ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2154/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 19 octombrie 2016, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat anularea Deciziei nr. 16.200/09.06.2016 de soluționare a contestației și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/01.04.2016, emise de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, precum și suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/01.04.2016, până la judecarea definitivă a cauzei, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 14 din 30 ianuarie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare și cererea de chemare în judecată formulate de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 reclamanta A. SRL a declarat recurs, prin intermediul a două memorii de recurs, înregistrate la dosar la 28 martie 2017 și la 5 aprilie 2017, criticând sentința atacată ca nelegală și, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței, rejudecarea fondului cauzei și admiterea acțiunii sale, așa cum a fost formulată.

Legal citată, intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale nu a formulat întâmpinare în cauză, ci a depus concluzii scrise, înregistrate la dosar la 28.01.2019, prin intermediul cărora a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței de fond ca fiind pronunțată cu respectarea normelor de drept material.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 31 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 6 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

La termenul de judecată din data de 17 aprilie 2019, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului pentru netimbrare.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând excepția nulității recursului pentru netimbrare, asupra căreia trebuie să se pronunțe cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată.

Potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.

În cauză sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora: "În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă A. SRL nu a respectat obligația legală a achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, stabilită conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, deși această obligație i-a fost adusă la cunoștință prin citația emisă pentru termenul de judecată din 17 aprilie 2019, comunicată acesteia conform dovezii de înmânare .

Totodată, se reține că recursul nu este scutit de la plata taxei judiciare de timbru întrucât, la momentul exercitării căii de atac, Societatea A. SRL nu se afla în procedura insolvenței iar, în cauză, recurenta-reclamantă nu a formulat o cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și nici o cerere de acordare facilități de la plata taxei judiciare de timbru, astfel cum prevede art. 42 alin. (2) din același act normativ ori o cerere de acordare ajutor public judiciar în condițiile O.U.G. nr. 51/2008.

Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului netimbrat.

Pentru considerentele expuse, constatând că recurenta nu a îndeplinit obligația achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru soluționarea recursului, în temeiul prevederilor art. 486 alin. (3) cu referire la art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul formulat de reclamanta Societatea A. SRL, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta Societatea A. SRL prin lichidator judiciar B. SPRL împotriva Sentinței civile nr. 14 din 30 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 aprilie 2019.

GGC - GV