ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 63/2010

Deliberând asupra

recursului civil de față;

Din examinarea

actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9336 din 3 octombrie

2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara a fost admisă excepția de necompetență

materială a Judecătoriei Timișoara în soluționarea cauzei, a fost declinată

competența materială de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul V.G., în

contradictoriu cu pârâta C.J.P. Timiș, in favoarea Tribunalului Timis.

Prin sentința civilă nr.

2743/PI din 13 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția civilă, a

fost respinsă contestația formulata si precizată de contestatorul V.M.G.

Prin Decizia civilă nr.

1044 din 13 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a fost respins

recursul declarat de către reclamantul-recurent V.M.G.

Pentru a pronunta

aceasta ultima hotarare, instanta de recurs a avut în vedere următoarele

considerente de fapt și de drept, aceleasi cu cele retinute de prima instanta

investita:

Prin acțiunea

pendinte, reclamantul a contestat Decizia de recalculare a pensiei nr. 172551

din 1 iulie 2007, emisă de pârâtă în temeiul O.U.G. nr. 19/2007.

Întrucât

dreptul la pensie al reclamantului s-a născut la data de 01 ianuarie 1998, sub

imperiul Legii nr. 3/1977, în mod corect s-a reținut de către pârâtă, prin Decizia

de pensionare nr. 172551 din 1 iulie 2007 că, stagiul complet de cotizare

utilizat la calcularea punctajului mediu anual al reclamantului este de 30 de

ani, așa cum rezultă din coroborarea dispozițiilor art. 2 alin. (3) din H.G. nr.

1550/2004 cu cele ale art. 8 din Legea nr. 3/1977, neavând relevanță că vechimea

în muncă a reclamantului este de 38 de ani, 7 luni și 8 zile.

De

altfel, reținerea unui stagiu complet de cotizare de 38 de ani, 7 luni și 8

zile nu profită reclamantului, întrucât ar avea ca efect diminuarea punctajului

mediu anual al acestuia, punctaj ce se stabilește conform art. 77 din Legea nr.

19/2000.

Stagiul

complet de cotizare de 30 de ani a fost utilizat și la emiterea Deciziei de

pensionare nr. 172551 din 30 noiembrie 2005, rămasă definitivă prin

necontestare.

Datele

înscrise în adeverința din 10 octombrie 2007, emisă de SC C.D. SA Craiova, nu

puteau fi luate în considerare la emiterea deciziei de pensionare contestate, intrucat

adeverința este ulterioară emiterii Deciziei de pensionare nr. 172551 din 1

iulie 2007.

Pe

de altă parte, din buletinul de calcul, ce a stat la baza emiterii Deciziei de

pensionare nr. 172551 din 30 noiembrie 2005, rezultă că salariile menționate în

această adeverință au fost valorificate la recalcularea pensiei reclamantului

în temeiul O.U.G. nr. 4/2005, fiind acordat și punctajul corespunzător pentru

contribuția reclamantului la fondul pentru pensia suplimentară, așa cum prevede

art. 165 din Legea nr. 19/2000 (filele 37-43 din Dosarul nr. 12356/325/2007 al

Tribunalului Timiș).

Decizia

de pensionare nr. 172551 din 30 noiembrie 2005 are caracter definitiv, ca

urmare a necontestării ei, astfel încât reclamantul nu mai poate repune în

discuție punctajul stabilit prin această decizie.

Deși

invocă încălcarea prevederilor art. 78 alin. (1), art. 80 alin. (1), art. 164 alin.

(1) și alin. (2) și art. 166 din Legea pensiilor nr. 19/2000, pe care o citează

uneori greșit ca fiind Legea nr. 20/2007, recurentul nu arată în ce constă

această încălcare.

Din

cuprinsul Deciziei de pensionare nr. 172551 din 1 iulie 2007 și a actelor

depuse la dosarul de pensionare, anterior emiterii acestei decizii, rezultă că

pensia reclamantului-recurent a fost stabilită cu respectarea dispozițiilor

legale aplicabile la data emiterii deciziei de pensionare.

Adeverințele

din 5 martie 2008, emisă de C.E.C. București - Direcția de Comunicare și

protocol, din 27 noiembrie 2007, emisă de M.A.D.R., și adeverința din 1

noiembrie 2007, emisă de SC C. SA Timișoara, sunt ulterioare emiterii Deciziei de

pensionare nr. 172551 din 1 iulie 2007, astfel încât nu puteau fi avute în

vedere la emiterea acesteia.

Cererea

recurentului de obligare a pârâtei la stabilirea unei pensii de 1700 lei lunare

și la plata unor despăgubiri de 70.255 lei pe perioada 01 ianuarie 1998-1

decembrie 2008, stabilite conform notei de calcul depusă ca anexă la

concluziile scrise din 6 mai 2008, este inadmisibilă prin raportare la

dispozițiile art. 316 coroborate cu ale art. 294 alin. (1) C. proc. civ.,

deoarece reprezintă cereri noi în recurs, vizând și o perioadă anterioară

emiterii Deciziei de pensionare nr. 172551 din 1 iulie 2007, perioadă în care Deciziile

de pensionare nr. 172551 din 8 decembrie 1997 și nr. 172551 din 30 noiembrie 2005

au produs efecte juridice. Or, aceste ultime decizii sunt definitive, prin

necontestare, conform art. 88 din Legea nr. 19/2000.

Împotriva decizii

instanței de apel a formulat, la data de 07 noiembrie 2008, cerere de recurs

reclamantul V.M.G., prin care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie,

expunerea de motive fiind redata pe larg in cuprinsul cererii din 07 noiembrie 2009-fila

4.

La termenul de

judecata din 13 ianuarie 2010, Inalta Curte, in lipsa partilor, a reținut

cererea de recurs în pronunțare, in considerarea exceptiei inadmisibilității

declarării acestei căi extraordinare de atac împotriva unei decizii cu caracter

irevocabil, in conditiile legii-art. 377 alin. (2) pct. 4.

Înalta Curte va r

espinge ca

inadmisibil recursul declarat de reclamantul

V.M.G., pentru considerentele ce

urmeaza:

Dispozitivul Deciziei

civilă nr. 1044 din 13 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, prin

care a fost respins recursul reclamantului V.M.G. împotriva sentinței civile nr.

2743 din 13 decembrie 2007, cuprinde mentiunea expresa „irevocabila, pronuntata

la data de 13 mai 2008”.

În raport de aceasta

mentiune si avand in vedere dispozitile exprese ale art. 299 alin. (1) din C.

proc. civ., care reglementeaza obiectul recursului, respectiv hotararile fara

drept de apel, cele date in apel si, in conditiile prevazute de lege,

hotararile altor organe cu activitate jurisdictionala, Înalta Curte constata ca

hotararea atacata nu poate fi incadrata in nici una din ipotezele prescrise de

lege (fiind ea insasi o hotarare pronuntata de o instanta de recurs).

Este necesara, asadar,

indeplinirea conditiei de admisibilitate prescrisa de norma pocedurala

susmentionata, constand, in principal, in identificarea categoriei de hotarari

judecatoresti determinate de lege susceptibila de a fi supusa controlului

judiciar in calea de atac promovata.

În situatia concreta

dedusa judecatii in care hotararea atacata nu intra in categoria celor

prescrise de lege, cererea care materializeaza in sine exercitarea unei cai

extraordinare de atac, in alte conditii decat cele legale, va fi respinsa ca

inadmisibila.

Recunoasterea unei

cai de atac in alte conditii decat cele prescrise de norma legala procesuala

constituie o incalcare a principiului legalitatii acestora, precum si a

principiului constitutional al egalitatii in fata legii si autoritatilor, ceea

ce inseamna, in egala masura, un alt aspect de inadmisibilitate.

Pentru aceste

considerente de fapt si de drept, in conformitate cu dispozitiile art. 312 alin.

(1) din C. proc. civ., Înalta Curte va r

espinge ca inadmisibil recursul declarat de

reclamantul

V.M.G.

împotriva Deciziei nr. 1044 din 13 mai 2008 a Curții de Apel Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamantul

V.M.G. împotriva Deciziei nr. 1044 din

13 mai 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 ianuarie 2010.