ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 221/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Rădăuți, reclamanta Comuna Volovăț prin P. a solicitat instanței ca prin

hotărârea ce se va pronunța să dispună evacuarea pârâtei SC M. SRL VOLOVĂȚ din

imobilul intitulat „brutărie”, spațiu care face parte din domeniul privat al

Comunei Volovăț și care se află în administrarea acesteia, precum și obligarea

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că între părți s-a încheiat un contract de închiriere în anul 1992,

contractul fiind reînnoit, la data de 27 noiembrie 2006, pentru o perioadă de 6

luni, termen care a expirat la data de 27 mai 2006, aspect comunicat pârâtei.

Prin Hotărârea C.L. Volovăț nr. 33/2007 s-a dispus demolarea brutăriei, iar

prin sentința civilă nr. 3279/2007 a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă,

a fost respinsă acțiunea pârâtei pentru anularea acestei hotărâri.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 1436 alin. (1) C. civ.

Pârâta a formulat cerere

reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la restituirea

cheltuielilor ocazionate de reparațiile făcute clădirii, arătând că acest

cheltuieli se ridică la valoarea de 25.000 Euro, precum și contravaloarea

cuptorului.

Judecătoria Rădăuți, prin sentința

civilă nr. 457 din data de 9 februarie 2009, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Rădăuți, excepție invocată de către pârâtă prin întâmpinare

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune astfel, judecătoria a

reținut că în raport de obiectul acțiunii, respectiv evacuarea unei societăți

comerciale, dintr-un spațiu de producție, acțiune care nu este evaluabilă în

bani, și având în vedere dispozițiile art. 56 C. com., raportate la art. 2 pct.

1 lit. a) C. proc. civ., competența aparține Tribunalului Suceava, secția comercială

și de contencios administrativ.

Tribunalul Suceava, secția comercială,

contencios, administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1263 din 22 iunie 2009,

a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat

competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Rădăuți; a sesizat

Curtea de Apel Suceava în vederea soluționării conflictului negativ de

competență.

Tribunalul Suceava a invocat, din

oficiu, excepția necompetenței materiale față de dispozițiile Deciziei nr. 32

din 9 iunie 2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție (M. Of. nr. 830/10.12.2008). A apreciat că în cauza de față, fiind

vorba despre desființarea unui contract de locațiune, contract care a dat

naștere unor drepturi patrimoniale, lipsirea de efecte a acestuia are tot

consecințe patrimoniale, acțiunea prin care se valorifică drepturile fiind

patrimonială. Prin raportarea celor statuate prin decizia evocată, care are

conform art. 329 alin. (3) C. proc. civ., putere obligatorie pentru instanțe și

efect retroactiv, la obiectul litigiului evaluat de către reclamant la suma de

25.000 Euro, a constatat competența de soluționare a cauzei a Judecătoriei

Rădăuți.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială

contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 51 din 16 octombrie 2009,

a admis sesizarea și a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Rădăuți.

În considerentele sentinței, Curtea de

Apel a reținut că deși decizia nr. 32/2008, nu conține în dispozitivul său

mențiuni cu privire la acțiunea în evacuare, considerentele sale converg fără

echivoc în sensul că această acțiune este una evaluabilă în bani. Pe de altă

parte, dreptul subiectiv a cărui protecție se solicită prin acțiunea de față

este un drept de creanță, pentru că evacuarea se cere ca urmare a nerespectării

unui contract de închiriere, motiv pentru care Curtea a apreciat că acțiunea este

una evaluabilă în bani, iar raportat la valoare acestuia, mai mică de 100.000

lei, competența aparține Judecătoriei Rădăuți.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs V.M., în calitate de moștenitor legal al defunctului V.G., fost

administrator al SC M. SRL VOLOVĂȚ, decedat. Recurentul a invederat instanței

că societatea pârâtă, în prezent este dizolvată și lichidată judiciar,

justificând calitatea sa în baza dreptului de moștenire asupra bunurilor

defunctului.

Recursul nu a fost încadrat în motive

de nelegalitate, conform cerințelor art. 304 C. proc. civ., însă prin criticile

formulate, recurentul a susținut că în raport de capătul principal al cererii,

acțiunea de față este neevaluabilă în bai, motiv pentru care apreciază

competența de soluționare în cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Prin întâmpinare, intimata reclamantă

a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței

pronunțată de Curtea de Apel Suceava.

Recursul este fondat, urmând a fi

admis pentru următoarele considerente:

Examinarea criticilor recurentului

privind modul de soluționare a excepției de necompetență materială, impun

câteva precizări prealabile cu privire la efectele deciziilor pronunțate urmare

soluționării recursurilor în interesul legii de către instanța supremă, precum

și cu privire la aplicarea lor în timp prin raportare la particularitățile

speței.

Potrivit art. 329 C. proc. civ.,

scopul declarat al recursului în interesul legii este de a asigura interpretare

și aplicare unitară a legii pe teritoriul României. Recursul în interesul legii

este așadar instrumentul cel mai eficace spre a asigura unitatea jurisprudenței

și a interveni atunci când unele instanțe se abat de la interpretarea corectă a

normelor legale. Scopul recursului în interesul legii nu este acela de a

retracta, anula sau reforma o decizie, ci acela de a determina o jurisprudență

unitară cu privire la acele probleme de drept substanțial sau procedural care

au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești, acționând

ca un mecanism de înțelegere a consecințelor aplicării unei anumite legi și

făcând previzibile efectele unui anumit comportament.

În considerarea caracterului lor

obligatoriu, deciziile pronunțate în interesul legii au valoarea unui izvor de

drept secundar, apropiindu-se de actele normative, întrucât au caracter general

abstract și un caracter de obligativitate.

În ceea ce privește rezolvarea

problemei privind aplicarea în timp a dezlegărilor date asupra problemelor de

drept de către recursurile în interesul legii, trebuie pornit, prin analogie de

la principiile care guvernează aplicarea legii în timp și de la excepțiile pe

care acestea le comportă: principiul neretroactivității legii civile noi și

principiul aplicării imediate a legii civile.

Principiul neretroactivității legii

civile noi, consacrat de art. 1 C. civ., este impus de stabilitatea ordinii de

drept, de echitatea și legalitatea aplicării normei respective.

În ceea ce privește principiul

aplicării imediate a normei noi, în situația de față acesta prezintă unele

nuanțări, problema conflictului în timp al normelor prezentând interpretări

diferite în funcție de speța concretă dedusă judecății.

Cu aceste precizări, revenind la

analiza competenței materiale, pentru litigiul comercial de față, Înalta Curte

observă că obiectul acțiunii de față este reprezentat de o acțiune în evacuare,

întemeiată pe lipsa titlului locativ, urmare expirării termenului locațiunii.

Acțiunea a fost introdusă pe rolul instanței la data de 5 decembrie 2008. În

cauză, pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat pretenții

în valoare de 25.000 Euro.

În acest context, acțiunea principală

în evacuare de față, reprezintă o acțiune nepatrimonială, având în vedere că

lipsirea de efecte a contractului juridic de locațiune nu are consecințe

patrimoniale. În situația în care s-ar admite opinia potrivit căreia litigiul

de față este unul evaluabil în bani, la stabilirea criteriului valoric nu ar

putea să fie avută în vedere, în nici un caz, evaluarea despăgubirilor solicitate

de către societatea pârâtă, prin intermediul cererii reconvenționale,

reprezentând cheltuieli efectuate cu reparații.

Este adevărat că aparent dreptul

subiectiv care se cere a fi protejat prin acțiunea de față nu se încadrează în

categoria drepturilor personale nepatrimoniale, însă evaluarea litigiului la

suma de 25.000 Euro, în funcție de pretențiile solicitate prin cererea

reconvențională, nu este corectă, această cerere urmând a fi judecată de

instanța competentă să judece cererea principală, potrivit art. 17 C. proc.

civ.

Având în vedere că dreptul subiectiv,

în funcție de natura conținutului său, nu poate fi exprimat în bani, neputând

fi evaluate consecințele patrimoniale ale împlinirii termenului de locațiune, prin

ajungere la termen, rezultă că instanța sesizată cu acțiunea principală își va

prelungi competența și asupra cererii accesorii formulată de către societatea

pârâtă. Contractul de locațiune a unui bun necesar desfășurării obiectului de

activitate al pârâtei, constituie un fond de comerț, în condițiile art. 3 și 4 C.

com., prin urmare competența revenind potrivit art. 56 C. com., instanței

comerciale.

Într-o altă ordine de idei, trebuie

avut în vedere și faptul că decizia nr. 32 a Secțiilor Unite a Înaltei Curți de

Casație și Justiție a fost publicată în M. Of. al României la data de 10

decembrie 2008, iar în raport de data introducerii acțiunii, respectiv 5

decembrie 2008, dispozițiile acesteia nu pot fi aplicate cu efect retroactiv.

Așa fiind, Înalta Curte constată că

instanța sesizată cu soluționarea regulatorului de competență a pronunțat o

hotărâre nelegală, rezultat al unei greșite interpretări a legii, motiv

raportat la care, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

promovat de V.M. urmând a fi admis și pe cale de consecință, sentința urmează a

fi modificată în sensul că urmează a fi stabilită competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția comercială și de contencios administrativ,

potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

În ceea ce privește chestiunile legate

de justificarea interesului recurentului V.M. precum și justificarea calității

procesuale în cauză, acestea urmează a fi analizate în instanța competentă

material să soluționeze pricina în primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de V.M.,

împotriva sentinței nr. 51 din 16 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială contencios administrativ și fiscal, modifică decizia

recurată, în sensul că stabilește competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22

ianuarie 2010.