ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3275/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3275/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Tribunalului Botoșani înregistrată sub nr. 75/40/E/2009, reclamanta SC P. SRL

Botoșani a chemat în judecată

pârâții C.I.G.

și Ș.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pr

onunța să se constate

desființat de drept antecontractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat

sub nr. 100 din 18 ianuarie 2008 de Biroul Notarului public H.C. Botoșani având

ca obiect promisiunea de vânzare –

cumpărare

a imobilului situat în Botoșani, str. Victoriei, ju

dețul Botoșani,

format din corpul

CI-

grădinița,

corpul C 2 - anexă și suprafața construită la sol de 1.991 m.p., teren aferent

construcției cu nr. cadastral provizoriu 5691, înscris în Cartea Funciară a

municipiului Botoșani sub nr. 17173/N, pentru nerespectarea obligațiilor

contractuale de către pârâți; obligarea pârâților la restituirea avansului

achitat de 120.000 euro (echivalent în

lei

la cursul de 4,29 lei = 1 euro în sumă de 515.000 lei), echivalent în lei la

data plă

ții, precum și a despăgubirilor contractuale a 50.000 euro în

echivalent în lei la data plății; instituirea unui drept de retenție asupra

imobilului, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin

sentința nr. 501/2009 prima instanță a admis în parte acțiunea, a dispus

rezoluțiunea contractului și a obligat pârâții să restituie suma de 120.000

Euro și să plătească daune de 50.000 Euro.

În

motivarea soluției s-au învederat următoarele:

Între

pârâții C.I.G., în nume propriu și în calitate de mandatar al A.Ș. și B.F. s-a

încheiat un antecontract de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 100 din 18

ianuarie 2008 la Biroul Notarului Public H.C. din Botoșani, prin care primii

s-au obligat să vândă

secundului, imobilul

proprietatea lor, situat în municipiul Botoșani, str. Victoriei

, județul

Botoșani compus din Corpul C 1 - grădinița cu suprafața construită la sol de

313 m.p., Corpul C 2 - anexă cu suprafața construită de 33 m.p. și suprafața de

1.991  m.p. teren aferent construcției cu nr. cadastral provizoriu 5691 și

înscris în Cartea Funciară sub nr. 17173/N a municipiului Botoșani, până la

data de 18 ianuarie 2009 cu prețul de 245.000 euro din care reclamanta a

achitat 120.000 euro la data încheierii convenției, iar diferența de 125.000

euro urmând a fi achitată la data perfectării actului de vânzare - cumpărare în

formă autentică.

Potrivit

art. 1020 și 1021 C. civ., condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în

contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește

angajamentul său. Într-acest caz, partea în privința căreia angajamentul nu s-a

executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când

este posibil, sau să-i ceară desființarea, cu daune-interese.

Pârâții,

promitenții - vânzători, nu și-au îndeplinit obligațiile asumate prin

convenție, așa încât

la data de 19 ianuarie 2009 când reprezentanții societății cumpărătoare s-au

prezentat la Biroul Notarului Public H.C. în vederea încheierii contractului de

vânzare - cumpărare în formă autentică, acesta nu a putut fi perfectat.

Conform art. 1066 C.

civ., clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru

executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din

parte-i, iar art. 1068 C. civ., prevede „creditorul are facultatea de a cere de

la debitorul care n-a executat la timp, sau îndeplinirea clauzei penale, sau

aceea a obligației principale, fie aceea a clauzei

penale”.

În

ceea ce privește dreptul de retenție instanța de fond a reținut că posesia și

uzul imobilului ce a făcut obiectul promisiunii de vânzare a rămas în sarcina

proprietarilor, respectiv pârâților, societatea reclamantă neavând niciodată

posesia acestuia.

Împotriva

sentinței pârâții au declarat apel.

Prin decizia nr. 141

din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, s-au respins apelurile declarate de pârâții C.I.G. și

Ș.A., ca nefondate.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a fost competentă material

să soluționeze cauza potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.,

arătând că litigiul este evaluabil în bani așa cum s-a reținut prin decizia nr.

32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, s-a

reținut caracterul comercial al prezentei cauze raportat la dispozițiile art. 4

C. com., ce instituie prezumția de comercialitate pentru toate obligațiile

comerciantului, precum și la prevederile art. 56 C. com., în sensul că actul

comercial numai pentru una dintre părți, este supus legii comerciale.

Totodată, instanța de

apel a reținut ca neîntemeiate susținerile privind nelegala citare a pârâtei Ș.A.,

întrucât potrivit art. 153 C. proc. civ., partea prezentă prin mandatar chiar

neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște termenul, nu va fi citată în tot cursul

judecării. Așadar, pârâta Ș.A. a avut termen în cunoștință prin mandatar, în

plus ea a fost și citată la adresa menționată, în cuprinsul cererii de apel.

Instanța de apel a

reținut ca neîntemeiate susținerile privind neîndeplinirea procedurii de

conciliere prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ., având în vedere că

această apărare nu a fost invocată în fața primei instanțe in limine litis,

astfel încât invocarea pentru prima oară în apel este tardivă.

De asemenea, instanța

de apel a arătat că obligațiile asumate prin contract de către pârâți,

respectiv ridicarea afectațiunii clădirii și obținerii autorizației de demolare

nu au un caracter imposibil, astfel cum au susținut pârâții.

Împotriva deciziei,

în termen legal, atât pârâtul C.I.G., cât și pârâta Ș.A. au declarat recurs.

Recurentul-pârât C.I.G.

și-a întemeiat criticile pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.,

susținând, în esență, că procedura de citare a pârâtei Ș.A. nu a fost

îndeplinită potrivit legii, iar prezentul litigiu a fost soluționat cu

încălcarea normelor referitoare la competența materială în raport de natura

civilă a cauzei. De asemenea, pârâtul a mai susținut că la dosar nu există

nicio dovadă care să ateste procedura concilierii directe în condițiile art. 720

1

C. proc. civ. În opinia sa antecontractul de vânzare-cumpărare în

discuție conține clauze abuzive vizând obligații imposibil de realizat.

Recurentul-pârât prin

concluziile scrise, depuse la dosar, precizează că înțelege să invoce excepția

privind nelegala compunere a instanței, ținând cont de prevederile legii nr. 422/2001

privind protejarea monumentelor istorice, astfel încât se impunea participarea

reprezentantului Ministerului Public (procurorului) la judecarea prezentei

cauze, motiv de ordine publică subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 1 C. proc.

civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, pârâtă Ș.A. critică decizia atacată prin prisma

dispozițiilor art. 304 pct. 3, 7 și 9, reiterând motivele invocate de pârâtul C.I.G.

În precizările

transmise prin fax, la data de 12 octombrie 2010, pârâta susține excepția

nulității absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare motivat de faptul că

pentru încheierea acestuia nu a existat mandat de reprezentare, iar lipsa

consimțământului și reaua credință la încheierea unei convenții conduc la

nulitatea absolută a actului încheiat.

Recurenta-pârâtă prin

reprezentat a depus cerere de sesizarea a Curții Constituționale invocând

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 C. proc. civ.,

raportat la dispozițiile art. 21 din Constituția României și art. 6 alin. (1) C.E.D.O.

În motivarea cererii,

pârâta Ș.A. a susținut că este necesară evaluarea imobilului casă, întrucât

acesta este monument istoric, iar prin expertiza întocmită de ing. H.G.D. casa

a fost subevaluată. Cum în recurs procedura nu-i permite să administreze proba

cu expertiza, acest aspect consideră că reprezintă o restrângere a accesului la

justiție și la un proces echitabil.

Intimata-reclamantă

SC P. SRL Botoșani nu a formulat întâmpinare în temeiul dispozițiilor art. 308 C.

proc. civ.

Analizând cererea de

sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenta-pârâtă Ș.A., în raport

de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte,

constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr.

47/1992 Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața

instanțelor de judecată privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe,

care are legătură cu soluționarea cauzei.

Recurenta-pârâtă Ș.A. a invocat

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 C. proc. civ.,

conform căreia „în instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția

înscrisurilor, normă prin care se stabilește, în raport de celelalte dispoziții

care reglementează sistemul probelor, o regulă de bază a judecării recursului”.

Recursul nu este o cale devolutivă

prin intermediul căreia cauza se rejudecă, ci un mijloc procedural prin care se

realizează un examen al hotărârii atacate sub aspectul legalității acesteia.

Soluționând calea de atac a

recursului, instanța nu poate relua judecata procesului, ci va verifica numai

dacă hotărârea atacată a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale, pe baza

probelor administrate, fără a se putea, în principiu, administra probe noi.

Dispozițiile art. 305 C. proc. civ.,

consacră regula inadmisibilității probelor noi în recurs, cu excepția

înscrisurilor care ar fi putut avea o înrâurire asupra soluționării cauzei,

dacă ar fi fost cunoscută de instanța a cărei hotărâre se atacă.

În speța de față, instanța a

administrat în condițiile art. 305 C. proc. civ., proba cu înscrisurile

solicitate de părți în ședința publică din data de 12 mai 2010, situație în

care nu se mai poate susține încălcarea accesului la justiție. Cererea de

sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 305 C. proc. civ., pentru faptul că este necesară evaluarea

imobilului în litigiu se analizează în raport de dispozițiile art. 29 alin. (1)

C. proc. civ., din Legea nr. 47/1992, dar ținând cont de obiectul acțiunii,

respectiv „rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub

nr. 100 din 18 ianuarie 2008 față de neîndeplinirea obligațiilor contractuale,

se constată că dispozițiile art. 305 C. proc. civ., nu au legătură cu

soluționarea cauzei.

Nefiind îndeplinite condițiile art. 29

din Legea nr. 47/1992 Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții

Constituționale.

Înalta Curte, analizând decizia

recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenții-pârâți,

constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:

Critica recurentei-pârâte subsumată

dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., privind necompetența materială nu

poate fi reținută, întrucât instanța de control judiciar în mod judicios a

apreciat că în speța de față tribunalul a fost competent să soluționeze cauza

având în vedere obiectul și natura juridică a litigiului, reținând

aplicabilitatea dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Totodată, nu pot fi reținute criticile

recurenților vizând natura civilă, iar nu comercială a litigiului.

Dispozițiile art. 4 C. com., instituie

prezumția de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, iar din

cuprinsul contractului de închiriere nu rezultă faptul că obligația asumată de

SC P. SRL nu ar avea caracter comercial, cu atât mai mult cu cât prevederile art.

56 din același act normativ statuează principiul potrivit căruia „actul care

este comercial numai pentru una dintre părți, este supus legii comerciale”.

Instanța de apel a apreciat corect că

susținerile părților referitoare la neîndeplinirea procedurii de conciliere

prevăzută de dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ., sunt neîntemeiate

ținând seama de faptul că această apărare nu a fost invocată în fața primei instanțe

in limines litis, astfel încât invocarea pentru prima dată în apel este

tardivă.

Potrivit dispozițiilor art. 720

1

C.

proc. civ., „în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani,

înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca

soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.”

Prin urmare, din textul de lege

menționat rezultă că procedura concilierii este incidentă numai în cazul

litigiilor comerciale evaluabile în bani, or în speța de față, în raport de obiectul

cauzei, respectiv rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare nu era

necesară procedura prealabilă.

În plus, recurentul-pârât se

prevalează de neîndeplinirea prevederilor art. 720

1

C. proc. civ.,

fără a dovedi o vătămare și fără a-și manifesta voința de a rezolva litigiul pe

cale amiabilă, astfel încât să paralizeze demersul în justiție al reclamantei.

Nu se poate susține că recurenții-pârâți

nu au avut cunoștință de solicitarea reclamantelor în condițiile în care aceasta

a solicitat încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Critica formulată de recurentul

C.I.G. vizând

compunerea completului de judecată se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 1

C. proc. civ., raportat la art. 306 alin. (3) C. proc. civ., dar motivul

invocat este nefondat având în vedere dispozițiile art. 45 alin. (3) din

același act normativ.

Recurentul a invocat nelegala

constituire a completului de judecată privind lipsa reprezentantului

Ministerului Public arătând că imobilul ce a făcut obiectul antecontractului de

vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 100 din 18 ianuarie 2008 este monument istoric (critică

nouă formulată în recurs), dar din actele de la dosar nu rezultă că imobilul se

încadrează în grupa A conform dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 422/2001

privind protejarea monumentelor istorice, ci în grupa B.

În plus, conform dispozițiilor art. 45

alin. (3) C. proc. civ., procurorul participă la judecata cauzei civile și pune

concluzii în cadrul ședințelor de judecată, atunci când apreciază că este

necesar pentru apărarea ordinii de drept a drepturilor și libertăților

cetățenești și, mai cu seamă, atunci când legea prevede expres aceasta, ceea ce

nu este cazul în speța de față.

Nu sunt fondate nici criticile

referitoare la nelegala citare a pârâtei Ș.A., având în vedere că aceasta a

fost citată de instanță la adresa indicată prin cererea de apel, iar pârâtul

C.I.G. a avut și

calitatatea de manadatar al părâtei, dispozițiile art.

153 C. proc. civ.,

fiind pe deplin aplicabile.

Ambii recurenți critică decizia

recurată în raport de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Textul de lege evocat vizează

nemotivarea hotărârii pronunțate, precum și motivarea contradictorie, dar

decizia recurată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 261 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței

De asemenea, nu se poate reține

existența unor contradicții între considerentele reținute și nici a unor

considerente străine pricinii, ci dimpotrivă argumentele instanței se

constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza

cărora s-a fundamentat soluția.

Nici motivul de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu-și găsește incidența în cauza de

față, ambele instanțe aplicând și interpretând corect dispozițiile legale,

având în vedere dispozițiile art. 969 – art. 970 C. civ.

Este de necontestat că

părțile au încheiat în condițiile art. 969 – art. 970 C. civ., antecontractul

de vânzare-cumpărare

imobiliară autentificat sub nr. 100 din 18 ianuarie 2008 de Biroul

Notarului public H.C. Botoșani având ca obiect promisiunea de vânzare –

cumpărare a imobilului situat în Botoșani, str.

Victoriei, ju

dețul Botoșani, prin care a fost prevăzută clauza penală.

Clauza penală, prin

definiție, așa cum rezultă din dispozițiile art. 1066 C. civ., este o convenție

accesorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului

suferit de creditor ca urmare a neexecutării, a executării cu întârziere sau

necorespunzătoare a obligației asumate de către debitorul său.

Instanța nu este chemată

să determine, echivalentul prejudiciului în situația neîndeplinirii

obligațiilor asumate, printr-o apreciere proprie, ci urmează să constate dacă

executarea s-a făcut sau nu în condițiile stipulate prin contract.

Prin urmare, susținerea

recurenților în sensul că au fost obligați la daune-interese împovărătoare prin

clauze abuzive nu poate fi reținută, atâta timp cât părțile au stabilit prin

clauza penală echivalentul prejudiciului în situația neîndeplinirii

obligațiilor asumate.

Imposibilitatea executării

obligațiilor asumate nu a fost dovedită în condițiile art. 1069 C. civ.,

constatările instanței de apel pe acest aspect fiind corecte.

Nu poate fi reținută nici

susținerea recurentei Ș.A. vizând lipsa consimțământului la încheierea

antecontractului de vânzare-cumpărare având în vedere procura de vânzare și

administrare imobil autentificată sub nr. 3266 din 30 octombrie 2006 .

Recurenții deși invocă

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu arată în ce constă nelegalitatea

deciziei recurate din perspectiva textului de lege evocat, iar schimbarea

situației de fapt și reaprecierea probelor (ceea ce doresc de fapt recurenții)

nu se poate realiza în această fază procesuală, odată cu abrogarea

dispozițiilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ.

Pentru toate argumentele de fapt și de

drept care preced, recursurile declarate de pârâți sunt nefondate, iar în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., vor fi respinse,

menținându-se hotărârea instanței de apel, ca legală.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenta - pârâtă Ș.A.

Respinge recursurile

declarate de pârâții C.I.G. și Ș.A. împotriva deciziei nr. 141 din 3 decembrie

2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2010.