ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2840/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC P. SA cu sediul în Timișoara, a chemat în judecată pe pârâta SC T.A.S.S. SRL solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 420.445,89 lei diferență de preț neachitat și 19.620,79 lei dobânzi, rezultată din executarea contractului de antrepriză de lucrări de construcții. Pârâta, prin cerere reconvențională, a solicitat să se constate că reclamanta nu a îndeplinit corespunzător și la termen obligațiile contractuale și să fie obligată la 132.638,6 euro penalități de întârziere iar în subsidiar să se constate compensația datoriilor reciproce până la concurența celei mai mici și reclamanta să fie obligată la diferența creanțelor.

Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 764 din 6 aprilie 2007 a admis acțiunea principală, a obligat pe pârâtă la plata sumei de 420.445,89 lei preț neachitat și la 19.620,79 lei dobânzi, a admis în parte cererea reconvențională și a obligat pe reclamantă la 66.319 euro penalități de întârziere, compensând cheltuielile de judecată. Instanța de fond a reținut, în esență, că prin contractul de antrepriză având ca obiect construcția unui atelier mecanic, s-a prevăzut prețul lucrării și termenul de execuție, stabilindu-se că termenul de predare stipulat va fi respectat cu condiția ca beneficiarul să nu solicite modificări esențiale ale lucrărilor. Din prețul stabilit pârâta nu a achitat suma de 420.445,89 lei la care reclamanta a calculat dobânzi în sumă de 19.620,79 lei.

Mai reține instanța de fond, deficiențele existente în executarea lucrărilor au fost remediate, dar au determinat o întârziere în execuție pentru care penalitățile calculate potrivit prevederilor contractuale dar ținând cont de culpa comună a părților, sunt în sumă de 66.319 euro. Curtea de Apel Timișoara, prin Decizia civilă nr. 217/A din 15 octombrie 2007 a respins ca nefondate apelurile declarate de părți, considerând că ambele părți au avut cel puțin parțial, o culpă comună în realizarea cu întârziere a lucrării, urmată de neplata totală a contravalorii acesteia. Admiterea cererii principale nu exclude sancționarea reclamantei pentru întârzierea lucrării raportat la aprecierea culpei comune.

În privința apelului pârâtei, instanța a reținut că remedierea unor lucrări s-a datorat execuțiilor ulterioare impuse de beneficiar iar calculul penalităților s-a apreciat că începe să curgă din luna noiembrie 2004 raportat la prețul fixat stabilit pentru lucrările inițiale. Împotriva deciziei astfel pronunțate, părțile au declarat recurs. Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

susținând că instanța de apel nu a motivat admiterea în parte a cererii reconvenționale și a compensării în totalitate a cheltuielilor de judecată, ci a reținut că începerea lucrărilor a fost întârziată și finalizarea acestora din ulterioarele dispoziții de șantier date de beneficiară; instanța de apel a interpretat greșit contractul părților care prevedea respectarea termenului de finalizare sub rezerva menținerii întinderii prestațiilor însă pârâta a solicitat lucrări suplimentare și modificări ale proiectului de execuție; instanța de apel a făcut o greșită aplicare a H.G. nr. 273/1994 ignorând prevederile potrivit cărora după acceptarea recepției investitorul nu mai poate emite alte solicitări de remediere de lucrări, penalizări, diminuări de valori decât cele consemnate în procesul verbal de recepție.

Cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată recurenta reclamantă susține că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., compensarea operând numai parțial. Pârâta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

susținând modificarea deciziei atacate, schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii și admiterii cererii reconvenționale întrucât SC P. SA a întârziat predarea lucrărilor din vina sa, lucrările au prezentat vicii grave de execuție semnalate în scris atât înainte de încheierea protocoalelor de conciliere cât și ulterior acestei date - 26 mai 2005. Nu poate fi reținută culpa beneficiarului în întârzierea lucrărilor prin eliberarea autorizației de construcție la 1 noiembrie 2004 cât timp în contract se prevedea că lucrările încep imediat după semnarea contractului, dar nici acela rezultând din executarea întocmai a proiectului, când și-a asumat obligația de a concepe și executa lucrarea.

Greșit s-a reținut că fisurile în zidărie au apărut ca urmare a lucrărilor ulterioare după cum nu s-a reținut devierea unor ziduri. Întârzierea în finalizarea lucrărilor s-a datorat exclusiv antreprenorului, care pentru lucrări suplimentare nu a solicitat prelungirea termenului de predare așa încât predarea lucrării la aproape 1 an de la termenul prevăzut se datorează culpei reclamantei. Actele adiționale nu au întârziat predarea lucrării, ele având ca obiect lucrări distincte iar lucrările suplimentare solicitate erau pentru realizarea construcției în conformitate cu detaliile din „descrierea clădirii”. Lucrările suplimentare invocate de reclamantă au fost urmare a viciilor construcției executate care-i sunt imputabile.

Pârâta recurentă mai susține că termenul de execuție nu putea fi modificat iar avizarea planurilor de execuție se efectua imediat. Probele administrate îndreptățeau la plata penalităților de întârziere egale cu plafonul maxim de 10% din prețul lucrărilor inițiale. Pe de altă parte plata parțială a facturii din 8 aprilie 2005 a fost făcută întrucât lucrarea nu a fost executată în întregime la data facturării ci abia la 13 iulie 2005. Recursul reclamantei urmează a fi admis. Prin contractul de antrepriză încheiat între părți la data de 13 iulie 2004 s-a stabilit construcția unui atelier mecanic pentru prețul de 1.326.386 auro eșalonat în cinci rate. Între clauzele contractuale (art. 13 alin. (3) s-a stipulat exonerarea de răspundere a antreprenorului dacă proprietarul nu transmite instrucțiunile corespunzătoare deși antreprenorul îl informează în scris.

Responsabilitatea antreprenorului este înlăturată și în cazul în care acesta nu a putut începe lucrările din cauza proprietarului (art. 16 alin. (2) lit. a). În aceiași termeni s-a prevăzut și prelungirea termenului, caz în care antreprenorul nu e responsabil de întârziere, în condițiile în care modificările substanțiale și neprevăzute precum și neîndeplinirea obligațiilor de către proprietar sunt cauze de neresponsabilitate (art. 22 alin. (1) lit. a) și b). Deși condițiile contractului stipulau începerea lucrărilor la data încheierii înțelegerii dintre părți, prin actele adiționale din 20 iulie 2004 (filele 113, 135 și 138 dosar fond), s-au suplimentat lucrările contractate. Cu toate acestea, autorizația de construcție - aflată în sarcina proprietarului - a fost eliberată la 1 noiembrie 2004, iar în perioada execuției, proiectantul a dat dispoziție de șantier ce s-a întins pe perioada 18 octombrie 2004 - 8 martie 2005 (filele 108-110 fond).

Mai mult la 14 aprilie 2005 în procesul verbal de recepție s-a menționat lipsa din documentația scrisă și desenată a unor elemente ce urma să fie întocmite până la 15 mai 2005 (filele 15-16). Toate acestea au atras incidența prevederilor contractuale susmenționate care exonerează pe antreprenor de termenul prevăzut, întrucât prelungirea termenului s-a datorat unor modificări substanțiale și neprevăzute pe care proprietarul le-a dorit. Deși analiza probatoriilor excede cadrului procesual al acestei căi extraordinare de atac, trebuie amintit pct. 5-8 al raportului de expertiză care concluzionează asupra lucrărilor suplimentare solicitate și documentației întocmite pentru acestea. Aceasta întrucât interpretarea actelor deduse judecății respectiv a contractului și actelor adiționale a fost greșită, instanțele schimbând înțelesul neîndoielnic al acestora cu privire la executarea cu întârziere a lucrărilor și responsabilitatea proprietarului.

Culpa însă în neexecutarea corespunzătoare a construcției este determinată în sarcina reclamantei, care a fost obligată să le remedieze. Prevalându-se de clauzele contractuale stipulate în art. 13, 16 și 22, antreprenorul nu mai poate fi penalizat în condițiile secțiunii 4.3, iar proprietarul nu mai poate beneficia de respectarea „Datei revizuite” în situația în care întârzierea în începerea lucrărilor și modificările succesive ale proiectului s-au datorat acestuia. Recursul pârâtei este nefondat și va fi respins. Reținând aspectele de fapt expuse relative la culpa proprietarului (recurenta-pârâtă) în întârzierea lucrărilor executate, pretenția acesteia la penalitățile maxime de întârziere stipulate în contract este nefondată.

Prin cererea reconvențională, pârâta a sesizat instanța cu constatarea neîndeplinirii corespunzătoare a lucrărilor și cu pretenții în sumă de 132.638,6 euro reprezentând penalități de întârziere. Instanțele de fond judicios au constatat culpa antreprenorului în executarea necorespunzătoare a unor lucrări, care ulterior au fost remediate, însă pretențiile pârâtei vizau exclusiv executarea cu întârziere a lucrărilor. Încheierea contractului cu termen de începere a lucrărilor pe data de 13 iulie 2004 nu putea fi respectat cât timp proprietarul nu a pus la dispoziție antreprenorului autorizația de construcție decât la 1 noiembrie 2004 (prin înștiințarea Inspectoratului în Construcții Timiș).

Termenul din 16 noiembrie 2004 de finalizare a lucrărilor, astfel cum a fost prevăzut inițial în contract nu putea fi respectat cât timp dispozițiile de șantier din 18 octombrie 2004, 19 ianuarie 2005 și 8 martie 2005 prevedeau modificări structurale ale proiectului (planșeu mai subțire, alte dimensiuni și forme de fațadă, centură din beton armat, modificări ale dimensiunilor și golurilor de uși și ferestre și în consola stâlpului de beton armat) pe care proiectantul le-a solicitat, iar unele piese din documentația scrisă și desenată erau incomplete sau lipseau, așa încât antreprenorului nu i se poate imputa o culpă. Solicitările „suplimentare” pe care pârâta le evocă ca fiind pentru realizarea construcției în strictă conformitate cu detaliile din anexa „Descrierea clădirii” reprezintă de fapt completări ale proiectului de care responsabil era proprietarul.

Considerarea actelor adiționale ca fiind distincte de contract este contrazisă de însăși intenția părților, care stabilesc prin acestea suplimentarea valorii contractului. Faptul că termenul contractual nu putea fi prelungit este nerelevant față de stabilirea culpei contractuale, și adresele pârâtei relative la această situație. Art. 13 alin. (3) atrage răspunderea proprietarului pentru instrucțiunile netransmise, iar corespondența părților și modificările survenite în documentația tehnică sunt elocvente. În privința plății parțiale a facturii din 8 aprilie 2005 și acordarea dobânzilor de la data de 14 aprilie 2005, instanțele de fond judicios au considerat construcția finalizată la data întocmirii proceselor verbale de recepție, astfel cum prevederile H.G.

nr. 273/1994 o reglementează. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul reclamantei, va modifica Decizia nr. 217/A din 15 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, va admite în parte apelul reclamantei și va schimba în parte sentința nr. 764 din 16 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în sensul că va respinge cererea reconvențională, menținând celelalte dispoziții. Va respinge ca nefondat recursul pârâtei declarat împotriva aceleiași decizii a curții de apel. În considerarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. va obliga pe recurenta pârâtă la 3.793 lei cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC P. SA Timișoara împotriva Deciziei nr. 217/A din 15 octombrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Modifică decizia recurată și admite și apelul declarat de aceeași parte împotriva sentinței civile nr. 764 din 16 aprilie 2007 a Tribunalului Timiș în sensul că schimbă în parte această sentință, respectiv respinge cererea reconvențională a pârâtei. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Obligă pe recurenta-pârâtă SC T.A.S.S. SRL Timișoara la plata sumei de 3.793 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentei-reclamante. Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC T.A.S.S. SRL Timișoara împotriva aceleiași decizii Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2008.