ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3446/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 253 din 10 mai 2002 a Curții de arbitraj comercial internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, a fost admisă în parte acțiunea, astfel cum a fost completată, formulată de reclamanta pârâtă SC S.M.& C. SRL București și cererea reconvențională a pârâtei reclamante SC B.O. SA București, cum a fost completată și precizată și, în consecință: Constată inexistența dreptului SC B.O. SA de a rezilia unilateral contractul de asociere în participație nr. 5268 din 20 noiembrie 1995. Respinge, ca neîntemeiată, cererea SC B.O. SA de a constata intervenită rezilierea acestui contract prin declarația sa unilaterală, comunicată prin notificarea nr. 12 din 4 iunie 2001. Respinge cererea de obligare a SC B.O.

SA de a repune în funcțiune firele telefonice ale SC S.M. & C. SRL din spațiul pe care l-a deținut în Magazinul B.O. Obligă SC B.O. SA să plătească SC S.M. & C. SRL suma de 6.000.000 lei, reprezentând taxă arbitrală. Declară reziliat, din culpa reclamantei pârâte, contractul de asociere în participație nr. 5268 din 20 noiembrie 1995, pe data prezentei hotărâri. Dispune evacuarea reclamantei pârâte din spațiul comercial de 252 mp, deținut în Magazinul B.O., în temeiul contractului de asociere în participație nr. 5268/1995. Obligă reclamanta pârâtă să plătească pârâtei reclamante suma de 143.096.960 lei, reprezentând penalități de întârziere și de 13.889.495 lei, reprezentând taxa arbitrală. Compensează sumele reprezentând taxe arbitrale, urmând ca reclamanta pârâtă să plătească pârâtei reclamante suma de 7.889.496 lei cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Fiecare parte va suporta onorariile cu proprii avocați. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 1694 din 11 decembrie 2002, a respins acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC S.M. & C. SRL împotriva hotărârii arbitrale nr. 253 din 10 mai 2002, precum și cererea pârâtei SC B.O. SA de acordare a cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut următoarele: Criticile reclamantei, în sensul că în urma analizării probelor, tribunalul arbitral a omis să constate culpa pârâtei, că a interpretat greșit clauza contractuală și că, la data introducerii acțiunii, obligațiile de plată erau achitate, sunt neîntemeiate atâta timp cât aprecierea probelor este lăsată, conform art. 358 11 alin. final C. proc.

civ., la latitudinea tribunalului arbitrar și în condițiile în care hotărârea pronunțată în temeiul acestor probe nu încalcă ordinea publică, bunele moravuri sau o dispoziție imperativă a legii. Motivele invocate de către reclamantă sunt aspecte ce țin de fondul litigiului și nu sunt prevăzute de art. 364 C. proc. civ. În ceea ce privește cererea pârâtei, referitoare la cheltuielile de judecată, s-a reținut că, din ordinul de plată nr. 514 din 29 noiembrie 2002, nu rezultă că suma respectivă a fost cheltuită ca urmare a reprezentării părții în dosarul nr. 1148 al Curții de Apel București. În ordinul de plată se menționează generic contractul nr. 610 din 25 septembrie 2002, care nu a fost depus la dosar pentru a putea verifica dacă serviciile efectuate au fost de consultanță sau de reprezentare / asistență.

Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs ambele părți. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta invocă netemeinicia și nelegalitatea hotărârii și solicită respingerea cererii reconvenționale privind rezilierea contractului și evacuarea reclamantei, arătând următoarele: Acțiunea în anularea hotărârii arbitrale a vizat motivul prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., conform căruia hotărârea arbitrală încalcă dispozițiile imperative ale legii. Hotărârea instanței nu cuprinde motivația pentru care s-a respins acest motiv de anulare a hotărârii arbitrale, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Deși a arătat că hotărârea arbitrală încalcă dispozițiile art. 969 C. civ., instanța nu a analizat nici nu a motivat hotărârea sub acest aspect.

Nici instanța arbitrală și nici curtea de apel nu au indicat temeiul legal potrivit căruia, în situația încălcării unor prevederi contractuale, se poate reține numai culpa uneia dintre părți și nu culpa comună a părților. Tribunalul arbitral a omis să constate culpa pârâtei reclamante și, încălcând art. 969 C. civ., a dispus rezilierea contractului. Măsura rezilierii contractului nu putea fi dispusă, întrucât, la data introducerii acțiunii, obligațiile de plată erau achitate integral. Recursul reclamantei este nefondat. Soluția curții este corectă, întrucât motivele invocate de reclamantă, în acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale, nu sunt de natura prevederilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., respectiv, nu încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii.

Astfel, faptul că în hotărârea arbitrală nu s-a indicat temeiul de drept al reținerii numai a culpei uneia din părți nu poate fi un motiv de anulare a acestei hotărâri în temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ. Aprecierea culpei uneia din părți este ca urmare a unei situații de fapt rezultate din probele administrate. În cazul unor încălcări ale prevederilor contractuale nu se poate reține în mod automat culpa comună a părților, ci ea se stabilește în raport de probele administrate, fiind situații când neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale au fost determinate de cealaltă parte contractantă. Sub aspectul analizat se constată că tribunalul arbitral a avut în vedere prevederile contractului de asociere în participație și probele administrate în cauză.

Însăși măsura rezilierii contractului s-a dispus ținând seama de art. 969 C. civ., deoarece tribunalul arbitral a avut în vedere cap. X din contract, reținând că părțile au calificat drept neexecutare a obligațiilor, sancționată expres cu rezilierea contractului, întârzierea în plată cu peste 30 de zile, dacă se repetă de două ori într-un exercițiu financiar, precum și întârzierile cu peste 60 zile a sumelor datorate, în ambele cazuri indiferent de cuantum. În aceste condiții, susținerea reclamantei că, la data introducerii acțiunii, obligațiile de plată erau achitate integral, este irelevantă atâta timp cât frecvent a efectuat plata facturilor cu întârziere. Curtea de apel a analizat motivele acțiunii în anulare, reținând că acestea nu se regăsesc în cadrul motivelor limitative de anulare a unei hotărâri arbitrale, prevăzute de art. 364 C. proc.

civ., iar motivele invocate de reclamantă sunt aspecte care țin de fondul litigiului. Totodată, în mod corect, a reținut că hotărârea arbitrală nu încalcă ordinea publică, bunele moravuri sau o dispoziție imperativă a legii. Față de cele arătate, Curtea constatând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei, ca nefondat. Referitor la recursul pârâtei, care vizează neacordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat plătit în apel. În dezvoltarea motivelor de recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., se arată următoarele: Dovada întinderii și limitelor împuternicirii avocațiale se face cu însăși împuternicirea avocațială și nu cu contractul de asistență juridică, care fiind un act confidențial nu putea fi depus la dosarul cauzei de către apărător, fără acordul prealabil al părții pe care o reprezenta.

Curtea de apel nu s-a pronunțat asupra împuternicirii avocațiale depuse la dosar, iar reglementările în vigoare nu prevăd obligația depunerii contractului de asistență juridică. Hotărârea atacată nu cuprinde motivarea în drept a respingerii cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată. Decizia recurată a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât trebuia să pună în discuția părților proba cu contractul de asistență juridică. Recursul pârâtei este fondat. Din contractul de asistență juridică a pârâtei nr. 610 din 25 septembrie 2002, depus în recurs, reiese că obiectul acestuia este asistență, redactare și reprezentare în fața Curții de Apel București, secția a V-a, în dosar nr. 1148/2002, referitor la acțiunea în anulare formulată de reclamantă.

Cu ordinul de plată nr. 514 din 29 noiembrie 2002, pârâta face dovada că a achitat Cabinetului de avocatură I.G. suma de 30.000.000 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, conform contractului nr. 610/2002. În concluzie, recursul pârâtei îndeplinește condițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., astfel că, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., se va admite și se va modifica decizia atacată, în sensul obligării reclamantei la 30.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de pârâtă în apel. Totodată, având în vedere art. 274 C. proc. civ., urmează a obliga recurenta reclamantă să plătească recurentei pârâte și suma de 30.000.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.M. & C. SRL București, împotriva deciziei nr. 1694 din 11 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Admite recursul declarat de pârâta SC B.O. SA București. Modifică decizia atacată în sensul că obligă reclamanta să plătească pârâtei 30.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel și la 30.000.000 lei în recurs, reprezentând cheltuieli de judecată. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință, publică astăzi 11 iulie 2003.