ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3446/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 253 din 10 mai 2002 a Curții de

arbitraj comercial internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a

României, a fost admisă în parte acțiunea, astfel cum a fost completată,

formulată de reclamanta pârâtă SC S.M.& C. SRL București și cererea reconvențională

a pârâtei reclamante SC B.O. SA București, cum a fost completată și precizată

și, în consecință:

Constată inexistența dreptului SC B.O. SA de a

rezilia unilateral contractul de asociere în participație nr. 5268 din 20

noiembrie 1995.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea SC B.O. SA de a

constata intervenită rezilierea acestui contract prin declarația sa

unilaterală, comunicată prin notificarea nr. 12 din 4 iunie 2001.

Respinge cererea de obligare a SC B.O. SA de a repune

în funcțiune firele telefonice ale SC S.M. & C. SRL din spațiul pe care l-a

deținut în Magazinul B.O.

Obligă SC B.O. SA să plătească SC S.M. & C. SRL

suma de 6.000.000 lei, reprezentând taxă arbitrală.

Declară reziliat, din culpa reclamantei pârâte,

contractul de asociere în participație nr. 5268 din 20 noiembrie 1995, pe data

prezentei hotărâri.

Dispune evacuarea reclamantei pârâte din spațiul

comercial de 252 mp, deținut în Magazinul B.O., în temeiul contractului de

asociere în participație nr. 5268/1995.

Obligă reclamanta pârâtă să plătească pârâtei

reclamante suma de 143.096.960 lei, reprezentând penalități de întârziere și de

13.889.495 lei, reprezentând taxa arbitrală.

Compensează sumele reprezentând taxe arbitrale,

urmând ca reclamanta pârâtă să plătească pârâtei reclamante suma de 7.889.496

lei cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Fiecare parte va suporta onorariile cu proprii

avocați.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

prin decizia nr. 1694 din 11 decembrie 2002, a respins acțiunea în anulare

formulată de reclamanta SC S.M. & C. SRL împotriva hotărârii arbitrale nr.

253 din 10 mai 2002, precum și cererea pârâtei SC B.O. SA de acordare a

cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a

reținut următoarele:

Criticile reclamantei, în sensul că în urma

analizării probelor, tribunalul arbitral a omis să constate culpa pârâtei, că a

interpretat greșit clauza contractuală și că, la data introducerii acțiunii,

obligațiile de plată erau achitate, sunt neîntemeiate atâta timp cât aprecierea

probelor este lăsată, conform art. 358

11

alin. final C. proc. civ.,

la latitudinea tribunalului arbitrar și în condițiile în care hotărârea

pronunțată în temeiul acestor probe nu încalcă ordinea publică, bunele moravuri

sau o dispoziție imperativă a legii.

Motivele invocate de către reclamantă sunt aspecte ce

țin de fondul litigiului și nu sunt prevăzute de art. 364 C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea pârâtei, referitoare la

cheltuielile de judecată, s-a reținut că, din ordinul de plată nr. 514 din 29

noiembrie 2002, nu rezultă că suma respectivă a fost cheltuită ca urmare a

reprezentării părții în dosarul nr. 1148 al Curții de Apel București. În

ordinul de plată se menționează generic contractul nr. 610 din 25 septembrie

2002, care nu a fost depus la dosar pentru a putea verifica dacă serviciile

efectuate au fost de consultanță sau de reprezentare / asistență.

Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs

ambele părți.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta invocă

netemeinicia și nelegalitatea hotărârii și solicită respingerea cererii

reconvenționale privind rezilierea contractului și evacuarea reclamantei,

arătând următoarele:

Acțiunea în anularea hotărârii arbitrale a vizat

motivul prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., conform căruia hotărârea arbitrală

încalcă dispozițiile imperative ale legii.

Hotărârea instanței nu cuprinde motivația pentru care

s-a respins acest motiv de anulare a hotărârii arbitrale, ceea ce constituie

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Deși a arătat că hotărârea arbitrală încalcă

dispozițiile art. 969 C. civ., instanța nu a analizat nici nu a motivat

hotărârea sub acest aspect.

Nici instanța arbitrală și nici curtea de apel nu au

indicat temeiul legal potrivit căruia, în situația încălcării unor prevederi

contractuale, se poate reține numai culpa uneia dintre părți și nu culpa comună

a părților.

Tribunalul arbitral a omis să constate culpa pârâtei

reclamante și, încălcând art. 969 C. civ., a dispus rezilierea contractului.

Măsura rezilierii contractului nu putea fi dispusă,

întrucât, la data introducerii acțiunii, obligațiile de plată erau achitate

integral.

Recursul reclamantei este nefondat.

Soluția curții este corectă, întrucât motivele

invocate de reclamantă, în acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale, nu sunt

de natura prevederilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., respectiv, nu încalcă

ordinea publică, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii.

Astfel, faptul că în hotărârea arbitrală nu s-a

indicat temeiul de drept al reținerii numai a culpei uneia din părți nu poate

fi un motiv de anulare a acestei hotărâri în temeiul art. 364 lit. i) C. proc.

civ.

Aprecierea culpei uneia din părți este ca urmare a

unei situații de fapt rezultate din probele administrate. În cazul unor

încălcări ale prevederilor contractuale nu se poate reține în mod automat culpa

comună a părților, ci ea se stabilește în raport de probele administrate, fiind

situații când neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor

contractuale au fost determinate de cealaltă parte contractantă.

Sub aspectul analizat se constată că tribunalul

arbitral a avut în vedere prevederile contractului de asociere în participație

și probele administrate în cauză.

Însăși măsura rezilierii contractului s-a dispus

ținând seama de art. 969 C. civ., deoarece tribunalul arbitral a avut în vedere

cap. X din contract, reținând că părțile au calificat drept neexecutare a

obligațiilor, sancționată expres cu rezilierea contractului, întârzierea în

plată cu peste 30 de zile, dacă se repetă de două ori într-un exercițiu

financiar, precum și întârzierile cu peste 60 zile a sumelor datorate, în

ambele cazuri indiferent de cuantum.

În aceste condiții, susținerea reclamantei că, la

data introducerii acțiunii, obligațiile de plată erau achitate integral, este

irelevantă atâta timp cât frecvent a efectuat plata facturilor cu întârziere.

Curtea de apel a analizat motivele acțiunii în

anulare, reținând că acestea nu se regăsesc în cadrul motivelor limitative de

anulare a unei hotărâri arbitrale, prevăzute de art. 364 C. proc. civ., iar

motivele invocate de reclamantă sunt aspecte care țin de fondul litigiului.

Totodată, în mod corect, a reținut că hotărârea

arbitrală nu încalcă ordinea publică, bunele moravuri sau o dispoziție

imperativă a legii.

Față de cele arătate, Curtea constatând că nu sunt

îndeplinite condițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., va respinge recursul

reclamantei, ca nefondat.

Referitor la recursul pârâtei, care vizează

neacordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat plătit

în apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, invocând motivele

prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., se arată următoarele:

Dovada întinderii și limitelor împuternicirii

avocațiale se face cu însăși împuternicirea avocațială și nu cu contractul de

asistență juridică, care fiind un act confidențial nu putea fi depus la dosarul

cauzei de către apărător, fără acordul prealabil al părții pe care o

reprezenta.

Curtea de apel nu s-a pronunțat asupra împuternicirii

avocațiale depuse la dosar, iar reglementările în vigoare nu prevăd obligația

depunerii contractului de asistență juridică.

Hotărârea atacată nu cuprinde motivarea în drept a

respingerii cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Decizia recurată a încălcat dispozițiile art. 129

alin. (5) C. proc. civ., întrucât trebuia să pună în discuția părților proba cu

contractul de asistență juridică.

Recursul pârâtei este fondat.

Din contractul de asistență juridică a pârâtei nr.

610 din 25 septembrie 2002, depus în recurs, reiese că obiectul acestuia este

asistență, redactare și reprezentare în fața Curții de Apel București, secția a

V-a, în dosar nr. 1148/2002, referitor la acțiunea în anulare formulată de

reclamantă.

Cu ordinul de plată nr. 514 din 29 noiembrie 2002,

pârâta face dovada că a achitat Cabinetului de avocatură I.G. suma de

30.000.000 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, conform

contractului nr. 610/2002.

În concluzie, recursul pârâtei îndeplinește

condițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., astfel că, în conformitate cu

prevederile art. 312 C. proc. civ., se va admite și se va modifica decizia

atacată, în sensul obligării reclamantei la 30.000.000 lei, reprezentând

cheltuieli de judecată efectuate de pârâtă în apel.

Totodată, având în vedere art. 274 C. proc. civ.,

urmează a obliga recurenta reclamantă să plătească recurentei pârâte și suma de

30.000.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.M.

& C. SRL București, împotriva deciziei nr. 1694 din 11 decembrie 2002 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâta SC B.O. SA

București.

Modifică decizia atacată în sensul că obligă

reclamanta să plătească pârâtei 30.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel

și la 30.000.000 lei în recurs, reprezentând cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință, publică astăzi 11 iulie 2003.