ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2114/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2114/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC W.C.Ț. SRL Alba Iulia a

chemat în judecată S.D.P.L. Alba Iulia și a solicitat să se constate că pârâta

nu și-a executat corespunzător obligațiile asumate prin contractul de execuție

de lucrări nr. 4927/2004, să se dispună rezoluțiunea parțială a menționatului

contract și anularea facturii fiscale nr. 2458003/2004 emisă de pârâtă.

Litigiul a fost soluționat în primă

instanță de Tribunalul Alba, secția comercială, care prin sentința nr. 540 din

16 septembrie 2008, a admis în parte cererea reconvențională formulată de

pârâtă împotriva reclamantei pe care a obligat-o la plata sumei de 63.046 lei

reprezentând contravaloare lucrări și la 20.248,29 lei penalități. Prin aceeași

sentință a fost respinsă acțiunea principală.

În cauză au fost administrate probe

între care și o expertiză de specialitate în urma căreia s-a stabilit că a

existat acord între părțile în proces pentru turnarea stratului de asfalt mai

gros decât cel inițial stabilit și că în aceste condiții costul lucrărilor a

fost determinat la suma de 910.466.345 lei. După deducerea plăților făcute de

reclamantă instanța a stabilit că aceasta datorează suma la care a fost

obligată precum și penalitățile de întârziere conform clauzei penale stipulată

în contract. Pentru a respinge acțiunea principală, în esență, tribunalul a

reținut că reclamanta nu a pus la dispoziția executantului lucrării

documentația tehnică, toate detaliile de execuție și specificațiile de calitate

ale lucrărilor care urmau să fie executate. Expertiza a stabilit că

denivelările existente pe terenul de tenis nr. 2 s-au produs din cauză că nu au

fost efectuate lucrările de pregătire a stratului suport, lucrări care nu au fost

prevăzute în contract și nu din cauza modului în care pârâta a executat

lucrările.

Sentința nr. 540/2008 pronunțată de Tribunalul

Alba, secția comercială, a fost confirmată de Curtea de Apel Alba care prin

decizia nr. 27 din 1 aprilie 2009, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei

SC W.C.Ț. SRL Alba Iulia.

Apelanta reclamantă a criticat sentința

pentru motive de netemeinicie și nelegalitate arătând că obiectul contractului l-a

constituit efectuarea lucrării „Amenajare teren sport Alba Iulia pentru prețul

de 630.269.509 lei. Dacă terenul nu era amenajat pentru turnarea asfaltului,

apelanta a considerat că în culpă este pârâta intimată care nu i-a adus la

cunoștință faptul că stratul suport nu permite executarea corespunzătoare a

lucrării și a procedat la modificarea unilaterală a contractului prin turnarea

unui strat mai gros de asfalt, fără deviz de lucrări din care să rezulte cantitățile

aprovizionate pentru a le utiliza în acest scop. Emiterea facturii a cărei

anulare a solicitat-o, potrivit apelantei, nu suplinește obligația de a încheia

un act adițional la contract. A contestat în continuare semnătura de pe factura

emisă de intimată cu motivarea că nu este a reprezentantului legal iar devizul

de lucrări nu a fost niciodată acceptat. A criticat apelanta și expertiza cât

și reținerea instanței privind faptul că nu a pus la dispoziția executantului

documentația tehnică și detaliile de execuție.

Procedând la analiza criticilor aduse sentinței,

Curtea de Apel a constatat că obligația de pregătire a stratului suport nu

rezultă din nicio clauză a contractului de execuție, după cum nu rezultă nici

obligația de predare a documentației de către apelantă. În aceste condiții

instanța de apel a apreciat că neexecutarea pregătirii stratului suport nu

poate fi reținută ca o culpă a pârâtei în legătură cu executarea lucrărilor de

turnare a asfaltului în condițiile în care nu s-a prevăzut în contract această

obligație .

Cât privește susținerea apelantei referitoare

la calitatea lucrărilor, Curtea a reținut că aceasta nu a urmat procedura notificării

executantului  într-un termen de 6 luni de la data constatării calității

necorespunzătoare, conform art. 4 lit. a) din Decretul nr. 167/1958. În final Curtea

s-a raportat la obiectul contractului care se referea la lucrarea de

îmbrăcăminte din beton asfaltic așa cum a reținut și expertiza, a stabilit că  lucrarea

a fost efectuată și că natura contractului nu permite rezoluțiunea parțială solicitată

în cauză, cererea sub acest aspect fiind și inadmisibilă întrucât părțile nu

mai pot fi repuse în situația anterioară.

Împotriva deciziei nr. 27/ A din 1

aprilie 2009 a declarat recurs, reclamanta SC W.C.Ț. SRL Alba Iulia solicitând

în principal, casarea cu trimitere a cauzei pentru rejudecare în vederea

administrării de noi probe, iar, în subsidiar, modificarea deciziei și a

sentinței în sensul admiterii acțiunii principale și a respingerii cererii reconvenționale.

Autoarea recursului a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.

6, 8 și 9 C. proc. civ., pentru a susține că:

- S-a acordat mai mult decât s-a cerut

întrucât instanța de apel a ajuns la concluzia că acțiunea este inadmisibilă,

în condițiile în care niciuna din părți nu a invocat această excepție;

- Din faptul chemării în judecată la

data de 16 septembrie 2005, rezultă că pârâta a fost pusă în întârziere în

condițiile în care nu a existat proces verbal de recepție a lucrărilor. Aceasta

fiind data constatării lucrărilor necorespunzătoare, termenul de 6 luni invocat

de instanța de apel nu s-a împlinit;

- Actul dedus judecății a fost

interpretat greșit. Obligația neexecutată corespunzător este asfaltarea

terenului și nu necorespunderea stratului suport, or, acest lucru, în cazul în

care se constata de executant, trebuia să-i fie adus la cunoștință;

- Instanța a decis unilateral să modifice

contractul prin asfaltarea terenului cu un strat mai gros, procedând la

efectuarea lucrării în alte condiții decât cele prevăzute prin contract și

încălcând art. 970 alin. (2) C. proc. civ.;

- Greșit s-a apreciat că natura contractului

nu permite rezoluțiunea parțială și repunerea părților în situația anterioară;

- Creditorul are alegerea între a cere

rezoluțiunea contractului, executarea silită (să execute lucrări

corespunzătoare) sau să solicite despăgubiri. Repunerea în situația anterioară,

în speță, nu coincide cu o repunere faptică în situația anterioară, or, din

punctul său de vedere nu are ce prestații să restituie din moment ce lucrarea nu

corespunde calitativ și se consideră neefectuată din culpa intimatei care  a

turnat asfaltul în perioade de timp friguros și nu a pregătit suportul pentru

îmbrăcămintea asfaltică.

- Intimata i-a ascuns cu bună-știință

deficiențele stratului suport și a executat lucrarea modificând unilateral

contractul;

- Art. 969 C. civ., a fost încălcat pentru

că s-au executat lucrări suplimentare fără acordul său pentru a se obține un

preț mai mare;

- Nu există situație de lucrări acceptată

de beneficiar pentru valoarea pretinsă de intimată prin cererea reconvențională.

- Nu sunt datorate nici penalitățile

pentru că nu s-a stabilit ce înseamnă „depunerea facturii” și nici care a fost data

la care s-a depus;

- Prin respingerea excepției de neexecutare

a contractului s-a făcut o aplicare greșită a legii deoarece din dosar rezultă

cu claritate că lucrarea executată nu îndeplinește cerințele de calitate.

Recursul este nefondat.

Precizare prealabilă.

În actuala reglementare, recursul este

cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se realizează numai un control

de legalitate al hotărârii împotriva căreia s-a declanșat recursul în limitele

și în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. În niciun caz

nu se pot invoca formal motive de nelegalitate pentru a repune în discuție fondul

litigiului și a obține o rejudecare în fond.

Valorificând precizarea de mai sus se va

trece la examinarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (6) C.

proc. civ., potrivit căruia se poate cere modificarea unei hotărâri atunci când

instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut. Din perspectiva

acestui motiv, recurenta a criticat considerentele deciziei pronunțate de

instanța de apel pentru faptul că ar fi reținut că acțiunea este inadmisibilă.

Acest motiv de nelegalitate pune în valoare principiul disponibilității și a

obligației instanței de a se pronunța asupra cererilor deduse judecății. Or,

raportat la soluția instanței de apel de confirmare a sentinței prin

respingerea apelului său nu se poate reține că s-a acordat ceea ce nu s-a

cerut, nelegalitatea vizând soluția și nu argumentele care au fost utilizate de

Curtea de Apel pentru a explica motivele pentru care nu poate fi primită rezoluțiunea

parțială sub cuvânt că natura contractului nu permite o astfel de sancțiune

prin imposibilitatea repunerii părților în situația anterioară.

Aspectele legate de inadmisibilitatea precizării

de acțiune invocată de pârâtă au fost soluționate de instanță și nu au format

obiect de critică în calea de atac precedentă astfel că nu prezintă nicio

relevanță nici ca argument în sprijinul motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 C.

proc. civ.

În fine, ca răspuns la critica privind

deficiențele de calitate invocate în precizările de la fila 30 apel, Curtea de

Apel a analizat aceste susțineri indicând procedura care trebuia urmată de

beneficiară dar și ca răspuns la ceea ce însăși reclamanta recurentă a

solicitat în cererea introductivă - Rezultă cu evidență că s-a solicitat să se

constate „executarea necorespunzătoare” a lucrărilor, or, acest mod de

formulate a cererii vizează calitatea lucrărilor pentru care nici nu era

necesar să se facă alte precizări decât cele din acțiune.

În contextul arătat nici acest aspect analizat

de instanță nu se constituie într-o nelegalitate determinată de faptul că s-a

acordat ceea ce nu s-a cerut.

În fine, din considerente nu rezultă că

s-a analizat natura viciilor așa cum afirmă recurenta ci instanța s-a limitat

la ceea ce s-a invocat și anume calitatea necorespunzătoare a lucrărilor, art. 4

lit. a) din Decretul nr. 167/1968 fiind citat în acest context.

Sub cuvânt că instanța de apel s-a

referit la punerea în întârziere, nu pot fi analizate în recurs chestiuni de

fapt legate de momentul de la care ar trebui să curgă termenul de 6 luni pentru

notificare din moment ce soluția nu este rezultatul aplicării dispozițiilor mai

sus arătate.

În consecință, critica nu va fi

reținută.

Prin cel de-al doilea motiv, art. 304 pct.

8 C. proc. civ., s-a invocat interpretarea greșită a actului dedus judecății.

Recurenta reproșează instanței de apel

faptul că nu a reținut susținerea sa privind neexecutarea de către intimată a

obligației de asfaltare corespunzătoare a terenului de sport. Se susține că de

vreme ce intimata era societate  de construcții și a constatat că stratul

suport era necorespunzător trebuia să o înștiințeze înainte de efectuarea

lucrărilor.

Așa cum precizează de fapt recurenta,

actul dedus judecății este contractul de execuție nr. 4927 din 9 noiembrie 2004

care nu conține clauze cu privire la pregătirea terenului sau cu privire la

partea căreia îi incumbă obligația. Prin urmare intervenția instanței în

interpretarea clauzei este necesară atunci când sunt clauze neclare sau îndoielnice.

Se observă din considerentele deciziei criticate că analiza contractului a fost

realizată de instanțele anterioare, interpretarea clauzelor fiind de atributul fondului.

Instanța de recurs în cadrul controlului de nelegalitate nu poate fi implicată

sub motivul de recurs invocat decât atunci când pe calea interpretării greșite

s-a ajuns la schimbarea naturii contractului sau a înțelesului său

neîndoielnic.

Or,

în speță este de netăgăduit că asfaltarea s-a realizat, și că se discută

chestiuni de fapt legate de pregătirea stratului suport pentru asfaltare,

operațiunile care nu s-au prevăzut în contract și pentru care nu există

documentație de execuție sau proiecte și planuri pentru lucrări. Prin urmare,

instanțele s-au limitat la voința exprimată expres în contract și în raport de

împrejurările de fapt desprinse și din lucrările expertizei a reținut că ceea

ce se contestă este executarea necorespunzătoare a obligațiilor de către

executant.

În

lipsa reperelor care să determine modalitatea de executare, cerință care

trebuia determinată prin clauzele contractului, instanța de apel a reținut că

neexecutarea pregătirii stratului suport nu poate fi imputată intimatei.

Nici

argumentele invocate în sprijinul aceluiași motiv sub cuvânt că instanța de

apel a reținut greșit că nu poate opera rezoluțiunea în cazul acestui contract

nu vor fi reținute. Se observă din considerentele deciziei că această concluzie

a fost rezultatul examinării condițiilor cerute pentru aplicarea art. 1020 C.

civ., una dintre acestea vizând imposibilitatea restituirii prestațiilor.

Faptul că recurenta consideră

neexecutate obligațiile din contract este în contradicție cu propria susținere

prin care a arătat că lucrările s-au executat dar că nu sunt calitative în

opinia sa, ceea ce demonstrează că nu s-a săvârșit o greșeală a instanței în

examinarea condițiilor rezoluțiunii, fie și numai parțială.

Recurenta propune prin recurs

modalitatea de repunere în situația anterioară în sensul că intimata ar fi

eliberată de obligația de a efectua o lucrare corespunzătoare iar recurenta ar

fi eliberată de plata prețului.

O astfel de susținere nu va fi primită

întrucât nu constituie o interpretare greșită a actului dedus judecății ci o opinie

proprie a recurentei asupra efectelor rezoluțiunii și a noțiunii de rezoluțiune

care înseamnă desființarea retroactivă a contractului. Or, tocmai aceste

aspecte le-a exprimat în alți termeni instanța de apel care a observat că

rezoluțiunea judiciară presupune cu necesitate și repunerea părților în

situația anterioară încheierii contractului ceea ce implică obligația părților

de a-și restitui una alteia tot ceea ce și-au prestat în temeiul contractului.

Acesta a fost contextul în care instanța s-a exprimat atunci când a reținut că

natura contractului (improprie ca exprimare) nu permite rezoluțiunea fiind

evident că se referă la efectul desființării retroactive a contractului ca

urmare a rezoluțiunii. Că astfel stau lucrurile rezultă și din continuarea

raționamentului instanței care a arătat că în cauză nu s-au cerut daune. În

adevăr, un alt efect al rezoluțiunii vizează posibilitatea părții care și-a

executat obligațiile de a obține despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor

suferite ca urmare a neexecutării obligațiilor de către partea în culpă.

În acest context propunerea recurentei

privind repunerea în situația anterioară este ipotetică și se referă la lucrări

viitoare și nu la lucrările executate, iar în privința eliberării de plata

prețului propunerea nu este concretă, și în orice caz acestea sunt chestiuni de

fapt care exced analizei rezoluțiunii ca sancțiune a neexecutării culpabile a

obligațiilor contractuale. Distincția făcută de recurentă în sensul că în speță

nu este vorba de o repunere faptică în situația anterioară ci doar de o

eliberare a părților de obligațiile ce le revin este contrară noțiunii de rezoluțiune

și nesocotește efectele acestei sancțiuni, arătate mai sus.

Prin cele de-al treilea motiv de

recurs a fost invocată aplicarea greșită a legii, prilej pentru recurentă de a repune

în discuție probele examinate în cauză de instanțele anterioare. Or, din

perspectiva tezei a doua a motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

nu se pot examina decât situațiile în care s-a extins sau restrâns aplicarea

prevederilor legii de drept substanțial sau atunci când aplicarea este străină

situației de fapt. Prin argumentele expuse recurenta a reluat constatările

expertizei și aprecierile în legătură cu neexaminarea culpei intimatei în ce

privește perspectiva faptului că s-au executat lucrările pe timp friguros. Toate

aceste susțineri vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluției criticate

așa încât nu vor fi reținute.

În privința cererii reconvenționale,

argumentele pentru care recurenta consideră că cererea nu trebuia admisă au

fost invocate în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Astfel, recurenta a susținut că art. 2.4

din contract s-a interpretat greșit în sensul că acesta ar da dreptul

executantului să execute lucrări suplimentare și să pretindă un preț mai mare.

Criticile vor fi înlăturate întrucât aspectele evocate vizează netemeinicia și

nu nelegalitatea soluției, așa încât nu se încadrează în motivul de

nelegalitate menționat. Invocarea acestui motiv așa cum s-a mai arătat a

constituit doar un prilej pentru a rediscuta probele, factura emisă, condițiile

cerute pentru executarea unor lucrări, aspecte legate de depunerea facturii. Se

impune totuși o precizare și anume că plata contravalorii lucrărilor potrivit

contractului trebuia făcută în funcție de cantitățile real executate astfel că

susținerea că s-au executat lucrări suplimentare nu se bazează pe starea

faptică și pe clauzele contractului care reglementează condițiile de îndeplinit

pentru astfel de lucrări.

În consecință, față de cele ce preced,

potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, examinare

recursul declarat de reclamanta SC W.C.Ț. SRL ALBA IULIA împotriva deciziei

comerciale nr. 27/ A din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

iunie 2010.