ÎCCJ, decizie (scj.ro #83034)

Hotărâre

judecătorească. Promovare recurs pentru obținerea completării hotărârii

instanței inferioare cu privire la cheltuielile de judecată. Inadmisibilitate.

Cuprins

pe materii: Drept procesual civil. Procedura în fața primei instanțe

Index alfabetic:

acțiune în restituirea garanției

- contract de antrepriză

- cheltuieli de judecată

- completarea hotărârii

C.

proc. civ., art. 281

2a

Din economia dispozițiilor art. 281

2a

C. proc. civ.

rezultă că nu se poate cere pe calea apelului sau a recursului completarea

hotărârii pronunțate de instanța inferioară.

Astfel, având în vedere interdicția legală expresă de promovare

a căii de atac pentru obținerea completării dispozitivului hotărârii instanței

inferioare, este inadmisibil recursul prin care se solicită completarea

deciziei instanței de apel sub aspectul obligării uneia dintre părți la plata

cheltuielilor de judecată.

Secția

a II-a civilă, Decizia nr. 3433 din 3 noiembrie 2011

Prin sentința comercială nr. 6758/2010, Tribunalul București, Secția

a VI-a comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC E.I. SRL, prin

lichidator judiciar B.C.G. SPRL în contradictoriu cu pârâta SC P.V. SA și a

obligat pârâta la plata sumei de 339.964,80 lei, reprezentând contravaloarea

facturii nr. 084/2008, având ca obiect garanție la terminarea lucrărilor 5%,

conform contractului nr. 3517/2007 și a sumei de 54.850,56 lei penalități

calculate de la data scadenței 21 noiembrie 2008 până la data introducerii

acțiunii.

În considerentele sentinței, instanța a reținut că reclamanta a

solicitat obligarea pârâtei la restituirea garanției de bună execuție, motivat

de faptul că a finalizat lucrările conform contractului încheiat cu pârâta, dar

aceasta refuză deblocarea sumei reținută cu titlu de garanție.

Judecătorul a mai reținut că pârâta a formulat cerere

reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de

100.000 Euro, în echivalent în lei la data de 03.09.2009, cu titlu de daune

parțiale pentru întârzierea efectuării obligației asumate contractual. Față de

împrejurarea deschiderii procedurii de insolvență pentru societatea reclamantă,

instanța a dispus disjungerea cererii reconvenționale, în temeiul art. 165 C.

proc. civ.

Pe fondul cererii principale, instanța a reținut că reclamantei i

se cuvine un procent de 5% din garanția de bună execuție reținută de pârâtă,

motivat de faptul că în contract se prevedea restituirea acestui procent la

data semnării procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor,

proces-verbal semnat fără obiecțiuni de pârâtă la data de 16.10.2008. De

asemenea, s-a apreciat că reclamantei i se cuvin și penalitățile de întârziere

pentru neefectuarea la termen a plăților, conform art. 6 din contract.

Instanța a înlăturat apărarea pârâtei, reținând că nu s-a făcut dovada

unui proces verbal de predare-primire amplasament și a unui ordin de începere a

lucrărilor, cum prevede contractul părților; de asemenea, nu s-a dovedit

îndeplinirea procedurii de recepție, conform art. 11.3 din contract.

Sentința de fond a fost apelată de pârâtă.

Prin decizia comercială nr. 621/2010, Curtea de Apel București,

Secția a V-a comercială, a respins apelurile formulate de pârâta SC P.V. SA ca

nefondate, cu următoarele considerente: alături de soluția pronunțată asupra

cererii principale, judecătorii apelului au reținut și soluționarea cererii

reconvenționale, disjunse, prin sentința comercială nr. 6759*2010, soluția

fiind aceea de respingere. Pentru această soluție, judecătorul fondului a

reținut că nu poate opera compensarea solicitată de pârâta reconvenientă,

întrucât nu se poate reține caracterul cert al creanței față de obligațiile ce

reveneau reclamantei.

Alături de apelul formulat împotriva sentinței comerciale nr.

6758, pârâta reconvenientă a declarat calea de atac împotriva încheierii de

disjungere și împotriva sentinței comerciale 6759. S-a mai reținut că apelurile

părților au fost înregistrate sub numere diferite, dispunându-se conexarea

cererilor, constatându-se că criticile pârâtei reconveniente sunt identice în

ambele cereri.

Judecătorii apelurilor au apreciat netemeinicia criticilor

pârâtei, reținând că această parte nu a mai solicitat în apel să fie obligată

reclamanta la plata sumei de 100.000 Euro, cu titlu de despăgubiri, în această

fază procesuală solicitând doar să se constate îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 52 din Legea nr. 85/2006 referitoare la compensarea legală, cu

consecința respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată. Instanța au reținut

ca nefiind îndeplinite condițiile compensării, creanța invocată de pârâtă

nefiind certă, lichidă și exigibilă.

Decizia de apel a fost recurată de ambele părți.

Reclamanta SC E.I. SRL, prin lichidator judiciar B.C.G. SPRL, a

solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei din apel în sensul

completării acesteia cu obligarea pârâtei apelante la plata cheltuielilor de

judecată, invocând omisiunea judecătorilor de a se pronunța cu privire la

aceste cheltuieli, deși s-a formulat o cerere expresă în acest sens.

Pârâta SC P.V. SA a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor

pronunțate în cauză, admiterea cererii reconvenționale și constatarea

compensării datoriilor reciproce. Pârâta a invocat nemotivarea deciziei de

apel, susținând că instanța de apel nu a expus considerentele pentru care a

apreciat că cererea sa de compensare nu este fondată; pârâta a mai invocat

greșita aplicare a legii, susținând că a dovedit deținerea unei creanțe certe,

lichide și exigibile.

Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului declarat

de pârâtă ca nefondat, apreciind ca fiind legală și temeinică decizia din apel.

În ședința publică din data de 15 septembrie 2011, completul de

judecată a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de

reclamantă.

Analizându-se cu prioritate excepția invocată din oficiu, s-a

reținut că potrivit art. 281

2a

C. proc. civ., nu se poate cere pe

calea apelului sau recursului completarea hotărârii pronunțate de instanța

inferioară. În speță, reclamanta a solicitat chiar completarea deciziei de apel

sub aspectul obligării pârâtei apelante la plata cheltuielilor de judecată.

Având în vedere interdicția legală expresă de promovare a căii de atac pentru

obținerea completării dispozitivului hotărârii instanței inferioare, în raport

de prevederea legală menționată, excepția a fost admisă, recursul reclamantei

fiind respins ca inadmisibil.

Analizându-se legalitatea deciziei din apel în raport de

criticile formulate și de apărările invocate, s-a apreciat că recursul este

fondat, pentru următoarele considerente: atât instanța de fond, cât și instanța

de apel nu au analizat cauza, din perspectiva cererii reconvenționale, prin

raportare la prevederile contractuale și la apărările pârâtei. S-a constatat că

în ambele faze procesuale inferioare, pârâta a invocat lipsa de importanță a

procesului verbal de predare-primire amplasament și a ordinului de începere a

lucrărilor, în condițiile în care daunele solicitate prin cererea

reconvențională nu au legătură cu aceste momente, ci cu data stabilită

contractual pentru finalizarea lucrărilor. Deși critică esențială în

soluționarea cauzei, instanțele inferioare nu au analizat această apărare a

pârâtei. Or, în lipsa unor considerente din partea instanțelor inferioare, nu

se poate realiza controlul de legalitate al deciziei de apel.

De asemenea, se constată că instanțele inferioare au calificat

în mod greșit cererea reconvențională a pârâtei, cu consecința ignorării

dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Pentru considerentele reținute, în temeiul art. 312 C. proc. civ.,

recursul pârâtei a fost admis. A fost casată în parte decizia de apel și în

totalitate sentința prin care s-a soluționat cererea reconvențională, cauza

fiind trimisă spre rejudecare în fond.

Au fost păstrate dispozițiile din decizia de apel ce

vizează soluționarea cererii principale, în condițiile în care nu există

critici cu privire la această soluție.

În cadrul rejudecării, instanța de fond va aprecia cu privire la

aplicabilitatea prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 în ce privește

soluționare cererii pârâtei.