ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2840/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC P. SA cu sediul în Timișoara, a

chemat în judecată pe pârâta SC T.A.S.S. SRL solicitând obligarea acesteia la

plata sumei de 420.445,89 lei diferență de preț neachitat și 19.620,79 lei

dobânzi, rezultată din executarea contractului de antrepriză de lucrări de

construcții.

Pârâta, prin cerere reconvențională, a

solicitat să se constate că reclamanta nu a îndeplinit corespunzător și la

termen obligațiile contractuale și să fie obligată la 132.638,6 euro penalități

de întârziere iar în subsidiar să se constate compensația datoriilor reciproce

până la concurența celei mai mici și reclamanta să fie obligată la diferența

creanțelor.

Tribunalul Timiș, prin sentința civilă

nr. 764 din 6 aprilie 2007 a admis acțiunea principală, a obligat pe pârâtă la

plata sumei de 420.445,89 lei preț neachitat și la 19.620,79 lei dobânzi, a

admis în parte cererea reconvențională și a obligat pe reclamantă la 66.319 euro

penalități de întârziere, compensând cheltuielile de judecată.

Instanța de fond a reținut, în esență,

că prin contractul de antrepriză având ca obiect construcția unui atelier

mecanic, s-a prevăzut prețul lucrării și termenul de execuție, stabilindu-se că

termenul de predare stipulat va fi respectat cu condiția ca beneficiarul să nu

solicite modificări esențiale ale lucrărilor. Din prețul stabilit pârâta nu a

achitat suma de 420.445,89 lei la care reclamanta a calculat dobânzi în sumă de

19.620,79 lei.

Mai reține instanța de fond,

deficiențele existente în executarea lucrărilor au fost remediate, dar au

determinat o întârziere în execuție pentru care penalitățile calculate potrivit

prevederilor contractuale dar ținând cont de culpa comună a părților, sunt în

sumă de 66.319 euro.

Curtea de Apel Timișoara, prin Decizia

civilă nr. 217/A din 15 octombrie 2007 a respins ca nefondate apelurile

declarate de părți, considerând că ambele părți au avut cel puțin parțial, o

culpă comună în realizarea cu întârziere a lucrării, urmată de neplata totală a

contravalorii acesteia.

Admiterea cererii principale nu

exclude sancționarea reclamantei pentru întârzierea lucrării raportat la

aprecierea culpei comune.

În privința apelului pârâtei, instanța

a reținut că remedierea unor lucrări s-a datorat execuțiilor ulterioare impuse

de beneficiar iar calculul penalităților s-a apreciat că începe să curgă din

luna noiembrie 2004 raportat la prețul fixat stabilit pentru lucrările

inițiale.

Împotriva deciziei astfel pronunțate,

părțile au declarat recurs.

Reclamanta și-a întemeiat cererea pe

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. susținând că instanța de

apel nu a motivat admiterea în parte a cererii reconvenționale și a compensării

în totalitate a cheltuielilor de judecată, ci a reținut că începerea lucrărilor

a fost întârziată și finalizarea acestora din ulterioarele dispoziții de șantier

date de beneficiară; instanța de apel a interpretat greșit contractul părților

care prevedea respectarea termenului de finalizare sub rezerva menținerii

întinderii prestațiilor însă pârâta a solicitat lucrări suplimentare și

modificări ale proiectului de execuție; instanța de apel a făcut o greșită

aplicare a H.G. nr. 273/1994 ignorând prevederile potrivit cărora după

acceptarea recepției investitorul nu mai poate emite alte solicitări de

remediere de lucrări, penalizări, diminuări de valori decât cele consemnate în

procesul verbal de recepție.

Cu privire la compensarea

cheltuielilor de judecată recurenta reclamantă susține că instanța de apel a

făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., compensarea

operând numai parțial.

Pârâta și-a întemeiat recursul pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând modificarea deciziei

atacate, schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii și admiterii

cererii reconvenționale întrucât SC P. SA a întârziat predarea lucrărilor din

vina sa, lucrările au prezentat vicii grave de execuție semnalate în scris atât

înainte de încheierea protocoalelor de conciliere cât și ulterior acestei date

- 26 mai 2005.

Nu poate fi reținută culpa

beneficiarului în întârzierea lucrărilor prin eliberarea autorizației de

construcție la 1 noiembrie 2004 cât timp în contract se prevedea că lucrările

încep imediat după semnarea contractului, dar nici acela rezultând din

executarea întocmai a proiectului, când și-a asumat obligația de a concepe și

executa lucrarea. Greșit s-a reținut că fisurile în zidărie au apărut ca urmare

a lucrărilor ulterioare după cum nu s-a reținut devierea unor ziduri.

Întârzierea în finalizarea lucrărilor

s-a datorat exclusiv antreprenorului, care pentru lucrări suplimentare nu a

solicitat prelungirea termenului de predare așa încât predarea lucrării la

aproape 1 an de la termenul prevăzut se datorează culpei reclamantei. Actele

adiționale nu au întârziat predarea lucrării, ele având ca obiect lucrări

distincte iar lucrările suplimentare solicitate erau pentru realizarea

construcției în conformitate cu detaliile din „descrierea clădirii”.

Lucrările suplimentare invocate de

reclamantă au fost urmare a viciilor construcției executate care-i sunt

imputabile.

Pârâta recurentă mai susține că termenul

de execuție nu putea fi modificat iar avizarea planurilor de execuție se

efectua imediat.

Probele administrate îndreptățeau la

plata penalităților de întârziere egale cu plafonul maxim de 10% din prețul

lucrărilor inițiale.

Pe de altă parte plata parțială a

facturii din 8 aprilie 2005 a fost făcută întrucât lucrarea nu a fost executată

în întregime la data facturării ci abia la 13 iulie 2005.

Recursul reclamantei urmează a fi

admis.

Prin contractul de antrepriză încheiat

între părți la data de 13 iulie 2004 s-a stabilit construcția unui atelier

mecanic pentru prețul de 1.326.386 auro eșalonat în cinci rate.

Între clauzele contractuale (art. 13 alin.

(3) s-a stipulat exonerarea de răspundere a antreprenorului dacă proprietarul

nu transmite instrucțiunile corespunzătoare deși antreprenorul îl informează în

scris. Responsabilitatea antreprenorului este înlăturată și în cazul în care

acesta nu a putut începe lucrările din cauza proprietarului (art. 16 alin. (2) lit.

a).

În aceiași termeni s-a prevăzut și

prelungirea termenului, caz în care antreprenorul nu e responsabil de

întârziere, în condițiile în care modificările substanțiale și neprevăzute

precum și neîndeplinirea obligațiilor de către proprietar sunt cauze de neresponsabilitate

(art. 22 alin. (1) lit. a) și b).

Deși condițiile contractului stipulau

începerea lucrărilor la data încheierii înțelegerii dintre părți, prin actele

adiționale din 20 iulie 2004 (filele 113, 135 și 138 dosar fond), s-au

suplimentat lucrările contractate. Cu toate acestea, autorizația de construcție

- aflată în sarcina proprietarului - a fost eliberată la 1 noiembrie 2004, iar

în perioada execuției, proiectantul a dat dispoziție de șantier ce s-a întins

pe perioada 18 octombrie 2004 - 8 martie 2005 (filele 108-110 fond). Mai mult

la 14 aprilie 2005 în procesul verbal de recepție s-a menționat lipsa din

documentația scrisă și desenată a unor elemente ce urma să fie întocmite până

la 15 mai 2005 (filele 15-16).

Toate acestea au atras incidența prevederilor

contractuale susmenționate care exonerează pe antreprenor de termenul prevăzut,

întrucât prelungirea termenului s-a datorat unor modificări substanțiale și

neprevăzute pe care proprietarul le-a dorit.

Deși analiza probatoriilor excede

cadrului procesual al acestei căi extraordinare de atac, trebuie amintit pct. 5-8

al raportului de expertiză care concluzionează asupra lucrărilor suplimentare

solicitate și documentației întocmite pentru acestea. Aceasta întrucât

interpretarea actelor deduse judecății respectiv a contractului și actelor

adiționale a fost greșită, instanțele schimbând înțelesul neîndoielnic al

acestora cu privire la executarea cu întârziere a lucrărilor și

responsabilitatea proprietarului.

Culpa însă în neexecutarea

corespunzătoare a construcției este determinată în sarcina reclamantei, care a

fost obligată să le remedieze.

Prevalându-se de clauzele contractuale

stipulate în art. 13, 16 și 22, antreprenorul nu mai poate fi penalizat în

condițiile secțiunii 4.3, iar proprietarul nu mai poate beneficia de

respectarea „Datei revizuite” în situația în care întârzierea în începerea

lucrărilor și modificările succesive ale proiectului s-au datorat acestuia.

Recursul pârâtei este nefondat și va

fi respins.

Reținând aspectele de fapt expuse relative

la culpa proprietarului (recurenta-pârâtă) în întârzierea lucrărilor executate,

pretenția acesteia la penalitățile maxime de întârziere stipulate în contract

este nefondată.

Prin cererea reconvențională, pârâta a

sesizat instanța cu constatarea neîndeplinirii corespunzătoare a lucrărilor și

cu pretenții în sumă de 132.638,6 euro reprezentând penalități de întârziere.

Instanțele de fond judicios au

constatat culpa antreprenorului în executarea necorespunzătoare a unor lucrări,

care ulterior au fost remediate, însă pretențiile pârâtei vizau exclusiv

executarea cu întârziere a lucrărilor.

Încheierea contractului cu termen de

începere a lucrărilor pe data de 13 iulie 2004 nu putea fi respectat cât timp

proprietarul nu a pus la dispoziție antreprenorului autorizația de construcție

decât la 1 noiembrie 2004 (prin înștiințarea Inspectoratului în Construcții

Timiș).

Termenul din 16 noiembrie 2004 de

finalizare a lucrărilor, astfel cum a fost prevăzut inițial în contract nu

putea fi respectat cât timp dispozițiile de șantier din 18 octombrie 2004, 19

ianuarie 2005 și 8 martie 2005 prevedeau modificări structurale ale proiectului

(planșeu mai subțire, alte dimensiuni și forme de fațadă, centură din beton

armat, modificări ale dimensiunilor și golurilor de uși și ferestre și în

consola stâlpului de beton armat) pe care proiectantul le-a solicitat, iar

unele piese din documentația scrisă și desenată erau incomplete sau lipseau,

așa încât antreprenorului nu i se poate imputa o culpă. Solicitările

„suplimentare” pe care pârâta le evocă ca fiind pentru realizarea construcției

în strictă conformitate cu detaliile din anexa „Descrierea clădirii” reprezintă

de fapt completări ale proiectului de care responsabil era proprietarul.

Considerarea actelor adiționale ca

fiind distincte de contract este contrazisă de însăși intenția părților, care

stabilesc prin acestea suplimentarea valorii contractului.

Faptul că termenul contractual nu

putea fi prelungit este nerelevant față de stabilirea culpei contractuale, și

adresele pârâtei relative la această situație. Art. 13 alin. (3) atrage

răspunderea proprietarului pentru instrucțiunile netransmise, iar corespondența

părților și modificările survenite în documentația tehnică sunt elocvente.

În privința plății parțiale a facturii

din 8 aprilie 2005 și acordarea dobânzilor de la data de 14 aprilie 2005,

instanțele de fond judicios au considerat construcția finalizată la data

întocmirii proceselor verbale de recepție, astfel cum prevederile H.G. nr. 273/1994

o reglementează.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art.

312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul

reclamantei, va modifica Decizia nr. 217/A din 15 octombrie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, va admite în parte apelul reclamantei și va schimba

în parte sentința nr. 764 din 16 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în

sensul că va respinge cererea reconvențională, menținând celelalte dispoziții.

Va respinge ca nefondat recursul pârâtei declarat împotriva aceleiași decizii a

curții de apel.

În considerarea dispozițiilor art. 274

C. proc. civ. va obliga pe recurenta pârâtă la 3.793 lei cheltuieli de judecată

către recurenta reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC P. SA

Timișoara împotriva Deciziei nr. 217/A din 15 octombrie 2007 a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială.

Modifică decizia recurată și admite și

apelul declarat de aceeași parte împotriva sentinței civile nr. 764 din 16

aprilie 2007 a Tribunalului Timiș în sensul că schimbă în parte această

sentință, respectiv respinge cererea reconvențională a pârâtei.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Obligă pe recurenta-pârâtă SC T.A.S.S.

SRL Timișoara la plata sumei de 3.793 lei cheltuieli de judecată în favoarea

recurentei-reclamante.

Respinge ca nefondat recursul declarat

de recurenta-pârâtă SC T.A.S.S. SRL Timișoara împotriva aceleiași decizii

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 octombrie 2008.