte:

Greșit a apreciat

instanța că nu sunt aplicabile prevederile art 15 lit. r) din Legea nr.

146/1997, pentru că acest text de lege nu distinge între acțiunile întemeiate

pe Legea nr. 10/2001 și cele pe art. 480 C. civ.

A atacat cu apel și

încheierea prin care a fost respinsă reexaminarea, pentru că este o încheiere

premergătoare, care se atacă odată cu fondul.

Analizând recursul,

prin prisma criticilor formulate în cauză, Înalta Curte reține că acesta este

nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 18

alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

(aplicabilă în speță față de data formulării acțiunii) singura procedură de

care poate uza partea, ce se consideră nemulțumită de modul de stabilire a

taxei judiciare de timbru, este cea a reexaminării, ce se soluționează de un

alt complet de judecată al aceleiași instanțe, prin încheiere irevocabilă.

Pe de altă parte,

conform dispozițiilor art. 15 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul

public judiciar în materie civilă, în situația în care reclamantul este

nemulțumit de soluționarea cererii sale de ajutor public judiciar, vizând taxa

judiciară de timbru, poate formula cerere de reexaminare, ce se soluționează de

un alt complet de judecată al aceleiași instanțe, prin încheiere irevocabilă.

Așadar, reexaminarea, cale de atac de retractare, este singura cale de atac

prin care poate fi supusă analizei stabilirea obligației de plată a taxei

judiciare de timbru, respectiv cuantumul acesteia.

Indiferent după cum

partea interesată a uzat sau nu de reexaminare, aspectele menționate nu mai pot

forma obiect de critică prin intermediul căilor de atac de reformare,

neexistând un drept de opțiune din acest punct de vedere.

Ca atare, măsura

privitoare la taxa judiciară de timbru devine irevocabilă prin soluționarea

reexaminării sau prin expirarea termenului de exercitare a acestei căi de atac,

după caz.

Împrejurarea că

legiuitorul a stabilit o cale de atac internă, în fața altui complet al

aceleiași instanțe, nu este de natură să afecteze procedura judiciară

echitabilă, astfel cum este înțeleasă ea în termenii art. 6 parag. 1 din Convenția

Europeana a Drepturilor Omului.

Ceea ce este

esențial, sub aspectul care interesează din punctul de vedere al procesului

echitabil, este ca partea să poată supune contestația sa unui tribunal

independent și imparțial, care nu trebuie să funcționeze neapărat la nivelul

unei jurisdicții superioare celei care a adoptat soluția, având în vedere că

art. 6 parag. 1 nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicție.

Statele au o marjă de

apreciere în organizarea sistemului căilor de atac, și doar în materie penală

au obligația asigurării accesului la dublu grad de jurisdicție (art. 2 din

Protocolul nr. 7).

În speța de față,

Înalta Curte constată că, prin încheierea de ședință din data de 12 martie

2013, Tribunalul Prahova a stabilit în sarcina reclamantei N.I.-D. obligația de

a achita taxă judiciară de timbru în sumă de 9.611 lei și timbru judiciar de 5

lei, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, respectiv art. 3 din

O.G.  nr. 32/1995.

Cererea de

reexaminare împotriva acestei încheieri a fost respinsă prin încheierea

pronunțată de instanță la data de 13 mai 2013.

Ulterior, la data de

16 iulie 2013, Tribunalul Prahova a admis, în parte, cerere de acordare a

ajutorului public judiciar sub forma scutirii sau reducerii taxei judiciare de

timbru și eșalonarea acesteia, formulată de reclamantă, fiind dispusă reducerea

taxei judiciare de timbru la 50% și eșalonarea acesteia în 11 rate.

Cererea de

reexaminare împotriva acestei încheieri a fost respinsă prin încheierea de

ședință din data de 17 octombrie 2013.

În motivare, instanța

a reținut că, în raport de înscrisurile depuse la dosar și situația de fapt

reținută, reclamanta are posibilitatea de a achita suma de 873 lei, lunar, până

la achitarea sumei totale de 9.611 lei.

Înalta Curte constată

că nici una din criticile formulate de reclamantă nu este fondată.

Aceasta deoarece

împotriva încheierii prin care s-a stabilit taxa judiciară de timbru datorată,

respectiv încheierea pronunțată de Tribunal Prahova la data de 12 martie 2013 a

fost exercitată calea de atac specifică, respectiv cererea de reexaminare, așa

cum prevede expres legea, în speță art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008

privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Astfel, prin

încheierea de ședință din data de 13 mai 2013 a Tribunalului Prahova, cererea

de reexaminare a fost respinsă, cu caracter irevocabil.

Înalta Curte constată

că în cauză au fost corect aplicate prevederile art. 6 și 8 din O.U.G. nr.

51/2008, întrucât în mod legal curtea de apel a reținut că încheierea de

ședință din data de 12 martie 2013 este irevocabilă, fiind că împotriva ei s-a

exercitat deja calea de atac a reexaminări.

Așa fiind, Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.

Văzând și

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., precum și înscrisurile

doveditoare aflate la dosar, Înalta Curte va obliga recurenta reclamantă la

plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 2.000 lei către intimata pârâtă SC

T. SA și în sumă de 1.984 lei către intimata pârâtă SC V.B. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta N.I.D. împotriva Deciziei civile nr. 335 din 1

aprilie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Obligă recurenta

reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 2.000 lei către

intimata pârâtă SC T. SA și în sumă de 1,984 lei către intimata pârâtă V.B.

SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 16 octombrie 2014.

Procesat de GGC - CL