ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2723/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 31 martie 2016, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 35428 din 25 septembrie 2015 de soluționare a contestației formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 22 iulie 2015 emise de pârâtă.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin Sentința civilă nr. 229 din 10 octombrie 2016, instanța a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A. SRL a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, în sensul anulării Deciziei nr. 35428 din 29 septembrie 2015 și Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 22 iulie 2015 emise de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

A susținut recurenta-reclamantă că i-a fost încălcat dreptul fundamental la apărare, în sensul că nu au fost analizate condițiile și silogismul legal al contractului de finanțare încheiat cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (actualmente Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) în raport cu dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, instanța neluând în considerare, pe de o parte, că nu a avut intenția de a nu achita sumele datorate B., creditul fiind contractat tocmai pentru promovarea proiectului ce formează obiectul contractului de finanțare, și, pe de altă parte, că, în momentul în care a întâmpinat sincope în achitarea ratelor la credit, datorită unor împrejurări economice neprevăzute, a solicitat reorganizarea judiciară în cadrul procedurii de insolvență.

Creanța imputată de AFIR este înscrisă în tabelul creanțelor, sub condiție, nemaifiind oportună emiterea procesului-verbal contestat, creanța nefiind certă pentru că nu a intrat în faliment, fiind în reorganizare judiciară, desfășurându-și activitatea normal și neaflându-se în stare de dificultate.

Dreptul său de a beneficia de prevederile Legii insolvenței privitoare la reorganizarea judiciară nu poate reprezenta o sancțiune.

Instanța nu a verificat, în mod obiectiv, că nu se poate reține nicio culpă a sa, de vreme ce își continuă activitatea în cadrul reorganizării.

De asemenea, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, atât timp cât nu s-au analizat în antiteză motivele și textele de lege invocate, instanța achiesând, pur și simplu, la susținerile intimatei.

A depus la dosar planul de reorganizare, conform art. 132 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în termen de 30 de zile de la publicarea tabelului definitiv, astfel încât, în cazul în care ar fi supusă din nou procedurii insolvenței și ar intra în faliment, creanța AFIR ar urma să fie plătită.

După ce a prezentat situația de fapt, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond nu a analizat în mod practic motivele de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată, nu a motivat respingerea acestora, nu a prezentat motivele care au format raționamentul instanței sau a prezentat motive străine cauzei. Pe de altă parte, a dat o interpretare greșită normelor de drept material și contractuale aplicabile în cauză, fiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a susținut recurenta-reclamantă că procesul-verbal contestat nu este motivat, fiind încălcate dispozițiile art. 43 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură fiscală.

Instanța avea obligația să constate că decizia și procesul-verbal contestate au fost emise fără analizarea chestiunilor supuse analizei, fără niciun fel de motivare justă, fapt ce antrenează cenzurarea și sancționarea conduitei nelegale. Instanța, fără a supune analizei sale aceste aspecte, a menținut validitatea actelor atacate confirmând, practic, măsurile luate abuziv și fără a respecta principiul proporționalității de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Astfel, hotărârea de fond nu poate fi considerată ca fiind în concordanță cu normele imperative ce instituie obligația instanței de a-și motiva soluția pronunțată.

Prima instanță a reținut greșit săvârșirea unei nereguli pe parcursul perioadei de monitorizare, apreciind că situația sa financiară se încadrează în noțiunea de "neregulă".

Prin argumentele și documentele justificative pe care le-a prezentat în raport cu fiecare aspect verificat de AFIR, se poate observa că cele constatate nu se încadrează în ipoteza indicată de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 ca fiind nereguli, nefiind îndeplinite condiția săvârșirii unei abateri de la dispozițiile legale și/sau contractuale și condiția existenței unui prejudiciu produs/eventual.

Simpla deschidere a procedurii insolvenței nu poate fi considerată o abatere de la prevederile contractuale.

De asemenea, nu s-a dovedit existența unei deturnări a scopului contractual și a sumelor alocate din contribuția UE și a Guvernului României.

Referitor la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a apreciat recurenta-reclamantă că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile contractului de finanțare și dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 referitoare la înțelesul noțiunii de "criteriu de eligibilitate" și de "evitare a situațiilor de dificultate financiară".

Din analiza dispozițiilor contractului de finanțare nu rezultă interdicția contractării de credite financiare, o asemenea măsură fiind adoptată și având la bază nu o dificultate financiară, ci intenția de dezvoltare a proiectului ce formează obiectul contractului de finanțare.

Nu poate constitui motiv de neeligibilitate începerea urmăriri silite de către B., după cum nelegal au apreciat atât intimata și instanța de fond, în raport de faptul că în vederea plății acestor credite a solicitat deschiderea procedurii insolvenței prin reorganizare.

În activitatea economică, apelarea la surse de creditare pentru creșterea afacerii este o practică uzuală.

Și-a respectat angajamentele asumate, proiectul ce formează obiectul contractului de finanțare nesuferind nicio modificare substanțială, reorganizarea activității sale neafectând derularea proiectului în condițiile contractuale.

Prin hotărârea recurată se susține în mod netemeinic și nelegal că ar fi încălcat criteriile de eligibilitate, respectiv criteriul EG 4 Microîntreprinderea să nu fie în dificultate prin nerespectarea punctului 1 și punctului 6 din Declarația F anexată la cererea de finanțare.

Aceste prevederi contractuale nu au fost încălcate, întrucât, la data la care le-a dat, declarațiile corespundeau realității, îndeplinea condițiile de eligibilitate și nu avea datorii.

În mod greșit instanța a apreciat că pct. 6 din Declarația F a fost încălcat, atâta vreme cât societate are profit, nu se află în faliment și urmează să își reorganizeze activitatea, AFIR nefiind prejudiciată cu nimic.

De asemenea, în mod neîntemeiat și eronat prima instanță a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (3) din contractul de finanțare, invocând împrejurarea că a intrat sub incidența legii insolvenței drept temei de reziliere a contractului.

Faptul că a intrat sub incidența Legii nr. 85/2014 nu reprezintă un motiv de nelegalitate nici din perspectiva art. 26 sau art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011.

Contractul este legea părților, iar contractul de finanțare nu a fost încălcat. Clauza cuprinsă la art. 11 alin. (3) prevede dreptul AFIR de a înceta valabilitatea contractului de plin drept în situația în care a fost declanșată procedura insolvenței/falimentului.

Această clauză este incertă, motiv pentru care, conform principiului de drept statuat de art. 1269 C. civ., in dubio pro reo, trebuie interpretată în favoarea debitorului. Astfel, singura interpretare corectă a clauzei este că se referă la faliment ca și situație în care poate opera încetarea valabilității contractului, nu și la situația în care societatea se află în perioada generală de observație. Or, societatea nu este în faliment, având deja un plat de reorganizare aprobat.

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (3) din contract, măsura rezilierii contractului este facultativă, iar nu obligatorie, trebuind să se respecte principiul proporționalității măsurii aplicate.

De asemenea, nici O.U.G. nr. 66/2011 nu prevede faptul că deschiderea procedurii de insolvență reprezintă, prin el însuși, un motiv de nelegalitate, o încălcare a criteriului de eligibilitate. Dimpotrivă, reorganizarea activității face parte din procesul normal de funcționare a unei societăți comerciale.

Motivul pentru care societatea a solicitat intrarea în procedura generală a insolvenței prin reorganizare judiciară a fost strict legat de faptul că nu mai putea să-și desfășoare activitate din cauza popririi conturilor de către B.. Astfel, a solicitat intrarea în insolvență prin reorganizare pentru a-i fi ridicate popririle instituie și pentru a-și putea continua activitatea și achita datoriile.

Nici AFIR și nici instanța de fond nu au luat în considerare faptul că criteriul de eligibilitate EG4 trebuie analizat în raport de întreaga perioadă contractuală, având în vedere și perioada ulterioară finalizării proiectului.

A mai susținut recurenta-reclamantă că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, fiind incidente dispozițiile art. 38 lit. h) din aceeași ordonanță de urgență, operând stingerea creanței bugetare.

Astfel, decizia atacată este nelegală și procesul-verbal este la rândul său nelegal.

Intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

A susținut, în esență, că beneficiarul contractului de finanțare a intrat în insolvență ca urmare a propriei solicitări, rezultând clar încălcarea contractului de finanțare. Pentru a accesa finanțarea nerambursabilă, societatea recurentă a previzionat că va avea performanțe economice care să îi permită îndeplinirea condițiilor de eligibilitate.

Decizia contestată a cărei anulare se solicită este doar consecința nerespectării de către recurentă a dispozițiilor legale asumate, fiind singura răspunzătoare în fața autorității contractante pentru implementarea proiectului.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

4.1. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit acestuia casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei.

Or, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu invocă aspecte care țin de nemotivarea hotărârii, ci privesc motive de nelegalitate, apreciind că instanța ar fi apreciat eronat că actele atacate sunt motivate și că nu ar fi analizat efectiv dacă în cauză a fost săvârșită sau nu o neregulă.

Cu toate acestea, din perspectiva ipotezei prevăzute de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța de control judiciară reține că analiza considerentelor hotărârii evidențiază faptul că motivarea realizată de prima instanță este în acord cu exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că evidențiază situația de fapt și chestiunile esențiale supuse judecății, se referă la probele administrate în cauză și este în concordanță cu acestea, prezintă cu claritate punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, dar și motivele pentru care susținerile reclamantei nu și-au găsit corespondent în soluția adoptată.

Totodată, nu sunt identificate considerente contradictorii care să determine casarea hotărârii, astfel că motivul de nelegalitate menționat nu este incident în cauză.

4.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit acestuia casarea hotărârii se poate cere când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din examinarea obiectului litigiului dedus judecății și a circumstanțelor cauzei, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a identificat chestiunea esențială ce se impune a fi lămurită, respectiv aceea de a stabili dacă intrarea reclamantei în stare de insolvență, prin deschiderea procedurii la cererea acesteia, poate fi apreciată ca o nerespectare a condițiilor de eligibilitate și de selecție pe care trebuia să le respecte pe toată durata de valabilitate a contractului de finanțare, ipoteză de natură să atragă incidența prevederilor O.U.G. nr. 66/2011.

Așadar, nu poate fi vorba de o premisă eronată pe care s-ar fi întemeiat analiza primei instanțe, cum pretinde recurenta.

Referitor la interpretarea și aplicarea în cauză a prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, Înalta Curte reține, contrar susținerilor recurentei, că norma legală este una imperativă, ce conține obligația autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene de a demara activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

În ceea ce privește susținerile conform cărora nu ar fi existat o "neregulă", respectiv o încălcare a dispozițiilor legale sau contractuale prin deschiderea procedurii insolvenței la cererea societății reclamante, se constată că sunt neîntemeiate.

Astfel, conform art. 1 alin. (4) din Anexa 1 - Prevederi generale, parte integrantă din contractul de finanțare, beneficiarul s-a obligat să implementeze proiectul cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat și în concordanță cu acest contract.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) din aceeași anexă, beneficiarul s-a obligat să respecte pe durata contractului, criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în cererea de finanțare.

Conform Declarației F anexate la cererea de finanțare (declarația pe proprie răspundere a solicitantului), reclamanta, prin reprezentant legal, a declarat că îndeplinește condițiile de eligibilitate prevăzute în fișa măsurii din Ghidul solicitantului și se angajează că le respectă pe o perioadă de minim 5 ani de la finalizarea proiectului, inclusiv criteriile de selecție pentru care a fost punctat.

Totodată, a precizat că organizația pe care o reprezintă nu are datorii către instituții de credit și/sau instituții financiare nebancare.

Deci, necesitatea respectării criteriilor de eligibilitate și de selecție pe toată durata de valabilitate a contractului a fost cunoscută de reclamantă încă din momentul depunerii cererii de finanțare.

Or, așa cum în mod just a reținut prima instanță, solicitarea reclamantei de a se deschide procedura falimentului față de aceasta dovedește situația economico-financiară dificilă în care se află, reprezentată de lipsa disponibilităților bănești pentru acoperirea creanțelor exigibile, care constituie, evident, încălcări ale condițiilor de eligibilitate, respectiv nereguli în derularea contractului de finanțare.

În plus, a fost nesocotit și criteriul de eligibilitate EG4 din Ghidul informativ privind Programul SAPARD.

Criteriul de eligibilitate EG 4 "Microîntreprinderea trebuie să nu fie în dificultate" presupune că beneficiarul trebuie să demonstreze valabilitatea economico-financiară a proiectului, că își poate plăti obligațiile și datoriile în mod regulat, fără să supună la niciun risc desfășurarea normală a activității sale economice și că generează un venit semnificativ.

De altfel, chiar recurenta-reclamantă a precizat că a întâmpinat sincope în achitarea ratelor la credit, datorită unor împrejurări economice neprevăzute, și că nu-și mai putea desfășura activitatea din cauza popririi conturilor sale de către B.. Alegațiile sale privind uzanțele economice ale societăților comerciale, care pot apela la surse de creditare, nu au nicio relevanță în cauză.

Toate aceste circumstanțe evidențiază, dincolo de orice dubiu, existența unei nereguli în accepțiunea dată acestei noțiuni de O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce privește interpretarea și aplicarea în cauză a principiului proporționalității, constatările primei instanțe se impun a fi menținute, având în vedere prevederile art. 17 alin. (4) din Anexa I - Prevederi Generale la contractul de finanțare potrivit cu care, în cazul înregistrării unei nereguli, beneficiarul va restitui valoarea finanțării.

Art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 definește noțiunea de "neregulă" ca fiind "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".

Contrar susținerilor recurentei, obligația de restituire sau recuperare a fondurilor nerambursabile există în toate cazurile în care s-au constatat nereguli, fără a fi necesară probarea existenței sau producerii unui prejudiciu.

"Neregula" este definită, de asemenea, în art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, dispoziții care au aplicabilitate directă în legislația națională, ca fiind "orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui ofertant economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al UE, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".

Deci, în reglementarea O.U.G. nr. 66/2011, aplicarea corecției financiare pentru recuperarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora nu este condiționată de existența unui prejudiciu asupra bugetului UE/fondurilor publice naționale, cu excepția situațiilor expres și limitativ prevăzute în anexa la ordonanța de urgență în care aplicarea corecției financiare este condiționată de existența prejudiciului.

Astfel, obligația de restituire sau recuperare a fondurilor există în toate cazurile în care s-au constatat nereguli, fără a fi necesară probarea existenței sau producerii unui prejudiciu.

4.3. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Prin urmare, reținând că hotărârea de fond este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de SC A. SRL, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență C., împotriva Sentinței nr. 229 din 10 octombrie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2019.

GGC - CP