ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 868/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale București, următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 139 din 3 iulie 2015 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale având ca obiect anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 31402/16.09.2014 și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 31.07.2014 și înregistrat la AFIR sub nr. x/31.07.2014, privind proiectul "Modernizare cu extindere fabrică de preparate din carne, construcție stație de epurare și schimbare destinație din grajd animale în vestiar și birouri - comuna Ighiu, satul Ighiu nr. 205 A, județul Alba".

De asemenea, instanța a respins cererea de suspendare a executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetar, încheiat la data de 31.07.2014.

Împotriva Sentinței civile nr. 139 din 3 iulie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, precum și a încheierii prin care s-a soluționat cererea de recuzare din data de 23.02.2015, a declarat reclamanta S.C. A. S.R.L. solicitând casarea în tot a sentinței atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, rejudecarea litigiului în fond cu consecința admiterii acțiunii, apreciind ambele hotărâri nelegale și netemeinice pentru următoarele considerente:

Recurenta a susținut că a formulat cererea de suspendare a executării procesului-verbal constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetar, încheiat la data 31.07.2014, respinsă de instanța de fond prin Sentința nr. 231/2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel Alba Iulia, de d-na judecător B., care, în ceea ce privește condiția privind cazul temeinic justificat, deși trebuia "să analizeze doar cazul bine justificat, a analizat fondul cauzei, pronunțându-se asupra unor apărări ce puteau fi analizate doar cu ocazia dezbaterii fondului cauzei și nu în procedura suspendării executării procesului-verbal atacat. Aceasta cu atât mai mult cu cât instanța cu ocazia judecării fondului cauzei nu a mai administrat alte probe în plus decât proba interogatoriului.

Respingând cererea în dosarul sus-menționat este evident ca în prezentul dosar d-na judecător nu putea să se mai pronunțe devenind incompatibilă, cată vreme și în acest dosar instanța era obligată să analizeze "cazul bine justificat". În atare situație, în cauza sunt incidente prevederile art. 488 pct. 1 din C. proc. civ. raportat la art. 42 pct. 1 alin. (1) din același cod, împrejurare față de care se impune casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru a fi judecată de un judecător care nu era incompatibil.

Recurenta a mai susținut că se impune casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare în fond și pentru suplimentarea materialului probator cu înscrisuri și audierea martorilor propuși, probe respinse de instanța de fond, conform art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.

În acest sens, recurenta susține că instanța a încălcat prevederile naționale și comunitare cu privire la dreptul la apărare, respingând cererea acesteia de comunicare a tuturor actelor despre care se face vorbire în procesul-verbal, la Capitolul 11 unde se indica documente probante 6 acte a căror conținut noi nu îl cunoștea.

Comunicarea actelor care au stat la baza emiterii proiectului sus menționat pentru asigurarea dreptului la apărare, era obligatorie a se face, întrucât doar în acest fel se asigură structurii verificate dreptul și posibilitatea de a putea formula apărarea, în deplină cunoștință de cauză, și nu doar pe baza susținerilor indicate generic ori redate parțial și subiectiv în procesul-verbal, susțineri imposibil de verificat datorită conduitei abuzive a AFIR, girată de instanța fondului.

De asemenea, recurenta susține că în mod nelegal instanța fondului a respins și administrarea probei testimoniale și solicitarea de depunere a tuturor actelor de către parata, venind apoi a reproșa că observațiile prezentate în cadrul contestației administrative și pe parcursul cercetării judecătorești nu conțin nicio informație suplimentara fata de cele reținute de pârâtă.

În cadrul Raportului final OLAF sunt și declarațiile luate ofertanților (de către DLAF) din care rezultă fără putere de tăgadă ca ofertele au fost emise independent în deplină concordanță cu contractul de finanțare, Ghidul solicitantului, prevederile legale în vigoare la acel moment, acesta fiind adevăratul motiv pentru care pârâtă refuză să depună la dosar toate actele în integralitatea lor pentru a avea parte de un proces echitabil cu respectarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 24 din Constituția României.

Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, sens în care recurenta apreciază ca fiind nelegală și încheierea de ședință din 03.04.2014 prin care au fost respinse probele solicitate, respectiv înscrisuri, și proba testimoniala instanța fiind, total lipsită de rol activ, ceea ce a condus la pronunțarea unei soluții nelegale, în lipsa probelor a căror administrare nu a fost încuviințată, instanța de fond pronunțând hotărârea fără a fi cercetat fondul cauzei.

Din perspectiva art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului vizând respectarea exigențelor impuse de principiul contradictorialității și în considerarea probelor noi administrate în etapa recursului, probe pe care recurenta nu a avut, în mod obiectiv, posibilitatea de a le combate în orice mod, apreciază că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare.

În ceea ce privește motivul întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., recurenta susține, în primul rând, că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 20 pct. (23 - 25) din O.U.G. nr. 66/2011, în prezenta speța, așa cum pârâta susține în procesul-verbal atacat, Raportul Final OLAF a fost primit de aceasta la data de 15.02.2013 și înregistrat sub nr. x/15.02.2013, astfel încât procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare trebuia emis în termen de maximum 60 de zile. Or, din procesul-verbal atacat (emis la data de 31.07.2014) rezultă fără putere de tăgadă ca prevederile legale sus-menționate nu au fost respectate.

Recurenta mai susține că nelegal, retine instanța de fond ca depășirea termenelor prevăzute imperativ de legiuitor privind procedura de control reglementată de O.U.G. nr. 66/2011 nu se sancționează cu nulitatea actului administrativ emis la finalizarea controlului, mai mult, cu cât în speță, așa cum arată pârâta prin răspunsul la interogatoriu la întrebarea 5, întârzierea s-a produs în beneficiul reclamantei, pentru clarificări privind sumele afectate de nereguli, sume stabilite în final în conformitate cu principiul proporționalității.

Este evident ca nerespectarea termenului de 90 de zile constituie abatere de la legalitate prevăzută de art. 60 lit. d) din O.U.G. nr. 66/2011 precum și o fraudă la lege, iar dacă legiuitorul nu ar fi dorit respectarea termenelor prevăzute la art. 20 din O.U.G. nr. 66/2011 nu le-ar fi stipulat.

În mod eronat prima instanță a reținut că termenul statuat de art. 21 alin. (23) coroborat cu alin. (26) din O.U.G. nr. 66/2011, de maxim 60 de zile de la primirea raportului de audit întocmit de autoritatea de audit, pentru a întocmi nota de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare este de recomandare și nu un termen de decădere, pe motiv că nu este prevăzută o sancțiune pentru nerespectarea sa.

Termenul de 60 de zile în care poate fi întocmită nota de constatare a neregulilor este un termen maxim, ceea ce înlătură caracterul de recomandare invocat de pârâtă și instituie caracterul imperativ al respectării lui, intenția legiuitorului fiind aceea de a stabili un termen maxim în interiorul căruia pârâta avea obligația exercitării unui anumit drept subiectiv, termen a cărui nerespectare atrage decăderea titularului său din exercitarea dreptului. Astfel, procesul-verbal atacat este lovit de nulitate absolută, fiind întocmit cu încălcarea prevederilor legale în vigoare.

În al doilea rând, cu privire la prescripția dreptului la acțiune, recurenta arată că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile O.G. nr. 79/2003, H.G. nr. 1510/2003, art. 21, 83 și urm. din O.G. nr. 92/2003, în speța dedusă judecății rezultă fără putere de tăgadă că neregulile pretins săvârșite de în baza căruia s-a întocmit procesul-verbal atacat s-au produs în perioada august - decembrie 2006.

Prin urmare, termenul prevăzut de art. 89 din O.G. nr. 92/2003 a început să curgă de la data de 01.01.2007 și s-a împlinit la data de 01.01.2013, în sprijinul acestei afirmații venind alegațiile pârâtei de la pag. 9 alin. (1) din procesul-verbal contestat.

Nici art. 21 și nici art. 83 din O.G. nr. 92/2003 (forma în vigoare la data semnării contractului 27.11.2006) nu se referă la termenul la care începea să curgă prescripția cum în mod greșit a apreciat instanța fondului.

Nici prevederile art. 92 din O.G. nr. 92/2003 nu au fost corect aplicate de către instanța fondului, având în vedere că controlul, care se susține că a început la data de 28.02.2013, a fost efectuat cu încălcarea normelor legale imperative astfel că acesta nu poate să producă efecte juridice în sensul suspendării termenului de prescripție.

Chiar dacă, controlul ar fi început la data 28.02.2013 așa cum susține pârâta prevederile art. 92 din O.G. nr. 92/2003 produceau efecte pentru cel mult 90 de zile, termen imperativ prevăzut de legiuitor pentru efectuarea controlului.

În al treilea rând, recurenta arată că în mod greșit și fără temei se susține ca procedurile de licitație de la nr. 7 la 9 nu fuseseră furnizate în mod independent, așa cum cer regulile SAPARD și UE.

Existau legături comerciale clare, inclusiv de natură juridică, între un număr de companii participante la licitație (SC C. S.R.L. - S.C. D. S.R.L. - E. și F.) care au ofertat în cadrul aceleiași proceduri, a implementat proiectul cu maximă diligență și onestitate, respectând întocmai Ghidul solicitantului aferent măsurii 1.1, precum și contractul de finanțare.

Din lecturarea cererii de oferta adresată ofertantului S.C. C. S.R.L., rezultă fără putere de tăgadă ca, dintr-o eroare și fără intenție, a omis să mai adauge și mențiunea "echipamente și utilaje". Că este așa, rezultă fără putere de tăgadă din împrejurarea că a primit oferta de la S.C. C. S.R.L., certificatul constatator, iar în procesul-verbal de adjudecare a ofertei, deși a arătat că este vorba despre Oferta nr. x/21.09.2006, a menționat tot S.C. C. S.R.L., iar nu S.C. C. S.R.L.

Dacă ar fi solicitat oferta de la S.C. C. S.R.L., ar fi depus și certificatul constatator al acestei societăți. Cată vreme a depus certificatul constatator al S.C. C. S.R.L., rezultă fără putere de tăgadă ca în accepțiunea reclamantei și în realitate, a adresat cererea de oferta acestei societăți, am încheiat contractul și a plătit utilajele ofertantului, respectiv S.C. C. S.R.L.

Dosarul de achiziții în care era cuprinsă atât cererea de ofertă, oferta, cât și certificatul constatator și procesul-verbal de adjudecare, potrivit Ghidului solicitantului și Anexei nr. IV la contractul de finanțare a fost verificat de către AFIR, i-a fost întocmită fișa de avizare (C 3,1), precum și fișa C 3.1.1.

Nu se poate susține ca atâta vreme cât AFIR a avizat cererea de plată privind utilajele pentru care a depus cererea de ofertă și în urma căreia S.C. C. S.R.L. a emis oferta cu nr. x/21.09.2006, această societate nu a fost invitată la licitație. Potrivit principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans" nimeni nu își poate invoca propria culpă, astfel că nici pârâta nu își putea invoca propria culpa.

În mod greșit susține instanța ca între companiile ofertante existau legături comerciale clare și juridice. Chiar dacă ar fi existat, în Ghidul solicitantului nu era instituită obligația în sarcina reclamantei de a verifica legăturile comerciale și juridice ale participanților la licitație. A respectat întocmai Ghidul solicitantului, prevederile contractului de finanțare, precum și toate prevederile legale.

Niciun text de lege, nicio prevedere contractuala și nicio prevedere din Ghidul solicitantului nu o obliga să ceară statele de plată pentru salariații companiilor ofertante, pentru a vedea dacă acționarii vreunuia sunt angajați la celelalte.

Mai mult, AFIR susține ca dl G., unic acționar la S.C. D. S.R.L., a fost angajat în funcția de director de vânzări la S.C. C. S.R.L. Și ce dacă? Aceasta cu atât mai mult cu cât S.C. C. S.R.L. nu a depus nicio ofertă și nici nu a participat la licitație.

De altfel, nici pârâta și nici instanța fondului nu a indicat vreo prevedere legală în vigoare la momentul implementării proiectului, care să vină în sprijinul susținerilor pe care le face.

Recurenta mai susține că instanța fondului a aplicat greșit principiul certitudinii impunerii și cel al legalității și securității juridice, întrucât, pe de o parte, pârâta ca parte a contractului de finanțare a verificat și aprobat cererile de ofertă, ofertele primite cât și procesul-verbal de adjudecare a licitației, ca ulterior să vina să susțină că acestea nu corespundeau prevederilor contractuale și legale.

Atât pârâta cât și instanța fondului au instituit în sarcina reclamantei obligații care au fost reglementate de către legiuitor, ulterior anului 2006. Nicio normă juridică în vigoare la acea dată nu obliga, cum în mod greșit susține instanța fondului, care de altfel nu indica niciun temei de drept, să solicite tuturor companiilor ofertante să certifice că nu au fost în conflict de interese cu oricare dintre celelalte societăți participante.

Referitor la susținerea potrivit căreia descrierea utilajelor "x", "x" și "x" din oferta S.C. C. S.R.L. este identică cu descrierea acelorași utilaje din ofertele E. și El F., inclusiv unele greșeli de scriere, recurenta arată că aceste greșeli nu îi pot fi imputabile.

Potrivit Ghidului solicitantului, era obligată ca pentru utilajele respective să solicite oferte potrivit caietului de sarcini. Împrejurarea ca cele două societăți ofertante au descris utilajele în mod identic, nu poate să ducă la concluzia că ar fi săvârșit vreo neregulă. Nimic nu le-a împiedicat să o facă cată vreme au primit același caiet de sarcini.

Faptul că S.C. D. S.R.L. a fost declarată necâștigătoare în toate cele 3 proceduri de achiziții la care a participat nu duce la concluzia că ar fi săvârșit vreo neregulă sau fraudă. Și alte societăți au fost declarate necâștigătoare, cată vreme trebuia să aibă 3 oferte pentru fiecare utilaj și să cumpere doar unul.

În mod greșit și în contradicție cu actele existente la dosar reține instanța fondului ca a desemnat S.C. C. S.R.L., oferta nr. 66 a fost emisă de S.C. C. S.R.L., și nu de S.C. C. S.R.L. Împrejurarea că nu a mai adăugat mențiunea "echipamente și utilaje" nu poate să ducă la concluzia că a fost vorba de S.C. C. S.R.L., cată vreme această societate nu a emis Oferta nr. 66/2006. AFIR nu indica niciun text de lege care să interzică societății S.C. C. S.R.L. să asigure service-ul de garanție și post garanție pentru utilajele achiziționate de la F. De altfel, nici prevederile contractuale și nici Ghidul solicitantului nu au interzis acest aspect.

La acel moment, era în vigoare O.G. nr. 79/2003 și H.G. nr. 510/2003. Aceste texte de lege nu fac nicio vorbire despre conflict de interese sau de practici de cooperare secretă. Singurele referiri cu privire la conflictul de interese este făcuta în art. 4 din contract, fără ca să fie definit conflictul, iar în Ghidul solicitantului la punctul F. "Alte informații", se arata că situațiile care pot da naștere la conflicte de interese sunt cele care pot rezulta din relațiile pe care societatea le are cu persoane fizice și/sau juridice, implicate în implementarea proiectului. Astfel de relații nu au putut fi identificate.

AFIR nu pretinde și nici nu a făcut dovada că nu ar fi avut 3 oferte la procedurile de licitație nr. 7 - 9, iar prin faptul că am avut 3 oferte și a achiziționat utilajele la prețul cel mai bun, nu i se poate imputa că nu ar fi atins scopul pentru care a primit sprijinul.

Lipsa mențiunii "echipamente și utilaje" de pe cererea de oferta nu poate constitui o bază serioasă și rezonabilă care să justifice recuperarea sumei acordată în baza unui contract ce și-a atins obiectivele din punct de vedere tehnic și funcțional, pretenția paratei depășind exigentele impuse de legislația națională și comunitară.

Dacă AFIR ar fi manifestat bună credință și și-ar fi respectat atribuțiile prevăzute în normele legale naționale și comunitare, ar fi adunat probe și în favoarea reclamantei, în sensul că, așa cum s-a străduit să întrebe firma H. dacă a emis vreo ofertă, trebuia să întrebe și firmele participante la procedurile de licitație nr. 7 - 9 dacă au primit cererea de ofertă și au emis ofertele. Dacă ar fi făcut-o, ar fi constatat că fiecare dintre firmele participante a emis oferta în mod independent, în condiții de confidențialitate.

Cu probele testimoniale solicitate și respinse în mod nelegal de instanța fondului ar fi făcut dovada că ofertele au fost emise în mod independent și ca societățile participante au primit invitație pentru emiterea ofertelor. Martorii propuși erau cei care au emis ofertele. Erau singurii care puteau detalia condițiile în care au fost emise ofertele. Instanța fondului a respins aceste probe, dar pe de altă parte imputa că nu a produs dovezi contemporane cu data licitației.

Așa fiind se dovedește că instanța a încălcat și prevederile art. 255 alin. (1) din C. proc. civ. atunci când a respins probele. Se impune administrarea probelor solicitate pentru a verifica împrejurarea arătată, respectiv dacă S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., E. și F. au fost invitate să participe la licitație și dacă au emis oferte pentru licitație în mod independent.

În mod eronat se susține de către AFIR și apoi de către instanța de fond ca, potrivit certificatelor constatatoare de la ONRC, S.C. D. S.R.L., S.C. C. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. au același număr de telefon. Din certificatele constatatoare obținute de noi la data de 22.09.2006 și aflate la dosarul cazului, nu rezultă o astfel de susținere. Mai mult în ceea ce o privește pe S.C. C. S.R.L., întrucât aceasta nu a participat licitație, nu a solicitat certificat constatator ORC, întrucât nu avea o astfel de obligație.

Acuzațiile pentru organizarea unor proceduri c achiziții formale trebuie să aibă la baza probe clare, sustenabile și nu simple indicii. Indicatorii de frauda prevăzuți în Anexa 1 din H.G. nr. 875/2011 nu sunt aplicabili în prezența speța, întrucât legea civilă nu retroactivează.

Din întreaga documentație se poate desprinde fără putere de tăgadă concluzia că lipsa mențiunii "echipamente și utilaje" din cuprinsul cererii de oferta nu poate fi considerată neregulă sau fraudă. Se desprinde clar ideea ca la licitație a fost invitată S.C. C. S.R.L.

De asemenea, pârâta nu indica norma legală în vigoare la momentul anului 2006, care să ne fi obligat să nu fi încheiat cu F. Contractul nr. x-23-ZV, în care S.C. C. S.R.L. asigura garanția și post garanția. În primul rând C. S.R.L. nu a participat la licitație, iar în al doilea rând, nicio normă nu interzicea încheierea contractului cu F.. H.G. nr. 875/2011 de care pârâta se prevalează, nu este incident în speța, legea civilă neretroactivând.

Instanța fondului deși susține că nu aplica norme de drept substanțial adoptate după anul 2006 o face încălcând Decizia Curții Constituționale 66/2015, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și art. 24 din Constituție. Această idee se desprinde din motivarea hotărârii, iar instanța nu arată motivul de drept, dar conținutul motivării este rezultatul interpretării prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 și ale H.G. nr. 875/2011.

Verificarea ulterioară de către APDRP a cererii de finanțare, sub aspectul acelorași condiții, în raport cu o versiune a Ghidului solicitantului care nu era în vigoare la data depunerii cererii este nelegală, întrucât încalcă principiul neretroactivității legii civile și întrunește elementele unei executări abuzive a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (în acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție).

Procedura de licitație 7 - 9, a fost organizată cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data respectivă, precum și cu respectarea prevederilor contractuale, inclusiv ale Anexei IV la Contractul de finanțare, iar cele trei oferte existente sunt valabile. A precizat, de asemenea, că nici actul normativ - Legea nr. 316/2001 și nici convenția părților nu obligă beneficiarul contractului la verificări suplimentare privind angajații societăților ofertante, asigurarea garanțiilor utilajelor.

În raport cu prevederile art. 2 din Regulamentul nr. 2988/95 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene, susținem că, în vederea determinării sancțiunii administrative, trebuie să fie avute în vedere mai multe criterii, printre care trebuie determinat este în ce măsură societatea cunoștea sau putea să cunoască existența înțelegerilor dintre societățile participante la licitație.

Față de aceasta împrejurare, sancțiunea aplicată prin procesul-verbal, este nelegală față de conduită societății, întrucât era necesar să se facă dovada fraudei săvârșite de societate, așa cum este definită de O.G. nr. 79/2003.

Mai susține recurenta că instanța de fond nu a făcut nicio referire cu privire la susținerile privind raportul final OLAF, care este motivul de fapt prevăzut la Capitolul 6 din procesul-verbal atacat. Instanța avea obligația să se pronunțe și asupra acestei apărări potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

A învederat atât pârâtei prin contestația împotriva procesului-verbal, cât și prin punctul de vedere exprimat la proiectul de proces-verbal și apoi instanței de fond, că potrivit principiilor legislației europene, sarcina de a face dovada unei nereguli sau a unei fraude revenea OLAF. Acesta s-a mulțumit prin emiterea raportului final să încalce toate normele legale emițând astfel un act lovit de nulitate absolută.

Prin raportul final sus menționat s-a arătat, în mod nereal, că au fost notificați cu privire la deschiderea anchetei și ca în data de 08.03.2011, a depus o contestație oficială împotriva recuperării debitului în care furnizau observațiile noastre cu privire la faptele în cauză.

Recurenta susține că niciodată nu am fost notificată de OLAF cu privire la deschiderea anchetei, iar în data de 08.03.2011 a depus o plângere împotriva modului în care OLAF a înțeles să desfășoare ancheta.

Prin Rezoluția din 11.04.2012 dată în Dosarul penal nr. x/2012, de către DNA ST Alba Iulia, față de administratorul societății s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru comiterea infracțiunii de "folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau administrate de acestea ori în numele lor" prevăzute de art. 181 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000.

Prin aceasta rezoluție, procurorul de caz a reținut că nu există nicio activitate a reprezentanților legali ai S.C. A. S.R.L. Litigiu de inducere în eroare a autorității contractante APDRP cu prilejul încheierii sau executării Contractului cadru nr. x din 27.11.2006. Această rezoluție a rămas definitivă prin respingerea plângerii de către instanța în Dosarul penal nr. x/2012 al Judecătoriei Alba Iulia.

La data emiterii raportului final există această rezoluție, precum și sentințe ale instanței din dosarul sus menționat, astfel ca, cu rea-credință, OLAF susține că la data emiterii raportului final exista un dosar penal.

Este adevărat că în baza investigațiilor făcute de OLAF, AFIR a întocmi 3 procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare astfel, la data de 27.01.2011, proces-verbal care a fost anulat de către instanța în mod irevocabil; la data de 02.05.2012, și aceasta fiind anulat de către instanța în mod irevocabil și la data de 31.07.2014, proces pe care a înțeles să îl atace în toate formele prevăzute de lege.

În mod netemeinic și nelegal OLAF a ajuns la concluzia că există suficiente dovezi pentru a considera că au avut cunoștința de faptul că ofertele H. nu au fost furnizate în mod independent și au fost pe deplin conștienți de manipularea procedurilor de licitație, ca a participat cu bună știință și intenționat la manipularea procedurii de licitație, care a implicat folosirea unei oferte false. Recurenta apreciază ca prin întocmirea raportului final s-a creat un abuz, încălcându-se flagrant dreptul la apărare, după cum recurenta dezvoltă pe larg în cererea de recurs.

Nu în ultimul rând, recurenta solicită să se aibă în vedere că la emiterea raportului final s-au încălcat și principiile prevăzute în Manualul OLAF la punctul 1.4, respectiv: principiul legalității și al integrității, principiul proporționalității, principiul duratei rezonabile a cazurilor.

Recurenta consideră că investigarea făcuta de OLAF a fost superficială, nu au fost cercetate prevederile legale în materie, și dacă nu ar fi încălcat drepturile prevăzute în Manualul OLAF - Proceduri operaționale, precum și procedurile prevăzute în acest manual, ar fi ajuns la concluzia că nu a săvârșit nicio neregulă, că nu a depus nicio ofertă neautentică, că am procedat la selectarea ofertelor conform condițiilor SAPARD pentru obținerea unor prețuri real competitive și autentice. Ar fi ajuns la concluzia că nu a depus în mod deliberat și intenționat documente false și ca la implementarea proiectului am fost corecți și am asigurat corect desfășurarea procedurilor de selecție și achiziție.

Instanța de fond nu a observat că, neregularitățile evidențiate în procesul-verbal au fost săvârșite de către terți, condiții în care nu se putea reține culpa recurentei întrucât culpa în conținutul ei obiectiv, conform definiției juridice, constă în încălcarea sau omiterea unei obligații, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003, respectiv art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, EURATOM) nr. 2988/1995 al Consiliului Europei privind protecția intereselor financiare a comunităților europene și art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 2035/2005 al Comisiei Europene neregulă "înseamnă orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar [...]".

Recurenta susține că a fost de bună credință și a considerat ca și partenerii cărora ne-am adresat pentru emiterea ofertelor sunt de bună credința, a implementat proiectul cu maximul de profesionalism, eficientă și vigilența, a căutat utilajele cele mai ieftine pentru a folosi cel mai eficient banii primiți. Nu a comis nicio neregulă prevăzută de Regulamentul nr. 2988/1995 sau de O.G. nr. 79/2003 și nu a fost implicată în depunerea intenționată, deliberată a unor documente false.

Potrivit art. 4 și 5 din Regulamentul nr. 2988/1995, care definește neregulă, depunerea de oferte neautentice trebuia să fie intenționata și deliberată. Prin urmare, doar acțiunile cu intenție atrag sancțiuni administrative, care să impună recuperarea totală a sumelor SAPARD, așa cum prevăd dispozițiile art. 5 alin. (1) (c), din regulamentul sus menționat. Pentru a putea fi acuzați de neregulă/fraudă, trebuiau să fie adunate probe convingătoare, adică pertinente și concludente.

În ceea ce privește oferta firmei H. i s-a întocmit proces-verbal, proces-verbal care a fost anulat în mod irevocabil de instanța competenta. Se dovedește astfel că acuzațiile aduse de AFIR și OLAF sunt nefondate și făcute cu rea-credință.

Raportul OLAF a fost emis și cu încălcarea prevederilor Regulamentului CE nr. 1049/2001. Susținerile din raportul final au fost înlăturate în totalitate prin reținerile procurorului din rezoluția emisă în Dosarul penal nr. x/2012 a DNA ST Alba Iulia.

Prin Rezoluția din 11.04.2012 emisă în Dosar nr. x/2012, s-a dispus, în ceea ce privește infracțiunea de folosire sau prezentare de documente de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene, neînceperea urmăririi penale față de administratorului societății, numitul I.

Totodată se reține că nu exista o activitate a reprezentanților legali ai reclamantei de inducere în eroare a autorității contractante APDRP cu prilejul încheierii sau executării Contractului-cadru nr. C. 1.10201670100083/27.11.2006.

Procurorul DNA reține ca proiectul în cauză a parcurs toate fazele, respectiv etapele de declarare a eligibilității, încheiere a contractului și de avizare a dosarelor de achiziții utilaje sau servicii, iar instrucțiunile de achiziții pentru beneficiarii măsurilor nr. 1.1, 3.1, 3.4. - Anexa nr. IV la contractul-cadru nu au fost încălcate de reprezentanții subscrisei.

Asupra aceluiași aspect al vinovăției și în cuprinsul raportului final OLAF, la pct. 6.6, în ceea ce privește intenția din partea beneficiarului S.C. A. S.R.L., nu au fost identificate dovezi specifice care să ateste că ar fi avut cunoștința că procedura de licitație ar fi fost manipulată.

Față de toate aceste aspecte care vizau lipsa oricărei forme de vinovăție a reprezentanților societății, în implementarea proiectului S.A.P.A.R.D., instanța nu s-a pronunțat și nu a motivat în nici un fel soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, rezumându-se la a relua textual, conceptul de neregulă reținut prin actele administrative contestate.

Nu în ultimul rând, recurenta apreciază că instanța în mod nelegal a respins suspendarea prezentei pricini formulate în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. până la soluționarea dosarului înregistrat la DNA-ST Alba Iulia sub nr. x/2014, în cauza fiind întrunite condițiile prevăzute de textul de lege sus menționat - s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

Intimata-pârâtă AFIR a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea hotărârii recurate, instanța de fond dând o corectă dezlegare a pricinii, reiterând situația de fapt astfel cum rezultă din actele administrative contestate și cum au fost invocate prin întâmpinare în fața instanței de fond, răspunzând punctual criticilor din cererea de recurs.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 06.11.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea dată în Camera de consiliu în data de 29.01.2018, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., instanța a admis în principiu recursul declarat și a fixat termen de judecată pe fond a recursului pentru data de 26.02.2018.

Recurenta-reclamantă a formulat, în temeiul art. 201 alin. (2) din C. proc. civ., răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor invocate și admiterea recursului așa cum a fost formulat, la care a anexat plângerea formulată împotriva Raportului OLAF înregistrat la AFIR cu nr. x/15.02.2013.

La data de 25.03.2018, reclamanta a transmis la dosarul cauzei Ordonanța din data de 15.02.2018 emisă de DNA - Serviciul Teritorial Alba Iulia dată în Dosarul nr. x/2014, precum și dovada formulării unei plângeri împotriva acestei ordonanțe, în temeiul art. 339 alin. (4) din C. proc. pen. de către AFIR.

Prin încheierea din data de 26.03.2018 Înalta Curte a respins cererea de încuviințare a probei cu înscrisuri formulată de recurenta-reclamantă, iar în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. a dispus suspendarea judecății cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2014 al DNA - Serviciul Teritorial Alba Iulia.

La data de 20.09.2018 reclamanta a solicitat repunerea cauzei pe rol, arătând că plângerea formulată împotriva Ordonanței din data de 15.02.2018 emisă de DNA - Serviciul Teritorial Alba Iulia dată în Dosarul nr. x/2014 a fost soluționată prin respingerea acesteia prin Ordonanța nr. 115/II-2/2018, cauza fiind repusă pe rol prin încheierea din data de 22.10.2018.

Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârile recurate în raport de motivele de casare invocate precum și de prevederile art. 53 și art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:

Reclamanta S.C. A. S.R.L. s-a adresat instanței de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Alba Iulia solicitând efectuarea unui control jurisdicțional de legalitate asupra actului administrativ individual reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat la AFIR sub nr. x/31.07.2014, privind proiectul "Modernizare cu extindere fabrică de preparate din carne, construcție stație de epurare și schimbare destinație din grajd animale în vestiar și birouri - comună Ighiu, satul Ighiu nr. 205A, județul Alba" și a Deciziei de soluționare a contestației nr. 31402/16.09.2014 emise de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale București, solicitând anularea acestora, suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, în baza art. 15 Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitive a cauzei și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta se consideră vătămată prin actele administrative contestate, invocând mai multe motive de nelegalitate și netemeinicie, reiterate și prin cererea de recurs de față, prima instanță respingând acțiunea ca neîntemeiată, înlăturând pe rând susținerile reclamantei și reținând în esență că între societățile ofertante există legături clare ceea ce dovedește neregulă reținută în procesul-verbal atacat, reclamanta era obligată să asigure prezența în licitație a cel puțin trei furnizori independenți, fiind răspunzătoare de ofertele depuse (pentru că alegerea ofertanților i-a aparținut) și nu a dovedit nicio împrejurare străină exoneratoare de răspundere.

În ceea ce privește situația de fapt, Înalta Curte constată că prima instanță a constatat în mod corect că S.C. A. S.R.L. a depus la Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 7 Alba Iulia (fostul Centru Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 7 Alba Iulia), în data de 06.06.2006, cererea de finanțare nr. x, pentru realizarea proiectului "Modernizare cu extindere fabrică de preparate din carne, construcție stație de epurare și schimbare destinație din grajd animale în vestiar și birouri - comună Ighiu, satul Ighiu nr. 205A, județul Alba", proiect ce consta în modernizarea și extinderea capacității de prelucrare produse din carne, investiția presupunând atât lucrări de construcție, cât și achiziționare de utilaje.

În data de 27.11.2006, în baza selectării cererii de finanțare nr. x, AFIR a încheiat cu reclamanta Contractul de finanțare nr. x, având valoare totală eligibilă de 8.662.419 RON și valoare nerambursabilă de maxim 4.331.209 RON (echivalentă cu maxim 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului). Durata de execuție a proiectului a fost de 24 luni și termenul limită de finalizare, până la care beneficiarul poate depune ultima cerere de plată, era de maxim 2 ani de la semnarea contractului de finanțare. Durata de valabilitate a contractului cuprinde perioada de execuție a proiectului, la care se adaugă 5 ani de la data ultimei plăți făcută de AFIR.

Având în vedere rezultatele investigațiilor OLAF cuprinse în Raportul final al cazului referitor la proiectul implementat de beneficiarul S.C. A. S.R.L. nr. 4508/15.02.2013, în ceea ce privește procedurile de licitație 7 - 9, precum și a propriilor investigații ale AFIR în cadrul procedurii de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare, pârâta a încheiat Procesul-verbal de constatare înregistrat la A.P.D.R.P. sub nr. x/31.07.2014, în baza O.U.G. nr. 66/2011 și H.G. nr. 875/2011, prin care a constatat că aspectele sesizate prin Raportul final OLAF, reprezintă nereguli, reclamanta a încălcat obligațiile contractuale asumate prin Contractul de finanțare nr. x/27.11.2006, precum și dispozițiile legale aplicabile, respectiv Legea nr. 316/2001 - Acordul Multianual de Finanțare a Programului SAPARD, situație în care se aplică măsurile administrative necesare, cu respectarea principiului proporționalității, astfel încât s-a constituit în sarcina reclamantei un debit în cuantum de 363.727,01 RON la care se adaugă penalitățile de întârziere și dobânzile calculate potrivit legislației aplicabile.

Împotriva acestui proces-verbal reclamanta a formulat contestație administrativă respinsă de pârât prin decizia 31402/16.09.2014, iar la data de 03.10.2014 s-a adresat instanței de contencios administrativ și fiscal.

Recurenta a susținut în cererea de recurs că instanța a încălcat dispozițiile procedurale legate de regimul incompatibilităților, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 raportat la art. 42 pct. 1 alin. (1) din C. proc. civ., în condițiile în care același magistrat a soluționat atât cererea de suspendare, unde a dezvoltat pe larg fondul cauzei, pronunțându-se asupra unor apărări ce puteau fi analizate doar cu ocazia dezbaterii fondului cauzei și nu în procedura suspendării executării procesului-verbal atacat, cât și acțiunea pe fond.

Într-adevăr, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. are în vedere și situația în care la judecată participă un judecător incompatibil.

Atât cererea de recuzare, cât și criticile din motivele de recurs se referă la starea de incompatibilitate prevăzută de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția în cauza pe care a fost desemnat să o judece), deoarece judecătorul care a fost învestit cu soluționarea acțiunii în anulare a soluționat și cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a acelorași acte administrative, în Dosarul nr. x/2014 a Curții de Apel Alba Iulia, dar aceste susțineri sunt nefondate.

Chiar dacă în cadrul soluționării cererii de suspendare a actelor administrative au fost analizate unele aspecte ce ar fi putut dovedi că este îndeplinită condiția "cazului bine justificat", această analiză este una sumară, verificându-se numai aparența dreptului, iar judecătorul care a soluționat cererea de suspendare nu devine incompatibil să soluționeze cererea de anulare a acelorași acte administrative.

Atunci când se soluționează cererea de suspendare a unui act administrativ se verifică îndeplinirea condiției "cazului bine justificat", astfel cum este definită în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, respectiv dacă există împrejurări care să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, dar această verificare nu permite o prejudecare a fondului cauzei, analiza realizându-se la nivelul aparenței dreptului, iar pe calea suspendării pot fi dispuse numai măsuri provizorii.

Dacă s-ar accepta punctul de vedere al recurentei atunci s-ar putea analiza, în orice situație, chiar dacă cererea de suspendare ar fi soluționată de un alt judecător decât cel care ar soluționa acțiunea în anulare a aceluiași act administrativ, în ce măsură ar putea exista efectul puterii de lucru judecat al hotărârii prin care se analizează cererea de suspendare. Or, soluția pe care judecătorul o pronunță în acțiunea în anulare nu este influențată de soluția adoptată în cazul cererii de suspendare, chiar dacă în cadrul acesteia s-a reținut sau nu "cazul bine justificat".

O dovadă a faptului că judecătorul care soluționează cererea de suspendare nu devine incompatibil să soluționeze acțiunea în anulare și care subliniază caracterul provizoriu al măsurii suspendării executării actului administrativ și de neprejudecare a fondului cauzei este și dispoziția stabilită în art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond". Aceste prevederi obligă instanța care soluționează acțiunea în anulare, dacă partea formulează și cerere de suspendare odată cu cererea de anulare, să se pronunțe asupra acestei cereri, caz în care suspendarea se dispune până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare, dar judecătorul care soluționează cererea de suspendare nu devine incompatibil să soluționeze acțiunea în anulare.

Față de aceste considerente, este nefondat recursul reclamantei declarant împotriva încheierii din data de 23.02.2015 de respingere a cererii de recuzare.

Recurenta a mai invocat dispozițiile art. 488 pct. 5 din C. proc. civ. susținând că se impune casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare în fond și pentru suplimentarea materialului probator cu înscrisuri și audierea martorilor propuși, probe respinse de instanța de fond.

În acest sens, susținerea recurentei că instanța a încălcat prevederile naționale și comunitare cu privire la dreptul la apărare, respingând cererea acesteia de comunicare a tuturor actelor despre care se face vorbire în procesul-verbal, la Capitolul 11, care au stat la baza emiterii proiectului procesului-verbal, pentru asigurarea dreptului la apărare, este nefondată, având în vedere, pe de o parte, că Raportul OLAF nu face obiectul cauzei de față, având natura juridică de act de sesizare, instanța de contencios administrativ nefiind învestită cu un control de legalitate asupra acestuia.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă nu a indicat și dovedit o vătămare procesuală, prin raportare la conținutul acelor înscrisuri sau relevanța lor în cauza de față, simpla necomunicare a unor înscrisuri neputând duce la încălcarea dreptului la apărare. Astfel cum a constatat și instanța de fond, reclamantei i s-au comunicat în extras toate documentele care aveau legătură cu procedurile de licitație 7-9, fiind suficiente pentru a asigura acesteia dreptul la apărare cu privire la neregulă reținută în cadrul acestor proceduri de licitație, toate dovezile cu privire la legăturile dintre societățile ofertante sunt depuse la dosar.

Mai mult, din probatoriu a rezultat că reclamanta avea cunoștință de raportul OLAF, după cum rezultă din cuprinsul acestuia, fiindu-i comunicat și în litigiile anterioare și în cadrul cercetării penale.

În ceea ce privește proba cu martori, în mod corect prima instanță a apreciat neconcludenta acesteia, în condițiile în care obiectul cauzei este exercitarea controlului de legalitate asupra procesului-verbal de nereguli, în litigiile de contencios administrativ, fiind relevante, în raport de dispozițiile art. 13 din Legea nr. 554/2004, actele care au stat la baza emiterii actelor administrative contestate, temeiurile de fapt și de drept trebuind să rezulte din conținutul acestora. Împrejurarea că în procedura de investigație a OLAF au fost audiați anumiți salariați nu presupunea obligativitatea audierii acestora de către instanță, întrucât, așa cum s-a arătat, Raportul este doar un act de sesizare, care constată anumite împrejurări, acesta nefăcând obiectul acțiunii.

Pentru acest argument, toate aserțiunile reclamantei cu privire la nelegalitatea Raportului OLAF, respectiv nerealitatea unor constatări din cuprinsul acestuia, lipsa notificării pentru deschiderea anchetei, reaua-credință în desfășurarea investigației și superficialitatea acesteia, precum și netemeinicia concluziilor acestuia, nu pot fi avute în vedere, întrucât obiectul controlului de legalitate este procesul-verbal de constatare a neregulilor, care trebuie să conțină în mod necesar toate motivele de fapt și de drept care au fundamentat constatarea existenței neregulilor și stabilirea creanței bugetare afectate de nereguli.

Din punct de vedere al neregulii reținute, Înalta Curte constată că motivul de recurs întemeiat de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este fondat, din probatoriu rezultând cu certitudine că S.C. C. S.R.L. nu a depus ofertă, că au existat trei oferte depuse în cadrul procedurilor de licitație de la nr. 7 - 9 depuse de S.C. D. S.R.L., S.C. C. și Utilaje S.R.L., care a emis ofertă cu nr. x/21.09.2006, E. și F., în procesul-verbal de adjudecare a ofertei, făcându-se vorbire despre Oferta nr. x/21.09.2006, chiar dacă s-a menționat dintr-o omisiune S.C. C. S.R.L. și nu S.C. C. S.R.L. De altfel, intimata nu a susținut că la dosarul achizițiilor nr. 7 - 9 nu s-ar fi depus 3 oferte.

Împrejurarea că reclamanta că a trimis cererea de ofertă fără mențiunea "echipamente și utilaje", nu are relevanță în condițiile în care ofertă cu nr. x/21.09.2006 este emisă de S.C. C. și Utilaje S.R.L., care a și câștigat licitația, astfel încât legăturile dintre S.C. C. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., precum și legăturile acesteia din urmă cu companiile E. (Austria) și F. (Slovacia), societăți care au depus oferte în cadrul acestor proceduri, nu pot fi avute în vedere ca argumente în susținerea ideii că ofertele nu au fost independente, atâta vreme cât S.C. C. S.R.L. nu a participat la licitație.

Împrejurarea că în contractul încheiat cu F. ulterior câștigării licitației de către această societate, service-ul de garanție și post garanție este asigurat de S.C. C. S.R.L. nu prezintă relevanță, neexistând niciun impediment în acest sens, iar faptul că cele trei societăți: S.C. C. S.R.L., S.C. C. și S.C. D. S.R.L., au același număr de telefon, nu reprezintă un element suficient pentru a susține existența neregulii și că aceste societăți nu ar acționa independent. Eventuale legături între S.C. C. și S.C. D. S.R.L., nu pot fi luate în considerare, întrucât pârâta trebuia să dovedească legăturile reclamantei cu aceste societăți, care să fi condus la obținerea avantajului necuvenit și încălcarea contractului de finanțare.

Faptul că dl. G., asociat și administrator al S.C. D. S.R.L. a fost angajat în funcția de director vânzări la S.C. C. S.R.L. în perioada 01.05.2004 - 10.11.2011, este un aspect neesențial, pentru că această din urmă societate nu a depus ofertă.

Instanța de fond a respins cererea de suspendare a cauzei, până la finalizarea cercetării penale efectuate de DNA - Serviciul Teritorial Alba Iulia, în Dosarul penal nr. x/2014 pentru săvârșirea infracțiunii de "folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei", cercetări ce vizează finanțarea în cadrul proiectului ce face obiectul prezentei judecăți precum și în privința afirmației că pârâta se va constitui parte civilă în acest dosar, apreciind că această cercetare penală, începută in rem, nu poate constitui un motiv de suspendare a prezenței judecăți în contencios administrativ, finalitatea celor două cercetări fiind diferită.

Cu toate acestea, după pronunțarea instanței de fond dar până la soluționarea recursului a fost emisă Ordonanța din data de 15.02.2018, de clasare a cauzei, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, din considerentele ordonanței rezultând lipsa indiciilor de fraudă, caracterul independent al ofertei S.C. C. și neimplicarea în procedură a S.C. C. S.R.L.

Plângerea formulată de AFIR, în temeiul art. 339 alin. (4) din C. proc. pen., împotriva Ordonanței din data de 15.02.2018, în care a invocate aceleași aspect ca în cauza de față a fost respinsă prin Ordonanța nr. 115/II-2/2018 din data de 27.04.2018 a DNA, față de care nu s-a formulat plângere la judecătorul de camera preliminară.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că în speță în mod nelegal s-a reținut existența unei nereguli, neexistând o încălcare a dispozițiilor Regulamentului Comunităților Europe