ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3433/2011

Ședința publică de la 3 noiembrie 2011

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 6758 din 3 iunie 2010, pronunțată în dosarul nr. 24351/3/2009,

judecătorul fondului din cadrul Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

a admis acțiunea formulată de reclamanta SC E.M.C.I. SRL, prin lichidator judiciar

BEJ C.S.T.G. SPRL în contradictoriu cu pârâta SC P.F.V. SA și a obligat pârâta

la plata sumei de 339.964,80 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. 084

din 22 octombrie 2008, având ca obiect garanție la terminarea lucrărilor 5 %,

conform contractului nr. 3517 din 2 noiembrie 2007 și a sumei de 54.850,56 lei

penalități calculate de la data scadenței 21 noiembrie 2008 până la data

introducerii acțiunii.

În considerentele

sentinței, judecătorul fondului a reținut că reclamanta a solicitat obligarea

pârâtei la restituirea garanției de bună execuție, motivat de faptul că a

finalizat lucrările conform contractului încheiat cu pârâta, dar aceasta refuză

deblocarea sumei reținută cu titlu de garanție.

Judecătorul a mai

reținut că pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicita

obligarea reclamantei la plata sumei de 100.000 Euro, în echivalent în lei la

data de 03 septembrie 2009, cu titlu de daune parțiale pentru întârzierea

efectuării obligației asumate contractual. Față de împrejurarea deschiderii

procedurii de insolvență pentru societatea reclamantă, judecătorul fondului a

dispus disjungerea cererii reconvenționale, în temeiul art. 165 C. proc. civ.

Pe fondul cererii

principale, judecătorul a reținut că reclamantei i se cuvine un procent de 5 %

din garanția de bună execuție reținută de pârâtă, motivat de faptul că în

contract se prevedea restituirea acestui procent la data semnării procesului

verbal de recepție la terminarea lucrărilor, proces verbal semnat fără

obiecțiuni de pârâtă la data de 16 octombrie 2008. De asemenea, s-a apreciat că

reclamantei i se cuvin și penalitățile de întârziere pentru neefectuarea la

termen a plăților, conform art. 6 din contract.

Judecătorul a

înlăturat apărarea pârâtei, reținând că nu s-a făcut dovada unui proces verbal

de predare primire amplasament și a unui ordin de începere a lucrărilor, cum

prevede contractul părților; de asemenea, nu s-a dovedit îndeplinirea

procedurii de recepție, conform art. 11.3 din contract.

Sentința de fond a

fost apelată de pârâtă.

Prin decizia

comercială nr. 621 din 13 decembrie 2010, completul de judecată din cadrul

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a respins apelurile

formulate de pârâta SC P.F.V. SA ca nefondate, cu următoarele considerente:

alături de soluția pronunțată asupra cererii principale, judecătorii apelului

au reținut și soluționarea cererii reconvenționale, disjunse, prin sentința

comercială nr. 6759 din 3 iunie 2010, pronunțate în dosarul nr. 2040/3/2010,

soluția fiind aceea de respingere. Pentru această soluție, judecătorul fondului

a reținut că nu poate opera compensarea solicitată de pârâta reconvenientă,

întrucât nu se poate reține caracterul cert al creanței față de obligațiile ce

reveneau reclamantei.

Alături de apelul

formulat împotriva sentinței comerciale nr. 6758, pârâta reconvenientă a

declarat calea de atac împotriva încheierii de disjungere și împotriva

sentinței comerciale 6759. S-a mai reținut că apelurile părților au fost

înregistrate sub numere diferite, dispunându-se conexarea cererilor,

constatându-se că criticile pârâtei reconveniente sunt identice în ambele

cereri.

Judecătorii

apelurilor au apreciat netemeinicia criticilor pârâtei, reținând că această

parte nu a mai solicitat în apel să fie obligată reclamanta la plata sumei de

100.000 Euro, cu titlu de despăgubiri, în această fază procesuală solicitând

doar să se constate îndeplinite condițiile prevăzute de art. 52 din Legea nr.

85/2006 referitoare la compensarea legală, cu consecința respingerii acțiunii

reclamantei ca nefondată. Judecătorii au reținut ca nefiind îndeplinite

condițiile compensării, creanța invocată de pârâtă nefiind certă, lichidă și

exigibilă.

Decizia de apel a

fost recurată de ambele părți.

Reclamanta SC E.M.C.I.

SRL, prin lichidator judiciar BJF C.S.T.G. SPRL, solicitat admiterea recursului

și modificarea decizie de recurs în sensul completării acestei decizii cu

obligarea pârâtei apelante la plata cheltuielilor de judecată, invocând

omisiunea judecătorilor de a se pronunța cu privire la aceste cheltuieli, deși

s-a formulat o cerere expresă în acest sens.

Pârâta SC P.F.V. SA a

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză,

admiterea cererii reconvenționale și constatarea compensării datoriilor

reciproce. Pârâta a invocat nemotivarea deciziei de apel, susținând că

judecătorii apelului nu au expus considerentele pentru care au apreciat că

cererea sa de compensare nu este fondată; pârâta a mai invocat greșita aplicare

a legii, susținând că a dovedit deținerea unei creanțe certe, lichide și

exigibile.

Prin întâmpinare,

reclamanta a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat,

apreciind ca fiind legală și temeinică decizia de apel.

Nu au fost depuse

înscrisuri noi în recurs.

În ședința publică

din data de 15 septembrie 2011, completul de judecată a invocat excepția

inadmisibilității recursului declarat de reclamantă.

Analizându-se cu

prioritate excepția invocată din oficiu, se reține că potrivit art. 281

2a

C. proc. civ., nu se poate cere pe calea apelului sau recursului completarea

hotărârii pronunțate de instanța inferioară. În speță, reclamanta solicită

chiar completarea deciziei de apel sub aspectul obligării pârâtei apelante la

plata cheltuielilor de judecată. Având în vedere interdicția legală expresă de

promovare a căii de atac pentru obținerea completării dispozitivului hotărârii

instanței inferioare, în raport de prevederea legală menționată, excepția va fi

admisă, recursul reclamantei urmând a fi respins ca inadmisibil.

Analizându-se

legalitatea deciziei de apel în raport de criticile formulate și de apărările

invocate, se apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele

considerente: atât judecătorul fondului, cât și judecătorii apelului nu au

analizat cauza, din perspectiva cererii reconvenționale, prin raportare la

prevederile contractuale și la apărările pârâtei. Se constată că în ambele faze

procesuale inferioare, pârâta a invocat lipsa de importanță a procesului verbal

de predare primire amplasament și a ordinului de începere a lucrărilor, în

condițiile în care daunele solicitate prin cererea reconvențională nu au

legătură cu aceste momente, ci cu data stabilită contractual pentru finalizarea

lucrărilor. Deși critică esențială în soluționarea cauzei, judecătorii

instanțelor inferioare nu au analizat această apărare a pârâtei. Or, în lipsa

unor considerente din partea judecătorilor instanțelor inferioare, nu se poate

realiza controlul de legalitate al deciziei de apel.

De asemenea, se

constată că judecătorii instanțelor inferioare au calificat în mod greșit

cererea reconvențională a pârâtei, cu consecința ignorării dispozițiilor art.

36 din Legea nr. 85/2006.

Pentru considerentele

reținute, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi admis. Va

fi casată în parte decizia de apel și în totalitate sentința prin care s-a

soluționat cererea reconvențională, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare

în fond.

Vor fi păstrate

dispozițiile din decizia de apel ce vizează soluționarea cererii principale, în

condițiile în care nu există critici cu privire la această soluție.

În cadrul

rejudecării, judecătorul fondului va aprecia cu privire la aplicabilitatea

prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 în ce privește soluționare cererii

pârâtei.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

ca inadmisibil recursul formulat de reclamanta SC E.M.C.I. SRL prin lichidator

judiciar BFJ C.S.T.G. SPRL, împotriva deciziei Secției a V-a comerciale a

Curții de Apel București nr. 621 din 13 decembrie 2010.

Admite

recursul formulat de pârâta SC P.F.V. SA, împotriva aceleiași decizii, casează,

în parte, decizia Secției a V-a comerciale a Curții de Apel București nr. 621

din 13 decembrie 2010 și sentința Secției a VI-a comerciale a Tribunalului

București nr. 6759 din 3 iunie 2010 și trimite cauza primei instanțe pentru

soluționarea cererii formulate de SC P.F.V. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 noiembrie 2011.