ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1236/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 10 noiembrie 2003, reclamanta SC K.S. SA București a chemat în judecată, în fața Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R., pe pârâta SC A.T. SA Cluj Napoca pentru a fi obligată la plata sumei de 250.000 dolari S.U.A. (plus T.V.A.) în lei la data plății reprezentând prețul serviciilor de consultanță pe perioada 31 decembrie 2000 – 31 decembrie 2001, conform contractului cadru de consultanță și servicii încheiat de părți la 25 septembrie 2000, cu cheltuieli de arbitrare. La data de 27 ianuarie 2004, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că suma solicitată este de 250.000 dolari S.U.A.

(exclusiv T.V.A.). Prin sentința arbitrală nr. 141 din 12 mai 2004, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R. a admis acțiunea precizată a reclamantei și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 250.000 dolari S.U.A. în echivalent în lei la data plății, datorată conform art. 6 din contractul încheiat de părți la 25 septembrie 2000 și 305.053.108 lei cheltuieli de arbitrare. Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 107 din 25 ianuarie 2005 a admis acțiunea în anulare formulată de pârâta SC A.T. SA Cluj Napoca, a anulat sentința arbitrală de mai sus și a stabilit termen pentru judecarea în fond a cauzei, reținând că sunt îndeplinite condițiile art. 364 lit. f) și i) C. proc.

civ. Judecând cauza în fond, prin decizia comercială nr. 605 din 24 mai 2005, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei SC K.S. SA București în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SA Cluj Napoca având ca obiect plata sumei de 250.000 dolari S.U.A. (plus T.V.A.), în echivalent în lei la cursul B.N.R. de la data plății, reprezentând preț al serviciilor pe perioada 31 decembrie 2000 – 31 decembrie 2001, conform contractului cadru de consultanță și servicii din 25 septembrie 2000. Reclamanta SC K.S. SA București a declarat recurs, în principal, împotriva deciziei comerciale nr. 107 din 25 ianuarie 2005, prin care s-a admis acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale și s-a stabilit termen de judecată pe fond, cât și, în subsidiar, împotriva deciziei comerciale nr. 605 din 24 mai 2005, prin care judecându-se pe fond litigiul a fost respinsă ca nefondată, acțiunea împotriva pârâtei SC A.T.

SA Cluj Napoca. Prin recursul de față, reclamanta solicită, în esență, respingerea acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale formulată de pârâtă și pe fond menținerea sentinței arbitrale nr. 141 din 12 mai 2004 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R., prin care s-a admis acțiunea sa de obligare a pârâtei la plata sumei pretinse. În susținerea recursului reclamanta consideră că în mod greșit a fost admisă acțiunea în anulare formulată de pârâtă potrivit art. 304 lit. f) și i) C. proc. civ., întrucât Tribunalul arbitral nu a schimbat natura pretențiilor, pentru că așa cum rezultă din interpretarea convențiilor dintre părți, pârâta avea obligația de plată, pentru respectarea obligației de neconcurență și de exclusivitate, a unui preț minim de 250.000 dolari S.U.A., independent de prestarea serviciilor sau furnizarea de soluții, în limita acestei sume, iar în cauză a fost respectat dreptul pârâtei la apărare.

În ceea ce privește fondul cauzei, reclamanta solicită admiterea acțiunii sale pentru suma pretinsă de 250.000 dolari S.U.A. (plus T.V.A.) potrivit art. 6 din contractul cadru, datorată de pârâtă anual și care nu era condiționată de prestarea unor servicii. Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Procedând la examinarea susținerilor pe care reclamanta le face prin recursul de față, în raport de probatoriile administrate în cauză, se constată că acestea nu sunt de natură a conduce nici la casarea și nici la modificarea deciziei atacate, întrucât nu sunt îndeplinite nici una dintre situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În ceea ce privește acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale formulată de pârâtă, rezultă că soluția instanței s-a fundamentat corect pe prevederile art. 364 lit. f) și i) C. proc.

civ., criticile reclamantei neputând fi primite. Aceasta pe de o parte, pentru că în adevăr, prin acțiune reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 250.000 dolari S.U.A. (exclusiv T.V.A.), în echivalent în lei la cursul B.N.R. de la data plății reprezentând preț al serviciilor pe perioada 31 decembrie 2000 – 31 decembrie 2001, conform contractului de consultanță și servicii din 25 septembrie 2000, iar Tribunalul Arbitral a acordat altceva decât s-a cerut, obligând pe pârâtă la plata sumei de 250.000 dolari S.U.A., în echivalent în lei, la data plății, datorată conform art. 6 din contractul încheiat de părți. Pe de altă parte, reclamanta a prezentat probatorii, după încheierea dezbaterilor, care nu au fost puse în dezbaterea contradictorie a părților, pe care instanța și-a fundamentat soluția.

În consecință, hotărârea instanței prin care a fost admisă acțiunea în anulare și s-a dispus anularea hotărârii arbitrale, cu stabilirea termenului de judecată în fond a cauzei, a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 364 lit. f) și i) menționate mai sus, criticile formulate în recurs sub acest aspect neputând fi primite. În ceea ce privește cererea formulată de recurenta reclamantă, în subsidiar, prin recursul de față, prin care se reiterează solicitarea de a se admite acțiunea sa pe fond așa cum a fost formulată, se constată că aceasta a fost corect înlăturată prin hotărârea ce se atacă.

În speță, raporturile comerciale dintre părți s-au desfășurat potrivit celor stabilite, de părți prin contractul cadru de consultanță și servicii din 25 septembrie 2000, prin care reclamanta și-a asumat, pe perioada derulării contractului, obligația de neconcurență precum și obligația de a desfășura exclusiv pentru pârâtă activități de consultanță, asistență tehnică și servicii prevăzute în anexă. Iar potrivit art. 6 din acest contract cadru, prețul pentru fiecare serviciu comandat și pentru fiecare soluție acceptată trebuia negociat de părți prin încheierea unui contract, pârâta obligându-se să achite o plată de cel puțin 250.000 dolari S.U.A. anual pentru servicii și soluții, exclusiv T.V.A.

Nu poate fi contestat că părțile nu au mai procedat la încheierea anexei și respectiv a contractelor pentru serviciile și soluțiile ce urmau a fi prestate în exclusivitate. În această situație nu se poate reține că plata sumei de 250.000 dolari S.U.A. anual, menționată mai sus, nu era condiționată de prestarea unor servicii, așa cum eronat consideră reclamanta prin recursul de față, când pretinde că această sumă îi era datorată, fiind de fapt prețul obligației de neconcurență și exclusivitate, chiar și fără efectuarea serviciilor și soluțiilor asupra cărora părțile trebuiau să mai negocieze. Cu alte cuvinte, având în vedere că reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile contractului cadru de prestări servicii din 25 septembrie 2000, iar aceasta nu a făcut dovada prestării unor astfel de servicii, corect instanța care a examinat fondul pricinii a respins acțiunea acesteia ca nefondată.

În consecință, recursul reclamantei se privește ca nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC K.S. SA București, împotriva deciziilor comerciale nr. 107 din 25 ianuarie 2005 și nr. 605 din 24 mai 2005, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, în dosarul nr. 1761/2004. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 martie 2006.