ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2414/2011

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba,

reclamanta SC S.F. SRL Alba Iulia a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC

F.G. SRL Alba Iulia, să se constate nulitatea parțială a actelor prin care

reclamanta a confirmat lucrările suplimentare pretinse de către pârâtă la

obiectivul "Construire păstrăvărie" din comuna G.J., sat B., județul

Alba, proprietatea sa, întrucât a fost în eroare de fapt la data semnării

respectivelor acte și să se stabilească care sunt lucrările suplimentare și

valoarea acestora efectuate de pârâtă la obiectivul sus-menționat.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că a construit cu fonduri comunitare obiectivul denumit

"Păstrăvărie" și pentru executarea lucrărilor a încheiat Contractul

de antrepriză din 27 iunie 2007 cu societatea pârâtă, contract stabilit la

valoarea de 656.667 RON, sumă ce a fost achitată în întregime.

Pe parcursul derulării lucrărilor,

constructorul i-a comunicat că au apărut lucrări suplimentare și a convenit

verbal cu acesta ca lucrările să fie evidențiate separat, urmând a fi plătite.

Reclamanta susține că deși au fost semnate actele privind lucrările

suplimentare, a constatat că o parte din aceste lucrări nu au fost executate,

contestând cuantumul valorii facturilor în sumă de 244.153 RON. Din această

sumă a achitat valoarea de 95.000 RON, însă apreciază că la o lucrare derulată

prin programul SAPARD nu pot apărea lucrări suplimentare în valoare de 1/3 din

suma totală a investiției.

Cu privire la această sumă, pârâta a

formulat ordonanță de plată, reclamanta fiind obligată la plata sumei de

244.153 RON plus penalități de întârziere, ceea ce este de natură să atragă

falimentul reclamantei.

Acțiunea a fost întemeiată în drept

pe dispozițiile art. 969 C. civ.

Pârâta a invocat excepția

autorității de lucru judecat și a solicitat respingerea acțiunii ca informă,

întrucât nu respectă dispozițiile art. 112 pct. 3, 4 și 5 C. proc. civ. Astfel,

capătul 1 nu este întemeiat în drept și în fapt, iar capătul 2 nu este

argumentat în fapt și în drept, fiind și inadmisibil.

La termenul de judecată din data de

15 iunie 2010, reclamanta a formulat o precizare de acțiune care a fost

disjunsă având în vedere tardivitatea depunerii acesteia, pârâta exprimându-și

opțiunea de a nu fi de acord cu judecarea acestei acțiuni modificate.

Sentința Tribunalului Alba, secția

comercială și contencios administrativ.

Tribunalul a soluționat litigiul

prin prisma excepției nulității cererii de chemare în judecată, invocată de

pârâtă.

În rezolvarea excepției, tribunalul

a reținut că potrivit art. 133 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată

care nu cuprinde numele reclamantului sau pârâtului, obiectul ei sau semnătura,

va fi declarată nulă, iar pentru lipsa obiectului cererea nu poate fi întregită

sau modificată ulterior primei zile de înfățișare, dacă pârâtul se opune.

În speța de față, tribunalul a

reținut că reclamanta a solicitat a se constata nulitatea parțială a unor acte

care nu au fost identificate și stabilirea lucrărilor suplimentare efectuate de

pârâtă și valoarea lor, însă identificarea clară a obiectului acțiunii nu a

fost realizată, cadrul procesual fiind cel stabilit prin cerere și nu cel care

ar rezulta din probele administrate în cauză.

În consecință, raportat la art. 112

alin. (3) C. proc. civ., cu aplicarea art. 137 alin. (1) și art. 133 alin. (1),

Tribunalul Alba a pronunțat Sentința comercială nr. 378/COM din 15 iunie 2010,

prin care a declarat nulă acțiunea comercială formulată de reclamantă.

Sentința nr. 378/COM/2010 a fost

apelată de către reclamanta SC S.F. SRL Alba Iulia.

Criticile aduse sentinței fondului

au vizat netemeinicia și nelegalitatea deciziei, în sensul că obiectul acțiunii

este foarte clar definit, respectiv s-a solicitat constatarea nulității

parțiale a actelor prin care reclamanta a confirmat executarea de către pârâtă

a lucrărilor suplimentare, deoarece administratorul reclamantei a fost în

eroare la data semnării acestora și să se stabilească lucrările suplimentare și

valoarea acestora.

S-a mai susținut că reclamanta a

contestat cuantumul valorii facturilor privind lucrările suplimentare în sumă

de 244.153 RON, anexând actele privind lucrările suplimentare executate de

pârâtă și că în raport de această valoare prima instanță a stabilit o taxă de

timbru de 6.513 RON.

Prin precizarea de acțiune,

reclamanta a detaliat lucrările care au fost executate parțial sau care au fost

supraevaluate, prin care a înțeles să conteste suma de 247.612 RON, precizare

care a fost disjunsă, formându-se dosar separat, cu termen de judecată la 21

septembrie 2010. Prin această precizare, nu a fost modificată acțiunea

inițială, fiind detaliat obiectul acesteia.

Decizia comercială nr. 141/A din 24

noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială.

Analiza sentinței apelate și a

criticilor invocate a dus la respingerea apelului, Curtea considerând că în mod

corect a fost apreciată ca tardivă depunerea precizării de acțiune, la al

șaselea termen de judecată, fiind în mod corect disjunsă. Cu privire la

acțiunea inițială, în mod corect s-a apreciat că aceasta nu respectă

dispozițiile art. 133 C. proc. civ.

Prin Decizia comercială nr. 141/A

din 24 noiembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul

reclamantei.

Recursul. Motivele de recurs.

Împotriva deciziei sus-evocată a

declarat recurs reclamanta SC S.F. SRL Alba Iulia, întemeiat pe motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

După expunerea sintetică a situației

de fapt și a considerentelor hotărârilor judecătorești pronunțate, recurenta a

criticat decizia instanței de apel sub aspectul aplicării greșite a

dispozițiilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ., deoarece greșit s-a apreciat că

aceasta nu întrunește cerințele art. 112 pct. 3 C. proc. civ.

Din examinarea acțiunii comerciale,

se constată că obiectul a fost foarte clar definit, și anume să se constate

nulitatea parțială a actelor prin care reclamanta a confirmat executarea lucrărilor

suplimentare de către pârâtă și stabilirea lucrărilor suplimentare și valoarea

acestora.

Actele privind lucrările

suplimentare au fost detaliate prin înscrisurile de la dosar fond, iar în

raport de valoarea contestată privind lucrările suplimentare, a fost achitată o

taxă de timbru de 6.513 RON.

Prin precizarea de acțiune a fost

contestată valoarea lucrărilor suplimentare în sumă de 247.612 RON, nefiind

modificată acțiunea, ci fiind detaliat obiectul acesteia.

Pentru aceste motive, recurenta

apreciază că în mod greșit a fost admisă excepția nulității acțiunii,

solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei

spre rejudecare pe fond.

Recursul este fondat.

Înalta Curte va lua în examinare

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 teza II C. proc. civ.,

abordarea acestei critici având în vedere dispozițiile art. 133 alin. (1) C.

proc. civ.

Examinarea acestui motiv de recurs,

impune observarea unor chestiuni prealabile:

pentru constatarea nulității parțiale a actelor prin care reclamanta a

confirmat executarea de către pârâtă a lucrărilor suplimentare la obiectivul

"Construire păstrăvărie" din comuna G.J., județul Alba, invocându-se

eroarea de fapt și să se stabilească lucrările suplimentare și valoarea

acestora. În susținerea acestui petit au fost anexate actele privind lucrările

suplimentare a căror nulitate parțială s-a solicitat.

fundamentat pe o acțiune care are drept temei Contractul de antrepriză din 27

iunie 2007, contract a cărui valoare a fost stabilită la suma de 656.667 RON,

sumă achitată în întregime de reclamantă.

de către pârâtă, au fost evidențiate separat, fiind întocmite facturi,

centralizatoare lunare, situații de lucrări etc., care s-au ridicat la nivelul

de 1/3 din valoarea contractului, care deși au fost semnate de către

reclamantă, ulterior s-a constatat că o parte din aceste lucrări nu au fost

executate, reclamanta contestând cuantumul valorii facturilor în sumă de

244.153 RON. În raport de această valoare, prima instanță a stabilit o taxă

judiciară de timbru în valoare de 6.513 RON, achitată de către reclamantă.

depusă la dosarul cauzei la data de 15 iunie 2010, reclamanta a detaliat

capătul 2 al cererii de chemare în judecată, în sensul că a indicat lucrările

care au fost executate parțial și cele care au fost supraevaluate, precizând

valoarea lucrărilor executate la suma de 247.612 RON.

Valorificând precizările de mai sus

se va reține că mențiunile sancționate cu nulitatea de art. 133 alin. (1) C.

proc. civ., au într-adevăr un caracter esențial pentru o bună administrare a

justiției, însă această sancțiune operează doar în cazul lipsei totale a

mențiunilor referitoare la unul dintre elementele esențiale ale cererii de

chemare în judecată.

Neindicarea temeiului juridic al

acțiunii sau neindicarea în mod clar a obiectului acțiunii, nu justifică

aplicarea art. 133 C. proc. civ., câtă vreme cererea cuprinde toate elementele

prevăzute de acest text de lege și reclamantul a precizat motivele de fapt ale

acțiunii.

Argumentele ambelor instanțe în ceea

ce privește aplicarea sancțiunii nulității sunt greșite întrucât, pe de o

parte, deși instanța acordă termen pentru determinarea obiectului acțiunii,

reclamantul depunând în acest sens la data de 15 iunie 2010 o precizare de

acțiune, declară nulitatea cererii, iar pe de altă parte, anterior declarării

nulității, stabilește în raport de petitul 2 al acțiunii, o taxă judiciară de

timbru în valoare de 6.513 RON.

Astfel, se reține că art. 132 C.

proc. civ., distinge între cererile de întregire și de modificare a cererii

inițiale. Precizarea de acțiune depusă de către reclamant la termenul de

judecată din data de 15 iunie 2010, nu putea fi apreciată de către instanță ca

fiind o cerere modificatoare, prin care reclamantul tinde să schimbe unele

elemente importante ale cererii de chemare în judecată, în contextul în care

prin sus-menționata precizare, a fost detaliat petitul 2 al cererii, în sensul

indicării lucrărilor suplimentare neexecutate și a celor supraevaluate.

Al doilea argument în susținerea

greșitului raționament al instanței este reprezentat de faptul că prima

instanță a stabilit caracterul evaluabil al acțiunii, în raport de petitul 2 al

acțiunii, din acest punct de vedere existând o contradicție între stabilirea

taxei de timbru determinat de obiectul acțiunii și soluția pronunțată, de

declarare a nulității cererii de chemare în judecată.

Distinct de acestea, soluția dispusă

de către instanță, privind disjungerea cererii modificatoare depusă de către

reclamant la termenul din 15 iunie 2010 este lipsită de temei legal, întrucât

din interpretarea corectă a dispozițiilor art. 129 - 130 și art. 132 C. proc.

civ., rezultă că modificarea unei acțiuni nu se poate face decât la prima zi de

înfățișare sau în cadrul termenului acordat de instanță în acest scop. Or, în

speța de față, cererea precizatoare are caracterul unei cereri de întregire. În

oricare situație, sancțiunea depunerii peste termen este tardivitatea. Măsura

disjungerii consfințită ca o situație de excepție a unei cereri

reconvenționale, nu poate fi dispusă, prin analogie, cu referire la

modificările de acțiune în fața instanței de fond, ceea ce ar fi de natură a

afecta buna administrare a justiției.

Este important să se sublinieze și

faptul că ambele hotărâri pronunțate, încalcă dreptul la un proces echitabil,

această noțiune reunind toate componentele unei bune administrări a justiției,

guvernând toate fazele procedurii civile, începând cu cererea introductivă de

instanță și terminând cu executarea efectivă a hotărârii. O aplicație a

dreptului la un proces echitabil sunt dispozițiile art. 129 - 130 C. proc.

civ., care instituie în sarcina judecătorului, obligația de a pune în dezbatere

orice împrejurări de fapt sau de drept pe care le consideră pertinente și

relevante, chiar dacă nu sunt menționate în cerere și de a preveni orice

greșeală în aflarea adevărului în cauză și pronunțarea unei hotărâri temeinice

și legale.

Rezumând argumentele de mai sus, se

va reține că, decizia atacată cu recurs, a fost pronunțată cu încălcarea

dispozițiilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ., sub toate aspectele analizate,

așa încât având în vedere că ambele instanțe nu au intrat în cercetarea fondului,

cauza fiind soluționată prin prisma excepției nulității, prin raportare la art.

312 alin. (3) C. proc. civ., se impune admiterea recursului, casarea deciziei

și a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Alba, secția

comercială și contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC S.F. SRL Alba Iulia împotriva Deciziei comerciale nr. 141/A din

24 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială,

casează decizia atacată și Sentința comercială nr. 378/Com din 15 iunie 2010 a

Tribunalului Alba, secția comercială și de contencios administrativ, și trimite

cauza spre rejudecare la Tribunalul Alba.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

21 iunie 2011.