ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 493/2004

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Hotărârea nr.121 din 27 octombrie 2000, Tribunalul Arbitral al Comisiei de

Arbitraj Comercial Timișoara a admis acțiunea reclamantei S.C.A. și a obligat

pe pârâta S.C. “S.” S.R.L. la plata sumei de 33.557.331 lei pretenții și

1.930.966 lei cheltuieli de arbitraj.

Curtea

de Apel Timișoara, prin sentința civilă nr.34 din 7 noiembrie 2001 a respins

acțiunea în anulare formulată de S.C. “S.” S.R.L.

Împotriva

acestei soluții reclamanta din acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale a

formulat recurs, solicitând, în esență, admiterea acestuia, întrucât a fost

greșit obligată la plată.

Părțile

legal citate au lipsit la dezbaterile de față, situație în care această

instanță din oficiu, a examinat problema compunerii legale a completului de

judecată, ce a fost greșit alcătuit dintr-un singur judecător, cum s-a procedat

de instanța a cărei hotărâri s-a atacat prin acest recurs.

Potrivit

art.364 C. proc. civ., o hotărâre arbitrală poate fi desființată numai prin

acțiune în anulare pentru unul din cele două motive prevăzute la punctele de la

a-i, iar potrivit art.366 alin.2, hotărârea instanței judecătorești cu privire

la acțiunea în anulare poate fi atacată numai cu recurs.

Astfel

în exercitarea controlului judiciar, instanțele judecătorești pot, în situațiile

anume prevăzute (art.364 C. proc. civ.) desființa o hotărâre arbitrală, sau

verificând regularitatea acesteia pot dispune asupra investirii sale cu formulă

executorie (art.367 C. proc. civ.) și pot, de asemenea, să soluționeze cererile

pentru recunoașterea hotărârilor arbitrale străine, sau pentru executarea lor

(art.370, 370

1

și 370

2

C. proc. civ.).

Întrucât

hotărârea arbitrală comunicată părților are efectele unei hotărâri

judecătorești definitive, potrivit art.363 alin.3 C. proc. civ., singurele temeiuri

care pot conduce la desființarea ei sunt cele limitativ prevăzute de art.364 C.

proc. civ., prin exercitarea unei căi de atac, de control judiciar, denumită

„acțiune în anulare” îndreptată împotriva unei hotărâri definitive.

Trebuie

menționat că, potrivit art.365 C. proc. civ., competența de a soluționa

acțiunea în anulare revine instanței judecătorești imediat superioare celei

prevăzute de art.342 C. proc. civ., în circumscripția căreia se află

arbitrajul. Iar potrivit art.242 C. proc. civ., instanța de judecată, care în

lipsa convenției arbitrale ar fi fost competentă să judece în fond, ca primă

instanță, este tribunalul, având în vedere valoarea pretențiilor.

Rezultă

deci, că instanța competentă să judece acțiunea în anulare de față este curtea

de apel.

Având

în vedere aceste dispoziții legale care consacră reguli distincte prevăzute la

judecarea acțiunii în anulare a unei hotărâri arbitrale, se constată că acestea

îi conferă caracterul unei veritabile căi de atac, exercitată în condiții special

reglementate, competența de soluționare a acestei căi de atac revenind

instanței judecătorești imediat superioare celei prevăzute de art.342 C. proc.

civ., așa cum s-a reținut și prin decizia V din 25 iunie 2001 a Curții Supreme

de Justiție în Secții Unite.

În

speță, se constată că acțiunea în anulare de față a fost soluționată greșit sub

aspectul compunerii completului de judecată.

În consecință, recursul va fi admis, se va

casa hotărârea și se va trimite cauza spre rejudecare în compunerea legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de reclamanta S.C. “S.” S.R.L.  împotriva deciziei nr.34/PI

din 7 noirmbrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială

și de contencios administrativ.

Casează

hotărârea atacată și trimite dosarul aceleiași instanțe, pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțata

în ședință publică, astăzi 10 februarie 2004.