ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2724/2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 1 aprilie 2016, pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 36847 din 7 octombrie 2015, a Procesului-verbal nr. x din 6 august 2015, a Notificării nr. x din 7 decembrie 2015, a Actului nr. x din 20 ianuarie 2016 și obligarea pârâtei la executarea Contractului de finanțare nr. x din 27 februarie 2014 prin virarea finanțării nerambursabile contractate, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin Sentința civilă nr. 217 din 12 decembrie 2016, Curtea de Apel Iași a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta SC A. SRL a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurenta reclamantă susține că hotărârea atacată este pronunțată cu greșita aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, arătând, în primul rând, că nu sunt îndeplinite în speță prevederile art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004.

Reiterând circumstanțele cauzei, recurenta reclamantă a arătat că prin Procesul-verbal nr. x din 6 august 2015 intimata pârâtă a reținut că au fost create condiții artificiale în vederea accesării fondurilor nerambursabile, prin raportare la legăturile existente între societatea reclamantă și SC B. SRL și SC C. SRL.

Susține recurenta reclamantă că nu are calitatea de întreprindere legată cu cele două societăți anterior menționate întrucât cele două societăți sau administratorii ori asociații lor nu dețin majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților recurentei, al cărei asociat unic este D., nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4

4

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004.

Nu sunt îndeplinite în cauză nici condițiile prevăzute de art. 4

4

alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 346/2004, cât timp cele două societăți sau administratorii ori asociații lor nu aveau dreptul de a numi sau revoca organele de conducere ale SC . A. SRL. și nici nu puteau exercita o influență dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză.

De asemenea, recurenta reclamantă arată că în prezenta cauză nu există nici raportul prevăzut de art. 4

4

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 346/2004 și, de asemenea, susține că nu își desfășoară activitatea sau parte din activitate pe aceeași piață cu celelalte două societăți comerciale.

Proiectul asumat de recurenta reclamantă este autonom, susținând aceasta că instanța de fond a reținut contrariul în baza unor simple speculații și nu în temeiul unor dovezi incontestabile, neexistând niciunul din indicatorii externi/fizici menționați în Nota Directoare, relevanți în analiza elementului obiectiv al condițiilor artificiale.

Proiectul recurentei respectă obiectivele schemei de ajutor, se arată în continuare, întrucât activitățile desfășurate de societate s-a realizat atât obiectivul general, reprezentat de dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole cât și cel specific, reprezentat de crearea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural, creșterea valorii adăugate în activitățile non-agricole, crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală prestate de către microîntreprinderi și cel operațional.

În concret, recurenta reclamantă arată că desfășoară activități în sectorul non agricol, respectiv lucrări, servicii de săpături pentru amenajarea terenului și construcții, a creat și menține un loc de muncă.

Nu este demonstrat nici elementul subiectiv în speță, susține recurenta reclamantă, nefiind probat faptul că societatea a urmărit obținerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor, concluziile AFIR și ale instanței nefiind fondate pe mijloace probatorii ci numai pe indicii.

Totodată, recurenta reclamantă susține că intimata pârâtă și-a încălcat obligația legală de a verifica îndeplinirea condițiilor de eligibilitate înainte de încheierea contractului de finanțare, or, constatarea condițiilor artificiale după doi ani de la încheierea contractului reflectă un exces de putere din partea intimatei pârâte, astfel că pentru toate aceste considerente, și în lumina jurisprudenței CJUE citate, recurenta afirmă că măsura recuperării ajutorului financiar este nelegală, solicitând casarea sentinței atacate, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii sale, așa cum a fost formulată.

Examinând recursul de față prin prisma dispozițiilor ar. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge în consecință.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect cererea de anulare a Deciziei de soluționare a contestației nr. 36847 din 7 octombrie 2015, a Procesului-verbal nr. x din 6 august 2015, a Notificării nr. x din 7 decembrie 2015, a Actului nr. x din 20 ianuarie 2016, solicitând în consecință și obligarea pârâtei la executarea Contractului de finanțare nr. x din 27 februarie 2014 prin virarea finanțării nerambursabile contractate.

În fapt, prin Procesul-verbal de de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x din 6 august 2015, intimata pârâtă a reținut crearea condițiilor artificiale în vederea accesării, de către recurenta reclamantă, a finanțării nerambursabile în cadrul Măsurii 312, stabilind intimata că beneficiarul real al finanțării este SC B. SRL, societate care nu putea accesa finanțarea nerambursabilă nefiind o microîntreprindere și neavând sediul și activitatea în mediul rural.

Recurenta reclamantă a formulat contestație împotriva procesului-verbal anterior menționat și subsecvent, prezenta acțiune în contencios administrativ, respinsă prin Sentința civilă nr. 217 din 12 decembrie 2016 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Critica recurentei reclamante la adresa legalității Sentinței civile nr. 217 din 12 decembrie 2016 este nefondată, constatând instanța de control judiciar că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, un prim argument dezvoltat de recurenta reclamantă în motivarea căii de atac este cel grefat pe greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 346/2004, apreciind recurenta reclamantă că în cauză nu este dovedită niciuna din ipotezele prevăzute la art. 4

4

alin. (1) lit. a) - d), pentru a se considera că societatea reclamantă este întreprindere legată față de societățile SC B. SRL și SC C. SRL.

Sub acest aspect trebuie observat faptul că existența condițiilor artificiale nu a fost raportată la una din ipotezele vizate de art. 4

4

alin. (1) lit. a) - d) din Legea nr. 346/2004 ci au fost avute în vedere elementele de fapt prezentate în cuprinsul procesului-verbal, care au fundamentat concluzia coordonării de fapt între societatea reclamantă și cele două societăți, în vederea accesării finanțării nerambursabile în condițiile Măsurii 312.

Astfel, neregula reprezentată de condițiile artificiale a fost analizată din perspectiva art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, potrivit căruia nu se efectuează nicio plata către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit ca au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plați, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor, astfel cum aceste prevederi au fost lămurite prin Hotărârea CJUE din 12 septembrie 2013, pronunțată în cauza nr. C 434/12 - Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia.

Analizând cauza dedusă judecății prin raportare la liniile directoare trasate de CJUE în hotărârea anterior citată, curtea de apel a constatat în mod întemeiat că sunt îndeplinite cele două condiții obligatorii pentru a se concluziona că reclamanta SC A. SRL, împreună cu SC B. SRL IAȘI, societate menționată de autoritatea pârâtă în actele contestate, a creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține ajutorul din cadrul FEADR - Măsura 312, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor, reclamanta nedemonstrând autonomia funcțională avută în vedere de CJUE în jurisprudența sa.

Contrar celor afirmate de recurenta reclamantă în prezenta cale de atac, concluzia la care a ajuns instanța fondului nu este una arbitrară ci dimpotrivă, este justificată prin raportare la elementele de ordin obiectiv și subiectiv precizate în cuprinsul considerentelor hotărârii.

Referitor la elementul obiectiv, curtea de apel a constatat că prin implementarea proiectului nu s-au realizat nici obiectivul general al Măsurii 312 dar nici obiectivele specifice și cele operaționale.

Reținând considerentul nr. 46 al Regulamentului 1698/2005, dispozițiile art. 52 din Regulamentul nr. 1698/2005 și cele de la pct. 2 din Anexa la Ordinul nr. 567/2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis - Sprijinirea activităților economice în vederea diversificării economiei rurale și a creșterii calității vieții în spațiu rural, judecătorul fondului constată că schema de ajutor urmărește realizarea:

- unui obiectiv general, care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale;

- a unor obiective specifice, respectiv crearea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural; creșterea valorii adăugate în activități non-agricole; crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală prestate de către microîntreprinderi

- a unor obiective operaționale, respectiv crearea de micro-întreprinderi precum și dezvoltarea celor existente în sectorul non-agricol, în spațiul rural; reducerea gradului de dependență față de agricultură.

În speța dedusă judecății, astfel cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamanta desfășoară activități constând în prestarea de servicii cu mașini și echipamente agricole fiind, așadar, aparent atins obiectivul general al măsurii 312, constând în încurajarea activităților non-agricole. Totodată, reclamanta a creat un loc de muncă în mediul rural, așa cum s-a obligat, locul de muncă pe care a fost angajat numitul E. Prin urmare, obiectivul general al Măsurii 312 privind creșterea numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale, precum și obiectivul specific al Măsurii 312, constând în crearea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural, ar părea, de asemenea, la prima vedere doar, că a fost atins.

Pe de altă parte însă, din documentele depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta a prestat servicii cu utilajele achiziționate ca urmare a contractului de finanțare încheiat, cu excepția SC F. SRL (Contract nr. x din 28 decembrie 2015, f. x și urm. Vol. I dosar), doar către SC B. SRL.

Legăturile reclamantei SC A. SRL cu SC B. SRL sunt de natură a proba crearea condițiilor artificiale pentru a obține finanțarea, arată instanța fondului, fiind demonstrat faptul că cele două societăți au acționat concertat, beneficiarul real al finanțării fiind SC B. SRL.

Astfel, așa cum s-a reținut în procesul-verbal de constatare a neregulilor, cererea de finanțare pe măsura 312 FEADR a fost depusă de SC A. SRL, societate înființată la data de 8 martie 2013, la data de 16 aprilie 2013, adică imediat după înmatriculare. La data de 5 martie 2014, după constatarea îndeplinirii condițiilor de conformitate, de eligibilitate și de selecție, reclamanta SC A. SRL a semnat contractul de finanțare nr. x.

Aspectele constatate vizând crearea de condiții artificiale pentru obținerea finanțării datează din perioada de implementare a proiectului, conturând însă în mod neechivoc intenția reclamantei de a proceda astfel, anterioară depunerii cererii de finanțare.

Așa cum s-a constatat de către pârâta AFIR, Curtea reține, la rândul ei, că beneficiarul-reclamant a încheiat Contractul de prestări servicii cu SC B. SRL la data de 1 decembrie 2014, cu valabilitate 1 decembrie 2014 - 1 decembrie 2020, utilajul fiind achiziționat efectiv abia la data de 13 mai 2015. La data încheierii contractului de prestări servicii, beneficiarul nu deținea utilajul, deci nu putea asigura serviciile asumate, rezultând astfel un prim indicator de coordonare între reclamantă și SC B. SRL Iași.

Totodată, încă înainte de a efectua vreun serviciu în favoarea SC B. SRL cu utilajul ce încă nu era achiziționat, reclamanta primește avansuri în sumă de 38.000 RON, respectiv 38.300 RON, la data de 24 aprilie 2015, respectiv 5 mai 2015, în temeiul contractului de prestări servicii din 1 decembrie 2014.

Acestui indicator i se adaugă însă unul cu atât mai important, constând în aceea că la data de 5 iunie 2014, pentru ca reclamanta să facă - ulterior semnării contractului de finanțare - dovada cofinanțării, suma de 162.000 RON a fost primită de la SC B. SRL, pentru ca a doua zi, aceeași sumă de bani să fie returnată către SC B. SRL, prin stornarea documentului de încasare.

Mai mult, pentru a obține cofinanțarea investiției, aport propriu, reclamanta a încheiat Contractul de credit nr. x din 31 martie 2015 în valoare 115.800 RON, cu G. SA, contract în care SC B. SRL apare din nou, având de această data rolul de codebitor pe toată perioada derulării creditului.

Deși susține că anterior cererii de finanțare nu a avut niciun raport cu SC B. SRL (aspect de bună seamă real câtă vreme SC A. SRL s-a înființat cu o lună anterior depunerii cererii), Curtea apreciază că de toate aspectele vizând partea financiară a contractului de finanțare s-a ocupat doar SC B. SRL - o societate aparent străină de reclamantă - fără de care aceasta din urmă nu ar fi reușit implementarea proiectului.

Prin prisma acestor elemente, nici locul de muncă nu mai poate fi interpretat ca fiind unul nou creat pentru mediul rural, cât timp domnul E. a fost anterior, timp de mai mulți ani, angajat al SC B. SRL și SC C. SRL. Doar dacă s-ar interpreta această situație scoasă din context, ar părea ca fiind o coincidență fără semnificație juridică, dar altfel nu este decât un alt indiciu de coordonare între SC A. SRL și SC B. SRL.

Având în vedere aceste împrejurări, care constituie indicii temeinice în sensul că reclamanta ar fi urmărit obținerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor din cadrul FEADR, conform celor sus-arătate, curtea a constatat îndeplinirea în speță și a elementului subiectiv al abaterii reținute în sarcina reclamantei, fiind îndeplinite condițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, existând o neregulă dovedită de pârâtă.

Curtea notează, în acord cu jurisprudența CJUE, că o atare împrejurare - crearea de condiții artificiale - nu reprezintă, per se, un motiv de recuperare a ajutorului financiar decât în măsura în care ar avea drept consecință neatingerea obiectivelor prevăzute de art. 52 din Regulamentul nr. 1698/2005. Semnificative în acest sens sunt argumentele CJUE în cauza C-434/12:

"totuși, o astfel de împrejurare nu permite în sine excluderea faptului că proiectul de investiții va contribui la atingerea obiectivelor prevăzute. În această privință, dacă se reproșează societății Slancheva că a urmărit să eludeze restricțiile privind mărimea proiectelor eligibile și suma maximă a ajutorului per beneficiar, este de competența instanței de trimitere să examineze dacă această intenție are drept consecință faptul că obiectivele prevăzute la art. 52 lit. a) pct. ii) din Regulamentul nr. 1698/2005 nu pot fi atinse".

Or, apreciază instanța, toate aspectele prezentate referitoare la legăturile juridice dintre reclamantă și SC B. SRL nu exclude, ci conturează, ideea unor indicii de frauda, chiar dacă proiectul a fost realizat, fiind achiziționat utilajul, în condițiile în care intenția cu care s-a acționat a fost exclusiv aceea ca SC B. SRL să beneficieze de măsura M 312 FEADR, pe care nu ar fi putut-o accesa personal, nefiind o microîntreprindere.

Văzând considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanța fondului a realizat o cercetare riguroasă pe marginea existenței condițiilor artificiale de accesare a finanțării nerambursabile de către recurenta reclamantă, considerente care exclud afirmațiile recurentei reclamante, în sensul că este o întreprindere autonomă de SC B. SRL și a încercat desfășurarea unui proiect independent.

Nefondată este și critica referitoare la pretinsul abuz de drept săvârșit de intimate pârâtă cu prilejul reverificării eligibilității proiectului finanțat prin x, fiind de observat faptul că elementele de natură a contura concluzia existenței unei coordonări între societățile menționate în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulii vizează și aspecte ce au fost constatate ulterior depunerii cererii, cum sunt cele referitoare la încheierea contractului de prestări servicii cu SC B. SRL precum și cele referitoare la finanțarea societății recurente.

Prin urmare, nu este demonstrată în cauză inconsecvența de tratament a instituției pârâte, în sensul reevaluării acelorași elemente de fapt și de drept într-un sens diametral opus celui manifestat cu prilejul analizării inițiale a cererii de finanțare și în consecință, nu se poate vorbi de încălcarea principiului securității juridice.

Față de aceste considerente Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat hotărârea atacată în acord cu prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, astfel cum acestea au fost interpretate prin Hotărârea CJUE din 12 septembrie 2013, pronunțată în cauza nr. C 434/12, nefiind demonstrată ipoteza încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material incidente cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 217 din 12 decembrie 2016 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2019.

GGC - CP