ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 493/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr.121 din 27 octombrie 2000, Tribunalul Arbitral al Comisiei de Arbitraj Comercial Timișoara a admis acțiunea reclamantei S.C.A. și a obligat pe pârâta S.C. “S.” S.R.L. la plata sumei de 33.557.331 lei pretenții și 1.930.966 lei cheltuieli de arbitraj. Curtea de Apel Timișoara, prin sentința civilă nr.34 din 7 noiembrie 2001 a respins acțiunea în anulare formulată de S.C. “S.” S.R.L. Împotriva acestei soluții reclamanta din acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale a formulat recurs, solicitând, în esență, admiterea acestuia, întrucât a fost greșit obligată la plată. Părțile legal citate au lipsit la dezbaterile de față, situație în care această instanță din oficiu, a examinat problema compunerii legale a completului de judecată, ce a fost greșit alcătuit dintr-un singur judecător, cum s-a procedat de instanța a cărei hotărâri s-a atacat prin acest recurs.

Potrivit art.364 C. proc. civ., o hotărâre arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din cele două motive prevăzute la punctele de la a-i, iar potrivit art.366 alin.2, hotărârea instanței judecătorești cu privire la acțiunea în anulare poate fi atacată numai cu recurs. Astfel în exercitarea controlului judiciar, instanțele judecătorești pot, în situațiile anume prevăzute (art.364 C. proc. civ.) desființa o hotărâre arbitrală, sau verificând regularitatea acesteia pot dispune asupra investirii sale cu formulă executorie (art.367 C. proc. civ.) și pot, de asemenea, să soluționeze cererile pentru recunoașterea hotărârilor arbitrale străine, sau pentru executarea lor (art.370, 370 1 și 370 2 C. proc.

civ.). Întrucât hotărârea arbitrală comunicată părților are efectele unei hotărâri judecătorești definitive, potrivit art.363 alin.3 C. proc. civ., singurele temeiuri care pot conduce la desființarea ei sunt cele limitativ prevăzute de art.364 C. proc. civ., prin exercitarea unei căi de atac, de control judiciar, denumită „acțiune în anulare” îndreptată împotriva unei hotărâri definitive. Trebuie menționat că, potrivit art.365 C. proc. civ., competența de a soluționa acțiunea în anulare revine instanței judecătorești imediat superioare celei prevăzute de art.342 C. proc. civ., în circumscripția căreia se află arbitrajul. Iar potrivit art.242 C. proc. civ., instanța de judecată, care în lipsa convenției arbitrale ar fi fost competentă să judece în fond, ca primă instanță, este tribunalul, având în vedere valoarea pretențiilor.

Rezultă deci, că instanța competentă să judece acțiunea în anulare de față este curtea de apel. Având în vedere aceste dispoziții legale care consacră reguli distincte prevăzute la judecarea acțiunii în anulare a unei hotărâri arbitrale, se constată că acestea îi conferă caracterul unei veritabile căi de atac, exercitată în condiții special reglementate, competența de soluționare a acestei căi de atac revenind instanței judecătorești imediat superioare celei prevăzute de art.342 C. proc. civ., așa cum s-a reținut și prin decizia V din 25 iunie 2001 a Curții Supreme de Justiție în Secții Unite. În speță, se constată că acțiunea în anulare de față a fost soluționată greșit sub aspectul compunerii completului de judecată.

În consecință, recursul va fi admis, se va casa hotărârea și se va trimite cauza spre rejudecare în compunerea legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta S.C. “S.” S.R.L. împotriva deciziei nr.34/PI din 7 noirmbrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Casează hotărârea atacată și trimite dosarul aceleiași instanțe, pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 10 februarie 2004.