ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 678/C din 3 aprilie 2008 pronunțată

de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 1815/108/2007 s-a admis acțiunea formulată și

precizată de reclamanta SC G.C. SRL Timișoara în contradictoriu cu pârâta B.A.,

s-a constatat rezilierea unilaterală de către pârâta B.A. a contractului de

execuție din 1 aprilie 2006, începând cu data de 8 ianuarie 2007 și s-a dispus

obligarea pârâtei la plata sumei de 112.525,59 lei cu titlu de preț al

materialelor și construcțiilor efectuate în favoarea acesteia.

S-a dispus, de asemenea,

obligarea pârâtei la plata sumei de 9.002 lei cu titlu de penalități și în

continuare de 0,1% pe zi de întârziere, începând cu data de 18 aprilie 2007 și

până la data plății efective, dar nu mai mult decât debitul restant de

112.525,59 lei.

S-a luat act de renunțarea

reclamantei la judecarea capetelor de cerere privind acordarea dobânzii legale

și înființarea sechestrului asigurător.

În același timp, s-a dispus

respingerea cererii reconvenționale formulate de pârâtă prin care a solicitat

obligarea reclamantei la plata sumei reprezentând penalități de 1% pe zi de

întârziere începând cu data de 8 ianuarie 2006 și până la efectuarea plății,

calculate la valoarea lucrării neterminate, respectiv 37.950 euro, în lei la

data efectuării plății la care s-ar adăuga și celelalte cheltuieli de

finalizare a lucrărilor corespunzătoare etapei 1.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut că față de dispozițiile art. 7.2. din

contract, care prevăd că la sfârșitul fiecărei faze determinate de lucrări se

emite o factură pentru lucrări real efectuate, care urmează a fi achitată în

termen de 5 zile de la primirea acesteia, precum și față de art. 7.3 din

același contract care prevede penalități de 0,1% pe zi de întârziere, este

îndreptățită cererea reclamantei atât cu privire la suma de 112.525,59 lei

pentru pretenții, cât și cu privire la penalități.

Cât privește cererea

reconvențională a pârâtei s-a reținut că nu s-a dovedit în cauză culpa

reclamantei pentru întârzierea lucrărilor.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta B.A. și prin decizia comercială nr. 128/A/2008 Curtea de

Apel Alba Iulia, secția comercială, a respins apelul.

Pentru a hotărî astfel

instanța de apel a apreciat că în mod întemeiat prima instanță a reținut că

pârâta, prin reprezentantul său în șantier, martorul A.I., a fost de acord cu

lucrările executate de către reclamantă, iar prețurile stabilite inițial în

contract nu au suferit modificări esențiale; că fiind făcut pe baza acceptării

de către reprezentantul pârâtei în șantier, părțile au fost de acord și au

semnat inclusiv devizul final, așa încât orice susținere legată de eventuale

prețuri neacceptate de către pârâtă se dovedește a fi pură speculație; că nu

poate fi reținută nici susținerea apelantei în legătură cu faptul neprimirii

facturii fiscale din 29 ianuarie 2007 câtă vreme aceasta i-a fost comunicată cu

confirmare de primire; că în ce privește acțiunea reconvențională s-a reținut

ca fiind nedovedită.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs pârâta B.A. invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 9

raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, admiterea în parte a acțiunii,

respingerea capetelor de cerere privind plata prețului și a penalităților de

întârziere, constatarea rezilierii contractului de execuție din 1 aprilie 2006

în baza consimțământului ambelor părți, admiterea acțiunii reconvenționale.

În dezvoltarea în fapt a

recursului s-a susținut, în esență, că la data pronunțării hotărârii reclamanta

nu era legal reprezentată de administratorul judiciar al societății; că

instanțele de judecată trebuiau să suspende judecata cererii conform

prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006; că instanța de apel nu a luat act

de faptul că a recunoscut și a achitat o parte din creanță, respectiv suma de

65.900 lei, prin ordinul de încasare din 21 octombrie 2008; că la dosarul

cauzei sunt două devize diferite, unul întocmit la încheierea contractului și

al doilea întocmit la finalul contractului (2007); că al doilea deviz care

poartă denumirea de „anexa la contractul de execuție din 1 aprilie 2006” și

care are drept total suma de 193.435,5926 lei este devizul final, care a fost

semnat de către reprezentantul de atunci al reclamantei și de dirigintele de

șantier cu obiecțiuni pentru pozițiile 1 și 7; că dirigintele de șantier nu

putea suplini acordul pârâtei pentru schimbarea prețurilor; că dacă din suma

stabilită în raportul de expertiză de 148.083 lei se scade suma achitată de

81.868 lei rămâne suma de 61.214 lei, și că la această sumă se adaugă valoarea

materialelor rămase evaluate de expert la suma de 4.680 lei, astfel că totalul

sumei de achitat este de 65.894,65 lei; că la data de 21 octombrie 2008 a achitat

suma de 65.900 lei, conform ordinului de încasare în contul reclamantei; că

factura din 29 ianuarie 2007 nu i-a fost comunicată neexistând nicio dovadă în

acest sens; că penalitățile de întârziere nu pot fi acordate deoarece plata

trebuia făcută în termen de 5 zile de la primirea facturii iar reclamanta nu a

făcut dovada că recurenta a primit factura; că instanța în mod greșit în contra

probelor administrate a constatat că recurenta a reziliat în mod unilateral

contractul, când în realitate, contractul a fost reziliat în baza acordului

părților; că acțiunea reconvențională este întemeiată întrucât reclamanta nu a

respectat termenele din contract, și în raport de dispozițiile art. 8 din

contract reclamanta trebuia să fie obligată la penalități de 0,1% pe zi

lucrătoare de întârziere.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor de la

dosar prin prisma motivelor de recurs și dispozițiilor legale incidente cauzei

se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică

care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.

Motivul de recurs întemeiat

pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi primit.

Necitarea la primă instanță

a reclamantei prin administratorul judiciar nu-i poate fi imputată primei

instanțe la judecata fondului întrucât părțile nu au adus la cunoștință

deschiderea procedurii insolvenței față de reclamantă prin sentința comercială nr.

678 din 3 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu.

Nulitatea datorată necitării

poate fi invocată numai de către partea care nu a fost legal citată, pentru că

numai aceasta poate justifica un interes.

În calitate de reclamantă, SC

G.C. SRL Timișoara a câștigat procesul, astfel încât neputând invoca vreo

vătămare, nu putea justifica nici interesul invocării acestei excepții.

Recurenta a invocat în drept

dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., însă din analiza criticilor rezultă

că raportarea la aceste dispoziții este formală, dezvoltarea în fapt

nepermițând încadrarea criticilor în motivul de nelegalitate invocat.

Nici motivul întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primit.

În cauză procedura

insolvenței s-a dispus împotriva reclamantei, nu pârâtei debitoare, încât nu

sunt aplicabile dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce privește fondul

cauzei, deși recurenta a invocat afectarea hotărârii atacate de existența

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile

concret formulate privesc doar reținerea greșită a situației de fapt printr-o

apreciere necorespunzătoare a probelor, ce nu-și găsesc corespondent în

ipotezele textului legal invocat.

Susținerea recurentei că

prețul stabilit de părți a fost modificat unilateral nu poate fi primită

întrucât devizul final a fost acceptat de reprezentantul pârâtei.

Referirile la neprimirea

facturii fiscale din 29 ianuarie 2007, la achitarea unei părți din creanță, la

modul de calcul al valorii lucrărilor recunoscute ca fiind executate, se

circumscriu aspectelor de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii

atacate.

Susținerea recurentei că a

achitat o parte din creanță, după pronunțarea sentinței nu este de natură a

afecta soluția pronunțată de instanța de fond, aceasta plată urmând a fi avută

în vedere cu ocazia executării.

Față de dispozițiile art. 7.3

din contract reclamanta este îndreptățită și la penalități de întârziere de

0,1% pe zi, așa cum corect a reținut instanța de fond.

În ce privește rezilierea

contractului de execuție, s-a reținut corect că nu se poate face abstracție de

declarația unilaterală a pârâtei din 8 ianuarie 2007 prin care aceasta s-a

exprimat neechivoc în sensul renunțării la contract.

Referitor la acțiunea

reconvențională în mod întemeiat s-a reținut de instanța de apel ca fiind

nedovedită, de vreme ce pârâta nu a reclamat pe parcursul executării

lucrărilor, executarea acestora cu întârziere, eventuale necorelări fiind de

comun acord rezolvate pentru pârâtă prin reprezentare, de către dirigintele de

șantier.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 318 Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat

de pârâtă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

pârâta B.A. împotriva deciziei comerciale nr. 128/A/2008 din 24 octombrie 2008

a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 ianuarie 2010.