ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1265/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 3098 din 8 noiembrie 2007 a Tribunalului

Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă

ca nefondată acțiunea prin care reclamanta D. SCM Rădăuți a solicitat să se

constate nulitatea parțială a contractului de vânzare - cumpărare autentificat din

25 ianuarie 2006 încheiat cu pârâta SC N.M. SRL Rădăuți.

În esență, instanța de fond a

reținut că prin sus-amintitul contract, încheiat ca urmare a licitației publice

cu strigare din 16 decembrie 2004, reclamanta a transmis pârâtei proprietatea

asupra corpului C1 clădiri, cât și camera frigorifică aflată în această

clădire, precum și șopronul C2 amplasat pe terenul înscris în CF Rădăuți.

Întrucât reclamanta nu a făcut

dovada erorii obstacol la încheierea contractului, s-a apreciat de instanță că

nu s-au dovedit condițiile art. 954 C. civ., așa încât, acțiunea reclamantei

prin care invocase nulitatea contractului de vânzare - cumpărare cu privire la

corpul C2, a fost respinsă.

Apelul declarat împotriva acestei

sentințe de către reclamantă a fost respins prin decizia nr. 37 din 24 martie

2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, decizie casată prin decizia nr.

3475 din 20 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială,

cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

Instanța de recurs a reținut că

motivul pentru care reclamanta a invocat nulitatea parțială a actului încheiat

a fost lipsa consimțământului său pentru înstrăinarea camerei frigorifice și a

șopronului, bunuri care nu au format obiectul licitației din 16 decembrie 2006

și pentru înstrăinarea cărora nici nu a existat mandat.

În consecință, instanța de apel

greșit a analizat obiectul cererii prin prisma necesității înscrierii în fals,

pentru că, în speță, reclamanta a invocat lipsa consimțământului său necesar

pentru înstrăinarea tuturor imobilelor menționate în act, așa încât, constatând

că nu s-a făcut cercetare reală și profundă a raporturilor juridice, a dispus

casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Rejudecând apelul, Curtea de Apel

Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr.

69 din 18 mai 2009, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința de

fond în sensul admiterii cererii reclamantei și constatării nulității parțiale

a contractului de vânzare - cumpărare autentificat de BNP B.C., cu privire la

șopronul C2 și camera frigorifică din construcția C1 înscrisă în CF Rădăuți,

situate în Rădăuți, județul Suceava.

Pentru a decide astfel instanța de

apel a reținut că la 16 decembrie 2004 a avut loc o licitație publică cu

strigare ținută de reclamantă pentru vânzarea mijlocului fix denumit

„organizare șantier provizoriu ce a avut destinația de cantină”; că în urma

acestei licitații bunul a fost adjudecat de pârâtă cu care la 20 decembrie 2004

s-a încheiat și un contract de vânzare – cumpărare în care s-a specificat că

obiectul vânzării îl constituie, „clădire cantină”; că la 20 decembrie 2004

pârâta a și achitat prețul iar la 25 ianuarie 2006 s-a încheiat și actul

autentic de vânzare - cumpărare în care s-au trecut ca obiect al vânzării

cantina C1, șopronul C2 amplasate pe parcelă, precum și camera frigorifică din

construcția C1 din CF, menționându-se expres că vânzarea se face în baza

procesului verbal de licitație publică cu strigare din 16 decembrie 2004.

Întrucât în cauză nu s-a făcut

dovada că administratorul reclamantei a avut mandat să înstrăineze și alte

mijloace fixe decât cele menționate în procesul verbal de licitație și în

decizia nr. 405 din 14 decembrie 2006 a Consiliului executiv A. Suceava

instanța a reținut că acesta nu putea să înstrăineze și alte bunuri, amplasate

pe terenul de la aceeași adresă, cu atât mai mult cu cât, din lista de inventar

depusă de apelanta - reclamantă, rezultă că respectivele mijloace fixe au

numere de inventar diferite, deci sunt entități diferite, așa încât, a anulat

parțial vânzarea - cumpărarea pentru bunurile ce nu au format obiectul

licitației.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC N.M. SRL Rădăuți solicitând modificarea ei pentru nelegalitate

și menținerea soluției instanței de fond.

În dezvoltarea criticilor,

întemeiate global în dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., recurenta

arată că ea a intrat imediat licitației în posesia bunului, că prin „cantină”

ea a înțeles și sala frigorifică și șopronul, acestea făcând parte din

„utilitățile” menționate expres în factura de achitare a prețului.

Chiar dacă reclamanta a depus la

dosar lista de inventar din care rezulta că bunurile aveau numere diferite,

aceasta reprezintă doar o evidență contabilă a reclamantei, irelevantă în

cauză, cu atât mai mult cu cât însăși reclamanta a recunoscut că face parte din

cantină și camera frigorifică, destinată uzului cantinei.

În consecință, în virtutea dispozițiilor

art. 1325 C. civ. instanța de apel ar fi trebuit să considere camera

frigorifică drept bun ce face parte din cantină, ca accesoriu al acesteia,

chiar dacă ea nu a fost expres precizată în procesul verbal de licitație.

Privitor la șopron, acesta este o

construcție rudimentară destinată depozitării materialelor și sculelor, pentru

care reclamanta nici nu a avut autorizație de construcție, ea fiind deci o

construcție provizorie pe terenul altuia și care, la rândul său, deservește

cantina, ca bun accesoriu.

În final recurenta critică decizia

sub aspectul aprecierii mandatului administratorului semnatar al actului,

mandat aparent care produce efecte juridice ca și cum mandatarul ar fi avut

puteri depline de reprezentare, cu atât mai mult cu cât acesta este și unicul

administrator și președinte al societății cooperatiste reclamante.

Prin întâmpinare intimata -

reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu se regăsește în dezvoltarea

criticilor formulate iar cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat

actul semnat de administrator cu depășirea limitelor mandatului dat neputând

angaja societatea cooperativă vânzătoare întrucât, potrivit art. 20 din

statutul său, singura îndreptățită să dispună asupra vânzării activelor sale

este adunarea generală, iar administratorul, potrivit art. 35 alin. (1) din

același statut, poate doar aduce la îndeplinite hotărârile adunării generale,

deciziile administratorului care contravin statutului fiind lovite de nulitate,

conform art. 36 alin. (1) din același statut.

Celelalte critici ale recurentei,

apreciază intimata, privesc netemeinicia hotărârii și nu pot forma obiectul

recursului.

Pe parcursul soluționării recursului

judecata a fost suspendată la 3 decembrie 2009 în vederea soluționării

cererilor de abținere formulate de membrii completului căruia îi fusese

repartizat aleatoriu dosarul, judecata fiind reluată după soluționarea

incidentului procedural, cu citarea părților pentru termenul de astăzi.

Recursul este nefondat, urmând a fi

respins, pentru considerentele ce se vor arăta:

Anterior analizării recursului se

impune, în considerarea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,

încadrarea corectă a criticilor, așa încât, Curtea apreciază că motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., invocat în finalul motivării

recursului, nu se regăsește în dezvoltarea criticilor invocate, iar în ceea ce

privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitor

la greșita aplicare și interpretare a legii, criticile dezvoltare se încadrează

doar parțial în acest motiv de recurs – respectiv cele vizând dispozițiile art.

1325 C. civ. și cele referitoare la mandatul aparent – ele urmând a fi

analizate doar din perspectiva motivelor de nelegalitate nu și din cele ale

netemeiniciei soluției recurate.

Astfel, criticile privitoare la

încălcarea dispozițiilor art. 1325 C. civ. potrivit cărora obligația

vânzătorului de a preda lucrul vândut cuprinde și accesoriile sale și tot ce a

fost destinat pentru uzul său perpetum sunt nefondate, deoarece recurenta,

invocând aceste critici și străduindu-se în a califica drept „accesoriu” al

cantinei alte două imobile, ignoră cele stipulate în dispozițiile art. 1326 C.

civ. potrivit cărora „vânzătorul este dator să predea cuprinsul lucrului vândut

în măsura determinată prin contract”.

Ori, în speță, așa cum corect a

reținut și instanța de apel, contractul de vânzare - cumpărare autentificat, a

avut în vedere licitația din 16 decembrie 2004, ținută „pentru vânzarea unui

mijloc fix” (...) „ce a avut destinația cantină muncitori”, cantină

identificată în decizia nr. 405 din 14 decembrie 2004 a Consiliului Executiv A.

Suceava, ca având o suprafață de 110 mp.

Or, din schițele cadastrale atașate

de pârâtă întâmpinării sale de la fond rezultă că acest mijloc fix, notat cu C1,

denumit „cantină”, este situat pe parcelă, în timp ce camera frigorifică

constituie a doua încăpere a unui alt imobil denumit „cabină poartă” și notat tot

cu C1 dar pe o altă parcelă.

De asemenea „șopronul” considerat de

recurentă drept „un accesoriu” al cantinei, nu a format niciodată obiectul

licitației, iar potrivit aceleeași schițe cadastrale reprezintă corp distinct

de cantină și are suprafață dublă decât cantina.

Or, ceea ce a avut în posesie

recurenta, începând cu 22 decembrie 2003 în calitate de chiriaș – a se vedea

contractul de închiriere din primul dosar de recurs – și apoi în calitate de

proprietar, urmare licitației din 16 decembrie 2004 – a se vedea contractul de

vânzare - cumpărare sub semnătură privată aflat la dosar fond – a fost doar

cantina, în acest ultim contract imobilul fiind identificat și sub nr. de

inventar „cu utilități electrice, apă, canal” și nicidecum cu „utilități”

constând în alte clădiri anexă, cum susține recurenta.

De asemenea, Curtea apreciază ca

neîntemeiate și criticile recurentei referitoare la mandatul administratorului

intimatei, deoarece potrivit dispozițiilor art. 1537 C. civ. mandatarul nu

poate face nimic în afara limitelor mandatului său, or, prin actele

constitutive ale societății intimate – a se vedea primul dosar de recurs nr. 5941.1/86/2007

– înstrăinarea imobilelor este atributul adunării generale (art. 20 din

statut), adunare care s-a și pronunțat asupra vânzării la 2 aprilie 2004,

administratorul fiind cel care doar asigură aducerea la îndeplinire a hotărârii

adunării generale (art. 35 din statut), deciziile acestuia luate cu încălcarea

normelor statutare fiind lovite de nulitate (art. 36 din statut).

Or, în speță, așa cum de altfel a

reținut și instanța de apel, administratorul intimatei nu a avut mandat să

vândă și alte bunuri în afara celui ce a format obiectul licitației din 16

decembrie 2004, așa încât nu a putut, prin actul său personal, să angajeze

valabil societatea, actul încheiat în aceste condiții fiind corect constatat

parțial nul.

În consecință recursul pârâtei

urmează a fi respins ca nefondat, iar decizia din apel menținută ca temeinică

și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC N.M. SRL Rădăuți, prin administrator D.G., împotriva deciziei nr. 69 din 18

mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 aprilie 2010.