ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 156/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr.346 din 19 iunie 2002, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a respins acțiunea formulată de reclamanta I.A.I.F.O. S.A. împotriva pârâtei S.C. “R.I.” S.R.L., pentru suma de 36.784,52 dolari SUA cu titlu de preț și 4.659,09 dolari SUA, cu titlu de dobândă legală. Prin cererea înregistrată sub nr.1883 din 14 octombrie 2002, petenta I.A.I.F.O. S.A. a formulat, în contradictoriu cu intimata S.C. “R.I.” S.R.L., acțiune în anularea hotărârii arbitrale nr.346 din 19 iunie 2002 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, pronunțate în dosarul nr.306/2001.

În motivarea cererii s-a arătat că hotărârea atacată a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut de art.353 3 – 364 lit.e) C. proc. civ. și că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii, conform art.364 lit.i) C. proc. civ.. Acțiunea nu a fost motivată. În ședința publică din 24 ianuarie 2003, Curtea de Apel București, secția a-V-a comercială a dispus conexarea dosarului nr.1932/2002 al secției a VI comercială la prezenta cauză, obiectul dosarului nr.1932/2002 constituindu-l acțiunea formulată de petenta S.C. “R.I.” S.R.L. în contradictoriu cu intimata S.C. I.A.I.F.O. S.A., în anularea aceleiași hotărâri arbitrale nr.346 din 19 iunie 2002, pronunțate în dosarul arbitral nr.306/2001.

La termenul din 24 ianuarie 2003, Curtea de Apel București, secția a-V-a comercială a invocat din oficiu excepția de tardivitate a formulării ambelor acțiuni în anulare (acțiuni conexe), față de dispozițiile art.365 alin.2 C. proc. civ. Față de excepția de tardivitate invocată din oficiu, Curtea de Apel București, secția a-V-a comercială, prin decizia comercială nr.100 din 24 ianuarie 2003, a respins ca tardiv formulate acțiunile în anulare declarate de petenta I.A.I.F.O. S.A. și intimata S.C. “R.I.” S.R.L. București împotriva sentinței arbitrale nr.346 din 19 iunie 2002 a Curții de Arbitraj Comercial Internțional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel, având în vedere dispozițiile imperative ale art.365 alin.2 C. proc.

civ. potrivit cărora „acțiunea în anulare poate fi introdusă în termen de o lună de la data comunicării hotărârii arbitrale”, a reținut că hotărârea arbitrală a fost comunicată la 9 septembrie 2002, iar acțiunile în anulare conexe au fost introduse tardiv, peste termenul defipt de lege, și anume, la 10 octombrie 2002 și 22 octombrie 2002. Totodată, a mai reținut și că acțiunea în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri arbitrale, deoarece se realizează pe cale de acțiune, se depune obligatoriu la instanța de judecată competentă a o soluționa. Împotriva deciziei comerciale nr.100 din 24 ianuarie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a-V-a comercială a declarat recurs S.C. „R.I.” S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea recursului, recurenta arată astfel în esență că: - hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost pronunțată cu încălcarea legii – motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C. proc. civ., în sensul că greșit s-a reținut că acțiunea în anulare „se depune obligatoriu la instanța competentă a o soluționa”, întrucât instanța la care trebuie exercitată calea de atac a acțiunii în anulare este aceea care a pronunțat hotărârea ce se atacă, respectiv Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, ca tribunal arbitral permanent; - prin hotărârea atacată, instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești – motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.4 C. proc. civ.

-, având în vedere că eronat a considerat că „soluția (de a depune calea de atac la instanța competentă a o soluționa) se impune cu atât mai mult față de arbitrajele ad-hoc...”, deoarece, în speță, nu ne aflăm în fața unui arbitraj ad-hoc și, oricum, în lipsa unui text de lege expres în acest sens, o astfel de motivare reprezintă tot o depășire a atribuțiilor judecătorești. Ca atare, pentru motivele arătate, recurenta solicită admiterea recursului său, așa cum a fost formulat, modificarea deciziei recurate în ipoteza admiterii primului motiv de recurs în sensul admiterii acțiunii în anulare parțiale a sentinței arbitrale atacate pentru motivele detaliate în acțiunea în anulare și obligarea intimatei I.A.I.F.O.

la plata cheltuielilor de arbitrare. Pentru ipoteza admiterii celui de-al doilea motiv de recurs, recurenta solicită casarea aceleiași decizii și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor dosarului se constată următoarele: Este adevărat că prin decizia nr.V din 25 iunie 2001 Curtea Supremă de Justiție, Secțiile Unite, a calificat acțiunea în anulare ca „fiind cale de atac”, având în vedere similitudinea majorității motivelor pentru care o hotărâre arbitrală, poate fi desființată pe calea acțiunii în anulare cu cazurile de casare ce pot fi invocate prin exercitarea căii de atac a recursului. Cu toate acestea, se constată că acțiunea în anulare este o cale de atac specifică de desființare a unei hotărâri arbitrale, pronunțate de tribunalul arbitral în soluționarea pe fond a litigiului dintre părți pe baza convenției arbitrale.

Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României funcționează în condițiile Regulamentului său de organizare și funcționare, precum și ale Regulilor de procedură arbitrală elaborate în baza dispozițiilor Codului de procedură civilă, Cartea a IV a „Despre arbitraj” (art.340-370 3 ). Din modul de redactare a textelor legale mai sus menționate, rezultă că acțiunea în anulare este o acțiune ce se introduce direct la instanța judecătorească imediat superioară instanței prevăzute de art.342 C. proc. civ., în speță aceasta fiind Curtea de Apel București. În caz contrar, legiuitorul ar fi stipulat expres, cum a procedat pentru apel și recurs, că acțiunea se depune la tribunalul arbitral care a pronunțat-o.

Pe de altă parte, este evident că tribunalul arbitral nu este instanță judecătorească, în sensul dispozițiilor Codului de procedură civilă și, în consecință, nu se poate susține întemeiat că acțiunea în anulare se depune la tribunalul arbitral, numai pe considerentul că cererea în anulare a fost calificată drept o cale de atac. În ce privește considerațiile făcute de curtea de apel în motivarea deciziei pronunțate asupra arbitrajelor ad-hoc, - și care fac obiectul celui de-al doilea motiv de recurs – este adevărat că ele exced cauzei, deoarece în speță nu ne aflăm în prezența unui arbitraj ad-hoc, dar au fost făcute spre a sublinia particularitățile arbitrajului în general, în raport de care a considerat corect că acțiunea în anulare se depune obligatoriu la instanța competentă a o soluționa.

În consecință, având în vedere că deși comunicarea hotărârii arbitrale s-a făcut la data de 9 septembrie 2002, astfel cum rezultă din actele dosarului, iar S.C. “R.I.” S.R.L. a introdus acțiunea în anulare la Curtea de Apel București, la data de 22 octombrie 2002 (conform datei poștei), se reține fără echivoc că acțiunea în anulare a fost tardiv introdusă în raport de dispozițiile art.365 alin.2 C. proc. civ. și, în consecință, susținându-se că hotărârea curții de apel este legală, va fi menținută și se va respinge recursul formulat în cauză de S.C. “R.I.” S.R.L. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.C. “R.I.” S.R.L. împotriva deciziei nr.100 din 24 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția a V a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 20 ianuarie 2004.