ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6742/2013

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Alba Iulia reclamanta SC T. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția de

Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, a solicitat anularea

Procesului-verbal de constatare încheiat la data de 27 ianuarie 2011, privind

proiectul „Modernizare cu extindere fabrica de preparate carne, construcție

stație de epurare și schimbare destinație din grajd animale în vestiar și

birouri, comuna Ighiu, județul Alba", beneficiar SC T. SRL, comuna Ighiu,

județul Alba și anularea Deciziei de soluționare a contestației formulate și

înregistrată la APRDP sub nr. 5145 din 8 martie 2011 (21903 din 21 septembrie

2011).

În motivarea

acțiunii, s-a arătat că prin procesul-verbal menționat s-a dispus plata sumei

de 4.237.503,71 RON, cu titlu de debit către Agenția de plată pentru dezvoltare

rurală și pescuit, sumă ce reprezintă valoarea integrală a finanțării

nerambursabile potrivit Contractului nr. CI. 10201670100083 din 27 noiembrie

2006, reținându-se că a încălcat: art. 1 alin. (1), anexa I „Prevederi

generale"; art. 1 alin. (2) din anexa 1 Prevederi generale din cadrul

Contractului de finanțare, art. 14 „Eligibilitatea cheltuielilor", alin.

14 (1) din anexa 1 „Prevederi generale la contract"; art. 14 „Eligibilitatea

cheltuielilor" al. 14 (1) din anexa I „Prevederi generale" la

contract; art. 17 „Neregularități, sume necuvenite și restituirea

finanțării"din anexa I „Prevederi generale" al. 17 (3); capitolul I

Prevederi generale din anexa IV a contractului de finanțare „Instrucțiuni de

achiziții pentru beneficiarii privați ai programului SAPARD"; art. 7 (1)

„Dispoziții finale" a contractului de finanțare; art. 4 „Eligibilitatea

cheltuielilor" din secțiunea B - „Managementul,monitorizarea și evaluarea

programului din Legea nr. 316/2001 - Acordul multianual de finanțare al

Programului SAPARD.

A mai menționat

reclamanta că procesul-verbal s-a încheiat ca urmare unui control care a avut

ca motiv comunicarea primită de la Comisia Europeană - Oficiul European de

Luptă Antifraudă (OLAF) nr. D/009930 din 25 octombrie 2010 înregistrată la

APDRP cu nr. 23682 din 1 noiembrie 2010.

S-a mai precizat că

Oficiul European de Luptă Antifraudă a solicitat Serviciului German de

Investigare Vamală (ZKA) să verifice autenticitatea ofertelor transmise de mai

multe firme germane către firme românești pentru ca acestea din urma să-și

poată susține cererile de finanțare prin programul SAPARD. Rapoartele întocmite

de ZKA a relevat că reclamanta a prezentat pentru achizițiile realizate în

cadrul Contractului de finanțare nr. CI 10201670100083 din 27 noiembrie 2006 și

oferta companiei ENDERS GmbH & Co KG.

Împotriva

Procesului-verbal de constatare prin care s-a dispus plata sumei de

4.237.503,71 RON cu titlu de debit către Agenția de Plată pentru Dezvoltare

Rurală și Pescuit, sumă ce reprezintă valoarea integrală a finanțării

nerambursabile potrivit Contractului nr. CI. 10201670100083 din 27 noiembrie

2006, reclamanta SC T. SRL a formulat contestație, înregistrată la A.P.D.R.P.

sub nr. 5145 din 8 martie 2011.

Pârâta A.P.D.R.P. a

emis Decizia nr. 6144 din 21 martie 2011 prin care a dispus suspendarea

soluționării contestației formulată de SC T. SRL "până la primirea, după

caz, a Notei de control a Departamentului pentru Luptă Antifraudă (DLAF), a

Raportului final al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) sau a

Rechizitoriului Direcției Naționale Anticorupție (DNA), dar nu mai mult de 6

luni de la data primirii deciziei de către beneficiar".

Prin Decizia nr.

21.903 din 21 septembrie 2011 s-a admis contestația formulată de reclamanta SC

T. SRL, s-a anulat debitul constituit în baza procesului-verbal de constatare

cât și a actelor subsecvente.

Prin Sentința nr. 14

din 23 ianuarie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta SC T. SRL Ighiu, astfel cum a fost precizată, a

modificat în parte Decizia de soluționare a contestației nr. 21903 din 21

septembrie 2011 în sensul că a anulat și Procesul-verbal de constatare nr. 2213

din 1 februarie 2011.

Prin Încheierea din

data de 7 mai 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea de îndreptare a

erorii materiale formulată de reclamanta SC T. SRL și a dispus îndreptarea

erorii materiale strecurată în minuta, dispozitivul și considerentele Sentinței

nr. 142012, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în sensul că se va trece

corect Procesul-verbal de constatare încheiat la data de 27 octombrie 2011 în

loc de Procesul-verbal de constatare nr. 2213 din 1 februarie 2011 care a fost

consemnat greșit.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut că pârâta nu a făcut dovada celor susținute

în procesul-verbal încheiat și, de asemenea că procesul-verbal atacat nu are la

bază nicio probă certă care să ateste faptul că reclamanta ar fi folosit o

ofertă neautentică, așa cum susține OLAF, precum și faptul că în decizia de

soluționare a contestației nu se menționează în mod expres că se anulează și

procesul-verbal de constatare, astfel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile

art. 216 C. proc. fisc.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, instanța nu a acordat

întreaga sumă solicitată cu titlu de onorariu de avocat, întrucât a apreciat că

onorariul de asistență juridică este nejustificat de mare, procedând la

reducerea acestuia de la suma de 6.720 RON la suma de 1.000 RON.

Împotriva Sentinței

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs reclamanta SC T. SRL,

solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în

sensul obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Se susține în

motivarea căii de atac că Decizia nr. 21.903 din 21 septembrie 2011 este

nelegală, întrucât Comisia de soluționare a contestației nu s-a pronunțat

asupra cererilor recurentei, în sensul că nu a dispus revocarea

procesului-verbal de constatare, întocmai cum s-a solicitat.

Mai arată recurenta

că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut în sensul că a anulat

Procesul-verbal de constatare nr. 2213 din 1 februarie 2011, deși s-a solicitat

anularea Procesului-verbal de constatare emis în data de 27 ianuarie 2011.

În ceea ce privește

soluția pronunțată de curtea de apel de obligare a pârâtei la plata către

reclamantă a sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată, se apreciază că

instanța de fond a aplicat greșit art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile

formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Susținerile

autorității intimate potrivit cărora suma solicitată cu titlu de cheltuieli de

judecată este nejustificată, întrucât A.P.D.R.P. nu s-ar afla în culpă

procesuală sau pentru că în cursul derulării procesului nu ar fi determinat

aceste cheltuieli prin atitudinea sa, sunt complet neîntemeiate și contravin

dispozițiilor legale.

Astfel, potrivit art.

274 C. proc. civ.: „(1) Partea care cade în pretenții va fi obligată, la

cerere, să plătească cheltuielile de judecată."

Drept urmare, legea

nu condiționează obligarea la plata cheltuielilor de judecată de existența

culpei ori de o atitudine rău-voitoare a părții ce a căzut în pretenții, ci

stipulează în mod expres obligația de plată a acestor cheltuieli, sub condiția

ca ele să fie solicitate de partea adversă.

Curtea constată că

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. nu stabilesc obligația în raport

cu ideea de culpă ori de rea-credință în exercitarea drepturilor procesuale, ci

doar ca o consecință a „căderii în pretenții".

Pe de altă parte,

chiar și în ipoteza în care s-ar considera că la fundamentul răspunderii pentru

plata cheltuielilor de judecată, stă culpa procesuală a părții, se reține că

această culpă nu este determinată în nici un caz de atitudinea părții din

timpul desfășurării procesului, astfel cum în mod eronat susține autoritatea

intimată, ci ea are la bază întârzierea A.P.D.R.P. în soluționarea contestației

împotriva procesului-verbal de constatare, fapt care a dus la nașterea

litigiului.

Așadar, obligarea la

plata cheltuielilor de judecată are nu numai rolul de a reprezenta o sancțiune

procedurală dar și de a asigura despăgubirea părții care nu este vinovată de

declanșarea activității judiciare, aceasta fiind și situația recurentei care a fost

nevoită să apeleze la puterea judecătorească pentru a-și proteja în cele din

urmă drepturile.

Aceasta a fost și

rațiunea avută în vedere de instanța de fond la momentul pronunțării hotărârii

recurate de obligare la plata cheltuielilor de judecată a pârâtului ce își

îndeplinește obligațiile ulterior chemării sale în judecată.

În ceea ce privește

subsidiarul cererii de recurs referitor la diminuarea onorariului avocațial,

trebuie subliniat că în cauză nu se poate face aplicarea prevederilor art. 274

alin. (3) C. proc. civ., așa cum a procedat instanța de fond, cuantumul său

reflectând pe deplin munca depusă de avocații societății care nu presupune doar

prezența în fața instanței de judecată la termenele stabilite de aceasta pentru

soluționarea cererii introductive ci și activitate de cercetare juridică, de

pregătire a argumentelor și a redactării acestora într-o formulă adecvată

susținerii cauzei recurentei-reclamante.

Având în vedere

susținerile reprezentantului societății recurente, de la termenul de judecată

din data de 17 octombrie 2013, în sensul restrângerii caii de atac doar cu

privire la capătul de cerere vizând obligarea la cheltuielile de judecată,

Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici

formulate de recurentă subsumate motivului de modificare prevăzut de art. 304

pct. 6 C. proc. civ.

Pentru toate aceste

considerente, instanța va admite recursul declarat de SC T. SRL Ighiu împotriva

Sentinței nr. 14 din 23 ianuarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de

contencios administrativ și fiscal, va modifica sentința atacată, în sensul

obligării autorității pârâte la plata sumei de 6.720 RON reprezentând

cheltuieli de judecată, va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate

și va obliga intimata-pârâtă la plata sumei de 3.720 RON reprezentând

cheltuieli de judecată, către recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de SC T. SRL Ighiu împotriva Sentinței nr. 14 din 23 ianuarie 2012 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că obligă autoritatea pârâtă la plata sumei de 6.720 RON

reprezentând cheltuieli de judecată.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Obligă

intimata-pârâtă la plata sumei de 3.720 RON reprezentând cheltuieli de

judecată, către recurenta-reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM