ÎCCJ, decizie (scj.ro #83034)

Hotărâre judecătorească. Promovare recurs pentru obținerea completării hotărârii instanței inferioare cu privire la cheltuielile de judecată. Inadmisibilitate. Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura în fața primei instanțe Index alfabetic: acțiune în restituirea garanției - contract de antrepriză - cheltuieli de judecată - completarea hotărârii C. proc. civ., art. 281 2a Din economia dispozițiilor art. 281 2a C. proc. civ. rezultă că nu se poate cere pe calea apelului sau a recursului completarea hotărârii pronunțate de instanța inferioară. Astfel, având în vedere interdicția legală expresă de promovare a căii de atac pentru obținerea completării dispozitivului hotărârii instanței inferioare, este inadmisibil recursul prin care se solicită completarea deciziei instanței de apel sub aspectul obligării uneia dintre părți la plata cheltuielilor de judecată.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3433 din 3 noiembrie 2011 Prin sentința comercială nr. 6758/2010, Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC E.I. SRL, prin lichidator judiciar B.C.G. SPRL în contradictoriu cu pârâta SC P.V. SA și a obligat pârâta la plata sumei de 339.964,80 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. 084/2008, având ca obiect garanție la terminarea lucrărilor 5%, conform contractului nr. 3517/2007 și a sumei de 54.850,56 lei penalități calculate de la data scadenței 21 noiembrie 2008 până la data introducerii acțiunii. În considerentele sentinței, instanța a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la restituirea garanției de bună execuție, motivat de faptul că a finalizat lucrările conform contractului încheiat cu pârâta, dar aceasta refuză deblocarea sumei reținută cu titlu de garanție.

Judecătorul a mai reținut că pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 100.000 Euro, în echivalent în lei la data de 03.09.2009, cu titlu de daune parțiale pentru întârzierea efectuării obligației asumate contractual. Față de împrejurarea deschiderii procedurii de insolvență pentru societatea reclamantă, instanța a dispus disjungerea cererii reconvenționale, în temeiul art. 165 C. proc. civ. Pe fondul cererii principale, instanța a reținut că reclamantei i se cuvine un procent de 5% din garanția de bună execuție reținută de pârâtă, motivat de faptul că în contract se prevedea restituirea acestui procent la data semnării procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor, proces-verbal semnat fără obiecțiuni de pârâtă la data de 16.10.2008.

De asemenea, s-a apreciat că reclamantei i se cuvin și penalitățile de întârziere pentru neefectuarea la termen a plăților, conform art. 6 din contract. Instanța a înlăturat apărarea pârâtei, reținând că nu s-a făcut dovada unui proces verbal de predare-primire amplasament și a unui ordin de începere a lucrărilor, cum prevede contractul părților; de asemenea, nu s-a dovedit îndeplinirea procedurii de recepție, conform art. 11.3 din contract. Sentința de fond a fost apelată de pârâtă. Prin decizia comercială nr. 621/2010, Curtea de Apel București, Secția a V-a comercială, a respins apelurile formulate de pârâta SC P.V. SA ca nefondate, cu următoarele considerente: alături de soluția pronunțată asupra cererii principale, judecătorii apelului au reținut și soluționarea cererii reconvenționale, disjunse, prin sentința comercială nr. 6759*2010, soluția fiind aceea de respingere.

Pentru această soluție, judecătorul fondului a reținut că nu poate opera compensarea solicitată de pârâta reconvenientă, întrucât nu se poate reține caracterul cert al creanței față de obligațiile ce reveneau reclamantei. Alături de apelul formulat împotriva sentinței comerciale nr. 6758, pârâta reconvenientă a declarat calea de atac împotriva încheierii de disjungere și împotriva sentinței comerciale 6759. S-a mai reținut că apelurile părților au fost înregistrate sub numere diferite, dispunându-se conexarea cererilor, constatându-se că criticile pârâtei reconveniente sunt identice în ambele cereri.

Judecătorii apelurilor au apreciat netemeinicia criticilor pârâtei, reținând că această parte nu a mai solicitat în apel să fie obligată reclamanta la plata sumei de 100.000 Euro, cu titlu de despăgubiri, în această fază procesuală solicitând doar să se constate îndeplinite condițiile prevăzute de art. 52 din Legea nr. 85/2006 referitoare la compensarea legală, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată. Instanța au reținut ca nefiind îndeplinite condițiile compensării, creanța invocată de pârâtă nefiind certă, lichidă și exigibilă. Decizia de apel a fost recurată de ambele părți. Reclamanta SC E.I. SRL, prin lichidator judiciar B.C.G. SPRL, a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei din apel în sensul completării acesteia cu obligarea pârâtei apelante la plata cheltuielilor de judecată, invocând omisiunea judecătorilor de a se pronunța cu privire la aceste cheltuieli, deși s-a formulat o cerere expresă în acest sens.

Pârâta SC P.V. SA a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză, admiterea cererii reconvenționale și constatarea compensării datoriilor reciproce. Pârâta a invocat nemotivarea deciziei de apel, susținând că instanța de apel nu a expus considerentele pentru care a apreciat că cererea sa de compensare nu este fondată; pârâta a mai invocat greșita aplicare a legii, susținând că a dovedit deținerea unei creanțe certe, lichide și exigibile. Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat, apreciind ca fiind legală și temeinică decizia din apel. În ședința publică din data de 15 septembrie 2011, completul de judecată a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de reclamantă.

Analizându-se cu prioritate excepția invocată din oficiu, s-a reținut că potrivit art. 281 2a C. proc. civ., nu se poate cere pe calea apelului sau recursului completarea hotărârii pronunțate de instanța inferioară. În speță, reclamanta a solicitat chiar completarea deciziei de apel sub aspectul obligării pârâtei apelante la plata cheltuielilor de judecată. Având în vedere interdicția legală expresă de promovare a căii de atac pentru obținerea completării dispozitivului hotărârii instanței inferioare, în raport de prevederea legală menționată, excepția a fost admisă, recursul reclamantei fiind respins ca inadmisibil. Analizându-se legalitatea deciziei din apel în raport de criticile formulate și de apărările invocate, s-a apreciat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: atât instanța de fond, cât și instanța de apel nu au analizat cauza, din perspectiva cererii reconvenționale, prin raportare la prevederile contractuale și la apărările pârâtei.

S-a constatat că în ambele faze procesuale inferioare, pârâta a invocat lipsa de importanță a procesului verbal de predare-primire amplasament și a ordinului de începere a lucrărilor, în condițiile în care daunele solicitate prin cererea reconvențională nu au legătură cu aceste momente, ci cu data stabilită contractual pentru finalizarea lucrărilor. Deși critică esențială în soluționarea cauzei, instanțele inferioare nu au analizat această apărare a pârâtei. Or, în lipsa unor considerente din partea instanțelor inferioare, nu se poate realiza controlul de legalitate al deciziei de apel. De asemenea, se constată că instanțele inferioare au calificat în mod greșit cererea reconvențională a pârâtei, cu consecința ignorării dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Pentru considerentele reținute, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei a fost admis. A fost casată în parte decizia de apel și în totalitate sentința prin care s-a soluționat cererea reconvențională, cauza fiind trimisă spre rejudecare în fond. Au fost păstrate dispozițiile din decizia de apel ce vizează soluționarea cererii principale, în condițiile în care nu există critici cu privire la această soluție. În cadrul rejudecării, instanța de fond va aprecia cu privire la aplicabilitatea prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 în ce privește soluționare cererii pârâtei.