ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3645/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3645/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința arbitrală nr.

57 din 27 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara, în dosarul nr. 19/2006,

s-a admis acțiunea precizată, formulată de SC P. SRL împotriva reclamantei SC T.C.

SRL; a fost obligată SC T.C. SRL la plata totală a sumei de 261.622 lei compusă

din 176.452 lei contravaloarea lucrării restante și suma de 85.170 lei

penalități de întârziere în decontare, precum și la plata sumelor de 4.063 lei

taxă arbitrală și 2.380 lei onorariu avocat și s-a respins cererea

reconvențională a SC T.C. SRL.

Împotriva acestei sentințe a

formulat acțiune în anulare SC T.C. SRL, înregistrată pe rolul Curții de Apel

Timișoara în dosar nr. 7377/59/2006, solicitând admiterea acțiunii în anulare,

să se dispună anularea sentinței arbitrale atacate și rejudecând în fond cauza,

să se respingă acțiunea arbitrală formulată de SC P. SRL și să se admită

cererea sa reconvențională, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a invocat drept temei pentru desființarea sentinței arbitrale

atacate prevederile art. 364, lit. f) și i) C. proc. civ., precum și cele ale art.

69 lit. f) și i) din Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj

Comercial de pe lângă C.C.L.A. Timișoara și a considerat că Tribunalul arbitral

nu s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale, ceea ce conferă un caracter

nelegal sentinței arbitrale atacate, astfel că se impune desființarea acesteia

pentru motivul prevăzut de art. 364, lit. f) C. proc. civ. și art. 69, lit. f)

din Regulile de procedură arbitrală ale C.C.I.A. Timișoara.

Reclamanta a apreciat,

totodată, că hotărârea arbitrală încalcă dispozițiile imperative ale legii,

fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale relative la efectele actelor

juridice nule. A arătat că potrivit principiului de drept quod nullum est,

nullum producit effectum, actele nule/anulate sunt lipsite de orice efecte

juridice, astfel că obligația constatată prin acestea este nulă.

Astfel, factura fiscală nr.

9694157 din

16 februarie 2005

se regăsește

cu mențiunea

„anulată”

și barată,

iar

prin

adresa SC

P. SRL nr.

284 din 05 septembrie 2006 către Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă C.C.I.A.T.

(aflată la dosarul arbitral), aceasta recunoaște că a anulat factura fiscală mai

sus amintită.

Deși factura menționată, în

valoare de 131.581,0087 RON este nulă, Tribunalul arbitral a înțeles totuși să

confere efecte juridice acesteia și, admițând acțiunea arbitrală, astfel cum a

fost precizată și completată, a dispus obligarea societății SC T.C. SRL și la

plata  contravalorii de 131.581,0087 RON, reprezentând valoarea facturii

fiscale amintite.

Astfel, sentința arbitrală

atacată, prin care Tribunalul arbitral a conferit efecte juridice unui act nul,

este nelegală prin prisma motivului de desființare prevăzut de art. 364, lit.

i) C. proc. civ. și art. 69 lit. i) din Regulile de procedură arbitrală, și se

impune a fi anulată ca atare.

Totodată, Tribunalul arbitral

a dispus, în mod nelegal, obligarea SC T.C. SRL la plata sumei de 108.205,78

RON, cu încălcarea prevederilor art. 8.3 din contractul nr. 51/2004 și la plata

penalităților de întârziere în sumă de 85.170,56 RON, refuzul de plată al contravalorii

lucrărilor de construcție necorespunzător efectuate de către pârâtă nefiind

culpabil, pentru a fi generator de penalități de întârziere, ci un refuz justificat

de plată, întemeiat pe excepția de neexecutare a contractului, exceptio non

adimpleti contractus. A arătat că independent de aspectele relevate, în

conformitate cu dispozițiile

contractului nr.

51/2004, perioada dintre data înștiințării de terminare a

lucrărilor și

data recepției la terminarea lucrărilor nu este purtătoare de penalități, iar

în considerarea faptului că nu s-a încheiat un proces verbal de recepție

finală, nu se pot calcula penalități de întârziere.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială, a pronunțat sentința civilă nr. 14/ PI din 15 februarie 2007, prin

care a respins acțiunea în anulare, ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel,

a reținut că instanța arbitrală s-a pronunțat, în mod explicit, în sensul că

respinge cererea reconvențională, motivând soluția, astfel că, primul motiv de

anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 364 lit. f) C. proc. civ. și ale art. 69,

lit. f) din Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial de

pe lângă C.C.I.A. Timișoara este nefondat.

În ceea ce privește

celelalte motive, circumscrise de către reclamanta SC T.C. SRL cazului de

anulare prevăzut de art. 364, lit. i) C. proc. civ. și reluat de art. 69 lit.

i) din Regulile de procedură arbitrală

ale

Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă C.C.I.A. Timișoara, vizează probleme

de fond și de probațiune din cadrul procedurii arbitrale, ori în cadrul

acțiunii în anulare nu se mai pot rediscuta astfel de probleme.

Astfel,

nu se poate susține că, prin luarea în considerare a facturii fiscale nr. 9694157

din 16 februarie 2005, care a fost anulată de către emitenta

SC P. SRL, Tribunalul

arbitral a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale privitoare

la efectele actelor juridice nule, întrucât Tribunalul arbitral a motivat de ce

dă forță probatorie acestei facturi, iar pe altă parte, această factură, în

procedura arbitrală, nu a fost un act juridic stricto sensu, ci un mijloc de

probă (înscris), coroborat și cu alte probe, printre care cea mai importantă a

fost expertiza în specialitatea construcții.

Actul juridic, ca și

manifestare de voință a părților, cu intenția de a naște

raporturi juridice este contractul nr. 51 din 02

aprilie 2004, însă nu s-a pus în nici un moment

problema nulității acestuia, ci doar a excepției de neexecutare,

ridicată de către SC T.

C. SRL.

În ceea ce privește

celelalte două critici, conform cărora Tribunalul arbitral

a obligat-o, în mod nelegal,

pe SC T.C. SRL la plata sumelor reprezentând contravaloare lucrări și

penalități de întârziere, Curtea a reținut că nici acestea nu pot fi formulate pe

calea acțiunii în anulare, întrucât ele privesc exclusiv fondul și nu se încadrează

în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 364 C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs reclamanta invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

arătând, în esență, că instanța a considerat greșit că tribunalul arbitral s-a

pronunțat asupra cererii reconvenționale, atât timp cât aceasta s-a pronunțat

numai asupra petitului principal, iar asupra petitului subsidiar s-a pronunțat

numai în ceea ce privește cererea de obligare la plata contravalorii costurilor

implicate de consultanța de specialitate pentru identificarea unei soluții

tehnice de remediere a viciilor ascunse și aparente ale lucrărilor executate de

reclamantă, omițând însă analizarea cererii de obligare la plata contravalorii

tuturor lucrărilor de construcții de executat pentru remedierea viciilor

existente, cu un alt constructor, contravaloare evaluată împreună cu costurile consultanței

de specialitate, la suma de 350.000 lei.

În acest sens, se impunea

efectuarea unei expertize de specialitate, respingerea probei constituind o

încălcare gravă a dreptului său la apărare.

Sentința instanței este

nelegală și din perspectiva considerării că restul motivelor de desființare a

hotărârii arbitrale, invocate, nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile

prevăzute de art. 364 lit. i) C. proc. civ. Ori, prevederile contractului de

antrepriză dobândesc, prin efectul dispozițiilor art. 969 C. civ., putere de

lege între părțile contractante astfel că, încălcarea dispozițiilor

contractuale de către reclamanta pârâtă nu putea conduce la altă concluzie decât

aceea că suma pretinsă cu titlu de debit restant și plata penalităților de întârziere

nu se justifică legal. În acest sens, a reiterat motivele expuse în acțiunea în

anulare.

Recursul este nefondat.

În privința primului motiv, se

constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală când a reținut că motivul

întemeiat pe dispozițiile art. 361 lit. f) C. proc. civ., nu este fondat,

deoarece instanța arbitrală a analizat și a respins cererea reconvențională în

totalitate atât în privința petitului principal cât și în privința petitului subsidiar,

în această din urmă situație cu motivarea comună că între părți există un

contract în derulare, care naște drepturi și obligații între părți nefiind

denunțat niciodată.

În privința celui de-al

doilea motiv de anulare a hotărârii arbitrale, corect s-a reținut că dispozițiile

invocate ca temei cenzurează conformitatea hotărârii arbitrale cu dispozițiile

imperative, de ordine publică ale legii, în sensul art. 358 C. proc. civ., potrivit

căruia în întreaga procedură arbitrală trebuie să se asigure părților sub

sancțiunea nulității egalitatea de tratament, respectarea dreptului la apărare

și a principiului contradictorialității.

Or, dispozițiile art. 969 C.

civ. și a tuturor principiilor evocate care se aplică în cazul executării

contractelor de drept privat nu sunt de natura celor ocrotite de textul de lege

pentru a putea duce la admiterea recursului și desființarea hotărârii

arbitrale, așa cum legal s-a reținut.

Cât privește critica legată

de încălcarea dreptului la apărare, nici aceasta nu este fondată, deoarece

administrarea de noi probe în ceea ce privește fondul cauzei nu era posibilă,

potrivit art. 366 C. proc. civ., decât în situația în care curtea de apel ar fi

admis acțiunea în anulare ori, cererea a fost respinsă, ca nefondată, încât,

aplicând dispozițiile

art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC T.C. SRL Timișoara împotriva sentinței nr. 14 din 15 februarie

2007 a Curții de Apel Timișoara, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 noiembrie 2007.