ÎCCJ, Decizia nr. 168/2011

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani,

înregistrată sub nr. 75/40/E/2009, reclamanta SC „P.” SRL Botoșani a chemat în

judecată pe pârâții C.I.G. și Ș.A. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța,

să se constate desființat de drept antecontractul de vânzare-cumpărare

imobiliară autentificat sub nr. 100 din 18 ianuarie 2008 de Biroul Notarului

Public „H.C.” Botoșani, având ca obiect promisiunea de vânzare-cumpărare a

imobilului situat în Botoșani, str. Victoriei nr. 35 (fostă 13, fostă 7),

județul Botoșani, format din corpul C I - grădinița, corpul C 2 - anexă și

suprafața construită la sol de 1.991 mp, teren aferent construcției cu nr.

cadastral provizoriu 5691, înscris în Camera Funciară a municipiului Botoșani

sub nr. 17173/N, pentru nerespectarea obligațiilor contractuale de către

pârâți; obligarea pârâților la restituirea avansului achitat de 120.000 euro,

echivalent în lei la data plății, precum și a despăgubirilor contractuale a

50.000 euro, în echivalent în lei la data plății; instituirea unui drept de

retenție asupra imobilului, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de

judecată.

Prin Sentința nr.

501/2009, prima instanță a admis în parte acțiunea, a dispus rezoluțiunea

contractului și a obligat pârâții să restituie suma de 120.000 euro și să plătească

daune de 50.000 euro.

Împotriva sentinței,

pârâții au declarat apel.

Prin Decizia nr. 141

din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială,

contencios-administrativ și fiscal, s-au respins apelurile declarate de pârâții

C.I.G. și Ș.A., ca nefondate.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a fost competentă material

să soluționeze cauza, potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ., arătând că litigiul este evaluabil în bani așa cum s-a reținut prin

Decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, s-a

reținut caracterul comercial al prezentei cauze, raportat la dispozițiile art.

4 C. com., ce instituie prezumția de comercialitate pentru toate obligațiile

comerciantului, precum și la prevederile art. 56 C. com., în sensul că, actul

comercial numai pentru una dintre părți, este supus legii comerciale.

Totodată, instanța de

apel a reținut ca neîntemeiate susținerile privind nelegala citare a pârâtei

Ș.A., întrucât potrivit art. 153 C. proc. civ., partea prezentă prin mandatar,

chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște termenul, nu va fi citată în tot

cursul judecării. Așadar, pârâta Ș.A. a avut termen în cunoștință prin

mandatar, în plus ea a fost și citată la adresa menționată, în cuprinsul

cererii de apel.

Instanța de apel a

reținut ca neîntemeiate susținerile privind neîndeplinirea procedurii de

conciliere prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ., având în vedere că

această apărare nu a fost invocată în fața primei instanțe in limine litis,

astfel încât, invocarea pentru prima oară în apel este tardivă.

De asemenea, instanța

de apel a arătat că obligațiile asumate prin contract de către pârâți,

respectiv ridicarea afectațiunii clădirii și obținerii autorizației de demolare,

nu au caracter imposibil, astfel cum au susținut pârâții.

Împotriva deciziei,

în termen legal, atât pârâtul C.I.G.l, cât și pârâta Ș.A. au declarat recurs.

Recurenta-pârâtă,

prin reprezentant, a depus cerere de sesizare a Curții Constituționale, invocând

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 C. proc. civ.,

raportat la dispozițiile art. 21 din Constituția României și art. 6 alin. (1)

din CEDO.

În motivarea cererii,

pârâta Ș.A. a susținut că este necesară evaluarea imobilului casă, întrucât

acesta este monument istoric, iar prin expertiza întocmită de ing. H.G.D., casa

a fost subevaluată. Cum, în recurs, procedura nu-i permite să administreze

proba cu expertiză, acest aspect consideră că reprezintă o restrângere a

accesului la justiție și la un proces echitabil.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția comercială, prin Decizia nr. 3275 din 13 octombrie

2010, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de

recurenta-pârâtă Ș.A. și a respins recursurile, ca nefondate.

În ceea ce privește

cererea de sesizare a Curții Constituționale, instanța a reținut că soluția se

impune, nefiind îndeplinite condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, deoarece

excepția de neconstituționalitate a art. 305 C. proc. civ., care consacră

regula inadmisibilității probelor noi în recurs, nu are legătură cu obiectul

acțiunii, ce poartă asupra rezoluțiunii unui antecontract de vânzare-cumpărare

pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale.

La data de 18

octombrie 2010, împotriva deciziei menționate, respectiv a dispoziției privind

respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a declarat recurs

petenta Ș.A., invocând prevederile art. 304 pct. 3, pct. 8 și pct. 9 din C.

proc. civ. și dispozițiile generale ale Legii nr. 47/1992 și ale Constituției

României.

Fără a indica, în mod

concret, motive de nelegalitate a hotărârii atacate, recurenta a susținut că,

la termenul de judecată din 13 octombrie 2010, instanța nu i-a permis, cu toate

că dezbaterile nu fuseseră încheiate, să depună o serie de înscrisuri, pe care

le considera necesare soluționării cauzei, prin care arăta „legătura de

cauzalitate contingentă cererii sale de sesizare a Curții Constituționale” și

care constituiau probe noi, ce nu fuseseră administrate nici la fond și nici în

apel.

Recurenta a relatat

în scris modul în care pretinde că au decurs, în ședință, dezbaterile cu

privire la cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional,

criticând faptul că s-au limitat concluziile formulate de avocatul mandatat să o

reprezinte, ceea ce conferă, în opinia sa, un caracter inechitabil și injust

ședinței de judecată.

De asemenea, s-a mai

arătat că, în practica instanțelor, cererile de sesizare a Curții

Constituționale se dispun prin încheieri, pronunțarea deciziei făcând să nu mai

existe un remediu procesual în cazul nerespectării prevederilor art. 29 din

Legea nr. 47/1992.

Analizând hotărârea

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu susținerile recurentei,

precum și cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ. și ale Deciziei nr. XXXVI din 11 decembrie 2006 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție - constituită în Secții Unite, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat.

Potrivit art. 29

alin. (1) din Legea nr. 47/1993 republicată, cu modificările și completările

ulterioare, excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată împotriva unor

legi, ordonanțe sau dispoziții ale acestora, în vigoare, care au legătură cu

soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acestuia.

În speță, pe

parcursul judecării recursurilor declarate de pârâții C.I.G. și Ș.A. împotriva

Deciziei nr. 141 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, recurenta-pârâtă Ș.A. a

invocat excepția de neconstituționalitate a art. 305 C. proc. civ.

Se constată că,

neconstituționalitatea dispozițiilor art. 305 C. proc. civ., care consacră

regula inadmisibilității probelor noi în recurs, cu excepția înscrisurilor, nu

are legătură cu soluționarea recursurilor declarate în cauză.

Având în vedere că,

obiectul acțiunii îl constituie, în speță, rezoluțiunea Contractului de

vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 100 din 18 ianuarie 2008, pentru

neîndeplinirea obligațiilor contractuale, se apreciază că cererea de sesizare a

Curții Constituționale, în vederea pronunțării asupra excepției de

neconstituționalitate a prevederilor art. 305 C. proc. civ. nu poate fi primită

în acest cadrul legal, deoarece vizează dispoziții legale ce nu au legătură cu

soluționarea acestui litigiu dintre părți.

Cât privește

criticile recurentei privind modalitatea în care s-au desfășurat dezbaterile în

cadrul ședinței de judecată, acestea exced limitelor cenzurii exercitate pe

calea controlului judecătoresc în această etapă procesuală.

În consecință, în

raport cu cele expuse, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, în baza

art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta Ș.A. împotriva Deciziei nr. 3275 din 13

octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.