ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2840/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2840/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de
față:
Din examinarea
lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC P. SA cu sediul în Timișoara, a
chemat în judecată pe pârâta SC T.A.S.S. SRL solicitând obligarea acesteia la
plata sumei de 420.445,89 lei diferență de preț neachitat și 19.620,79 lei
dobânzi, rezultată din executarea contractului de antrepriză de lucrări de
construcții.
Pârâta, prin cerere reconvențională, a
solicitat să se constate că reclamanta nu a îndeplinit corespunzător și la
termen obligațiile contractuale și să fie obligată la 132.638,6 euro penalități
de întârziere iar în subsidiar să se constate compensația datoriilor reciproce
până la concurența celei mai mici și reclamanta să fie obligată la diferența
creanțelor.
Tribunalul Timiș, prin sentința civilă
nr. 764 din 6 aprilie 2007 a admis acțiunea principală, a obligat pe pârâtă la
plata sumei de 420.445,89 lei preț neachitat și la 19.620,79 lei dobânzi, a
admis în parte cererea reconvențională și a obligat pe reclamantă la 66.319 euro
penalități de întârziere, compensând cheltuielile de judecată.
Instanța de fond a reținut, în esență,
că prin contractul de antrepriză având ca obiect construcția unui atelier
mecanic, s-a prevăzut prețul lucrării și termenul de execuție, stabilindu-se că
termenul de predare stipulat va fi respectat cu condiția ca beneficiarul să nu
solicite modificări esențiale ale lucrărilor. Din prețul stabilit pârâta nu a
achitat suma de 420.445,89 lei la care reclamanta a calculat dobânzi în sumă de
19.620,79 lei.
Mai reține instanța de fond,
deficiențele existente în executarea lucrărilor au fost remediate, dar au
determinat o întârziere în execuție pentru care penalitățile calculate potrivit
prevederilor contractuale dar ținând cont de culpa comună a părților, sunt în
sumă de 66.319 euro.
Curtea de Apel Timișoara, prin Decizia
civilă nr. 217/A din 15 octombrie 2007 a respins ca nefondate apelurile
declarate de părți, considerând că ambele părți au avut cel puțin parțial, o
culpă comună în realizarea cu întârziere a lucrării, urmată de neplata totală a
contravalorii acesteia.
Admiterea cererii principale nu
exclude sancționarea reclamantei pentru întârzierea lucrării raportat la
aprecierea culpei comune.
În privința apelului pârâtei, instanța
a reținut că remedierea unor lucrări s-a datorat execuțiilor ulterioare impuse
de beneficiar iar calculul penalităților s-a apreciat că începe să curgă din
luna noiembrie 2004 raportat la prețul fixat stabilit pentru lucrările
inițiale.
Împotriva deciziei astfel pronunțate,
părțile au declarat recurs.
Reclamanta și-a întemeiat cererea pe
dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. susținând că instanța de
apel nu a motivat admiterea în parte a cererii reconvenționale și a compensării
în totalitate a cheltuielilor de judecată, ci a reținut că începerea lucrărilor
a fost întârziată și finalizarea acestora din ulterioarele dispoziții de șantier
date de beneficiară; instanța de apel a interpretat greșit contractul părților
care prevedea respectarea termenului de finalizare sub rezerva menținerii
întinderii prestațiilor însă pârâta a solicitat lucrări suplimentare și
modificări ale proiectului de execuție; instanța de apel a făcut o greșită
aplicare a H.G. nr. 273/1994 ignorând prevederile potrivit cărora după
acceptarea recepției investitorul nu mai poate emite alte solicitări de
remediere de lucrări, penalizări, diminuări de valori decât cele consemnate în
procesul verbal de recepție.
Cu privire la compensarea
cheltuielilor de judecată recurenta reclamantă susține că instanța de apel a
făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., compensarea
operând numai parțial.
Pârâta și-a întemeiat recursul pe
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând modificarea deciziei
atacate, schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii și admiterii
cererii reconvenționale întrucât SC P. SA a întârziat predarea lucrărilor din
vina sa, lucrările au prezentat vicii grave de execuție semnalate în scris atât
înainte de încheierea protocoalelor de conciliere cât și ulterior acestei date
- 26 mai 2005.
Nu poate fi reținută culpa
beneficiarului în întârzierea lucrărilor prin eliberarea autorizației de
construcție la 1 noiembrie 2004 cât timp în contract se prevedea că lucrările
încep imediat după semnarea contractului, dar nici acela rezultând din
executarea întocmai a proiectului, când și-a asumat obligația de a concepe și
executa lucrarea. Greșit s-a reținut că fisurile în zidărie au apărut ca urmare
a lucrărilor ulterioare după cum nu s-a reținut devierea unor ziduri.
Întârzierea în finalizarea lucrărilor
s-a datorat exclusiv antreprenorului, care pentru lucrări suplimentare nu a
solicitat prelungirea termenului de predare așa încât predarea lucrării la
aproape 1 an de la termenul prevăzut se datorează culpei reclamantei. Actele
adiționale nu au întârziat predarea lucrării, ele având ca obiect lucrări
distincte iar lucrările suplimentare solicitate erau pentru realizarea
construcției în conformitate cu detaliile din „descrierea clădirii”.
Lucrările suplimentare invocate de
reclamantă au fost urmare a viciilor construcției executate care-i sunt
imputabile.
Pârâta recurentă mai susține că termenul
de execuție nu putea fi modificat iar avizarea planurilor de execuție se
efectua imediat.
Probele administrate îndreptățeau la
plata penalităților de întârziere egale cu plafonul maxim de 10% din prețul
lucrărilor inițiale.
Pe de altă parte plata parțială a
facturii din 8 aprilie 2005 a fost făcută întrucât lucrarea nu a fost executată
în întregime la data facturării ci abia la 13 iulie 2005.
Recursul reclamantei urmează a fi
admis.
Prin contractul de antrepriză încheiat
între părți la data de 13 iulie 2004 s-a stabilit construcția unui atelier
mecanic pentru prețul de 1.326.386 auro eșalonat în cinci rate.
Între clauzele contractuale (art. 13 alin.
(3) s-a stipulat exonerarea de răspundere a antreprenorului dacă proprietarul
nu transmite instrucțiunile corespunzătoare deși antreprenorul îl informează în
scris. Responsabilitatea antreprenorului este înlăturată și în cazul în care
acesta nu a putut începe lucrările din cauza proprietarului (art. 16 alin. (2) lit.
a).
În aceiași termeni s-a prevăzut și
prelungirea termenului, caz în care antreprenorul nu e responsabil de
întârziere, în condițiile în care modificările substanțiale și neprevăzute
precum și neîndeplinirea obligațiilor de către proprietar sunt cauze de neresponsabilitate
(art. 22 alin. (1) lit. a) și b).
Deși condițiile contractului stipulau
începerea lucrărilor la data încheierii înțelegerii dintre părți, prin actele
adiționale din 20 iulie 2004 (filele 113, 135 și 138 dosar fond), s-au
suplimentat lucrările contractate. Cu toate acestea, autorizația de construcție
- aflată în sarcina proprietarului - a fost eliberată la 1 noiembrie 2004, iar
în perioada execuției, proiectantul a dat dispoziție de șantier ce s-a întins
pe perioada 18 octombrie 2004 - 8 martie 2005 (filele 108-110 fond). Mai mult
la 14 aprilie 2005 în procesul verbal de recepție s-a menționat lipsa din
documentația scrisă și desenată a unor elemente ce urma să fie întocmite până
la 15 mai 2005 (filele 15-16).
Toate acestea au atras incidența prevederilor
contractuale susmenționate care exonerează pe antreprenor de termenul prevăzut,
întrucât prelungirea termenului s-a datorat unor modificări substanțiale și
neprevăzute pe care proprietarul le-a dorit.
Deși analiza probatoriilor excede
cadrului procesual al acestei căi extraordinare de atac, trebuie amintit pct. 5-8
al raportului de expertiză care concluzionează asupra lucrărilor suplimentare
solicitate și documentației întocmite pentru acestea. Aceasta întrucât
interpretarea actelor deduse judecății respectiv a contractului și actelor
adiționale a fost greșită, instanțele schimbând înțelesul neîndoielnic al
acestora cu privire la executarea cu întârziere a lucrărilor și
responsabilitatea proprietarului.
Culpa însă în neexecutarea
corespunzătoare a construcției este determinată în sarcina reclamantei, care a
fost obligată să le remedieze.
Prevalându-se de clauzele contractuale
stipulate în art. 13, 16 și 22, antreprenorul nu mai poate fi penalizat în
condițiile secțiunii 4.3, iar proprietarul nu mai poate beneficia de
respectarea „Datei revizuite” în situația în care întârzierea în începerea
lucrărilor și modificările succesive ale proiectului s-au datorat acestuia.
Recursul pârâtei este nefondat și va
fi respins.
Reținând aspectele de fapt expuse relative
la culpa proprietarului (recurenta-pârâtă) în întârzierea lucrărilor executate,
pretenția acesteia la penalitățile maxime de întârziere stipulate în contract
este nefondată.
Prin cererea reconvențională, pârâta a
sesizat instanța cu constatarea neîndeplinirii corespunzătoare a lucrărilor și
cu pretenții în sumă de 132.638,6 euro reprezentând penalități de întârziere.
Instanțele de fond judicios au
constatat culpa antreprenorului în executarea necorespunzătoare a unor lucrări,
care ulterior au fost remediate, însă pretențiile pârâtei vizau exclusiv
executarea cu întârziere a lucrărilor.
Încheierea contractului cu termen de
începere a lucrărilor pe data de 13 iulie 2004 nu putea fi respectat cât timp
proprietarul nu a pus la dispoziție antreprenorului autorizația de construcție
decât la 1 noiembrie 2004 (prin înștiințarea Inspectoratului în Construcții
Timiș).
Termenul din 16 noiembrie 2004 de
finalizare a lucrărilor, astfel cum a fost prevăzut inițial în contract nu
putea fi respectat cât timp dispozițiile de șantier din 18 octombrie 2004, 19
ianuarie 2005 și 8 martie 2005 prevedeau modificări structurale ale proiectului
(planșeu mai subțire, alte dimensiuni și forme de fațadă, centură din beton
armat, modificări ale dimensiunilor și golurilor de uși și ferestre și în
consola stâlpului de beton armat) pe care proiectantul le-a solicitat, iar
unele piese din documentația scrisă și desenată erau incomplete sau lipseau,
așa încât antreprenorului nu i se poate imputa o culpă. Solicitările
„suplimentare” pe care pârâta le evocă ca fiind pentru realizarea construcției
în strictă conformitate cu detaliile din anexa „Descrierea clădirii” reprezintă
de fapt completări ale proiectului de care responsabil era proprietarul.
Considerarea actelor adiționale ca
fiind distincte de contract este contrazisă de însăși intenția părților, care
stabilesc prin acestea suplimentarea valorii contractului.
Faptul că termenul contractual nu
putea fi prelungit este nerelevant față de stabilirea culpei contractuale, și
adresele pârâtei relative la această situație. Art. 13 alin. (3) atrage
răspunderea proprietarului pentru instrucțiunile netransmise, iar corespondența
părților și modificările survenite în documentația tehnică sunt elocvente.
În privința plății parțiale a facturii
din 8 aprilie 2005 și acordarea dobânzilor de la data de 14 aprilie 2005,
instanțele de fond judicios au considerat construcția finalizată la data
întocmirii proceselor verbale de recepție, astfel cum prevederile H.G. nr. 273/1994
o reglementează.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art.
312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul
reclamantei, va modifica Decizia nr. 217/A din 15 octombrie 2007 pronunțată de
Curtea de Apel Timișoara, va admite în parte apelul reclamantei și va schimba
în parte sentința nr. 764 din 16 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în
sensul că va respinge cererea reconvențională, menținând celelalte dispoziții.
Va respinge ca nefondat recursul pârâtei declarat împotriva aceleiași decizii a
curții de apel.
În considerarea dispozițiilor art. 274
C. proc. civ. va obliga pe recurenta pârâtă la 3.793 lei cheltuieli de judecată
către recurenta reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC P. SA
Timișoara împotriva Deciziei nr. 217/A din 15 octombrie 2007 a Curții de Apel
Timișoara, secția comercială.
Modifică decizia recurată și admite și
apelul declarat de aceeași parte împotriva sentinței civile nr. 764 din 16
aprilie 2007 a Tribunalului Timiș în sensul că schimbă în parte această
sentință, respectiv respinge cererea reconvențională a pârâtei.
Menține celelalte dispoziții ale
sentinței.
Obligă pe recurenta-pârâtă SC T.A.S.S.
SRL Timișoara la plata sumei de 3.793 lei cheltuieli de judecată în favoarea
recurentei-reclamante.
Respinge ca nefondat recursul declarat
de recurenta-pârâtă SC T.A.S.S. SRL Timișoara împotriva aceleiași decizii
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 14 octombrie 2008.