ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3645/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 57 din 27 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara, în dosarul nr. 19/2006, s-a admis acțiunea precizată, formulată de SC P. SRL împotriva reclamantei SC T.C. SRL; a fost obligată SC T.C. SRL la plata totală a sumei de 261.622 lei compusă din 176.452 lei contravaloarea lucrării restante și suma de 85.170 lei penalități de întârziere în decontare, precum și la plata sumelor de 4.063 lei taxă arbitrală și 2.380 lei onorariu avocat și s-a respins cererea reconvențională a SC T.C. SRL. Împotriva acestei sentințe a formulat acțiune în anulare SC T.C.

SRL, înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara în dosar nr. 7377/59/2006, solicitând admiterea acțiunii în anulare, să se dispună anularea sentinței arbitrale atacate și rejudecând în fond cauza, să se respingă acțiunea arbitrală formulată de SC P. SRL și să se admită cererea sa reconvențională, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat drept temei pentru desființarea sentinței arbitrale atacate prevederile art. 364, lit. f) și i) C. proc. civ., precum și cele ale art. 69 lit. f) și i) din Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă C.C.L.A. Timișoara și a considerat că Tribunalul arbitral nu s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale, ceea ce conferă un caracter nelegal sentinței arbitrale atacate, astfel că se impune desființarea acesteia pentru motivul prevăzut de art. 364, lit. f) C. proc.

civ. și art. 69, lit. f) din Regulile de procedură arbitrală ale C.C.I.A. Timișoara. Reclamanta a apreciat, totodată, că hotărârea arbitrală încalcă dispozițiile imperative ale legii, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale relative la efectele actelor juridice nule. A arătat că potrivit principiului de drept quod nullum est, nullum producit effectum, actele nule/anulate sunt lipsite de orice efecte juridice, astfel că obligația constatată prin acestea este nulă. Astfel, factura fiscală nr. 9694157 din 16 februarie 2005 se regăsește cu mențiunea „anulată” și barată, iar prin adresa SC P. SRL nr. 284 din 05 septembrie 2006 către Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă C.C.I.A.T. (aflată la dosarul arbitral), aceasta recunoaște că a anulat factura fiscală mai sus amintită.

Deși factura menționată, în valoare de 131.581,0087 RON este nulă, Tribunalul arbitral a înțeles totuși să confere efecte juridice acesteia și, admițând acțiunea arbitrală, astfel cum a fost precizată și completată, a dispus obligarea societății SC T.C. SRL și la plata contravalorii de 131.581,0087 RON, reprezentând valoarea facturii fiscale amintite. Astfel, sentința arbitrală atacată, prin care Tribunalul arbitral a conferit efecte juridice unui act nul, este nelegală prin prisma motivului de desființare prevăzut de art. 364, lit. i) C. proc. civ. și art. 69 lit. i) din Regulile de procedură arbitrală, și se impune a fi anulată ca atare. Totodată, Tribunalul arbitral a dispus, în mod nelegal, obligarea SC T.C.

SRL la plata sumei de 108.205,78 RON, cu încălcarea prevederilor art. 8.3 din contractul nr. 51/2004 și la plata penalităților de întârziere în sumă de 85.170,56 RON, refuzul de plată al contravalorii lucrărilor de construcție necorespunzător efectuate de către pârâtă nefiind culpabil, pentru a fi generator de penalități de întârziere, ci un refuz justificat de plată, întemeiat pe excepția de neexecutare a contractului, exceptio non adimpleti contractus. A arătat că independent de aspectele relevate, în conformitate cu dispozițiile contractului nr. 51/2004, perioada dintre data înștiințării de terminare a lucrărilor și data recepției la terminarea lucrărilor nu este purtătoare de penalități, iar în considerarea faptului că nu s-a încheiat un proces verbal de recepție finală, nu se pot calcula penalități de întârziere.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a pronunțat sentința civilă nr. 14/ PI din 15 februarie 2007, prin care a respins acțiunea în anulare, ca nefondată. Pentru a se pronunța astfel, a reținut că instanța arbitrală s-a pronunțat, în mod explicit, în sensul că respinge cererea reconvențională, motivând soluția, astfel că, primul motiv de anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 364 lit. f) C. proc. civ. și ale art. 69, lit. f) din Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă C.C.I.A. Timișoara este nefondat. În ceea ce privește celelalte motive, circumscrise de către reclamanta SC T.C. SRL cazului de anulare prevăzut de art. 364, lit. i) C. proc. civ. și reluat de art. 69 lit. i) din Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă C.C.I.A.

Timișoara, vizează probleme de fond și de probațiune din cadrul procedurii arbitrale, ori în cadrul acțiunii în anulare nu se mai pot rediscuta astfel de probleme. Astfel, nu se poate susține că, prin luarea în considerare a facturii fiscale nr. 9694157 din 16 februarie 2005, care a fost anulată de către emitenta SC P. SRL, Tribunalul arbitral a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale privitoare la efectele actelor juridice nule, întrucât Tribunalul arbitral a motivat de ce dă forță probatorie acestei facturi, iar pe altă parte, această factură, în procedura arbitrală, nu a fost un act juridic stricto sensu, ci un mijloc de probă (înscris), coroborat și cu alte probe, printre care cea mai importantă a fost expertiza în specialitatea construcții.

Actul juridic, ca și manifestare de voință a părților, cu intenția de a naște raporturi juridice este contractul nr. 51 din 02 aprilie 2004, însă nu s-a pus în nici un moment problema nulității acestuia, ci doar a excepției de neexecutare, ridicată de către SC T. C. SRL. În ceea ce privește celelalte două critici, conform cărora Tribunalul arbitral a obligat-o, în mod nelegal, pe SC T.C. SRL la plata sumelor reprezentând contravaloare lucrări și penalități de întârziere, Curtea a reținut că nici acestea nu pot fi formulate pe calea acțiunii în anulare, întrucât ele privesc exclusiv fondul și nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 364 C. proc. civ. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., arătând, în esență, că instanța a considerat greșit că tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale, atât timp cât aceasta s-a pronunțat numai asupra petitului principal, iar asupra petitului subsidiar s-a pronunțat numai în ceea ce privește cererea de obligare la plata contravalorii costurilor implicate de consultanța de specialitate pentru identificarea unei soluții tehnice de remediere a viciilor ascunse și aparente ale lucrărilor executate de reclamantă, omițând însă analizarea cererii de obligare la plata contravalorii tuturor lucrărilor de construcții de executat pentru remedierea viciilor existente, cu un alt constructor, contravaloare evaluată împreună cu costurile consultanței de specialitate, la suma de 350.000 lei.

În acest sens, se impunea efectuarea unei expertize de specialitate, respingerea probei constituind o încălcare gravă a dreptului său la apărare. Sentința instanței este nelegală și din perspectiva considerării că restul motivelor de desființare a hotărârii arbitrale, invocate, nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile prevăzute de art. 364 lit. i) C. proc. civ. Ori, prevederile contractului de antrepriză dobândesc, prin efectul dispozițiilor art. 969 C. civ., putere de lege între părțile contractante astfel că, încălcarea dispozițiilor contractuale de către reclamanta pârâtă nu putea conduce la altă concluzie decât aceea că suma pretinsă cu titlu de debit restant și plata penalităților de întârziere nu se justifică legal.

În acest sens, a reiterat motivele expuse în acțiunea în anulare. Recursul este nefondat. În privința primului motiv, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală când a reținut că motivul întemeiat pe dispozițiile art. 361 lit. f) C. proc. civ., nu este fondat, deoarece instanța arbitrală a analizat și a respins cererea reconvențională în totalitate atât în privința petitului principal cât și în privința petitului subsidiar, în această din urmă situație cu motivarea comună că între părți există un contract în derulare, care naște drepturi și obligații între părți nefiind denunțat niciodată. În privința celui de-al doilea motiv de anulare a hotărârii arbitrale, corect s-a reținut că dispozițiile invocate ca temei cenzurează conformitatea hotărârii arbitrale cu dispozițiile imperative, de ordine publică ale legii, în sensul art. 358 C. proc.

civ., potrivit căruia în întreaga procedură arbitrală trebuie să se asigure părților sub sancțiunea nulității egalitatea de tratament, respectarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității. Or, dispozițiile art. 969 C. civ. și a tuturor principiilor evocate care se aplică în cazul executării contractelor de drept privat nu sunt de natura celor ocrotite de textul de lege pentru a putea duce la admiterea recursului și desființarea hotărârii arbitrale, așa cum legal s-a reținut. Cât privește critica legată de încălcarea dreptului la apărare, nici aceasta nu este fondată, deoarece administrarea de noi probe în ceea ce privește fondul cauzei nu era posibilă, potrivit art. 366 C. proc.

civ., decât în situația în care curtea de apel ar fi admis acțiunea în anulare ori, cererea a fost respinsă, ca nefondată, încât, aplicând dispozițiile art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.C. SRL Timișoara împotriva sentinței nr. 14 din 15 februarie 2007 a Curții de Apel Timișoara, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2007.