ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 221/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Rădăuți, reclamanta Comuna Volovăț prin P. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună evacuarea pârâtei SC M. SRL VOLOVĂȚ din imobilul intitulat „brutărie”, spațiu care face parte din domeniul privat al Comunei Volovăț și care se află în administrarea acesteia, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat un contract de închiriere în anul 1992, contractul fiind reînnoit, la data de 27 noiembrie 2006, pentru o perioadă de 6 luni, termen care a expirat la data de 27 mai 2006, aspect comunicat pârâtei.

Prin Hotărârea C.L. Volovăț nr. 33/2007 s-a dispus demolarea brutăriei, iar prin sentința civilă nr. 3279/2007 a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă, a fost respinsă acțiunea pârâtei pentru anularea acestei hotărâri. Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1436 alin. (1) C. civ. Pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la restituirea cheltuielilor ocazionate de reparațiile făcute clădirii, arătând că acest cheltuieli se ridică la valoarea de 25.000 Euro, precum și contravaloarea cuptorului. Judecătoria Rădăuți, prin sentința civilă nr. 457 din data de 9 februarie 2009, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Rădăuți, excepție invocată de către pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune astfel, judecătoria a reținut că în raport de obiectul acțiunii, respectiv evacuarea unei societăți comerciale, dintr-un spațiu de producție, acțiune care nu este evaluabilă în bani, și având în vedere dispozițiile art. 56 C. com., raportate la art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., competența aparține Tribunalului Suceava, secția comercială și de contencios administrativ. Tribunalul Suceava, secția comercială, contencios, administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1263 din 22 iunie 2009, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Rădăuți; a sesizat Curtea de Apel Suceava în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Tribunalul Suceava a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale față de dispozițiile Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (M. Of. nr. 830/10.12.2008). A apreciat că în cauza de față, fiind vorba despre desființarea unui contract de locațiune, contract care a dat naștere unor drepturi patrimoniale, lipsirea de efecte a acestuia are tot consecințe patrimoniale, acțiunea prin care se valorifică drepturile fiind patrimonială. Prin raportarea celor statuate prin decizia evocată, care are conform art. 329 alin. (3) C. proc. civ., putere obligatorie pentru instanțe și efect retroactiv, la obiectul litigiului evaluat de către reclamant la suma de 25.000 Euro, a constatat competența de soluționare a cauzei a Judecătoriei Rădăuți.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 51 din 16 octombrie 2009, a admis sesizarea și a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuți. În considerentele sentinței, Curtea de Apel a reținut că deși decizia nr. 32/2008, nu conține în dispozitivul său mențiuni cu privire la acțiunea în evacuare, considerentele sale converg fără echivoc în sensul că această acțiune este una evaluabilă în bani. Pe de altă parte, dreptul subiectiv a cărui protecție se solicită prin acțiunea de față este un drept de creanță, pentru că evacuarea se cere ca urmare a nerespectării unui contract de închiriere, motiv pentru care Curtea a apreciat că acțiunea este una evaluabilă în bani, iar raportat la valoare acestuia, mai mică de 100.000 lei, competența aparține Judecătoriei Rădăuți.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs V.M., în calitate de moștenitor legal al defunctului V.G., fost administrator al SC M. SRL VOLOVĂȚ, decedat. Recurentul a invederat instanței că societatea pârâtă, în prezent este dizolvată și lichidată judiciar, justificând calitatea sa în baza dreptului de moștenire asupra bunurilor defunctului. Recursul nu a fost încadrat în motive de nelegalitate, conform cerințelor art. 304 C. proc. civ., însă prin criticile formulate, recurentul a susținut că în raport de capătul principal al cererii, acțiunea de față este neevaluabilă în bai, motiv pentru care apreciază competența de soluționare în cauzei în favoarea Tribunalului Suceava. Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de Curtea de Apel Suceava.

Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Examinarea criticilor recurentului privind modul de soluționare a excepției de necompetență materială, impun câteva precizări prealabile cu privire la efectele deciziilor pronunțate urmare soluționării recursurilor în interesul legii de către instanța supremă, precum și cu privire la aplicarea lor în timp prin raportare la particularitățile speței. Potrivit art. 329 C. proc. civ., scopul declarat al recursului în interesul legii este de a asigura interpretare și aplicare unitară a legii pe teritoriul României. Recursul în interesul legii este așadar instrumentul cel mai eficace spre a asigura unitatea jurisprudenței și a interveni atunci când unele instanțe se abat de la interpretarea corectă a normelor legale.

Scopul recursului în interesul legii nu este acela de a retracta, anula sau reforma o decizie, ci acela de a determina o jurisprudență unitară cu privire la acele probleme de drept substanțial sau procedural care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești, acționând ca un mecanism de înțelegere a consecințelor aplicării unei anumite legi și făcând previzibile efectele unui anumit comportament. În considerarea caracterului lor obligatoriu, deciziile pronunțate în interesul legii au valoarea unui izvor de drept secundar, apropiindu-se de actele normative, întrucât au caracter general abstract și un caracter de obligativitate.

În ceea ce privește rezolvarea problemei privind aplicarea în timp a dezlegărilor date asupra problemelor de drept de către recursurile în interesul legii, trebuie pornit, prin analogie de la principiile care guvernează aplicarea legii în timp și de la excepțiile pe care acestea le comportă: principiul neretroactivității legii civile noi și principiul aplicării imediate a legii civile. Principiul neretroactivității legii civile noi, consacrat de art. 1 C. civ., este impus de stabilitatea ordinii de drept, de echitatea și legalitatea aplicării normei respective. În ceea ce privește principiul aplicării imediate a normei noi, în situația de față acesta prezintă unele nuanțări, problema conflictului în timp al normelor prezentând interpretări diferite în funcție de speța concretă dedusă judecății.

Cu aceste precizări, revenind la analiza competenței materiale, pentru litigiul comercial de față, Înalta Curte observă că obiectul acțiunii de față este reprezentat de o acțiune în evacuare, întemeiată pe lipsa titlului locativ, urmare expirării termenului locațiunii. Acțiunea a fost introdusă pe rolul instanței la data de 5 decembrie 2008. În cauză, pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat pretenții în valoare de 25.000 Euro. În acest context, acțiunea principală în evacuare de față, reprezintă o acțiune nepatrimonială, având în vedere că lipsirea de efecte a contractului juridic de locațiune nu are consecințe patrimoniale.

În situația în care s-ar admite opinia potrivit căreia litigiul de față este unul evaluabil în bani, la stabilirea criteriului valoric nu ar putea să fie avută în vedere, în nici un caz, evaluarea despăgubirilor solicitate de către societatea pârâtă, prin intermediul cererii reconvenționale, reprezentând cheltuieli efectuate cu reparații. Este adevărat că aparent dreptul subiectiv care se cere a fi protejat prin acțiunea de față nu se încadrează în categoria drepturilor personale nepatrimoniale, însă evaluarea litigiului la suma de 25.000 Euro, în funcție de pretențiile solicitate prin cererea reconvențională, nu este corectă, această cerere urmând a fi judecată de instanța competentă să judece cererea principală, potrivit art. 17 C. proc.

civ. Având în vedere că dreptul subiectiv, în funcție de natura conținutului său, nu poate fi exprimat în bani, neputând fi evaluate consecințele patrimoniale ale împlinirii termenului de locațiune, prin ajungere la termen, rezultă că instanța sesizată cu acțiunea principală își va prelungi competența și asupra cererii accesorii formulată de către societatea pârâtă. Contractul de locațiune a unui bun necesar desfășurării obiectului de activitate al pârâtei, constituie un fond de comerț, în condițiile art. 3 și 4 C. com., prin urmare competența revenind potrivit art. 56 C. com., instanței comerciale. Într-o altă ordine de idei, trebuie avut în vedere și faptul că decizia nr. 32 a Secțiilor Unite a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost publicată în M. Of.

al României la data de 10 decembrie 2008, iar în raport de data introducerii acțiunii, respectiv 5 decembrie 2008, dispozițiile acesteia nu pot fi aplicate cu efect retroactiv. Așa fiind, Înalta Curte constată că instanța sesizată cu soluționarea regulatorului de competență a pronunțat o hotărâre nelegală, rezultat al unei greșite interpretări a legii, motiv raportat la care, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul promovat de V.M. urmând a fi admis și pe cale de consecință, sentința urmează a fi modificată în sensul că urmează a fi stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ. În ceea ce privește chestiunile legate de justificarea interesului recurentului V.M. precum și justificarea calității procesuale în cauză, acestea urmează a fi analizate în instanța competentă material să soluționeze pricina în primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de V.M., împotriva sentinței nr. 51 din 16 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială contencios administrativ și fiscal, modifică decizia recurată, în sensul că stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.