ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6742/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia reclamanta SC T. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare încheiat la data de 27 ianuarie 2011, privind proiectul „Modernizare cu extindere fabrica de preparate carne, construcție stație de epurare și schimbare destinație din grajd animale în vestiar și birouri, comuna Ighiu, județul Alba", beneficiar SC T. SRL, comuna Ighiu, județul Alba și anularea Deciziei de soluționare a contestației formulate și înregistrată la APRDP sub nr. 5145 din 8 martie 2011 (21903 din 21 septembrie 2011). În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin procesul-verbal menționat s-a dispus plata sumei de 4.237.503,71 RON, cu titlu de debit către Agenția de plată pentru dezvoltare rurală și pescuit, sumă ce reprezintă valoarea integrală a finanțării nerambursabile potrivit Contractului nr. CI.

10201670100083 din 27 noiembrie 2006, reținându-se că a încălcat: art. 1 alin. (1), anexa I „Prevederi generale"; art. 1 alin. (2) din anexa 1 Prevederi generale din cadrul Contractului de finanțare, art. 14 „Eligibilitatea cheltuielilor", alin. 14 (1) din anexa 1 „Prevederi generale la contract"; art. 14 „Eligibilitatea cheltuielilor" al. 14 (1) din anexa I „Prevederi generale" la contract; art. 17 „Neregularități, sume necuvenite și restituirea finanțării"din anexa I „Prevederi generale" al. 17 (3); capitolul I Prevederi generale din anexa IV a contractului de finanțare „Instrucțiuni de achiziții pentru beneficiarii privați ai programului SAPARD"; art. 7 (1) „Dispoziții finale" a contractului de finanțare; art. 4 „Eligibilitatea cheltuielilor" din secțiunea B - „Managementul,monitorizarea și evaluarea programului din Legea nr. 316/2001 - Acordul multianual de finanțare al Programului SAPARD.

A mai menționat reclamanta că procesul-verbal s-a încheiat ca urmare unui control care a avut ca motiv comunicarea primită de la Comisia Europeană - Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) nr. D/009930 din 25 octombrie 2010 înregistrată la APDRP cu nr. 23682 din 1 noiembrie 2010. S-a mai precizat că Oficiul European de Luptă Antifraudă a solicitat Serviciului German de Investigare Vamală (ZKA) să verifice autenticitatea ofertelor transmise de mai multe firme germane către firme românești pentru ca acestea din urma să-și poată susține cererile de finanțare prin programul SAPARD. Rapoartele întocmite de ZKA a relevat că reclamanta a prezentat pentru achizițiile realizate în cadrul Contractului de finanțare nr. CI 10201670100083 din 27 noiembrie 2006 și oferta companiei ENDERS GmbH & Co KG.

Împotriva Procesului-verbal de constatare prin care s-a dispus plata sumei de 4.237.503,71 RON cu titlu de debit către Agenția de Plată pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, sumă ce reprezintă valoarea integrală a finanțării nerambursabile potrivit Contractului nr. CI. 10201670100083 din 27 noiembrie 2006, reclamanta SC T. SRL a formulat contestație, înregistrată la A.P.D.R.P. sub nr. 5145 din 8 martie 2011. Pârâta A.P.D.R.P.

a emis Decizia nr. 6144 din 21 martie 2011 prin care a dispus suspendarea soluționării contestației formulată de SC T. SRL "până la primirea, după caz, a Notei de control a Departamentului pentru Luptă Antifraudă (DLAF), a Raportului final al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) sau a Rechizitoriului Direcției Naționale Anticorupție (DNA), dar nu mai mult de 6 luni de la data primirii deciziei de către beneficiar". Prin Decizia nr. 21.903 din 21 septembrie 2011 s-a admis contestația formulată de reclamanta SC T. SRL, s-a anulat debitul constituit în baza procesului-verbal de constatare cât și a actelor subsecvente.

Prin Sentința nr. 14 din 23 ianuarie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC T. SRL Ighiu, astfel cum a fost precizată, a modificat în parte Decizia de soluționare a contestației nr. 21903 din 21 septembrie 2011 în sensul că a anulat și Procesul-verbal de constatare nr. 2213 din 1 februarie 2011. Prin Încheierea din data de 7 mai 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta SC T. SRL și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta, dispozitivul și considerentele Sentinței nr. 142012, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în sensul că se va trece corect Procesul-verbal de constatare încheiat la data de 27 octombrie 2011 în loc de Procesul-verbal de constatare nr. 2213 din 1 februarie 2011 care a fost consemnat greșit.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că pârâta nu a făcut dovada celor susținute în procesul-verbal încheiat și, de asemenea că procesul-verbal atacat nu are la bază nicio probă certă care să ateste faptul că reclamanta ar fi folosit o ofertă neautentică, așa cum susține OLAF, precum și faptul că în decizia de soluționare a contestației nu se menționează în mod expres că se anulează și procesul-verbal de constatare, astfel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 216 C. proc. fisc. În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, instanța nu a acordat întreaga sumă solicitată cu titlu de onorariu de avocat, întrucât a apreciat că onorariul de asistență juridică este nejustificat de mare, procedând la reducerea acestuia de la suma de 6.720 RON la suma de 1.000 RON.

Împotriva Sentinței pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs reclamanta SC T. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Se susține în motivarea căii de atac că Decizia nr. 21.903 din 21 septembrie 2011 este nelegală, întrucât Comisia de soluționare a contestației nu s-a pronunțat asupra cererilor recurentei, în sensul că nu a dispus revocarea procesului-verbal de constatare, întocmai cum s-a solicitat.

Mai arată recurenta că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut în sensul că a anulat Procesul-verbal de constatare nr. 2213 din 1 februarie 2011, deși s-a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare emis în data de 27 ianuarie 2011. În ceea ce privește soluția pronunțată de curtea de apel de obligare a pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată, se apreciază că instanța de fond a aplicat greșit art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Susținerile autorității intimate potrivit cărora suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată este nejustificată, întrucât A.P.D.R.P. nu s-ar afla în culpă procesuală sau pentru că în cursul derulării procesului nu ar fi determinat aceste cheltuieli prin atitudinea sa, sunt complet neîntemeiate și contravin dispozițiilor legale. Astfel, potrivit art. 274 C. proc. civ.: „(1) Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată." Drept urmare, legea nu condiționează obligarea la plata cheltuielilor de judecată de existența culpei ori de o atitudine rău-voitoare a părții ce a căzut în pretenții, ci stipulează în mod expres obligația de plată a acestor cheltuieli, sub condiția ca ele să fie solicitate de partea adversă.

Curtea constată că dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. nu stabilesc obligația în raport cu ideea de culpă ori de rea-credință în exercitarea drepturilor procesuale, ci doar ca o consecință a „căderii în pretenții". Pe de altă parte, chiar și în ipoteza în care s-ar considera că la fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată, stă culpa procesuală a părții, se reține că această culpă nu este determinată în nici un caz de atitudinea părții din timpul desfășurării procesului, astfel cum în mod eronat susține autoritatea intimată, ci ea are la bază întârzierea A.P.D.R.P. în soluționarea contestației împotriva procesului-verbal de constatare, fapt care a dus la nașterea litigiului.

Așadar, obligarea la plata cheltuielilor de judecată are nu numai rolul de a reprezenta o sancțiune procedurală dar și de a asigura despăgubirea părții care nu este vinovată de declanșarea activității judiciare, aceasta fiind și situația recurentei care a fost nevoită să apeleze la puterea judecătorească pentru a-și proteja în cele din urmă drepturile. Aceasta a fost și rațiunea avută în vedere de instanța de fond la momentul pronunțării hotărârii recurate de obligare la plata cheltuielilor de judecată a pârâtului ce își îndeplinește obligațiile ulterior chemării sale în judecată. În ceea ce privește subsidiarul cererii de recurs referitor la diminuarea onorariului avocațial, trebuie subliniat că în cauză nu se poate face aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., așa cum a procedat instanța de fond, cuantumul său reflectând pe deplin munca depusă de avocații societății care nu presupune doar prezența în fața instanței de judecată la termenele stabilite de aceasta pentru soluționarea cererii introductive ci și activitate de cercetare juridică, de pregătire a argumentelor și a redactării acestora într-o formulă adecvată susținerii cauzei recurentei-reclamante. Având în vedere susținerile reprezentantului societății recurente, de la termenul de judecată din data de 17 octombrie 2013, în sensul restrângerii caii de atac doar cu privire la capătul de cerere vizând obligarea la cheltuielile de judecată, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă subsumate motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. Pentru toate aceste considerente, instanța va admite recursul declarat de SC T. SRL Ighiu împotriva Sentinței nr. 14 din 23 ianuarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, va modifica sentința atacată, în sensul obligării autorității pârâte la plata sumei de 6.720 RON reprezentând cheltuieli de judecată, va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate și va obliga intimata-pârâtă la plata sumei de 3.720 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC T. SRL Ighiu împotriva Sentinței nr. 14 din 23 ianuarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că obligă autoritatea pârâtă la plata sumei de 6.720 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Obligă intimata-pârâtă la plata sumei de 3.720 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către recurenta-reclamantă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM