ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3275/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani înregistrată sub nr. 75/40/E/2009, reclamanta SC P. SRL Botoșani a chemat în judecată pârâții C.I.G. și Ș.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pr onunța să se constate desființat de drept antecontractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat sub nr. 100 din 18 ianuarie 2008 de Biroul Notarului public H.C.

Botoșani având ca obiect promisiunea de vânzare – cumpărare a imobilului situat în Botoșani, str. Victoriei, ju dețul Botoșani, format din corpul CI- grădinița, corpul C 2 - anexă și suprafața construită la sol de 1.991 m.p., teren aferent construcției cu nr. cadastral provizoriu 5691, înscris în Cartea Funciară a municipiului Botoșani sub nr. 17173/N, pentru nerespectarea obligațiilor contractuale de către pârâți; obligarea pârâților la restituirea avansului achitat de 120.000 euro (echivalent în lei la cursul de 4,29 lei = 1 euro în sumă de 515.000 lei), echivalent în lei la data plă ții, precum și a despăgubirilor contractuale a 50.000 euro în echivalent în lei la data plății; instituirea unui drept de retenție asupra imobilului, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 501/2009 prima instanță a admis în parte acțiunea, a dispus rezoluțiunea contractului și a obligat pârâții să restituie suma de 120.000 Euro și să plătească daune de 50.000 Euro. În motivarea soluției s-au învederat următoarele: Între pârâții C.I.G., în nume propriu și în calitate de mandatar al A.Ș. și B.F. s-a încheiat un antecontract de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 100 din 18 ianuarie 2008 la Biroul Notarului Public H.C. din Botoșani, prin care primii s-au obligat să vândă secundului, imobilul proprietatea lor, situat în municipiul Botoșani, str. Victoriei , județul Botoșani compus din Corpul C 1 - grădinița cu suprafața construită la sol de 313 m.p., Corpul C 2 - anexă cu suprafața construită de 33 m.p.

și suprafața de 1.991 m.p. teren aferent construcției cu nr. cadastral provizoriu 5691 și înscris în Cartea Funciară sub nr. 17173/N a municipiului Botoșani, până la data de 18 ianuarie 2009 cu prețul de 245.000 euro din care reclamanta a achitat 120.000 euro la data încheierii convenției, iar diferența de 125.000 euro urmând a fi achitată la data perfectării actului de vânzare - cumpărare în formă autentică. Potrivit art. 1020 și 1021 C. civ., condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său. Într-acest caz, partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea, cu daune-interese.

Pârâții, promitenții - vânzători, nu și-au îndeplinit obligațiile asumate prin convenție, așa încât la data de 19 ianuarie 2009 când reprezentanții societății cumpărătoare s-au prezentat la Biroul Notarului Public H.C. în vederea încheierii contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică, acesta nu a putut fi perfectat. Conform art. 1066 C. civ., clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i, iar art. 1068 C. civ., prevede „creditorul are facultatea de a cere de la debitorul care n-a executat la timp, sau îndeplinirea clauzei penale, sau aceea a obligației principale, fie aceea a clauzei penale”.

În ceea ce privește dreptul de retenție instanța de fond a reținut că posesia și uzul imobilului ce a făcut obiectul promisiunii de vânzare a rămas în sarcina proprietarilor, respectiv pârâților, societatea reclamantă neavând niciodată posesia acestuia. Împotriva sentinței pârâții au declarat apel. Prin decizia nr. 141 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, s-au respins apelurile declarate de pârâții C.I.G. și Ș.A., ca nefondate. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a fost competentă material să soluționeze cauza potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., arătând că litigiul este evaluabil în bani așa cum s-a reținut prin decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, s-a reținut caracterul comercial al prezentei cauze raportat la dispozițiile art. 4 C. com., ce instituie prezumția de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, precum și la prevederile art. 56 C. com., în sensul că actul comercial numai pentru una dintre părți, este supus legii comerciale. Totodată, instanța de apel a reținut ca neîntemeiate susținerile privind nelegala citare a pârâtei Ș.A., întrucât potrivit art. 153 C. proc. civ., partea prezentă prin mandatar chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște termenul, nu va fi citată în tot cursul judecării. Așadar, pârâta Ș.A. a avut termen în cunoștință prin mandatar, în plus ea a fost și citată la adresa menționată, în cuprinsul cererii de apel.

Instanța de apel a reținut ca neîntemeiate susținerile privind neîndeplinirea procedurii de conciliere prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., având în vedere că această apărare nu a fost invocată în fața primei instanțe in limine litis, astfel încât invocarea pentru prima oară în apel este tardivă. De asemenea, instanța de apel a arătat că obligațiile asumate prin contract de către pârâți, respectiv ridicarea afectațiunii clădirii și obținerii autorizației de demolare nu au un caracter imposibil, astfel cum au susținut pârâții. Împotriva deciziei, în termen legal, atât pârâtul C.I.G., cât și pârâta Ș.A. au declarat recurs. Recurentul-pârât C.I.G. și-a întemeiat criticile pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc.

civ., susținând, în esență, că procedura de citare a pârâtei Ș.A. nu a fost îndeplinită potrivit legii, iar prezentul litigiu a fost soluționat cu încălcarea normelor referitoare la competența materială în raport de natura civilă a cauzei. De asemenea, pârâtul a mai susținut că la dosar nu există nicio dovadă care să ateste procedura concilierii directe în condițiile art. 720 1 C. proc. civ. În opinia sa antecontractul de vânzare-cumpărare în discuție conține clauze abuzive vizând obligații imposibil de realizat. Recurentul-pârât prin concluziile scrise, depuse la dosar, precizează că înțelege să invoce excepția privind nelegala compunere a instanței, ținând cont de prevederile legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, astfel încât se impunea participarea reprezentantului Ministerului Public (procurorului) la judecarea prezentei cauze, motiv de ordine publică subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 1 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtă Ș.A. critică decizia atacată prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 3, 7 și 9, reiterând motivele invocate de pârâtul C.I.G. În precizările transmise prin fax, la data de 12 octombrie 2010, pârâta susține excepția nulității absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare motivat de faptul că pentru încheierea acestuia nu a existat mandat de reprezentare, iar lipsa consimțământului și reaua credință la încheierea unei convenții conduc la nulitatea absolută a actului încheiat. Recurenta-pârâtă prin reprezentat a depus cerere de sesizarea a Curții Constituționale invocând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 21 din Constituția României și art. 6 alin. (1) C.E.D.O.

În motivarea cererii, pârâta Ș.A. a susținut că este necesară evaluarea imobilului casă, întrucât acesta este monument istoric, iar prin expertiza întocmită de ing. H.G.D. casa a fost subevaluată. Cum în recurs procedura nu-i permite să administreze proba cu expertiza, acest aspect consideră că reprezintă o restrângere a accesului la justiție și la un proces echitabil. Intimata-reclamantă SC P. SRL Botoșani nu a formulat întâmpinare în temeiul dispozițiilor art. 308 C. proc. civ. Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenta-pârâtă Ș.A., în raport de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte, constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente: Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor de judecată privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, care are legătură cu soluționarea cauzei.

Recurenta-pârâtă Ș.A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 C. proc. civ., conform căreia „în instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, normă prin care se stabilește, în raport de celelalte dispoziții care reglementează sistemul probelor, o regulă de bază a judecării recursului”. Recursul nu este o cale devolutivă prin intermediul căreia cauza se rejudecă, ci un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate sub aspectul legalității acesteia. Soluționând calea de atac a recursului, instanța nu poate relua judecata procesului, ci va verifica numai dacă hotărârea atacată a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale, pe baza probelor administrate, fără a se putea, în principiu, administra probe noi.

Dispozițiile art. 305 C. proc. civ., consacră regula inadmisibilității probelor noi în recurs, cu excepția înscrisurilor care ar fi putut avea o înrâurire asupra soluționării cauzei, dacă ar fi fost cunoscută de instanța a cărei hotărâre se atacă. În speța de față, instanța a administrat în condițiile art. 305 C. proc. civ., proba cu înscrisurile solicitate de părți în ședința publică din data de 12 mai 2010, situație în care nu se mai poate susține încălcarea accesului la justiție. Cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 C. proc. civ., pentru faptul că este necesară evaluarea imobilului în litigiu se analizează în raport de dispozițiile art. 29 alin. (1) C. proc.

civ., din Legea nr. 47/1992, dar ținând cont de obiectul acțiunii, respectiv „rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 100 din 18 ianuarie 2008 față de neîndeplinirea obligațiilor contractuale, se constată că dispozițiile art. 305 C. proc. civ., nu au legătură cu soluționarea cauzei. Nefiind îndeplinite condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenții-pârâți, constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează: Critica recurentei-pârâte subsumată dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., privind necompetența materială nu poate fi reținută, întrucât instanța de control judiciar în mod judicios a apreciat că în speța de față tribunalul a fost competent să soluționeze cauza având în vedere obiectul și natura juridică a litigiului, reținând aplicabilitatea dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. Totodată, nu pot fi reținute criticile recurenților vizând natura civilă, iar nu comercială a litigiului. Dispozițiile art. 4 C. com., instituie prezumția de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, iar din cuprinsul contractului de închiriere nu rezultă faptul că obligația asumată de SC P. SRL nu ar avea caracter comercial, cu atât mai mult cu cât prevederile art. 56 din același act normativ statuează principiul potrivit căruia „actul care este comercial numai pentru una dintre părți, este supus legii comerciale”.

Instanța de apel a apreciat corect că susținerile părților referitoare la neîndeplinirea procedurii de conciliere prevăzută de dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., sunt neîntemeiate ținând seama de faptul că această apărare nu a fost invocată în fața primei instanțe in limines litis, astfel încât invocarea pentru prima dată în apel este tardivă. Potrivit dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ., „în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.” Prin urmare, din textul de lege menționat rezultă că procedura concilierii este incidentă numai în cazul litigiilor comerciale evaluabile în bani, or în speța de față, în raport de obiectul cauzei, respectiv rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare nu era necesară procedura prealabilă.

În plus, recurentul-pârât se prevalează de neîndeplinirea prevederilor art. 720 1 C. proc. civ., fără a dovedi o vătămare și fără a-și manifesta voința de a rezolva litigiul pe cale amiabilă, astfel încât să paralizeze demersul în justiție al reclamantei. Nu se poate susține că recurenții-pârâți nu au avut cunoștință de solicitarea reclamantelor în condițiile în care aceasta a solicitat încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Critica formulată de recurentul C.I.G. vizând compunerea completului de judecată se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., raportat la art. 306 alin. (3) C. proc. civ., dar motivul invocat este nefondat având în vedere dispozițiile art. 45 alin. (3) din același act normativ.

Recurentul a invocat nelegala constituire a completului de judecată privind lipsa reprezentantului Ministerului Public arătând că imobilul ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 100 din 18 ianuarie 2008 este monument istoric (critică nouă formulată în recurs), dar din actele de la dosar nu rezultă că imobilul se încadrează în grupa A conform dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, ci în grupa B. În plus, conform dispozițiilor art. 45 alin. (3) C. proc. civ., procurorul participă la judecata cauzei civile și pune concluzii în cadrul ședințelor de judecată, atunci când apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept a drepturilor și libertăților cetățenești și, mai cu seamă, atunci când legea prevede expres aceasta, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Nu sunt fondate nici criticile referitoare la nelegala citare a pârâtei Ș.A., având în vedere că aceasta a fost citată de instanță la adresa indicată prin cererea de apel, iar pârâtul C.I.G. a avut și calitatatea de manadatar al părâtei, dispozițiile art. 153 C. proc. civ., fiind pe deplin aplicabile. Ambii recurenți critică decizia recurată în raport de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Textul de lege evocat vizează nemotivarea hotărârii pronunțate, precum și motivarea contradictorie, dar decizia recurată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței De asemenea, nu se poate reține existența unor contradicții între considerentele reținute și nici a unor considerente străine pricinii, ci dimpotrivă argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția.

Nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu-și găsește incidența în cauza de față, ambele instanțe aplicând și interpretând corect dispozițiile legale, având în vedere dispozițiile art. 969 – art. 970 C. civ. Este de necontestat că părțile au încheiat în condițiile art. 969 – art. 970 C. civ., antecontractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat sub nr. 100 din 18 ianuarie 2008 de Biroul Notarului public H.C. Botoșani având ca obiect promisiunea de vânzare – cumpărare a imobilului situat în Botoșani, str. Victoriei, ju dețul Botoșani, prin care a fost prevăzută clauza penală. Clauza penală, prin definiție, așa cum rezultă din dispozițiile art. 1066 C. civ., este o convenție accesorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, a executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației asumate de către debitorul său.

Instanța nu este chemată să determine, echivalentul prejudiciului în situația neîndeplinirii obligațiilor asumate, printr-o apreciere proprie, ci urmează să constate dacă executarea s-a făcut sau nu în condițiile stipulate prin contract. Prin urmare, susținerea recurenților în sensul că au fost obligați la daune-interese împovărătoare prin clauze abuzive nu poate fi reținută, atâta timp cât părțile au stabilit prin clauza penală echivalentul prejudiciului în situația neîndeplinirii obligațiilor asumate. Imposibilitatea executării obligațiilor asumate nu a fost dovedită în condițiile art. 1069 C. civ., constatările instanței de apel pe acest aspect fiind corecte. Nu poate fi reținută nici susținerea recurentei Ș.A.

vizând lipsa consimțământului la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare având în vedere procura de vânzare și administrare imobil autentificată sub nr. 3266 din 30 octombrie 2006 . Recurenții deși invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu arată în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege evocat, iar schimbarea situației de fapt și reaprecierea probelor (ceea ce doresc de fapt recurenții) nu se poate realiza în această fază procesuală, odată cu abrogarea dispozițiilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ. Pentru toate argumentele de fapt și de drept care preced, recursurile declarate de pârâți sunt nefondate, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., vor fi respinse, menținându-se hotărârea instanței de apel, ca legală. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenta - pârâtă Ș.A. Respinge recursurile declarate de pârâții C.I.G. și Ș.A. împotriva deciziei nr. 141 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2010.