ÎCCJ, Decizia nr. 168/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani, înregistrată sub nr. 75/40/E/2009, reclamanta SC „P.” SRL Botoșani a chemat în judecată pe pârâții C.I.G. și Ș.A.

pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate desființat de drept antecontractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat sub nr. 100 din 18 ianuarie 2008 de Biroul Notarului Public „H.C.” Botoșani, având ca obiect promisiunea de vânzare-cumpărare a imobilului situat în Botoșani, str. Victoriei nr. 35 (fostă 13, fostă 7), județul Botoșani, format din corpul C I - grădinița, corpul C 2 - anexă și suprafața construită la sol de 1.991 mp, teren aferent construcției cu nr. cadastral provizoriu 5691, înscris în Camera Funciară a municipiului Botoșani sub nr. 17173/N, pentru nerespectarea obligațiilor contractuale de către pârâți; obligarea pârâților la restituirea avansului achitat de 120.000 euro, echivalent în lei la data plății, precum și a despăgubirilor contractuale a 50.000 euro, în echivalent în lei la data plății; instituirea unui drept de retenție asupra imobilului, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 501/2009, prima instanță a admis în parte acțiunea, a dispus rezoluțiunea contractului și a obligat pârâții să restituie suma de 120.000 euro și să plătească daune de 50.000 euro. Împotriva sentinței, pârâții au declarat apel. Prin Decizia nr. 141 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios-administrativ și fiscal, s-au respins apelurile declarate de pârâții C.I.G. și Ș.A., ca nefondate. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a fost competentă material să soluționeze cauza, potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., arătând că litigiul este evaluabil în bani așa cum s-a reținut prin Decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, s-a reținut caracterul comercial al prezentei cauze, raportat la dispozițiile art. 4 C. com., ce instituie prezumția de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, precum și la prevederile art. 56 C. com., în sensul că, actul comercial numai pentru una dintre părți, este supus legii comerciale. Totodată, instanța de apel a reținut ca neîntemeiate susținerile privind nelegala citare a pârâtei Ș.A., întrucât potrivit art. 153 C. proc. civ., partea prezentă prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște termenul, nu va fi citată în tot cursul judecării. Așadar, pârâta Ș.A. a avut termen în cunoștință prin mandatar, în plus ea a fost și citată la adresa menționată, în cuprinsul cererii de apel.

Instanța de apel a reținut ca neîntemeiate susținerile privind neîndeplinirea procedurii de conciliere prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., având în vedere că această apărare nu a fost invocată în fața primei instanțe in limine litis, astfel încât, invocarea pentru prima oară în apel este tardivă. De asemenea, instanța de apel a arătat că obligațiile asumate prin contract de către pârâți, respectiv ridicarea afectațiunii clădirii și obținerii autorizației de demolare, nu au caracter imposibil, astfel cum au susținut pârâții. Împotriva deciziei, în termen legal, atât pârâtul C.I.G.l, cât și pârâta Ș.A. au declarat recurs. Recurenta-pârâtă, prin reprezentant, a depus cerere de sesizare a Curții Constituționale, invocând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 C. proc.

civ., raportat la dispozițiile art. 21 din Constituția României și art. 6 alin. (1) din CEDO. În motivarea cererii, pârâta Ș.A. a susținut că este necesară evaluarea imobilului casă, întrucât acesta este monument istoric, iar prin expertiza întocmită de ing. H.G.D., casa a fost subevaluată. Cum, în recurs, procedura nu-i permite să administreze proba cu expertiză, acest aspect consideră că reprezintă o restrângere a accesului la justiție și la un proces echitabil. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin Decizia nr. 3275 din 13 octombrie 2010, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenta-pârâtă Ș.A. și a respins recursurile, ca nefondate. În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale, instanța a reținut că soluția se impune, nefiind îndeplinite condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, deoarece excepția de neconstituționalitate a art. 305 C. proc.

civ., care consacră regula inadmisibilității probelor noi în recurs, nu are legătură cu obiectul acțiunii, ce poartă asupra rezoluțiunii unui antecontract de vânzare-cumpărare pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale. La data de 18 octombrie 2010, împotriva deciziei menționate, respectiv a dispoziției privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a declarat recurs petenta Ș.A., invocând prevederile art. 304 pct. 3, pct. 8 și pct. 9 din C. proc. civ. și dispozițiile generale ale Legii nr. 47/1992 și ale Constituției României.

Fără a indica, în mod concret, motive de nelegalitate a hotărârii atacate, recurenta a susținut că, la termenul de judecată din 13 octombrie 2010, instanța nu i-a permis, cu toate că dezbaterile nu fuseseră încheiate, să depună o serie de înscrisuri, pe care le considera necesare soluționării cauzei, prin care arăta „legătura de cauzalitate contingentă cererii sale de sesizare a Curții Constituționale” și care constituiau probe noi, ce nu fuseseră administrate nici la fond și nici în apel. Recurenta a relatat în scris modul în care pretinde că au decurs, în ședință, dezbaterile cu privire la cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional, criticând faptul că s-au limitat concluziile formulate de avocatul mandatat să o reprezinte, ceea ce conferă, în opinia sa, un caracter inechitabil și injust ședinței de judecată.

De asemenea, s-a mai arătat că, în practica instanțelor, cererile de sesizare a Curții Constituționale se dispun prin încheieri, pronunțarea deciziei făcând să nu mai existe un remediu procesual în cazul nerespectării prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992. Analizând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu susținerile recurentei, precum și cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ. și ale Deciziei nr. XXXVI din 11 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - constituită în Secții Unite, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1993 republicată, cu modificările și completările ulterioare, excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată împotriva unor legi, ordonanțe sau dispoziții ale acestora, în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

În speță, pe parcursul judecării recursurilor declarate de pârâții C.I.G. și Ș.A. împotriva Deciziei nr. 141 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, recurenta-pârâtă Ș.A. a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 305 C. proc. civ. Se constată că, neconstituționalitatea dispozițiilor art. 305 C. proc. civ., care consacră regula inadmisibilității probelor noi în recurs, cu excepția înscrisurilor, nu are legătură cu soluționarea recursurilor declarate în cauză. Având în vedere că, obiectul acțiunii îl constituie, în speță, rezoluțiunea Contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 100 din 18 ianuarie 2008, pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, se apreciază că cererea de sesizare a Curții Constituționale, în vederea pronunțării asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 305 C. proc.

civ. nu poate fi primită în acest cadrul legal, deoarece vizează dispoziții legale ce nu au legătură cu soluționarea acestui litigiu dintre părți. Cât privește criticile recurentei privind modalitatea în care s-au desfășurat dezbaterile în cadrul ședinței de judecată, acestea exced limitelor cenzurii exercitate pe calea controlului judecătoresc în această etapă procesuală. În consecință, în raport cu cele expuse, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, în baza art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Ș.A. împotriva Deciziei nr. 3275 din 13 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.