ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3237/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3237/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința nr. 3501 din 17
noiembrie 2009, Tribunalul Arad, secția comercială, a admis în parte acțiunea
promovată de reclamanta SC M.C. SRL în contradictoriu cu pârâta C.J.P. ARAD și
în consecință, constatând executarea obligațiilor contractuale de către reclamantă
a dispus pârâtei să elibereze acesteia suma de 52.070,60 lei reprezentând
garanția de bună execuție, cu obligarea la plata sumei de 3657,39 lei
reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin aceiași sentință, prima
instanță a respins cererea reconvențională formulată de pârâtă, având ca obiect
pretenții, ca neîntemeiată.
Pe baza probelor administrate,
judecătorul fondului a stabilit realitatea contractului de lucrări pe care
părțile l-au încheiat la 1 august 2007, modificat prin patru acte adiționale și
că lucrările contractate inițial sau ulterior au fost executate conform
primelor trei acte adiționale, situație în care în temeiul art. 13.4 din
contract pârâta beneficiară poate fi obligată doar la restituirea unui cuantum
de 70% din garanția de bună execuție, întrucât nu s-a încheiat procesul verbal
de recepție finală, în raport și de prevederile art. 969 C. civ.
Cum prin ultimul act adițional, din
30 ianuarie 2008, părțile au convenit prelungirea termenului de finalizare a
întregii lucrări la 28 februarie 2008 cererea reconvențională formulată de
pârâtă, având ca obiect penalități de întârziere s-a apreciat ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială,
prin decizia nr. 47 din 11 martie 2010, a respins apelul declarat de pârâtă.
Criticile apelantei cu privire la
aprecierea instanței de fond a raportului de expertiză efectuat în cauză și la
incidența art. 17 din Legea nr. 146/1997 referitoare la scutirea de plata taxei
judiciare de timbru în ce o privește, au fost înlăturate de instanța de apel
ca, de altfel, și critica cu privire la incidența art. 13.3 din contract în
temeiul căruia apelanta s-a considerat îndreptățită la penalități.
În considerentele deciziei instanței
de apel se arată că în mod corect judecătorul fondului a constatat executarea
lucrărilor de către reclamantă și a dispus eliberarea în parte a garanției de
bună execuție, respingând totodată cererea reconvențională, concluziile
expertului tehnic judiciar ing. C.D.L., cu privire la cauza întârzierilor în
execuție fiind luate în considerare de acesta.
Cât privește cererea de obligare la
penalități, aceasta a fost în mod corect respinsă față de faptul că perioada
pentru care penalitățile au fost calculate este anterioară termenului de
finalizare a lucrărilor prelungit de comun acord prin act adițional.
În contra deciziei menționate a
declarat recurs pârâta C.J.P. ARAD
pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.
civ., în a căror dezvoltare arată că:
- instanța de apel a omis să țină
cont de raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză;
- decizia conține omisiuni și
contradicții și prin înlăturarea înscrisurilor depuse în probatoriu cum ar fi
nota de constatare din 27 decembrie 2007, fiind greșită aprecierea că lucrările
de refacere solicitate în procesul verbal din 27 decembrie 2007 sunt cele
prevăzute de art. 16 din contractul nr. 1 din 1 august 2007, contractul fiind
prelungit numai pentru lucrările exterioare.
Intimata SC M.C. SRL nu a depus
întâmpinare la dosar, dar prin concluzii scrise, solicită respingerea
recursului, motivele acestuia neîncadrându-se în ipotezele art. 304 pct. 7 și 9
C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 304 C. proc. civ.,
partea introductivă, casarea sau modificarea unei hotărâri se poate solicita
numai pentru motive de nelegalitate, limitativ enumerate de acest text de lege.
Recurenta și-a întemeiat recursul pe
dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Conform art. 304 pct. 7 C. proc.
civ., modificarea hotărârii recurate se poate cere când hotărârea nu cuprinde
motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori
străine de natura pricinii.
Criticile formulate de recurentă,
mai sus evocate nu se încadrează în niciuna din tezele art. 304 pct. 7 C. proc.
civ., aprecierea probelor, situație la care se reduc acestea, fiind atributul
numai al instanțelor devolutive, nesemnificând lipsa motivelor sau excluderea
reciprocă a considerentelor ca rezultat al unei contradicții logice interne.
Cât privește motivul prevăzut de art.
304 pct. 9 C. proc. civ., conform căruia modificarea unei hotărâri se poate
cere pentru greșita aplicare sau interpretare a legii, se constată că recurenta
nu invocă niciun text de lege pe care instanța de apel să-l fi interpretat sau
aplicat greșit, și nici dezvoltarea criticilor nu permite o atare raportare,
acestea vizând exclusiv temeinicia hotărârii atacate, temeinicie care excede
controlului de legalitate la care este îndrituită instanța de recurs.
Așa fiind, față de cele ce preced,
Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de pârâta C.J.P. ARAD împotriva deciziei nr. 47/ A din 11 martie 2010
a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,
astăzi 12 octombrie 2010.