ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2580/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 28 noiembrie 2000, la Tribunalul Caraș Severin, secția civilă, reclamanta SC

B.C. SA Reșița a chemat în judecată pârâta SC N.G. SRL Reșița, solicitând ca,

prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: obligarea pârâtei la

29.526.865 lei reprezentând cota parte de asociere restantă și penalitățile de

întârziere aferente; evacuarea necondiționată a pârâtei din spațiul comercial,

proprietatea reclamantei, situat în Reșița, pe care îl deține abuziv; obligarea

pârâtei la plata dobânzii comerciale și la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Caraș Severin, secția

civilă, prin sentința nr. 311 din 20 martie 2001, a respins acțiunea

reclamantei, reținând, în esență, că nu sunt datorate de către pârâtă, cu titlu

de cotă parte asociere restantă, pretențiile în sumă de 23.411.900 lei și, cu

atât mai mult, suma de 4.675.287 lei cu titlu de penalități de întârziere în

plata cotei părți de asociere, cu cât, într-un contract de asociere în

participațiune încheiat în condițiile prevăzute la art. 251 și urm. C. com.,

este inadmisibilă stipularea clauzei penale, în sensul prevederilor art. 1066

și urm. C. civ.

Împotriva sentinței, reclamanta SC B.C. SA Reșița a declarat

apel, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate, în sensul

admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată.

Prin motivele de apel invocate,

reclamanta arată:

- instanța de fond nu a făcut o

calificare corectă a contractului ce a fost încheiat de părți, care, deși

intitulat „contract de asociere”, în realitate este unul atipic încheiat în

temeiul liberului consimțământ, instituit de art. 969 C. civ. Deci, contractul

cuprinde diverse clauze specifice și altor tipuri de contracte, respectate și

necontestate de părți pe perioada derulării contractului.

- în conformitate cu Cap. X, răspunderea

contractuală, art. 13 lit. a din contract, rezilierea acestuia a avut loc prin

ajungerea sa la termen, situație în care pârâta era obligată, de drept, să-i

predea spațiul, existând și o clauză penală în acest sens, prevăzută la art. 16

din contract;

- nepredarea la timp, respectiv la

expirarea contractului și folosirea sa fără nici un titlu constituie un fapt

generator de prejudicii, în dauna sa, deci, până la evacuarea efectivă a

pârâtei, este îndreptățită să primească despăgubiri cu titlu de pretenții;

- prima instanță nu a ținut cont de

concluziile scrise formulate, nefăcând referire la argumentele aduse prin

acestea;

- în ce privește plata dobânzilor

legale, prevăzute de O.G. nr. 9/2000, solicitate, acestea sunt datorate, în

raport de cuantumul debitului care le generează, și instanța nu a dat dovadă de

rolul său activ, neîncunoștiințând-o cu privire la timbrajul legal datorat

aferent dobânzilor.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 661/A din 14 iunie

2001, a admis apelul reclamantei SC B.C. SA, a schimbat hotărârea atacată, în

sensul că: admite în parte acțiunea, obligă pârâta SC N.G. SRL să plătească reclamantei

suma de 28.087.187 lei pretenții, respinge cererea de evacuare și ia act de renunțarea

la judecată, pentru dobânzi cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată parțiale, în primă instanță, și apel, în cuantum de 3.500.000 lei,

reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că, deși durata „contractului de asociere” a expirat, reclamanta

era îndreptățită să pretindă, chiar în temeiul contractului, pe perioada în

care pârâta continuă să folosească spațiul respectiv, aceleași plăți, și chiar

și penalități, în temeiul clauzei penale, inserată în același contract.

În ce privește capătul de cerere,

privind evacuarea, s-a reținut că reclamanta nu mai este proprietara spațiului

și nu mai are temei legal pentru a solicita evacuarea pârâtei, iar în privința

cererii referitoare la plata dobânzii legale, reclamanta a renunțat la judecată

în apel, iar pârâta nu s-a opus renunțării, luându-se act de aceasta, potrivit art.

246 C. proc. civ.

În termen legal, pârâta SC N.G. SRL

Reșița a declarat recurs împotriva deciziei, motivat în drept pe dispozițiile art.

304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs invocate,

pârâta arată:

- atât hotărârea atacată, cât și cea

a primei instanțe sunt date cu încălcarea competenței materiale a altor

instanțe, respectiv litigiul dedus judecății nu este de natură comercială ci de

natură civilă, deoarece pretențiile reclamantei izvorăsc din contractul de

asociere nr. 678 din 11 iunie 1997, care, deși intitulat așa, reprezintă un

contract de locațiune. Din cuprinsul acestui contract rezultă doar obligațiile

sale de a achita o cotă de asociere lunară, în schimbul folosinței activului

reclamantei, deci este un contract civil de locațiune;

- instanțele au sesizat natura

civilă a contractului, dar nu și-au declinat competența în favoarea instanțelor

civile;

- în mod greșit, au fost obligați la

plata penalităților de întârziere, în cuantum de 4.675.287 lei.

În contextul acestui motiv,

recurenta apreciază că, deși în contractul de asociere, la cap. VI art. 7 lit.

e), s-a obligat să achite penalități de întârziere, în cuantum de 0,4% pe zi de

întârziere a plății ratelor de asociere, nu putea fi obligată la plata de

penalități pe perioada mai–august 2000, deci, după expirarea termenului de

valabilitate a contractului (30 aprilie 2000) și deci consideră greșită

susținerea instanței de apel, în sensul că n-ar fi avut loc o prorogare

convențională a prevederilor contractului, întrucât între unitățile noastre nu

a existat nici un acord în acest sens;

- deși suntem de acord cu plata

contravalorii folosinței imobilului, în cuantum de 23.411.900 lei, dar nu

datorăm cheltuielile de judecată aferente acestei sume, întrucât înaintea

promovării cererii de chemare în judecată, cu actul înregistrat la reclamantă

sub nr. 1498 din 19 octombrie 2000, urmare notificării prin executorul

judecătoresc, primită la 7 octombrie 2000, au fost de acord cu plata acestei

sume și, deci, nu trebuia să ne acționeze în judecată.

Recurenta a solicitat în principal

admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și hotărârea primei instanțe și

trimiterea cauzei spre competentă soluționare, în primă instanță, Judecătoriei

Reșița și, în subsidiar, admiterea recursului și modificarea în parte a

deciziei.

Recursul declarat de pârâtă nu este

fondat și va fi respins cu următoarea motivare.

Analizând primul motiv invocat, se

constată că nu este întemeiat, instanțele nu au încălcat normele de competență

materială, litigiul a privit modul de executare a unui contract de asociere,

fiind încheiat între două societăți comerciale, cu scopul de a desfășura o

activitate comercială, contractul are tot natură comercială și, astfel,

competența de soluționare în primă instanță revine tribunalului, conform

prevederilor art. 2 lit. a) C. proc. civ.

Cu privire la motivul al doilea de

recurs invocat, se reține, de asemenea, că nu este întemeiat, corect instanța

de apel a obligat pârâta la plata sumei de 28.087.187 lei, ce reprezintă rate

de asociere restante, sumă pe care, de altfel, recurenta nu o contestă,

contestând numai penalități de întârziere de 4.675.287 lei.

Referitor la penalitățile de

întârziere, se reține că, în mod corect, au fost acordate de către instanța de

apel, în temeiul contractului, pe perioada în care recurenta-pârâtă a continuat

să folosească spațiul închiriat.

În ceea ce privesc cheltuielile de

judecată la care a fost obligată recurenta, se reține că sunt datorate,

întrucât, deși aceasta a fost notificată prin executorul judecătoresc, deși

recunoaște că datorează reclamantei intimate contravaloarea folosinței

imobilului în litigiu după expirarea termenului de valabilitate a contractului,

nu și-a precizat poziția și a refuzat să dea un răspuns.

Față de aceste considerente,

recursul declarat de pârâtă va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC N.G. SRL Reșița împotriva deciziei nr. 662/A din 11 iunie

2001 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi, 14 mai 2003.